ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2257/2023

Ședința publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19 august 2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea măsurii dispuse la art. 2 din Decizia ASF nr. 880 din 11 iulie 2022, respectiv măsura de a obliga societatea la întocmirea și transmiterea către ASF, spre aprobare, a unui plan de redresare pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă SCR sau pentru modificarea profilului de risc - până la momentul soluționării definitive a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel București, privind anularea deciziei și a măsurii.

Prin sentința civilă nr. 1376 din data de 5 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1376/2022 din 5.09.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a Vlll-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii cu consecința suspendării măsurii dispuse la art. 2 din Decizia ASF nr. 880/11.07.2022, respectiv măsura de a obliga societatea la întocmirea și transmiterea către ASF, spre aprobare, a unui plan de redresare conținând măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă SCR sau pentru modificarea profilului de risc, astfel încât în termen de 6 luni SCR să fie din nou respectată, până la momentul pronunțării instanței de fond în dosarul înregistrat sub nr. x/2022 pe rolul Curții de Apel București.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanța de fond respingând cererea de suspendare pe motiv că împrejurările de fapt și de drept reclamate ar fi, în realitate, motive de nelegalitate, refuzând astfel analiza acestora pe motiv că ar conduce la o prejudecare a fondului.

De asemenea, prima instanță a refuzat verificarea condiției pagubei iminente, reținând că, atât timp, cât nu s-a demonstrat existența cazului bine justificat, nu se mai impune analiza altor condiții.

În opinia recurentei-reclamante, instanța de fond nu a argumentat cum împrejurările invocate de către aceasta în susținerea cererii ar exceda analizei sumare a cauzei. În concret, instanța de fond nu a motivat în niciun fel de ce împrejurarea că societatea a fost sancționată pentru fapte ce excedează obiectului controlului sau că Decizia ASF a încălcat dreptul societății reclamante la apărare nu poate fi analizată într-o cerere de suspendare.

Recurenta-reclamantă consideră că, la o analiză succintă și urmărind succesiunea actelor din cadrul controlului, instanța ar fi constatat următoarele:

- ASF a ales o dată aleatorie, respectiv 28.02.2022 la care a considerat că societatea nu ar deține fonduri proprii la nivelul SCR și că s-ar impune întocmirea unui plan de redresare,

- după ce societatea a întocmit și furnizat ASF, în faza concilierii, raportul ANEVAR (ceea ce, în condiții normale, înlătura concluziile anterioare ale echipei chiar și pe raționamentul greșit pe care se întemeiau), echipa de control își schimbă argumentația, afirmând că nu doar pretinsul deficit al fondurilor proprii ar impune planul, ci și modificarea profilului de risc,

- această pretinsă modificare a profilului de risc adusă la cunoștință într-o fază avansată a controlului a înlăturat dreptul societății de a formula obiecțiuni, încălcându-i dreptul la apărare,

- chiar dacă însăși echipa de control a confirmat că dreptul de creanță din regres/ipoteca care-l garantează poate și trebuie avut în vedere în calculul SCR cât timp există șanse reale de recuperare pe bază de evaluări juste anterior emiterii Deciziei ASF intrase în posesia raportului ANEVAR de evaluare a valorii ipotecii imobiliare, ASF a refuzat să dea eficiență garanției imobiliare în calculul SCR.

Or, faptul - incontestabil de altfel - că legislația aplicabilă societăților de asigurare are un grad ridicat de tehnicitate nu absolvă instanța de obligația de a aplica această legislație într-o procedură sumară cum este cea a suspendării.

În absența motivării, sentința atacată încalcă și dreptul părții la un proces echitabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. Acesta include, printre altele, și dreptul părților de a prezenta susținerile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, iar acest drept poate fi considerat efectiv doar dacă aceste susțineri sunt examinate în mod real de către instanța sesizată. În acest sens, instanței îi revine obligația de a răspunde, în considerente, argumentelor prezentate de părți.

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 15 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 considerând că nu ar fi fost îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat pentru a dispune suspendarea Deciziei ASF.

