ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1007/2024

Ședința publică din data de 22 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la 26.06.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe A., în calitate de pârât, solicitând instanței să constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin sentința nr. 1113 din 21 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva pârâtului A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Împotriva sentinței nr. 1113 din 21 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a exercitat recurs pârâtul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței de fond și rejudecarea cauzei în sensul respingerii acțiunii.

În motivare a arătat, în primul rând, că își menține în totalitate susținerile formulate în sprijinul excepției lipsei calității procesuale pasive invocate în fața instanței de fond și că solicită înlăturarea apărărilor formulate sub acest aspect de partea adversă.

În continuare, în ceea ce privește judecarea cauzei pe fond, a precizat că prima instanță a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat în mod vădit înțelesul acestuia, iar prin hotărârea pronunțată a încălcat și a aplicat în mod greșit normele de drept material, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Sub un prim aspect, a susținut că instanța de fond a reținut că a fost lucrător al Securității, fără să facă dovada că ar fi desfășurat, în această calitate, activități prin care a suprimat sau a știrbit în mod efectiv drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Astfel, în contextul în care a recunoscut că a fost lucrător al Securității, problema care se pune în cauză este de a se stabili dacă a desfășurat sau nu în această calitate activități de natură să aducă atingere ori îngrădire unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, cerință impusă de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008.

O analiză și o interpretare corecte și obiective efectuate de CNSAS și de instanța de judecată cu privire la toate documentele din dosar le-ar fi dat posibilitatea să constate că a întocmit la ordin doar o sinteză a documentelor din dosar, în vederea acordării unui aviz de plecare în străinătate, că persoana în cauză a fost avizată pozitiv în final pentru plecare în Ungaria, ceea ce s-a și întâmplat, dar de acolo a trecut în mod fraudulos frontiera în Austria, confirmând astfel informațiile de primă sesizare existente la adresa acesteia.

De asemenea, susținând punctul de vedere al CNSAS, instanța a confirmat calitatea sa de lucrător de securitate printr-o apreciere subiectivă, trunchiată și unilaterală a legii, fără să aibă în vedere că și-a desfășurat întreaga activitate în temeiul unor acte normative care au stat la baza apărării securității Statului român și a ordinii publice, evidențiind în acest sens: Constituția RSR din anul 1995, Decretul nr. 130/1972, prin care s-a înființat Ministerul de Interne, C. pen. și C. proc. pen. din 1968, modificate și completate în 1973, legislația internațională în materie la care a aderat și România.

Raportat la cele arătate anterior, a considerat că sentința de fond este criticabilă și prin prisma faptului că s-a apreciat în mod eronat că ar fi încălcat prevederile art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, semnată de România în anul 1995, precum și art. 17 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.

În plus, instanța nu a ținut cont nici de faptul că restrângerea și limitarea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului sunt permise atunci când se periclitează siguranța națională, siguranța publică și ordinea de drept ori când au ca scop săvârșirea unor fapte de natură penală, fiind prevăzute în mod expres și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma în anul 1950 (articolele 8,9,10 și 11), precum și în art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 septembrie 1948. În același timp, la stabilirea calității sale de lucrător de securitate nu s-a avut în vedere faptul că și C. pen. în vigoare în perioada în care și-a desfășurat activitatea incrimina fapte care atentau la securitatea statului, cum ar fi propaganda cu caracter naționalist-iredentist și atâțarea urii de rasă sau națională.

În contextul arătat a apreciat că instanța de fond a apreciat activitățile antistatale de sorginte iredentistă legionaro-fasciste desfășurate de anumite persoane cu activități îndreptate împotriva regimului comunist, aspect subiectiv și lipsit de temei juridic.

Astfel, la configurarea calității sale de lucrător de securitate, instanța de fond și-a însușit doar susținerea Colegiului CNSAS și nu a avut în vedere că întreaga sa activitate a avut un pronunțat caracter de prevenire a săvârșirii unor fapte îndreptate împotriva securității statului și s-a concretizat prin luarea unor măsuri de influențare pozitivă specifice și nu de oprimare ori de îngrădire a drepturilor și libertăților persoanei.

În concluzie, a solicitat instanței de recurs să constate că activitatea sa profesională ca ofițer de informații, atât înainte de 1989, cât și ulterior, inclusiv în cazurile incriminate de CNSAS, s-a desfășurat în deplină concordanță cu art. 39 și 41 din Constituția României, acționând permanent sub imperiul unui legământ militar, în conformitate cu Legea nr. 14/1972, articolul 334 al C. pen. al R.S.R. din 1968 prevăzând că refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, iar dacă fapta este săvârșită de un ofițer sau dacă fapta are urmări grave, pedeapsa este de închisoare de la 1 la 5 ani.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică. În esență, a susținut că în mod corect a apreciat prima instanță că prin participarea la instrumentarea dosarului deschis de Securitate pe numele B., recurentul-pârât i-a îngrădit acestuia drepturile fundamentale, în special dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, reținând că nu se susțin apărările conform cărora activitatea sa ar fi avut ca scop prevenirea infracțiunilor contra siguranței statului.

