ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1018/2024

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.06.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâților Guvernul României și Ministerul Finanțelor să le furnizeze informațiile de interes public de care au fost privați, respectiv: să li se comunice copii ale adreselor MF-ANAF "x"/"AA7745"; să li se permită accesul, pe baza CNP-ului, în baza de date ale MF-ANAF; să li se comunice anularea tuturor obligațiilor și faptul că nu au datorii la stat; să se aplice hotărârea nr. 44/2017; precum și să li se comunice plata daunelor materiale și morale totale de 5.000.000 RON. Totodată, au invocat neconstituționalitatea Legii nr. 227/2015, a Ordinelor Ministrului Finanțelor nr. 362/08.03.2022; nr. 3744/2015 și a oricărui act normativ în baza căruia se face executarea silită. I.

La data de 14.09.2022 reclamanta A. a formulat cerere de recuzare împotriva președintelui completului 5 fond, judecător C., prin care a susținut că există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, conform motivelor expuse. I.

Prin încheierea din 20.09.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare ca neîntemeiată. I.

Prin sentința nr. 1651 din 30.09.2022, pronunțată în același dosar, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. I.

Împotriva încheierii și a sentinței menționate la punctele anterioare, reclamanții A. și B. au formulat recurs, criticându-le pentru nelegalitate și solicitând casarea acestora conform art. 488 alin. (1) pct. 4-5 din C. proc. civ. În dezvoltare au susținut că instanța constituită în completul 5 fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. în condițiile în care judecătorul a încălcat art. 96 din C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Totodată, au arătat că procedura de citare a fost încălcată atât de completul învestit cu judecarea cauzei, cât și de cel învestit cu soluționarea cererii de recuzare, acesta din urmă încălcând procedura de soluționare a recuzării, întrucât au lipsit citațiile și încheierea din 20.09.2022, care nu le-a fost comunicată. Au mai susținut recurenții că nu au fost emise citații pentru termenul din 30.09.2022, când a fost pronunțată sentința atacată, iar completul învestit cu soluționarea cererii de recuzare nu a emis citații pentru a-i informa despre achitarea unei taxe judiciare de timbru și nici nu le-a dat posibilitatea de a formula cerere de reexaminare privind taxa de timbru, motiv de casare a încheierii din 20.09.2022 conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar în final au reiterat argumentele invocate în fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată și au solicitat admiterea demersului judiciar formulat. I.

