ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1803/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății La data de 20.05.2021, petenta A. S.R.L. a depus o cerere de recuzare a membrilor Completului 1 Recurs Achiziții Publice, respectiv a doamnei judecător B., a doamnei judecător C. și a domnului judecător D. solicitând instanței să admită cererea și să dispună obligarea doamnelor și domnului judecător să se retragă de la judecarea prezentei cauze. Cererea de recuzare a fost formulată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, dosar al cărui obiect l-a reprezentat cererea de revizuire formulată de revizuenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator E. împotriva deciziei nr. 1778 din 28.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin încheierea din data de 2 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de recuzare formulată de petenta A. S.R.L. ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din data de 2 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs A. S.R.L., prin administrator E., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii din 2 iunie 2021 prin care s-a respins cererea de recuzare și, pe cale de consecință casarea deciziei civile nr. 1363 din 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019 și, rejudecarea cauzei. În susținerea primului motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a considerat că instanța care a pronunțat încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, sens în care a arătat următoarele aspecte: Dosarul nr. x/2019 în care s-a formulat cererea de recuzare a fost format pe rolul secției a IX-a contencios administrativ și fiscal al Curții de Apel București, fiind repartizat Completului 1 Recurs Achiziții publice și prin urmare, cererea trebuia judecată de completul imediat următor, respectiv Completul 2 Recurs achiziții publice al secției a IX-a contencios administrativ și fiscal sau de către Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art. 50 alin. (2) C. proc. civ., respectiv "când, din pricina abținerii său recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea se judecă de instanța ierarhic superioară". Or, așa cum rezultă din documentele de la dosar, cererea de recuzare a fost repartizată Completului 2 Recurs achiziții publice, condus de către doamna judecătoare F., al cărei nume este menționat expres pe repartizare. Întrucât cererea de recuzare nu a fost judecată de către Completul 2 Recurs achiziții publice, condus de doamna F., au fost încălcate prevederile legale privind completul investit să judece cererea. În schimb, după repartizarea către Completul 2 Recurs AP al secției a IX-a contencios administrativ și fiscal, la dosarul nr. x/2019 (Anexa 3), apare un document cu semnătura falsificată a Președintelui secției a IX-a Civile achiziții publice, respectiva semnătura falsificată a judecătoarei B., prin care nelegal și nemotivat, o persoană care nu se identifică dispune ca secția a VIII-a să judece cererea de recuzare. Prin urmare, documentul din Anexa 3 care repartizează manual cererea de recuzare către judecătorii G., H. și I. este lovit de nulitate din următoarele motive: a) Se încalcă prevederile art. 50 alin. (2) C. proc. civ., respectiv dacă chiar ar fi existat cauzele (motivate real) ca secția a IX-a contencios administrativ și fiscal să nu poată judeca cererea din cauza unei abțineri anterioare a judecătorului J., cererea ar fi trebuit judecată de "instanța ierarhic superioară", respectiv de ÎCCJ, în mod cert secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal unde a fost repartizată manual, nefiind "instanța ierarhic superioară"; b) Documentul din Anexa 3, care susține sub semnătura unei persoane neidentificate că "nu mai există un număr suficient de judecători specializați în materia achiziițiilor publice" (nedemonstrat), nu reprezintă o motivație legală pentru care cauza nu a fost judecată de secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ci repartizată unei instanțe de același grad și nu unei instanțe superioare, conform Legii; c) Documentul face referire la o abținere a domnului J. în ceea ce privește judecarea cererii de recuzare, or, la dosarul cererii de recuzare format imediat după depunerea cererii de recuzare (nr. x/2019*) nu există o astfel de cerere de abținere. d) Pretinsul motiv legal al transmiterii dosarului către secția VIII-a contencios administrativ și fiscal (în loc să fie judecat de secția a IX-a contencios administrativ și fiscal), respectiv Hotărârea Colegiului de Conducere a Curții de Apel București nr. 202/17.07.2019, nu poate să adauge la lege, respectiv la prevederile art. 50 alin. (2) C. proc. civ. e) Cererea de recuzare a ajuns, prin repartizare manuală să fie judecată de către judecătorii H. și G., incompatibili de a judecă în cauză