ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1905/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 mai 2019 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Prin sentința nr. 520 din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A., a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea de colaborator al Securității, în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, în principal, respingerea acțiunii ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană ce nu justifică în speță calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, în măsura în care se va reține în persoana recurentului calitatea procesuală pasivă, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului se arată, în esență, că, analizând cererea de chemare în judecată, întâmpinarea formulată și probatoriul administrat, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, sub toate aspectele.

a) În soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța de fond a apreciat că, prin raportare la art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008, coroborat cu art. 1 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 335/2007, pârâtul deține o funcție de conducere executivă, considerent pentru care acesta face parte din categoria organelor de conducere statutare ale unei Camere de Comerț și Industrie și, în consecință, este inclus în sfera funcțiilor enumerate de art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008.

Contrar celor reținute de instanța de fond, funcția sa nu este inclusă în sfera funcțiilor enumerate de art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008, care se referă la președinte, vicepreședinte, secretar general și celilalți membri ai organelor de conducere statutare ale partidelor politice, la nivel național, județean și local, sau ai unei organizații neguvernamentale și asimilații acestor funcții.

Recurentul-pârât arată că deține calitatea de director al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, însă această funcție pe care o deține nici măcar nu este nominalizată sau individualizată prin legea cadru de organizare și funcționare a acestei organizații neguvernamentale și nici nu poate fi inclusă în sintagma asimilați ai unei funcții de conducere.

Actul normativ cadru, atunci când face trimitere la o organizație neguvernamentală, conferă calitate procesuală pasivă organelor de conducere ale respectivei organizații neguvernamentale astfel cum sunt acestea reglementate de legea cadru de organizare și funcționare a respectivei organizații guvernamentale.

Atâta vreme cât funcțiile de conducere sunt expres și limitativ prevăzute de Legea nr. 335/2007, fiind aceleași atât la nivel național, cât și la nivel regional, local, respectiv adunarea generală, colegiul de conducere, președintele și vicepreședinții, iar calitatea de director general al unei camere de comerț nu se regăsește între acestea, rezultă în mod logic, că, o funcție din conducerea executivă, cum este funcția deținută de el, nu este una vizată și reglementată de actul normativ de funcționare al structurii din care face parte, fiind o funcție stabilită la nivel intern, cu atribuții și răspundere limitată de structura judeteană din care face parte, prin regulamentul propriu. Pe de altă parte, din economia textelor de lege, apare ca fiind o funcție subordonată celor vizate legislativ și opțională.

Consideră că în mod greșit a reținut instanța de fond că are calitate procesuală pasivă și că procedând astfel, instanța de fond a adăugat la Legea nr. 335/2007, respectiv art. 15-18, art. 20 alin. (1) din acest act normativ, asimilând funcția sa unei funcții de conducere a unei organizații neguvernamentale, deși funcția nu este reglementată de actul normativ cadru al respectivei organizații guvernamentale. Totodată, instanța de fond a depășit puterile judecătorești, exercitând atribuții ce țin de puterea legislativă.

Prin urmare, devine incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în sensul că instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept material incidente, respectiv art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008, coroborat cu art. 15-20 din Legea nr. 335/2007, incluzând în sfera subiecților ce pot face obiectul verificării în temeiul actului normativ special, calitatea recurentului și implicit calitatea de a fi titular al normei speciale.

b) Instanța de fond a ignorat apărarea privind lipsa vinovăției sau a gradului redus al culpei sale, la momentul furnizării informațiilor către organele de securitate, făcând în acest sens o apreciere greșită a situației personale și particulare în care s-a aflat recurentul-pârât, atât la momentul recrutării, cât și pe parcursul colaborării.

Așa cum rezultă din cuprinsul notei informative, furnizată de sursa B., la data de 19.10.1985, acesta informa Securitatea cu privire la faptul că C. și A., la momentul completării cererii de înscriere la facultate au ascuns că tații lor au fost condamnați, C. precizând sursei că tatăl lui A. a fost condamnat pentru motive politice.

Recurentul-pârât arată că, din momentul în care a fost confirmată, în mod oficial, calitatea tatălui său, de condamnat penal, s-a dovedit că el, student în anul I de facultate, nu îndeplinea condițiile impuse de sistemul politico-juridic de la momentul respectiv, pentru a fi student la facultatea pe care o urma, respectiv facultatea de istorie.

Precizează că nu se poate aprecia că organele de securitate și conducerea facultății ar fi făcut, la momentul respectiv, concesii și i-ar fi permis unui fiu de legionar să își continue facultatea doar pentru că era inteligent.

