ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2024

Ședința publică din data de 08 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 07 iunie 2022 sub nr. x/2022, reclamantul A., reprezentant legal al minorei B., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate de către reclamant, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul sa emită decizia, sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere și aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

Prin sentința civilă nr. 167 din 7 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., fiind obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze cererea de plată înaintată de reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., la data de 26.04.2022 și, înregistrată în evidența pârâtului sub nr. x, potrivit art. 13 alin. (4) din Legea 213/2015.

S-au respins restul pretențiilor formulate, ca nefondate.

Împotriva sentinței civile nr. 167 din 7 decembrie 2022 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea mptivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a precizat că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe invocată în condițiile legii.

Prin apărărările formulate în fața primei instanțe, FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a invocat excepția necompetentei teritoriale a Curții de Apel Galați în temeiul art. 1 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților.

Totodată, dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 reglementează competenta exclusiva a instanței de la sediul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR.

În noua reglementare, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 face trimitere la dispozițiile C. proc. civ. care reglementează competența materială a instanțelor judecătorești, respectiv, art. 94 și urm. C. proc. civ.. Potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ.,:

"Curțile de apel judecă: în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale". Or, legea specială (Legea nr. 213/2015) prevede competența exclusivă a instanțelor de la sediul FGA.

Reiterează în recurs cele expuse și în fața primei instanțe în ceea ce privește competența materială și mai ales cea teritorială EXCLUSIVĂ, care nu este de "ordine privată" așa cum a "apreciat" instanța de fond.

Legea nr. 213/2015 este lege speciala, iar normele speciale se aplica cu prioritate in raport cu normele generale, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, norma speciala fiind de stricta interpretare. Prin urmare, competenta in soluționarea prezentei cauze aparținea Curții de Apel București iar nu Curții de Apel Galați.

Referitor la primul petit, respectiv acela de a obliga FGA la emiterea unei decizii prin care să admită sau să respingă pretențiile solicitate, a susținut că reclamantele sunt persoane vătămate de conduita omisivă a entității pârâte (în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004), (...) acestea fiind în imposibilitatea de a continua procedura prevăzută de lege, respectiv de a solicita plata creanței admise sau de a contesta la instanțele civile.

Fondul procedează la plata indemnizațiilor/despăgubirilor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorului în faliment, cu respectarea prevederilor Legii nr. 213/2015 si a Normei ASF de aplicare, a condițiilor de asigurare generale si specifice prevăzute in contractele de asigurare si a normelor aplicabile în materie. Fondul a fost înființat prin lege cu scopul de a garanta plata despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare, in cazul falimentului unui asigurător, acest organism fiind creat în vederea realizării unui interes public. Acesta este și motivul pentru care Legea nr. 213/2015, ca lege specială în materie, reglementează în mod expres procedura de urmat pentru creditorii de asigurări în vederea obținerii despăgubirilor de la Fond. Pornind de la principalul scop al Fondului, acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolventei asigurătorilor, Fondul este obligat sa acționeze ca un profesionist, fiind in cunoștința de cauza in ceea ce privește riscurile diminuării nejustificate a resurselor sale financiare prin acordarea de despăgubiri fara o analiza completa, temeinica si pertinenta a cererilor depuse de petenti la Fond.

A mai arătat că prin întâmpinarea de la dosarul de fond a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul ca in cauza NU se regăsește situația "nesolutionarii in termenul legal a unei cereri", astfel cum aceasta inacțiune este definita de Legea nr. 554/2004, respectiv faptul ca in cauza NU se aplica dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 si nici "refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri", respectiv art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege.

Astfel, Legea nr. 213/2015, care reglementează situația dedusa judecații, NU prevede un termen de soluționare a cererilor ce ne sunt adresate, si nici nu ar putea fi prevăzut un astfel de termen, fapt pentru care in cauza trebuie aplicat un "termen rezonabil" de soluționare, iar fata de acesta, raportat la data depunerii cererii intimaților si in funcție de data de la care s-au putut face plați, nu se probează întârziere in soluționarea cererii intimatului.