A. S.R.L. - Autoritatea de Supraveghere Financiară motivul de recuzare subsumat în cerere neaplicării procedurii falsului față de pretinsul reprezentant convențional al ASF, întrucât judecătorul H. s-a pronunțat pe această speță în dosarul nr. x/2018 - Revizuire cu aceleași părți și aceleași excepții, iar judecătorul G. s-a pronunțat în dosarul nr. x/2018 - revizuire între aceleași părți - chiar asupra documentului nou care a stat la baza cererii de revizuire ce a format dosarul nr. x/2019. Pentru toate aceste motive, a considerat că instanța care a pronunțat încheierea a fost nelegal constituită și, totodată, a solicitat instanței de control judiciar să solicite lămuriri scrise reprezentantului legal al Curții de Apel București, dacă semnătura care apare pe documentul din Anexa 3 - pretinsă a fi a Președintelui secției a IX-a contencios administrativ și fiscal al Curții de Apel București este chiar a Președintelui secției, respectiv să identifice persoana care a semnat, pentru a se analiza și acest motiv de nelegalitate a compunerii completului. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs invocat, care se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta a arătat următoarele aspecte: Unul dintre motivele cererii de recuzare a fost antepronuțarea completului B./K./D. în privința excepției de nulitate absolută a lipsei calității de reprezentant a avocatului L. în cerere de revizuire, respectiv faptul că instanța a permis avocatului care nu făcea legal dovada calității de reprezentant să susțină și să pună concluzii pe excepția tardivității ridicată sub semnătura sa, prin întâmpinare. A arătat în cererea de recuzare că instanța a fost lipsită de imparțialitate și că s-a antepronunțat permițând susținerea excepției unei persoane care nu a făcut dovada calității de reprezentant conform legii, și care ar fi trebuit judecată, fiind o excepție de nulitate absolută, anterior excepției tardivității, pentru a vedea dacă excepția putea fi ridicată și susținută de respectiva persoană. Or, înscriindu-se în fals asupra împuternicirii avocațiale semnate de o persoană care nu este reprezentant legal al M. și Asociații SPRL, conform legii, aceasta nu mai beneficiază de prezumția de legalitate, iar calitatea trebuia dovedită (Art. 43, alin. (2) C. proc. civ. din Legea nr. 51/1995 "Actele întocmite de avocat (...) pentru legitimarea față de terți a calității de reprezentant au forță probantă deplină până la înscriere în fals). Conform legii, instanța a solicitat depunerea în original a contractului de asistență juridică, care, conform legii trebuia deținut asupra sa de avocat. Avocatul a prezentat o copie după copie, fără valoare doveditoare conform legii, caz în care instanța era obligată să nu țină cont de înscris, să admită excepția și să anuleze întâmpinarea. Or, în esență instanța a cuprins motive contradictorii în încheiere, după cum urmează: • Potrivit art. 248, Instanța "se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură". Or, excepția lipsei calității de reprezentant este una de nulitate absolută, care trebuie judecată cu prioritate și cu precădere. • Așa cum rezultă din încheierea din 19 mai 2021 și din încheiere, este evident că instanța nu s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei calității de reprezentant ci a judecat o excepție ridicată de o persoană care nu făcuse această calitate; • Antepronunțarea este evidentă inclusiv prin închierea pronunțată de completul Recuzat (Anexa 4), instanța pronunțându-se întâi asupra excepției tardivității și abia ulterior asupra excepției lipsei calității de reprezentant a persoanei care a ridicat excepția prin întâmpinare, instanța nemaipronuntându-se nici asupra excepției nulității întâmpinării și a dreptului de mai ridica excepții. Prin urmare, motivarea privind judecarea excepției tardivității înainte de cea a lipsei calității de reprezentant cuprinde motive contradictorii: • pe de-o parte, instanța arată că este legal în condițiile art. 248 ca întâi să se judece excepția de procedură (de nulitate absolută) privind calitatea de reprezentant și ca aceasta să fie dovedită în condițiile procedurii falsului; • pe de altă parte, instanța susține că persoana care nu au făcut dovada calității de reprezentant, conform legii, poate ridica excepții și chiar să îi fie admise, înainte de a face dovadă calității de reprezentant. Tot contradictorie este și susținerea din motivarea încheierii - fila x, primul paragraf și anume: "Neunirea excepției tardivității cererii de revizuire cu excepția nulității întâmpinării și procedura falsului nu constituie o antepronunțare a completului de judecată și de părtinire a părții adverse, de vreme ce neunirea este justificată legal pe neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 248 noul C. proc. civ..". La paragraful anterior, instanța