Instanța de fond a refuzat să analizeze îndeplinirea condiției cazului bine justificat apreciind că împrejurările reclamate antamează fondul cauzei ceea ce ar exceda procedurii sumare a cererii de suspendare. Or, contrar celor reținute de Curtea de Apel București, instanța învestită cu o cerere de suspendare a actului administrativ poate și trebuie să analizeze aspecte de fond pentru a aprecia în favoarea căreia dintre părți este aparența dreptului, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004. Invocă în acest sens, cu titlu de practică judiciară, deciziile nr. 822/2021 și nr. 2342/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În dovedirea existenței cazului bine justificat, a arătat că, faptele care au format obiectul verificărilor echipei de control menționate la pct. 5,6 și 7, respectiv modalitatea de evidențiere în contabilitate a cererii de executare formulate de ANAF în luna februarie 2022, se situează atât în afara tematicii de control, cât și în afara perioadei controlate stabilite prin Decizia ASF nr. 69/27.01.2022, în condițiile în care ASF nu a emis o decizie de extindere a tematicii și a perioadei controlate. Astfel, procedura de control care a vizat faptele 5, 6 și 7 încalcă prevederile art. 7 din Regulamentul ASF nr. 4/2021, iar lipsa de predictibilitate asupra obiectului concret și asupra perioadei controlului coroborată cu modul în care s-a desfășurat controlul, cu datele selectate fracționat și din perioade diferite de timp, precum și cu lipsa parțială de motivare a condus la încălcarea dreptului la apărare al societății reclamante.

Recurenta-reclamantă nu a fost nicio clipă informată cu privire la motivele pentru care SCR este verificată la data de 28.02.2022 și care este relevanța acestei date, iar decizia ASF nu prezintă motivele pentru care raportul ANEVAR nu a fost luat în considerare în verificarea si calculul fondurilor proprii.

Această motivare a actului administrativ era absolut necesară în condițiile în care:

- societatea nu a fost informată despre obiectul controlului de la pct. 5,6,7;

- data de 28.02.2022 nu coincide nici cu data finală a perioadei controlate (31.12.2021) și nici cu data finalizării controlului (11.07.2022 - data emiterii Deciziei ASF în acord cu art. 26 din Regulamentul nr. 4/2021);

- pe de o parte, măsura planului de redresare are la bază concluzia echipei de control potrivit căreia estimarea internă realizată de subscrisa asupra valorii ipotecii nu ar reprezenta document justificativ și nici o evaluare credibilă, iar apoi aceeași echipă susține că raportul ANEVAR întocmit chiar pentru stabilirea acestei valori, va fi avut în vedere, deși insistă repetat că a fost întocmit și comunicat abia în faza concilierii, pentru ca apoi în situația prevăzută la alin. (1) lit. c), A.S.F. comunică entității decizia cu privire la data suspendării controlului și notifică data reluării controlului cu cel puțin două zile lucrătoare anterior reluării controlului,

- în totală contradicție cu cele de mai sus, măsura luată de ASF prin decizie și argumentele pe care se întemeiază ignoră în totalitate valoarea ipotecii stabilite prin raportul ANEVAR.

În opinia recurentei-reclamante, toate aceste clarificări și informații care lipsesc sau sunt contradictorii conduc la o lipsă de motivare și implicit, la imposibilitatea realizării unui control complet și temeinic de legalitate al procesului de control și al Deciziei ASF, de către instanța de judecată.

Prin procesul-verbal de control, echipa de control, făcând trimitere la art. 99 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, și-a motivat soluția planului de redresare exclusiv pe faptul că la data de 28.02.2022, societatea A. nu ar deține fonduri proprii la nivelul SCR. Ulterior, după ce societatea reclamantă a informat în faza concilierii că a fost finalizat raportul ANEVAR (ceea ce, în condiții normale, înlătura concluziile anterioare ale echipei chiar și pe raționamentul greșit pe care se întemeiau), echipa de control a afirmat că nu doar pretinsul deficit al fondurilor proprii ar impune planul, ci și modificarea profilului de risc, această motivație fiind complet nouă. Cum acest argument nou a fost invocat pentru prima data în faza concilierii, deci după ce recurenta-reclamantă a depus obiecțiunile la procesul-verbal de control, aceasta nu a mai avut posibilitatea de a formula apărări cu privire la modificarea profilului de risc.

Or, invocarea art. 99 din Legea nr. 237/2015 a fost făcută doar în vederea încadrării motivelor care au ținut de pretinsa deficiență a fondurilor proprii, nicidecum pe modificarea profilului de risc. De fapt, nici ulterior, prin decizia atacată, nu este prezentată vreo argumentație de natură a evidenția cum și în ce măsură a fost modificat profilul de risc.

Motivarea actului administrativ este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență afectează validitatea actului. Ea urmărește o dublă finalitate: permite destinatarilor să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, iar autorităților judiciare, să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză motivarea trebuie să expună în mod clar și neechivoc raționamentele autorității care a emis actul.