În opoziție cu nesolutionarea cererii in termenul legal, refuzul nejustificat semnifica voința autorității de a nu rezolva cererea, exprimata explicit prin exces de putere.

In ceea ce privește nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, jurisprudența a interpretat prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 in sensul ca atunci când legea speciala nu prevede un termen derogatoriu pentru rezolvarea cererii, dar complexitatea procedurii administrative face imposibila, in mod obiectiv, incadrarea in termenul general de 30 de zile, conduita autorității publice urmează a se analiza prin prisma criteriului termenului rezonabil.

Astfel, prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994, consacra principiul soluționării cauzelor intr-un termen rezonabil, aplicabil atât procedurii judiciare propriu zise, cat si procedurii prealabile administrative.

În conformitate cu prevederile art. 6 din Protocolul 1 al CEDO și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, apreciem că soluționarea cererilor de plată se poate realiza în mod temeinic și legal într-un termen rezonabil, care trebuie apreciat în particular, de la caz Ia caz, în funcție de complexitatea pe care o presupune fiecare dosar de daună în parte, termen rezonabil de natură a permite FGA să urmeze toate operațiunile administrative impuse de cadrul normativ, să verifice în mod corespunzător legalitatea și temeinicia cererilor persoanelor care pretind plata de despăgubiri/indemnizații rezultate din contractele de asigurare obligatorii sau facultative încheiate, în condițiile legii, cu asigurătorul în faliment, lămurirea existenței și întinderii dreptului de creanță, creanța să fie certă, lichidă și exigibilă.

În baza cererii de plată formulată de reclamant și înregistrată la Fond s-a deschis dosarul de dauna nr. x, dosar ce se analizează și se instrumentează de către Fond pe baza documentelor justificative aferente, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractul de asigurare, iar ulterior, Fondul va efectua plata, în situația în care cererea de plată va fi admisă sau, în cazul respingerii, va emite o decizie în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, împotriva căreia se poate formula contestație în condițiile dispozițiilor legale menționate.

Insa, trebuie avut in vedere ca înainte de a soluționa cererea reclamantei Fondul trebuie sa soluționeze alte 40.000 cereri de plata iar procedura necesita timp. Prin urmare, Fondul instrumentează și soluționează volumul extrem de mare de dosare de daună și cererile de plată în ordinea înregistrării și completării dosarelor, cu respectarea procedurii complexe reglementate de Legea nr. 213/2015 și de Norma 24/2019, în vederea protejării intereselor tuturor creditorilor de asigurare, desfășurând o activitate susținută și responsabilă în soluționarea cererilor creditorilor de asigurări si emiterea deciziilor (efectuarea plăților/emiterea deciziilor).

Astfel, în aprecierea respectării de către Fond a termenului rezonabil în soluționarea cererilor trebuie avute în vedere pe de o parte, complexitatea procedurii stabilită de Legea 213/2015 și Norma 24/2019 în vederea efectuării de plăți din disponibilitățile Fondului și, pe de altă parte, volumul extrem de mare al dosarelor de daună și al cererilor de plată înregistrate și instrumentate de Fond cu privire la polițele de asigurare emise de societățile de asigurare față de care au fost pronunțate hotărâri de deschidere a procedurii insolventei/aflate in insolventa.

Prin urmare, având în vedere că Fondul este constituit cu scop și destinație specifice, scopul acestuia fiind de a proteja interesele creditorilor de asigurări de consecințele insolventei unui asigurător, însă numai în condițiile și limitele impuse de legea de înființare a Fondului, Fondul este obligat să acționeze ca un profesionist și astfel să procedeze la circumstanțierea dosarelor de daună, să facă o analiză completă, temeinică și pertinentă a cererilor depuse de petenți la Fond, cu respectarea ordinii înregistrării cererilor.