Recurentul-pârât a depus atât răspuns la întâmpinare, cât și concluzii scrise prin intermediul cărora a reiterat argumentele invocate în susținerea recursului formulat și a solicitat înlăturarea apărărilor părții adverse.

II. Soluția instanței de recurs.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate în recurs și a apărărilor și susținerilor din întâmpinare, răspunsul la întâmpinare și concluziile scrise depuse în cauză, raportat la prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este fondat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce vizează aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță, urmând să-l admită și să reformeze în consecință soluția primei instanțe.

În fapt, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței să constate calitatea pârâtului A. de lucrător de securitate, așa cum este definită de prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Demersul inițiat de reclamant a fost generat de cererea nr. x/16.04.2019 formulată de numitul B., care a solicitat verificarea, sub aspectul calității de lucrător al Securității, a ofițerilor sau subofițerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului său x, la care a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, dosar în care pârâtul figurează la filele x din volumul II.

În susținerea acțiunii formulate reclamantul a invocat Nota de constatare nr. x/17.02.2020 și înscrisurile atașate, reținând că pârâtul, în calitate de angajat al fostei Securități, a participat activ la supravegherea titularului dosarului x și că în cadrul supravegherii informative a întocmit, la data de 10.04.1986, o fișă personală cu măsurile întreprinse, precum și un raport la data de 30.07.1986, care conține detalii despre viața privată a persoanei urmărite, precum și informația potrivit căreia a solicitat aprobarea de a efectua o călătorie turistică în R.P.U, propunând avizarea negativă a cererii de călătorie turistică a persoanei urmărite, document aprobat de ofițerul superior.

În apărare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe motiv că ar fi desfășurat activitate, în calitate de lucrător operativ, la Inspectoratul Județean de Securitate Cluj, apoi în cadrul Serviciului Român de Informații, lucrând astfel în perioada 1982-1989 pe linie de securitate în domeniul combaterii și contracarării manifestărilor și acțiunilor naționalist-iredentiste maghiare îndreptate împotriva statului român, fapte ce erau incriminate de C. pen. în vigoare la acel moment.

Pe fondul cauzei a susținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Soluționând acțiunea, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, conform argumentelor reținute în încheierea de ședință din data de 16.11.2020, iar prin sentința nr. 1113 din 21.07.2021 a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității, apreciind că sunt îndeplinite condițiile legale sub acest aspect.

Pentru a pronunța soluția de admitere a cererii de chemare în judecată a reținut, în esență, că măsurile luate și documentele întocmite de pârât constituie activități de urmărire informativă la care a fost supus titularul dosarului, cu consecința îngrădirii dreptului său fundamental la viață privată, astfel cum este consacrat în dreptul unional.

Înalta Curte nu poate valida raționamentul instanței de fond, deoarece acesta reflectă aplicarea greșită a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aspect de natură a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât, și implicit reformarea sentinței atacate.

Cu titlu prealabil, întrucât din cuprinsul cererii de recurs, astfel cum a fost dezvoltată, reiese că recurentul-pârât a formulat critici (reiterate și în răspunsul la întâmpinare și în concluziile scrise depuse la dosar), sub aspectul soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, Înalta Curte observă că excepția la care partea recurentă face referire a fost soluționată prin încheierea de ședință din data de 16.11.2020, încheiere ce nu face obiectul prezentului recurs, întrucât nu a fost atacată prin intermediul acestei căi de atac, care a fost îndreptată exclusiv împotriva sentinței nr. 1113 din 21 iulie 2021. Prin urmare, aceste critici nu vor fi analizate de către instanța de control judiciar.

Cât privește soluția pronunțată pe fondul litigiului, Înalta Curte constată că în mod greșit a reținut prima instanță îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 în vederea stabilirii calității pârâtului de lucrător al Securității, raportat la situația de fapt stabilită pe baza probatoriului administrat în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

În ceea ce privește prima condiție impusă de lege, anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, este de observat că acest aspect nu a fost contestat, partea confirmând faptul că și-a desfășurat activitatea în calitate de lucrător operativ la Inspectoratul Județean de Securitate Cluj în perioada 1982-1989, iar ulterior în Serviciul Român de Informații, secția Cluj, din anul 1990 până în anul 2006, când s-a pensionat la limită de vârstă.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, cea care vizează faptul ca, prin activitățile desfășurate, să se fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în cuprinsul hotărârii de fond s-a reținut că îndeplinirea acesteia rezultă din împrejurarea că pârâtul a întocmit documente relevante în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv fișa personală a persoanei urmărite și raportul din 10.04.1986, înaintat spre aprobare șefului Serviciului I/B din cadrul Inspectoratului Județean Cluj. Și în privința acestor documente, care au fost opisate la filele x din volumul II al dosarului informativ x privind pe B., recurentul-pârât nu a contestat redactarea acestora, semnătura sa și conținutul lor.