În continuare, recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea și netemeinicia măsurii dispuse la art. 2 din decizie si a concluziilor pe care se întemeiază în condițiile în care societatea deține capitaluri proprii la nivelul SCR atât la 28.02.2022, cât și la data emiterii Deciziei ASF.

În ceea ce privește data verificării condițiilor, potrivit art. 26 din Regulamentul nr. 4/2021, controlul se finalizează la data emiterii Deciziei. La rândul ei echipa de control a susținut că Decizia va ține cont de informațiile survenite după întocmirea procesul-verbal de control, inclusiv de raportul ANEVAR. Astfel, nu există niciun temei pentru care ASF să verifice condițiile de capital propriu la data de 28.02.2022.

Recurenta-reclamantă consideră că, față de imposibilitatea obiectivă de a obține evaluarea ANEVAR imediat după data cererii de executare, controlul a profitat de o conjunctură care nu are relevanță pe fondul cauzei. Dreptul de regres și dreptul de ipotecă existau inclusiv la data de 28.02.2022, independent de finalizarea expertizei ANEVAR. De asemenea, contractele în baza cărora au fost constituite aceste drepturi, dovada publicității ipotecii, cererile societății din procedură și tabelul de creanțe și opiniile juridice externe sunt documente justificative și credibile cu privire la existența și evaluarea dreptului, iar nu doar raportul ANEVAR. Raportul ANEVAR este doar instrumentul oficial necesar pentru evaluare.

Reclamanta nu putea obține pentru luna februarie 2022 evaluarea dreptului prin expertiză ANEVAR. Cât timp nu exista o cerere de executare a poliței ANAF, nu exista o pierdere, deci nu putea să înregistreze dreptul de regres sau ipotecă.

În plus, toate prevederile legale pe care ASF susține că societatea le-ar fi încălcat în ceea ce privește înregistrările în contabilitate dovedesc că dreptul de creanță se ia în calcul la verificarea capitalurilor proprii dacă se poate evalua obiectiv și credibil. Însăși echipa de control, făcând trimitere expresă la prevederile art. 75 din Directiva Solvency II și la Standardul Internațional de Raportare Financiară 13: Evaluarea la valoarea justă, a confirmat că dreptul de creanță din regres/ipoteca care-l garantează pot si trebuie avute în vedere în calculul SCR cât timp există șanse reale de recuperare pe bază de evaluări juste.

Or, este incontestabil că dreptul de regres se valorifică integral la valoarea ipotecii chiar și împotriva debitorului în insolvența. Așadar, nu rezultă care sunt motivele pentru care ASF a lipsit total de eficientă garanția imobiliară și pentru care prin decizie s-a ajuns la o cu totul altă concluzie.

Cu atât mai mult cu cât, în ceea ce privește importanța garanțiilor în recuperarea creanțelor în procesul de regres, la punctele anterioare vizate de control, echipa de control a acordat o importanță majoră garanțiilor, printr-o serie de constatări - incorecte legate de procesul de constituire, publicitate și recepție fizică a originalelor actelor de constituire în cazul Biletelor la ordin, ipotecilor pe creanțe, etc.

În schimb, când vine vorba de a recunoaște și de a face aplicarea practică a rațiunilor avute în vedere la punctele anterioare asupra unei ipoteci imobiliare de gradul I constituită asupra unui imobil evaluat ANEVAR a cărui valoare majoritară este dată de un teren (care prezintă cele mai mici riscuri de fluctuație), echipa de control consideră că garanția este complet irelevantă, refuzând să-i acorde cel puțin importanța cuvenită unor garanții cu efecte semnificativ inferioare.

Echipa de control aplică astfel un dublu standard în cadrul aceluiași control.

Societatea a transmis către ASF prin Adresa A. nr. x/11.04.2022 calculul indicatorilor de solvabilitate după plata despăgubirii realizate în temeiul poliței ASF, care a inclus actualizarea rezultatului final auditat pentru 31.12.2021 și calculul indicatorilor la data de 28.02.2022. În urma acestui calcul se putea observa că societatea îndeplinea indicatorul de solvabilitate la data de 28.02.2022, respectiv rata de acoperire SCR de 136%. După plata daunei din martie 2022 si înregistrarea regresului în cele 2 teste efectuate (100% recuperare regres si 60,15% recuperare regres) societatea îndeplinea indicatorul de solvabilitate la data de 28.02.2022, respectiv rata de acoperire SCR de 154% si 139%.