Soluționarea unei cereri depuse la Fond reprezintă de fapt soluționarea unui caz, respectiv a unui dosar, printr-o procedură specială instituită de Legea 213/2015, care nu prevede un termen imperativ, legiuitorul având în vedere acest aspect în elaborarea actului normativ specific instituțiilor a căror activitate este excesivă și care practic nu poate soluționa o cerere într-un termen impus.

Astfel, raportat la data depunerii cererii de plată la Fond, și având în vedere întreaga procedură mai sus descrisă, inclusiv faptul că cererile se soluționează pe măsura înregistrării lor la Fond, considerăm că instituția noastră respectă un termen rezonabil de natură a ne permite urmarea tuturor operațiunilor administrative impuse de cadrul normativ și verificarea în mod corespunzător a legalității și temeiniciei cererii.

Fondul soluționează cereri de plata, asemănător modalității in care asiguratorii-persoane juridice private- soluționează cereri de despăgubire, fara a se putea susține ca cererea de plata ar fi echivalenta unei petiții.

In egala măsura, cererile de plata nu constituie plângeri prealabile, căci legea nr. 213/2015 a prevăzut contestarea deciziilor FGA direct in instanța, fara a fi reglementat recursul grațios. Lipsa recursului grațios asigura de altfel accesul cu celeritate al creditorilor de asigurări la justiție, sens in care pot supune direct analizei instanței efectuarea controlului de legalitate si temeinicie al actelor administrative emise de FGA.

Prin urmare, a solicitat să se constate ca Fondul se află în imposibilitate obiectivă de a soluționa, în termenul general de 30 de zile, numărul mare de dosare având ca obiect cereri de plată, imposibilitatea fiind obiectivă și neimputabilă, având în vedere că, atât C. S.A, cât și ceilalți mari asigurători ale căror dosare de despăgubiri au fost preluate de subscrisa, au desfășurat activitate la nivel național, fiind asigurători cu cote importante de piață.

Această imposibilitate constituie un caz fortuit si nu exista nu are un temei legal de a obliga Fondul să soluționeze, cu prioritate, cererea reclamantei. Totodată, este dificil de stabilit un termen rezonabil de soluționare, fără a se risca o perturbare a activității noastre.

În contextul în care intrarea în procedura falimentului a C. S.A. a determinat formularea unui număr de ordinul zecilor de mii de cereri de plată, a menționat că este vădit nerealist și nerezonabil un termen de 30 de zile pentru soluționarea unei cereri de plată.

Asa fiind, in cazul Legii nr. 213/2015 lipsa reglementarii unui termen de soluționare a petițiilor ce sunt adresate fondului nu constituie o lacuna legislativa constând intr-o omisiune ce poate fi suplinita de judecător prin asimilare, ci de o asumare conștienta a unor situații care, obiectiv, fac imposibila soluționarea tuturor petițiilor ce ne sunt adresate intr-un termen prestabilit, iar realitatea dictează dreptul si nu dreptul creează realitatea.

Astfel, în aprecierea respectării de către Fond a termenului rezonabil în soluționarea cererilor trebuie avute în vedere pe de o parte, complexitatea procedurii stabilite de Legea 213/2015 și de Norma 24/2019 în vederea efectuării de plăți din disponibilitățile Fondului și, pe de altă parte, volumul extrem de mare al dosarelor de daună și al cererilor de plată înregistrate și instrumentate de Fond cu privire la polițele de asigurare emise de societățile de asigurare față de care au fost pronunțate hotărâri de deschidere a procedurii tasolvenței/aflate in insolventa.

Referitor la cel de-al doilea petit, privind solicitarea reclamantului de utilizare a mijloacelor de constrângere a executării obligației puse în sarcina pârâtei prin penalitățile prevăzute de art. 18 alin. (5) rap. la art. 24 din Legea nr. 554/2004, sentința recurată este pronunțată cu greșita aplicare a prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 5, alin. (2) teza a II -a noul C. proc. civ., art. 18 alin. (5), art. 22 alin. (1) rap. la art. 24 din Legea 544/2004, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.:

Prima instanța a instituit un termen de soluționare cererii de plată, respectiv, în termen de 10 zile de Ia data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate, fără a preciza în concret care este temeiul de drept pentru aplicarea acestui termen, cu atât mai mult cu cât textele de lege anterior citate, stabilesc că subscrisa va executa hotărârea în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive.