Așadar, fără a contesta situația de fapt reținută și faptele ce-i sunt imputate, recurentul-pârât a criticat sentința atacată prin prisma faptului că, în mod greșit s-a reținut că, în calitate de ofițer al Securității, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, apreciindu-se îndeplinită cerința impusă de art. 2 lit. a) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, a arătat că finalitatea stabilită prin instrumentarea dosarului de urmărire informativă ținea de apărarea securității naționale și a ordinii publice și că în acest context și față de reglementările legale din perioada de referință, a întocmit la ordin doar o sinteză a documentelor din dosar în vederea acordării unui aviz de plecare în străinătate a titularului dosarului, în final persoana respectivă find avizată pozitiv pentru plecare în Ungaria.

Este adevărat că din analiza definiției legale oferite de legiuitor lucrătorului Securității, prin intermediul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că pentru a fi întrunită cerința ultimei teze a textului de lege citat este necesar ca persoana vizată să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Însă, în contextul în care recurentul-pârât din prezenta cauză a desfășurat întreaga activitate, prin prisma calității sale de lucrător operativ, în temeiul unor acte normative ce au stat la baza apărării securității Statului Român și a ordinii publice, astfel cum au fost acestea evidențiate de parte, iar restrângerea și limitarea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului este permisă atunci când acestea periclitează siguranța națională, siguranța publică, ordinea de drept ori când au ca scop săvârșirea unor fapte de natură penală, așa cum rezultă din Constituția României din 1965 și din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale încheiată la Roma în anul 1950, măsura dispusă de intimatul-reclamant și validată de prima instanță apare ca o măsură disproporționată.

De altfel, raportat la conținutul documentelor întocmite și evocate de reclamant în susținerea demersului său judiciar, nu se poate reține fără echivoc imixtiunea recurentului-pârât în viața privată a numitului B., titularul cererii de verificare, în condițiile în care nu a fost implicat în mod direct în această acțiune, recurentul nefăcând altceva decât să întocmească o sinteză a documentelor din dosarul de urmărire informativă și să facă propuneri, care, prin prisma specificului activității sale profesionale de ofițer de informații și a finalității constatate, nu au fost de natură a îngrădi drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei urmărite, respectiv dreptul la libera circulație și dreptul la viață privată, recunoscute și garantate atât de legislația națională, cât și de cea europeană, cu limitările corespunzătoare.

Starea de fapt constatată în cauză confirmă susținerea recurentului-pârât potrivit căreia nu a contribuit cu nicio informație la supravegherea activă informativă a titularului cererii de verificare ori pentru luarea unor măsuri punitive ori la încălcarea unor drepturi sau libertăți fundamentale ale persoanei în discuție, mai ales în contextul în care nu avea dreptul și competența de a decide cu privire la efectuarea unei vizite a acelei persoane în Republica Populară Ungaria, emiterea avizului respectiv fiind în atribuția persoanelor care dețineau funcții de comandă în unitatea în care recurentul-pârât își desfășura activitatea profesională și în temeiul unor documente justificative.

Față de cele ce preced, instanța de fond trebuia să rețină în speță suprapunerea îndatoririlor de serviciu ale pârâtului (supus legământului militar stabilit prin Legea nr. 14/1972) cu informațiile furnizate, concretizate prin întocmirea documentelor evocate, și caracterul militar al acestora, respectiv împrejurarea că nu a fost implicat în mod direct în acțiunea de supraveghere activă a titularului cererii de verificare, în contextul în care legislația în materie penală de la acea vreme incrimina fapte ce atentau la securitatea statului și la ordinea publică, inclusiv propaganda antinațională, manifestările naționalist șovine și evaziunea din țară, iar cele evidențiate în materialele aflate în dosarul x vizau chiar aspecte circumscrise unor astfel de manifestări.

Or, ținând cont de modul în care și-a expus raționamentul prima instanță în fundamentarea soluției pronunțate, se constată că s-a dat o greșită interpretare și aplicare textului de lege incident speței deduse judecății prin prisma probatoriului administrat, întrucât nu se poate reține că, în calitate de lucrător al Securității, recurentul-pârât ar fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a știrbit în mod efectiv drepturi și libertăți ale omului, cerință necesară a fi îndeplinită, așa cum prevede teza a II-a a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În aceste condiții, raportat la criticile recurentului pe care le găsește întemeiate, Înalta Curte constată, contrar opiniei instanței de fond, că nu se poate reține în speță calitatea părții pârâte de lucrător al Securității, deoarece activitatea sa a avut un caracter legal, fiind desfășurată în conformitate cu actele normative în vigoare în perioada de referință, în scopul apărării valorilor fundamentale ale statului român stabilite prin Constituție, având caracter preventiv și nu represiv, aspecte ce confirmă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., de natură a atrage reformarea sentinței atacate.

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din decizie, reținând că este întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în condițiile în care relevă o greșită interpretare si aplicare a normelor de drept incidente în speță, în temeiul art. 496 alin. (2) din același cod, raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantului, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 1113 din 21 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A., ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.