Totodată, întrucât atunci când a completat fișa de înscriere a omis să precizeze informații imperative referitoare la situația sa personală, săvârșise și infracțiunea de fals în declarații, prevăzută la art. 292 C. pen.

Așadar, opțiunea de a refuza colaborarea s-ar fi concretizat cu o excludere din facultate și cu un dosar penal.

În acest context și într-o formă evidentă de constrângere morală și șantaj, recurentul-pârât arată că a acceptat să devină informator, la data de 25.06.1986, când avea doar 22 de ani, semnând angajament de colaborare cu Securitatea, conștientizând faptul că aceasta este singura modalitate în care poate supraviețui regimului comunist și de a urma facultatea visată.

De altfel, în raportul privind modul cum a decurs recrutarea, ofițerul a consemnat în mod clar: "Apreciem că A. va deveni un informator bun, ținând cont de faptul că a fost pus în stare de dependență față de organele de securitate, prin netrecerea sa în fișa de înscriere la facultate antecedentelor tatălui său, lucru de care este perfect conștient."

Mai arată că, la momentul recrutării a fost reținut de către ofițer cinci ore, scriind sub presiune mai multe declarații, în care oferea informații nesemnificative, de notorietate publică. Nu a răspuns la nici o sarcină încredințată de către Securitate, iar colaborarea sa a fost exclusiv pentru a putea supraviețui.

De asemenea, la toate întâlnirile, ofițerul de securitate care îl recrutase îi vorbea autoritar, amenințător și jignitor, numindu-l "fiul unui nenorocit de dușman al patriei care nu merită să mănânce pâine."

Toate aceste aspecte demonstrează că instanța de fond a ignorat situația personală a recurentului de la momentul recrutării, menținută pe parcursul colaborării, reținând în ceea ce privește constrângerea psihică pe care a invocat-o, că aceasta se reduce doar la conștientizarea consecinței că putea fi exclus din facultate.

c) Instanța a apreciat în mod greșit că în speță sunt întrunite ambele condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Contrar celor susținute de instanța de fond, denunțurile nominalizate prin acțiune de intimatul-reclamant nu conțin relatări despre activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar denunțătorul nu a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor nominalizate.

c.1) În concret, în ceea ce privește nota informativă din data de 25.06.1986, recurentul-pârât susține că a furnizat această notă la data recrutării sale, moment în care se afla într-o stare psihică de panică și teamă, așa cum a motivat anterior, iar din conținutul acesteia reiese că vorbește "de ironizarea" de către studentul grec D. a unor aspecte privind modalitatea de aprovizionare a populației, fără nicio referire la regimul politic din România sau ca și o consecință a acestuia. Prezumția înaintată prin cererea de chemare în judecată și reluată prin sentința instanței de fond, în sensul că ironizarea, nemulțumirea a fost manifestată raportat la politica de alimente a populației, promovată de către sistemul comunist și aceasta putea conduce la sancțiuni față de studentul grec, nu se suține și nu se probează. De altfel, unica măsură dispusă de către ofițer a fost stabilită în sarcina recurentului-pârât, iar după cum o confirmă și conținutul notelor furnizate ulterior, nu a îndeplinit sarcinile dispuse, întrucât în acestea nu se regăsesc informații suplimentare despre studentul grec, de natura celor care interesau organele de securitate. Chiar dacă cu privire la studentul grec a mai dat o notă informativă, la data de 8.06.1987, așadar la aproximativ un an de zile, cel mai probabil, susține recurentul-pârât, această notă a furnizat-o la solicitarea ofițerului, iar prin conținutul său nu face nicio referire la anumite atitudini sau activități contrare regimului și nu a fost urmată de nicio măsură.

În concluzie, reținerea față de această notă informativă a condițiilor cumulative impuse de art. 2 lit. b) este greșit apreciată de instanța de fond și se impune a fi reinterpretată de către instanța de recurs.