Totodată, sub aspectul aplicării penalităților de întârziere a arătat că acestea au fost gândite ca sancțiuni pentru fapta culpabilă a autorității care fie nu și-a îndeplinit obligațiile, fie și le-a îndeplinit defectuos, prin raportare la prevederile art. 18 alin. (5) din Legea 213/2015, motiv pentru care în cauză nu s-a făcut dovada culpei FGA sub aspectul refuzului nejustificat în soluționarea cererii de plată. Pentru aceste motive învederăm că Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 1357 și urm. noul C. civ., care regelementează condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, și anume, existența faptei ilicite, cauzarea unui prejudiciu, chiar și nepatrimonial, legătura de cauzalitate dintre acestea, precum și existența vinovăției autorului faptului ilicit. În absența dovedirii îndeplinirii cumulative a acestor condiții nu se poate stabili obligația de reparare a vreunui prejudiciu în sarcina acestuia. Conform art. 1357 alin. (1) noul C. civ. "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare", iar la alin. (2) este stabilit că "autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă".

A susținut că a înregistrat cererea de plată cu respectarea prevederilor legale incidente și suntem în procedura de soluționare a cererilor de plată depuse, cu respectarea ordinii de depunere și înregistrare a acestora. FGA nu a refuzat soluționarea cererii de plată "prioritar" față de cererile depuse anterior celei ce fac obiectul prezentului litigiu, fiind de notorietate falimentul C.. Or, atât timp cât, nu este îndeplinită condiția referitoare la săvârșirea unei faptei ilicite cu vinovăție, pretinsul prejudiciu invocat de reclamantă nu poate fi reparat în modalitatea solicitată în prezenta cauză.

Referitor la petitul trei al cererii, privind aplicarea prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a susținut că sentința este pronunțată cu greșita aplicare a prevederilor legale.

În mod evident, reclamanții și-au fundamentat cererea de fixare a unei penalități, respectiv a unei amenzi pornind de la premisa de rea-credinta a subscrisei care nu ar executa o hotărâre judecătoreasca, si implicit s-ar prezuma culpa conducătorului instituției.

Dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 instituie, pe de o parte, un mijloc de constrângere a autorității publice pentru executarea obligațiilor stabilite în sarcina sa și, pe de altă parte, reglementează o formă de răspundere juridică, drept sancțiune a atitudinii de pasivitate a autorității publice și a conducătorului acesteia.

Prin urmare, o condiție premisa a aplicării unei amenzi conducătorului instituției ori de stabilire a unor penalități o constituie existenta unei hotărâri judecătorești definitive prin care sa fie instituita in sarcina Fondului obligația de a face. In speța aceasta condiție nu este indeplinita, asa incat acest petit este prematur formulat, sentința recurată fiind netemeinică și nelegală.

In drept, a invocat art. 483 si urm. noul C. proc. civ., 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., Legea 213/2105 si Norma ASF 24/2019, precum și toate prevederile legale incidente invocate în cuprinsul recursului declarat.

Intimatul-reclamant A., în calitate de reprezentant al ninorei B., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând anularea recursului pentru nemotivare.

Cu privire la competență, a arătat că, în opinia sa, nu sunt încălcate normele juridice referitoare la competență, cauza fiind de competența Curții de Apel Galați .

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul reclamantului este fondat, în limitele și în considerarea celor în continuare arătate.

În fapt, reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., a înaintat prin serviciul poștal pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraților, o cerere de plată a daunelor materiale și morale generate de producerea riscului asigurat prin vătămarea corporală a numitei B., cerere primită de pârât, potrivit ștampilei aplicate de serviciul poștal, la data de 26.04.2022.