Ca urmare a respingerii cererii de suspendare a Deciziei ASF, reclamanta a depus la data de 12.09.2022 Planul de redresare dispus prin Art. 2 din Decizie, în cadrul căruia a arătat că inclusiv la data de 28.02.2022 societatea îndeplinea indicatorul de solvabilitate, rata de acoperire a SCR fiind de 139% la acea dată.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, recurenta-reclamantă a arătat că suspendarea măsurii se justifică prin faptul că aceasta produce o serie de efecte negative, în lanț, asupra pieței și a clienților, afectând un serviciu public.

Chiar dacă, prin Decizie, se sugerează că atragerea unor fonduri proprii suplimentare nu poate să dăuneze, dimpotrivă, este în interesul pieței și al clienților, situația diferă substanțial de modul în care este prezentată de ASF.

Există o diferență fundamentală între atragerea benevolă de fonduri și capitaluri proprii, pe de o parte, și întocmirea planului de redresare pe motivul neacoperirii indicatorilor de solvabilitate, pe de alta parte - această ultimă măsură este similară cu reorganizarea din procedura insolvenței reglementate de Legea nr. 85/2014.

Recurenta-reclamantă apreciază că diseminarea în spațiul public a informației privitoare la obligarea societății de a întocmi un plan de redresare va da naștere unor refuzuri ale autorităților contractante (potențiali beneficiari ai instrumentelor de garantare emise de noi) în ceea ce privește acceptarea instrumentelor de garantare emise de aceasta pentru participarea în procedurile de achiziție publică ori pentru contractele de achiziție publică/sectorială pe care clienții A. doresc să le încheie cu respectivele autorități.

De asemenea, atât brokerii din domeniul asigurărilor, cât și potențialii asigurați vor avea în ceea ce privește contractarea unor asigurări cu societatea reclamantă, fapt ce va determina în mod cert o scădere semnificativă a veniturilor generate din primele de asigurare. Tot astfel, nesuspendarea efectelor Deciziei ASF contestate va putea determina, din cauza stresului indus de respectiva decizie, atât denunțarea mai multor polițe de asigurare (în temeiul art. 2209 C. civ.) cu restituirea pro rata a primelor de asigurare deja încasate, cât și posibile solicitări de înlocuire a polițelor de garanții de bună execuție emise de subscrisa în ipoteza unei interpretări subiective a prevederilor clauzei 15.7. din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 1/2018.

Beneficiile de capitalizare prezentate de ASF în eventualitatea unui plan de redresare impus de ASF nu vor acoperi efectele negative pe care măsura le va cauza.

În plus, efectele negative vor continua să se producă în lipsa suspendării măsurii impuse prin Decizie. Mai mult, chiar și dacă ulterior acestei date ASF va constata că SCR este restabilit, semnalul transmis pe piață va continua să fie că societatea a traversat o perioadă de instabilitate, iar restabilirea indicatorilor va fi avut loc ca urmare a intervenției ASF.

La dosarul cauzei, a înregistrat întâmpinare intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanțele concrete ale cauzei, rezultă că reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a efectelor măsurii dispuse prin art. 2 al deciziei ASF nr. 880 din data de 11 iulie 2022, prin care s-a dispus obligarea societății la întocmirea și transmiterea către ASF, spre aprobare, a unui plan de redresare conținând măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă SCR sau pentru modificarea profilului de risc, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a respins cererea de suspendare, iar împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs invocate.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Subsumat acestui text de lege, reclamanta a susținut că sentința recurată nu este motivată, întrucât, pe de-o parte, instanța de fond nu a argumentat de ce împrejurările de fapt și de drept invocate în cuprinsul cererii de suspendare de către reclamantă ar fi în realitate motive de nelegalitate a actului administrativ ce nu pot fi analizate în procedura sumară a unei cereri de suspendare a executării și pe de altă parte, a refuzat să analizeze condiția pagubei iminente, reținând că atât timp cât nu s-a demonstrat existența cazului bine justificat, nu se mai impune analiza acestei condiții.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că susținerile reclamantei nu se confirmă și că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părți, precum și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a pronunțat soluția de respingere a cererii de suspendare formulată de reclamantă. Astfel, prima instanță a reținut că apărările formulate de către reclamantă în dovedirea cazului bine justificat nu reprezintă împrejurări de fapt și de drept din care să rezulte o aparență de nelegalitate care să creeze o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, ci antamează fondul cauzei, depășind limitele permise de natura specifică a procedurii instituite de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, care exclude analizarea pe fond a legalității actului administrativ. Totodată, prima instanță a reținut că, în condițiile în care nu a fost dovedită existența cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea cerinței pagubei iminente, întrucât cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune măsura suspendării executării actului administrativ.