c.2) Cu privire la nota informativă din data de 25.03.1987, recurentul-pârât arată că nu îl cunoștea și nu era apropiat de E., iar relatarea despre acesta a fost făcută strict la solicitarea ofițerului, așa cum reiese din conținutul notei și din mențiunile ofițerului pe conținutul notei, printre care și aceea că nu i s-au dat sarcini pe lângă această persoană, neavând posibilități pe lângă cel semnalat. Precizează că, raportat la conținutul acestei note, afirmația pe care a redat-o ca aparținând lui E. nu poate fi interpretată ca fiind o atitudine potrivnică regimului comunist, respectiv conducerii acestui regim, ci mai mult o referire la societate și membrii săi, care indiferent de activitate sau eforturi în câmpul muncii, beneficiau de aceleași recompense, fără a exista o diferențiere calitativă și pe criterii de performanță. Din aceeași perspectivă, nu se poate reține nicio intenție a sa de a aduce vreo atingere dreptului la viața privată a persoanei menționate în notă, atâta vreme cât nici măcar nu cunoștea persoana în discuție, iar relatarea cu privire la aceasta este generică, produsă într-un context public. De altfel, informațiile pe care le-a furnizat despre E. se impun a fi analizate și prin raportare la acest context. În acest sens, recurentul-pârât susține că a furnizat informațiile din notă, având în vedere că E. a făcut respectiva afirmație în public, iar aceasta putea fi adusă la cunoștința organelor de securitate de alți posibili colaboratori care puteau să relateze inclusiv faptul că fusese prezent, ceea ce ar fi atras sancțiuni pentru el, în situația în care nu le-ar fi redat.

În consecință, îndeplinirea condițiilor cumulative impuse de art. 2 lit. b) în sensul că prin nota consemnată se denunță manifestări sau atitudini contrare regimului comunist și se vizează astfel de atingeri ale dreptului la viață privată, nu subzistă.

c.3) Cu privire la nota informativă din data de 12.05.1987, vizându-l pe studentul F., recurentul-pârât susține că și această notă a dat-o tot la solicitarea ofițerului, aspect ce rezultă chiar din conținutul acesteia, în care a relatat că F. este prieten cu E., persoană care făcea obiectul urmăririi informative. Cel mai probabil, arată recurentul-pârât, în activitatea de monitorizare a acestei persoane, organele de securitate doreau să afle informații despre colegii de cameră ai acestuia, unul dintre ei fiind F.. Acesta este contextul în care i s-au solicitat de către ofițer informații despre acesta din urmă. Ceea ce a relatat despre F. este faptul că a auzit de la alți colegi că acesta ar fi imitat o înaltă personalitate, fără a putea să confirme în mod cert această informație. În opinia recurentului-pârât, nu reiese din probatoriul administrat că personalitatea imitată de către F. este G. și nici că a confirmat prin informațiile furnizate în denunț această asociere. O glumă făcută în cadrul unui chef studențesc nu poate fi apreciată ca fiind o atitudine potrivnică regimului. Având în vedere relatarea din notă, prin care se evidențiază în mod primordial calitățile pozitive ale acestei persoane, respectiv că este o persoană serioasă și conștiincioasă, consideră recurentul-pârât că nu se poate reține o intenție a sa de a denunța în mod voit această persoană și nici intenția de a-l expune la acțiuni informative din partea securității. Totodată, pe nota informativă nu se menționează nicio măsură a ofițerului dispusă față de F., în urma primirii informațiilor și nu se face dovada unei alte eventuale consecințe.

Așadar, nici față de această notă nu pot fi reținute condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Precizează că activitatea de colaborare reținută în sarcina sa s-a derulat exclusiv în perioada în care dosarul său personal a fost instrumentat de către ofițerul care îl recrutase, respectiv 25.06.1986 – 21.10.1987, iar ulterior acestui moment nu a mai fost contactat de către organele de securitate.

Mai arată că nu a fost recompensat financiar pentru activitatea desfășurată, aspect ce reiese din raportul întocmit de către ofițer, la data de 3.09.1988, precum și că el însuși a făcut obiectul monitorizării organelor de securitate, prin intermediul altor informatori din sistem, dovadă în acest sens fiind nota informativă dată de către colaboratorul "H..", la data de 24.09.1988.

Concluzionând, recurentul-pârât a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative ale art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004, așa cum a reținut instanța de fond și, ca atare, casarea sentinței atacate, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca nefondată.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul-pârât.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-pârât a fost supus verificărilor efectuate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, sub aspectul existenței calității de colaborator al Securității, în considerarea calității sale de director în cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, în temeiul art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul A. prin întâmpinare, apreciind că acesta deține o funcție ce este inclusă în sfera funcțiilor enumerate de art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008, iar pe fond, în baza documentației prezentate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a constatat îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe impuse de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008 și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, iar pârâtul a criticat aceste soluții, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciat de recurentul-pârât ca fiind incident față de soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit în raport de prevederile art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008, prevederi care nu au fost încălcate în cauză.