a motivat că unirea excepțiilor este justificată legal, în baza art. 248, iar apoi, tot în baza art. 248, instanța a motivat că neunirea este justificată legal, în baza aceluiași articol. Astfel, instanța nu a motivat (care alin. din art. 248) se aplică pentru legalitatea și, în același timp, nelegalitatea aceleiași succesiuni care demonstrează antepronunțarea. În esență, este lipsită de motivare respingerea cererii de recuzare pe motivul antepronunțării, întrucât instanța nu motivează legal (și nici nu are cum) astfel încât să spună cum și de ce o excepție ridicată de o persoană fără calitate de reprezentant poate fi acceptată înaintea judecării excepției lipsei calității de reprezentant pentru a putea vedea dacă aceasta poate ridică excepții. Antepronunțarea a fost de altfel dovedită chiar prin Hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2019 (1363/14.06.2021 -Anexa 4) în care instanța judecă întâi excepția tardivității ridicată de o persoană fără calitate, se pronunță pe ea și abia apoi analizează dacă acea persoană avea sau nu calitate să ridice acea excepție prin întâmpinare. În ceea ce privește al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta a arătat că în analizarea motivului de recuzare, respectiv când "există îndoieli care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea lor", instanța care a pronunțat încheierea de respingere a cererii de recuzare a încălcat și aplicat greșit normele de drept material, după cum urmează: Îndoielile recurentei privind imparțialitatea judecătorilor B./D./C. au fost motivate prin neanalizarea în mod real a probelor și neaplicarea prevederilor legale imperative privind verificarea din oficiu a documentelor care fac dovada calității de reprezentant (și nu modul în care instanța s-a pronunțat asupra lor). Concret, prin cererea de recuzare, a arătat ca motive întemeiate de favorizarea a părții adverse următoarele: · prevederile legale după înscrierea în fals asupra împuternicirii avocațiale se impun a fi aplicate, în condițiile legii, așa cum prevede C. proc. civ.: pretinsul contract de asistență juridică trebuia prezentat în original, și nu în copie după copie, fără putere doveditoare; · prevederile legale privind verificarea din oficiu a împuternicirii doamnei jurist N. puteau fi eludate doar din incompetența instanței sau din lipsă ei de imparțialitate. A mai arătat că nu a criticat măsura respingerii excepției ca o dovadă de imparțialitate, ci modul în care instanța a evaluat dacă la dosar există documentele prevăzute de lege pentru a face dovada calității de reprezentant, ceea ce a generat temeri privind modul în care instanța cunoaște si aplică legea. În mod evident, instanța care a respins cererea de recuzare nu a analizat și nu a motivat ceea ce s-a cerut, respectiv temerea recurentei că o instanță care nu solicită și evaluează documentele prevăzute imperativ de lege pentru dovedirea calității de reprezentant, naște suspiciuni și temeri majore în privința părtinirii și competenței, întemeiate, pentru judecarea unei revizuiri pe baza unui document nou care dovedește că o persoană juridică ce l-a dat în judecată nu avea documentele legale pentru a-l da în judecată, prin avocat. Or, tocmai asta nu a analizat instanța, încălcând legea, recurenta necerând instanței să se pronunțe asupra legalității respingerii excepției lipsei calității de reprezentant, ci asupra documentelor și conduitei instanței care au stat la baza respingerii acestei excepții. A mai arătat că la dosar nu se află nici încheierea de ședință din 19 mai 2021 și nici procesul-verbal de redare a înregistrării ședinței din 19 mai 2021, astfel încât susținerea instanței că "examinând cele consemnate rezultă că instanța nu a refuzat să prezinte petentei revizuente legitmația de consilier juridic a dnei N., deoarece petenta revizuenta nu a solicitat ca aceasta să îi fie prezentată. Acest aspect este confirmat prin înregistrarea audio a ședinței de judecată, din care rezultă că petenta revizuenta nu a solicitat să îi fie prezentată legitmația de consilier juridic a doamnei N.", nu este reală. Faptul că instanța, care este obligată să verifice chiar și din oficiu, toate aceste documente și mai ales în condițiile ridicării excepției lipsei calității de reprezentant, nu le-a verificat, nu le-a administrat și s-a pronunțat fără ca ele să existe la dosar, reprezintă elementul care i-a născut suspiciuni privind atât știința de carte, competența magistraților, cât și certitudinile privind favorizarea părții adverse. Or, instanța învestită să judece temerile invocate privind lipsa de imparțialitate a instanței a fost chemată să aprecieze, în legătură cu documentele aflate la dosar dacă sunt sau nu cele prevăzute de lege, și dacă nu sunt, să se pronunțe asupra temeiniciei temerilor, extrem de întemeiate în opinia recurentei, că o instanță care nu vrea să verifice conform legii calitatea de reprezentant naște temeri privind o revizuire care are la bază tocmai lipsa verificării acestei calități, motiv de nulitate absolute. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului și, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 18 noiembrie 2021, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante 2.2. Cu titlu preliminar, Înalta Curte va respinge excepția nulității întâmpinării pentru lipsa calității de reprezentant a semnatarului acesteia, apreciind că excepția invocată este neîntemeiată, în raport cu motivele prezentate de recurentă, respectiv cu faptul că reprezentantul legal al autorității publice intimate, conform O.U.G. nr. 93/2012, care poate reprezenta partea în raporturile de drept comun este președintele sau, în cazul absenței justificate a acestuia, prim-vicepreședintele, și nu directorul juridic, precum și cu susținerea că doamna M., directorul juridic actual, nu are delgație atașată la dosarul cauzei. Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că întâmpinarea formulată de către intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară, în faza procesuală a recursului, este semnată de către directorul Direcției Juridice al autorității publice, respectiv doamna M., care prin Decizia nr. 1410/27.11.2020 emisă de Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, aflată în copie la dosar, a fost împuternicită să semneze, în numele și pentru ASF, acte cu caracter juridic necesare pentru reprezentarea intereselor în dosarele aflate pe rolul instanțelor judecătorești în care ASF este parte, menționându-se expres printre aceste documente și "întâmpinările". Cât privește soluția de admitere a excepției lipsei calității de reprezentant al ASF pronunțată în dosarul nr. x/2016 la care a făcut referire recurenta, în cadrul dezbaterilor, și pe care a depus-o la dosar cu titlu de practică judiciară, Înalta Curte constată că este vorba de o altă persoană care a avut calitatea de director juridic al ASF la momentul judecării acelui dosar, respectiv numitul O. și nu poate influența soluția din prezenta cauză cu privire la excepția invocată, în condițiile în care interesele autorității publice sunt reprezentate de o altă persoană, respectiv doamna M., care așa cum s-a menționat anterior a fost împuternicită prin decizie de către Președintele ASF, în conformitate cu prevederilor O.U.G. nr. 93/2012 și ale Regulamnetului ASF nr. 10/2016. 2.3 În analiza excepției nulității recursului invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte reține că aceasta vizează argumentele formulate la punctele 2 și 3 din cerere de recurs, respectiv cele privind incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. Analizând memoriu de recurs, instanța constată că deși recurenta și-a exprimat nemulțumirea cu privire la soluția adoptată de instanță asupra cererii de recuzare, reluând în integralitate și susținerile prezentate în fața instanței de fond, totuși se pot decela anumite critici esențiale care se circumscriu motivelor de casare invocate și la care instanța se va raporta, în concret, în analiza legalității încheierii recurate, impunându-se așadar respingerea excepției nulității recursului ca neîntemeiată. 2.4. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. Recurenta a investit instanța cu o cerere de recuzare a membrilor Completului 1 Recurs Achiziții Publice, formulată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, dosar al cărui obiect l-a reprezentat cererea de revizuire formulată de revizuenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator E. împotriva deciziei nr. 1778 din 28.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară. Prima instanță a respins cererea de recuzare ca neîntemeiată, reținând că nu atrag incompatibilitatea membrilor de completului de judecată criticile invocate de petenta revizuentă în cererea de revizuire asupra măsurii de respingere a excepției lipsei calității de reprezentant a doamnei consilier juridic N.. 2.5. În susținerea primului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța care a pronunțat încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, deoarece dosarul nr. x/2019 în care s-a formulat cererea de recuzare a fost format pe rolul secției a IX-a contencios administrativ și fiscal al Curții de Apel București, fiind repartizat Completului 1 Recurs Achiziții publice și prin urmare, cererea trebuia judecată de completul imediat următor, respectiv Completul 2 Recurs achiziții publice al secției a IX-a contencios administrativ și fiscal sau de către Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art. 50 alin. (2) C. proc. civ., respectiv "când, din pricina abținerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea se judecă de instanța