Urmare a solicitării reclamantului, pârâtul a comunicat acestuia, prin intermediul poștei electronice, la data de 31.05.2022, că "la momentul de față" sunt înregistrate cereri de plată din data de 11.04.2022, că cererile se înregistrează în ordinea primirii acestora și că "dat fiind faptul că situația este una dinamică" nu poate comunica, la acel moment, o dată fixă de înregistrare a cererii. S-a mai susținut că "volumul creat de situația C. poate genera întârzieri în comunicarea cu creditorii de asigurare și în înregistrarea documentelor" .

Urmare a solicitării adresată de instanță pârâtului, privind stadiul de soluționare al cererii formulate de reclamant, acesta a comunicat faptul că cererea de plată a reclamantului de la data de 14.04.2022 are nr. de înregistrare la FGA x și urmează a fi analizată în ordine cronologică, FGA verificând în prezent cererile din luna februarie 2022 .

În acest context factual, Curtea de Apel București a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, cu o acțiune prin care acesta a solicitat soluționarea cererii de plată nr. x/2022.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, iar pârâtul exercitând calea de atac a recursului, a formulat critici din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza criticilor formulate de pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, instanța de control judiciar reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. deoarece criticile dezvoltate de acesta din perspectiva modului de soluționare a excepției necompetenței materiale și teritoriale a instanței de judecată nu pot fi subsumate cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform prevederilor legale de la art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii".

După cum dispune art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: (…)

2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat;

3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este ce competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Este de precizat că atât din punct de vedere material, cât și din punct de vedere teritorial competența instanțelor de contencios administrativ este prevăzută prin norme de ordine publică, astfel că excepția necompetenței materiale sau teritoriale poate fi invocată de părți ori de către judecător, dar numai la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., casarea pentru necompetență se poate solicita numai când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, adică în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite aceste condiții.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (…) (3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. (…)"

Totodată, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data formulării acțiunii introductive, astfel cum au fost modificate prin intrarea în vigoare la data de 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021, art. I pct. 23 și art. III alin. (1): "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază ca fiind incidente cauzei dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ce definesc noțiunea de contencios administrativ, ca fiind:

"activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim", precum și dispozițiile alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora:

"Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Așa fiind, aceste dispoziții legale reglementează o competență materială de ordine publică, prevăzută de dispoziții speciale, pe care părțile nu o pot înlătura și pe care instanța o poate invoca chiar și din oficiu în condițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

În lumina acestor prevederi legale, nu are relevanță faptul că, în prezenta cauză, se critică refuzul nejustificat al FGA de soluționare a cererii, acesta fiind asimilat, din punct de vedere al competenței, unui litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ, devenind astfel incidente prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.

În acest context, Înalta Curte constată că, în cauză, competența materială de soluționare a cererii revine, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, instanței civile.

Având în vedere că sediul pârâtului FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, persoană juridică, este în orașul București, instanța competentă teritorial să soluționeze cauza în fond este o instanță din Orașul București.

Ulterior, față de obiectul cuantificat al cererii de chemare în judecată, prin care se solicită daune materiale și morale în cuantum de 200.000lei, fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., rezultă că instanța competentă material a soluționa cauza era judecătoria prin secția civilă.

Înalta Curte mai reține că asupra excepțiilor de necompetență materială și teritorială invocate la fondul cauzei judecătorul de primă instanță s-a pronunțat în sensul respingerii acestora, ulterior procedând la soluționarea cauzei pe fond, cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, pronunțând, așadar, o hotărâre nelegală, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ.: "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de competență, când cauza va fi trimisă instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii. (…)"

În raport cu această soluție, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurent sentinței recurate, care privesc fondul cauzei, care urmează să fie judecat din nou de instanța competentă.

În ceea ce privește apărările formulate de intimatul - reclamant prin întâmpinare, Înalta Curte constată că a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamantă, din perspectiva motivului de casare apreciat ca fiind fondat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamant, va casa sentința și încheiarea recurate și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 167/2022 din 7 decembrie 2022 și a încheierii de ședință din 31 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea și sentința atacate.

Rejudecând, admite excepția necompetenței materiale.

Trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.