În concluzie, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost suficient motivată, argumentele judecătorului fondului fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Faptul că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În continuare, analizând motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl constată nefondat.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 15 alin. (1) coroborate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 de către instanța de fond, apreciind că aceasta a refuzat să analizeze îndeplinirea condiției cazului bine justificat pe motiv că împrejurările reclamate în cuprinsul cererii antamează fondul cauzei și nu pot fi analizate în procedura sumară a cererii de suspendare a executării actului administrativ.

În dovedirea cazului bine justificat, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că faptele și contravențiile 5, 6 și 7 reținute în sarcina sa excedează obiectului și tematicii controlului, precum și faptul că lipsa de predictibilitate asupra obiectului concret și asupra perioadei controlului, precum și lipsa parțială de motivare a deciziei ASF au condus la încălcarea dreptului la apărare al societății reclamante. Totodată, a invocat greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material de către echipa de control, precum și faptul că aceasta s-a bazat pe conjuncturi izolate nejustificat, iar constatările și calificările sale au fost eronate, în condițiile în care societatea deținea capitaluri proprii la nivelul SCR (cerința de capital de solvabilitate) atât la data de 28 februarie 2022, cât și la data emiterii deciziei ASF.

Înalta Curte, raportat la conținutul acestor motive de nelegalitate, confirmă soluția pronunțată de prima instanță potrivit căreia împrejurările invocate de reclamantă nu se încadrează în ipoteza cazului bine justificat, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, adică nu sunt apte să creeze, la nivel de aparență, convingerea asupra nelegalității deciziei ASF.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului. Pe cale de consecință, împrejurările de fapt și de drept care ar putea contura existența unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a deciziei contestate, ce reclamă o cercetare amănunțită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conținutul actului administrativ a cărui executare s-a cerut a fi suspendată.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamantă, în mod corect prima instanță a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Motivele prezentate în cererea introductivă și în cererea de recurs nu se pretează analizei sumare care are loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate și temeinicie pe fond, specifică acțiunii în anularea actului administrativ.

Contrar susținerii recurentei-reclamante, prima instanță nu putea aprecia, pe baza probatoriului sumar administrat în fața sa, dacă echipa de control a aplicat greșit legea, caracterul eronat al concluziilor acesteia sau dacă faptele și contravențiile reținute în sarcina societății excedau obiectului controlului, acestea fiind aspecte de nelegalitate ce pot fi tranșate exclusiv în cadrul acțiunii în anulare, pe baza unui probatoriu complex.

Nici criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare nu pot contura existenței cazului bine justificat, întrucât, în aparență, decizia ASF a fost motivată, iar celelalte aspecte ce țin de înlăturarea obiecțiunilor societății, precum și de calificarea juridică pe care s-a întemeiat decizia și de argumentele prezentate societății în faza concilierii țin tot de temeinicia actului administrativ, putând fi valorificate doar în cadrul acțiunii în anulare.

În egală măsură, depășirea perioadei de control și a tematicii de control reprezintă aspecte ce presupun o analiză aprofundată a cauzei, proprie unei acțiuni în anulare, fiind incompatibilă cu specificul cererii de suspendare.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că prima instanță a concluzionat, cu interpretarea și aplicarea corectă a Legii nr. 554/2004, că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, nefiind identificată nicio împrejurare de fapt sau de drept din care să rezulte aparența de nelegalitate care să creeze o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, definită conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut în mod corect că nu se mai impune analiza acestei cerințe. În raport de concluzia anterior exprimată, referitoare la neîndeplinirea cerinței cazului bine justificat, Înalta Curte constată că, nefiind îndeplinită una dintre condițiile cumulative prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, examinarea celei de-a doua cerințe nu-și găsește utilitatea, neavând aptitudinea de a modifica soluția pronunțată în fond.

În consecință, nu este utilă nici examinarea, în recurs, a argumentelor cu privire la existența unei pagube iminente, din perspectiva producerii unei serii negative, în lanț, asupra pieței și a clienților, cu afectarea unui serviciu public și a afectării patrimoniale grave a societății, câtă vreme instanța de control judiciar a achiesat la considerentele instanței de fond în sensul nedecelării în speță a cazului bine justificat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat reclamanta A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1376 din data de 5 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 3 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.