Apărările formulate în cauză. Aspecte procesuale În faza căii de atac a recursului nu au fost depuse întâmpinări. De asemenea, cererea de recuzare formulată de recurenții-reclamanți împotriva completului de judecată a fost soluționată prin încheierea din data de 08.02.2024, în sensul anulării acesteia ca netimbrată. La termenul de dezbateri din 22.02.2024, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului formulat împotriva sentinței nr. 1651 din 30.09.2022 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2022, și a rămas în pronunțare pe excepția invocată, precum și pe fondul recursului îndreptat împotriva încheierii din 20.09.2022 pronunțate de Curtea de Apel București în același dosar. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului dedus judecății. II.1. Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat și îl va respinge în consecință, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În fapt, din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că la data de 14.09.2022, reclamanta din dosarul nr. x/2022, A., a formulat cerere de recuzare a președintelui completului 5 fond, doamna judecător C., arătând că există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, conform argumentelor expuse în cerere. Pentru soluționarea incidentului procedural intervenit s-a acordat termen la data de 20.09.2022, fără citarea părților, în conformitate cu art. 51 din C. proc. civ., care reglementează procedura de soluționare a abținerii sau a recuzării, potrivit căruia: "(1) Instanța hotărăște de îndată, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultându-l pe judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleași condiții, instanța va putea asculta și părțile." Prin cererea de recurs formulată împotriva soluției de respingere ca neîntemeiată a recuzării, recurenții au susținut că procedura de citare a fost încălcată de către completul învestit cu soluționarea cererii de recuzare, acesta pronunțând soluția cu nerespectarea procedurii de soluționare a recuzării, întrucât au lipsit citațiile și încheierea din 20.09.2022, care nu le-a fost comunicată. Totodată, au susținut că nu s-a dispus emiterea de citații pentru a-i informa despre achitarea unei taxe judiciare de timbru și nici nu le-a fost dată posibilitatea de a formula cerere de reexaminare privind taxa de timbru, motiv de casare a încheierii din 20.09.2022 conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în doctrina și în jurisprudența recentă statuându-se că sub imperiul acestui motiv de casare se pot include mai multe neregularități de ordin procedural săvârșite de instanță, altele decât cele menționate la pct. 1-4 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, judecata pricinii în lipsa părții care nu a fost legal citată, nesemnarea cererii reconvenționale, aplicarea greșită a unor texte de lege, precum și încălcarea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancționate prin celelalte motive de recurs. Așa cum rezultă din considerentele sus-menționate, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancțiunea nulității, pricinuindu-se vătămarea drepturilor părților prin încălcarea acestora. În concluzie, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii. Contrar susținerilor recurenților, pe care nu le poate valida, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate a cărui incidență a fost clamată în speță nu poate fi reținut, instanța respectând regulile de procedură ce reglementează incidentul procedural al recuzării, dispunând soluționarea acestuia fără citarea părților, în conformitate cu normele aplicabile. Prin urmare, faptul că nu au fost emise citații pentru termenul la care a fost soluționată cererea de recuzare nu constituie un argument de nelegalitate a încheierii pronunțate, câtă vreme legiuitorul a prevăzut că acest incident procedural se soluționează fără prezența părților, adică în lipsa citării acestora, iar instanța a procedat la judecata cererii în această modalitate. În același sens, nici împrejurarea că nu au fost emise citații pentru a fi informați cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru și a li se da posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare, nu poate atrage nelegalitatea încheierii atacate, atât timp cât aspectul timbrării cererii de recuzare nu a făcut obiectul analizei efectuate de instanță prin încheierea atacată, în sarcina părților nefiind stabilită vreo obligație din perspectiva evidențiată. În fine, aspectul necomunicării încheierii recurate, invocat de recurenți în sprijinul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi primit întrucât în dispozitivul încheierii în discuție s-a menționat că aceasta este supusă recursului în condițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri", iar părțile au avut posibilitatea să formuleze calea de atac împotriva acestei încheieri și să invoce aspecte de nelegalitate, exercitând recursul supus analizei de față cu respectarea termenului legal. Este binecunoscut faptul că de esența cazului de casare invocat este încălcarea principiilor procesului civil, asimilată unor norme prevăzute sub sancțiunea nulității, având drept consecință vătămarea dreptului reclamantului la apărare prin încălcarea acestuia. Or, în contextul factual și normativ reliefate, nu se poate reține o vătămare a drepturilor procesuale ale părților recurente-reclamante în speța dedusă judecății, soluția de respingere a cererii de recuzare fiind dată cu respectarea regulilor de procedură corespunzătoare. Pe cale de consecință, în considerarea argumentelor expuse supra, constatând că toate susținerile recurenților-reclamanți sunt nefondate și că nu a fost demonstrată nelegalitatea încheierii din 20.09.2022, criticată din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat. II.2. Cât privește recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 1651 din 30 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte urmează a-l examina, cu prioritate, din perspectiva excepției inadmisibilității invocate din oficiu la termenul de dezbateri din 22 februarie 2024, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, analizând excepția privind inadmisibilitatea cererii de recurs îndreptate împotriva sentinței menționate, excepție invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, urmând să constate că acest recurs al reclamanților este inadmisibil, pentru următoarele motive. Obiectul cererii de recurs de față îl reprezintă sentința civilă nr. 1651 din data de 30 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Din cuprinsul textelor de lege enunțate supra rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau o lege specială nu prevede o atare posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. În cauza de față, reclamanții au dedus judecății primei instanțe acțiunea având obiectul consemnat la pct. I.1. din prezenta decizie, iar la termenul de judecată din 16.09.2022 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București. Potrivit art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.: "Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent." Așadar, prima instanță învestită a pronunțat o soluție de declinare a competenței de soluționare a cauzei, hotărâre care, astfel cum s-a evidențiat, nu este supusă niciunei căi de atac, în sensul că nu poate fi atacată cu apel sau recurs, dar nici cu revizuire sau contestație în anulare. Prin urmare, nu sunt incidente prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Cu privire la hotărârea de declinare a competenței de soluționare a cauzei legiuitorul a prevăzut în mod expres că nu este supusă niciunei căi de atac, întrucât intenția ce a stat la baza adoptării acestor dispoziții a fost aceea de a se asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești de declinare a competenței, rațiunea eliminării acestei căi de atac împotriva unor astfel de hotărâri fiind de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în fața instanței competente să soluționeze litigiul dedus judecății. În egală măsură, este necesar a se avea în vedere principiul conform căruia, "orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății", în aplicarea art. 6 alin. (1) din C. proc. civ. În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale a României, care a constatat că dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. sunt constituționale în raport cu criticile formulate, de exemplu, în sesizarea ce a făcut obiectul dosarului în care a fost pronunțată Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 913 din 16 decembrie 2014. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal ce formează obiectul prezentei căi de atac nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind incident principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., în aplicarea căruia va respinge recursul declarat de reclamanți, ca inadmisibil. Totodată, constată că nu se mai impune examinarea în concret a criticilor formulate de părți din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 5 C. proc. civ., întrucât analiza acestora a devenit inutilă raportat la soluția de inadmisibilitate a recursului. III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare a încheierii de ședință din 20.09.2022, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți și va menține încheierea atacată. De asemenea, pentru motivele arătate la pct. II.2. din decizie, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de aceiași reclamanți împotriva sentinței nr. 1651 din 30 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, ca inadmisibil.