ierarhic superioară". Sistematizând cronologic lucrările și măsurile dispuse de instanța de fond, fără a mai relua însă întreg parcursul administrativ al dosarelor nr. x/2019 și nr. y/2019, Înalta Curte, contrar susținerilor recurentei, constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la soluționarea incidentului procedural al recuzării. Relaționând la speța de față, instanța reține că dispozițiile relevante sunt cele prevăzute de art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești din 17.12.2015 potrivit căruia: "Incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea tuturor membrilor completului de judecată, se vor soluționa de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeași materie. Dacă în materia respectivă nu mai există decât un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la toți membrii completului se vor soluționa de acesta. Dacă nu mai există un complet care judecă în acea materie, incidentele vor fi soluționate de completul din materia și după regulile stabilite de colegiul de conducere al instanței." Prin rezoluția din 21.05.2021, Președintele secției a IX-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere că domnului judecător J. i s-a admis o cerere de abținere, precum și faptul că nu mai exista un număr suficient de judecători specializați în materia achizițiilor publice în cadrul secției respective, în temeiul prevederilor art. 2 din Hotărârea Colegiului de Conducere a Curții de Apel București nr. 202/17.07.2019 a dispus înaintarea dosarului nr. x/2019 la secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării cererii de recuzare formulată de petenta A. S.R.L.. Așadar, existența acestor motive obiective a dus la imposibilitatea de a se constitui legal un completul de judecată în cadrul secției a IX-a contencios administrativ și fiscal care să judece cererea de recuzare formulată de petentă, situație ce a impus înaintarea dosarului la secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în cadrul aceleiași instanțe. Subsumat acestui motiv de casare, recurenta a criticat și faptul că rezoluția de repartizare face referire la o abținere a domnului J. în ceea ce privește judecarea cererii de recuzare, fără a exista o astfel de cerere în dosarul de recuzare nr. x/2019 Înalta Curte va înlătura aceste critici motivat de faptul că recurenta se află într-o eroare în ceea ce privește dosarul în care a fost formulată cererea de abținere de către domnul judecător J.. Or, raportat la informațiile publice afișate pe site-ul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, instanța reține că domnul judecător J. a formulat cerere de abținere de la soluționarea dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul secției a IX-a contencios administrativ și fiscal, respectiv de la dosarul al cărui obiect l-a reprezentat cererea de revizuire formulată de revizuenta-reclamantă A. S.R.L., împotriva deciziei nr. 1778 din 28.03.2016 a Curții de Apel București. Așadar, cererea de abținere nu a fost formulată în dosarul nr. x/2019 care are drept obiect cererea de recuzare împotriva membrilor completului investit cu soluționarea cererii de revizuire, cum eronat susține recurenta. Nu pot fi reținute nici alegațiile recurentei în sensul că Hotărârea Colegiului de Conducere a Curții de Apel București nr. 202/17.07.2019 ar adăuga la lege, respectiv la prevederile art. 50 alin. (2) C. proc. civ., câtă vreme Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești din 17.12.2015 (Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015) prevede că incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea tuturor membrilor completului de judecată se vor soluționa și după regulile stabilite de colegiul de conducere al instanței. Pentru considerentele expuse anterior, Instanța de control judiciar constată că încheierea din 2 iunie 2021 prin care a fost respinsă cererea de recuzare a fost soluționată de un complet legal investit, cu respectarea prevederilor art. 110 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 și art. 2 din Hotărârea Colegiului de Conducere a Curții de Apel București nr. 202/17.07.2019, motiv pentru care apreciază că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. 2.

Analizând motivul de recurs circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauza de față. Potrivit acestor dispoziții, casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei." Înalta Curte se va rezuma la analiza criticilor referire la contradictorialitatea încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare pronunțată în dosarul nr. x/2019 ce face obiectul recursului cu care a fost investită și nu la analiza criticilor privind contradictorialitatea încheierii din 19.05.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019. În concret, criticile recurentei privind motivele contradictorii vizează reținerile primei instanțe în sensul că unirea excepțiilor este justificată legal, în baza art. 248, iar apoi, tot în baza art. 248, instanța a motivat că neunirea este justificată legal, în baza aceluiași articol. Astfel, instanța nu a motivat (care alin. din art. 248) se aplică pentru legalitatea și, în același timp, nelegalitatea aceleiași succesiuni care demonstrează antepronunțarea. Amintește instanța de control judiciar că potrivit acestui motiv de casare sunt avute în vedere situațiile în care există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a încheierii rezultă că cererea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța, sau situațiile când există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia cererii, iar din altele faptul că este întemeiată. Or, niciuna dintre aceste situații nu se identifică în cauză, prima instanță arătând în mod clar că măsura unirii excepțiilor nulității întâmpinării și procedura falsului cu fondul, în temeiul art. 248 C. proc. civ., este justificată de administrarea acelorași probe. În schimb, neunirea excepției tardivității cererii de revizuire cu cele două excepții invocate de petenta-revizuentă (excepția nulității întâmpinării și procedura falsului) este justificată legal de neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 248 C. proc. civ. Așadar, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 248 alin. (4) C. proc. civ. potrivit cărora: "Excepțiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleași dovezi ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluționarea fondului." Cu alte cuvinte, pentru soluționarea excepției tardivității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de judecata trebuia să se raporteze la data emiterii înscrisului invocat de revizuentă ca fiind nou, în timp ce pentru soluționarea excepțiilor nulității întâmpinării și procedura falsului, instanța trebuia să administreze la alte probe. Nu pot fi primite nici criticile referitoare la lipsa de motivare a soluției de respingere a cererii de recuzare cu privire la antepronunțarea membrilor completului de judecată. Instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește încheierea recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. 2.

În continuare, Înalta Curte găsește nefondate și criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta a arătat că în analizarea motivului de recuzare invocat, respectiv "atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea lor", instanța care a pronunțat încheierea de respingere a cererii de recuzare a încălcat și aplicat greșit normele de drept material. Cu toate că cererea de recuzare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ., în calea de atac a recursului s-a criticat doar analizarea motivului de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.. Îndoielile recurentei privind imparțialitatea judecătorilor au vizat neanalizarea în mod real a probelor și neaplicarea prevederilor legale imperative privind verificarea din oficiu a documentelor care fac dovada calității de reprezentant. Înalta Curte apreciază că nu există niciun indiciu pentru care imparțialitatea și obiectivitatea celor 3 magistrați să fie știrbită, recurenta nefăcând dovada elementelor de natură să nască, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor, în accepțiunea art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., republicat. În realitate, recurenta este nemulțumită de soluția pronunțată de instanță cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant a doamnei consilier juridic N. dispusă prin încheierea din 19.05.2021, respectiv de faptul că magistrații nu au interpretat probele solicitate și nu au aplicat legea, astfel încât aceasta să obțină o hotărâre favorabilă pe fondul revizuirii formulate în dosarul nr. x/2019. Este important de menționat că dispozițiile C. proc. civ., respectiv art. 264 alin. (2) consacră libertatea pe care o au judecătorii în a aprecia asupra forței probante a materialului probatoriu încuviințat, acest aspect neputând forma obiectul cenzurii în cadrul controlului de legalitate. Totodată, în acord cu opinia exprimată de prima instanță, cererea de recuzare nu constituie o cale de atac împotriva încheierii de ședință din data de 19.05.2021 în care instanța să analizeze legalitatea măsurilor dispuse prin această încheiere. În consecință, în mod corect instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a reținut că cererea este neîntemeiată, măsura respingerii excepției lipsei calității de reprezentant a consilierului juridic al intimatei nefiind de natură să atragă prin ea însăși existența unui element se natură să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea membrilor completului de judecată. 2.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.