Astfel, nu se poate reține depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sintagmă prin care se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, ținând cont că pârâtul a fost verificat de reclamantul CNSAS, ca urmare a cererii nr. x/27.02.2018 adresată acestuia de dl. I., considerând că se impune ca instanța să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât, în considerarea calității sale de director al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, în temeiul art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008.

Altfel spus, reclamantul a procedat la verificarea pârâtului în baza cererii cu care a fost învestit de petent, apreciind că, în raport de prevederile art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008, cererea formulată de dl. I. este legală.

Or, în aceste condiții nu se poate susține că prima instanță a nesocotit prevederile art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008 care vizează categoria persoanelor care, în temeiul funcțiilor deținute, pot fi verificate de către CNSAS, de vreme ce aspectele legate de calitatea procesuală pasivă a pârâtului rezultă din proba cu înscrisuri administrată în fața primei instanțe. Instanța este obligată să examineze probele administrate și să contureze situația de fapt ce rezultă din acestea, situație căreia îi aplică normele legale incidente. Orice aspect care rezultă din proba cu înscrisuri administrată nu poate fi ignorat de instanță, câtă vreme acesta este relevant pentru stabilirea unui fapt principal, respectiv cel privind deținerea de către pârât a unei funcții de conducere executivă.

Nu pot fi primite criticile recurentului-pârât, potrivit cărora, "[…] instanța de fond adaugă la Legea nr. 335/2007, respectiv art. 15-18, art. 20 alin. (1) din actul normativ, asimilând funcția subsemnatului unei funcții de conducere ale unei organizații neguvernamentale, funcție ce nu este însă reglementată de actul normativ cadru al respectivei organizații guvernamentale."

Aceasta, în condițiile în care, dispozițiile art. 15 lit. c) din Legea camerelor de comerț din România nr. 335/2007 stabilesc ca organe de conducere ale camerelor județene și "[…] c) organele de conducere executive, numite în conformitate cu prevederile statutului propriu", iar potrivit art. 27.3 din Statutul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, aflat pe site-ul www.x.ro, "Organele de conducere ale Camerei sunt: […] 27.3. organele de conducere executive: Consiliul Director și Directorul General.", recurentul-pârât figurând pe site-ul mai sus amintit ca director general.

Totodată, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, cu modificările și completările ulterioare, "Camerele de comerț sunt organizații autonome, neguvernamentale, apolitice, fără scop patrimonial, de utilitate publică, cu personalitate juridică, create în scopul de a […]."

În acest context, se observă că funcția de director general, deținută de recurentul-pârât, face parte din categoria "[…] organelor de conducere statutare […] ai unei organizații neguvernamentale și asimilații acestor funcții;", ceea ce fundamentează demersul judiciar al reclamantului CNSAS pe dispozițiile art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008.

Faptul că recurentul-pârât nu agreează punctul de vedere al instanței nu constituie, sub niciun motiv, caz de casare prin raportare la pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, instanța de control apreciază că motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. este nefondat.

În privința celui de-al doilea motiv de recurs formulat de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, are calitatea de colaborator persoana care a furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Norma juridică menționată nu exclude constatarea calității de colaborator în cazul în care este deschis dosar de urmărire informativă pe numele aceleiași persoane.

În speță, recurentul-pârât a fost recrutat la data de 26.06.1986, în timp ce era student al Facultății de Istorie și Folozofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, întocmind un angajament olograf cu numele real, depus la dosar la dosar fond, prin care titularul se angajează să colaboreze în mod secret și organizat cu organele de securitate prin furnizarea de informații scrise sub numele conspirativ "J.".

În condițiile în care persoana în cauză întrunește elementele definiției statuate prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, neexistând circumstanțe de vârstă sau de altă natură care să o încadreze în ipotezele de excepție reglementate expres de textul legal menționat, contextul recrutării ar putea prezenta relevanță juridică în evaluarea situației în ansamblu, prin corelarea cu alte probe privind natura relațiilor cu Securitatea, dar sub acest aspect, contrar celor susținute de recurent, din cuprinsul Raportului privind modul cum a decurs recrutarea ca informator a numitului A., din 25.06.1986, depus la dosar la dosar fond, se poate observa cu ușurință atitudinea binevoitoare și receptivă a recurentului față de organele de securitate, și anume: "[…] Întrucât în dialogul purtat cu el a adoptat o poziție corectă și sinceră, manifestând în același timp receptivitate la modul cum organele de securitate acționează pentru protejarea tineretului studios de anumite influențe nocive, i s-a propus colaborarea sistematică, organizată și secretă cu organele M.I. în scopul cunoașterii și prevenirii săvârșirii de infracțiuni sau alte manifestări antisociale. S-a declarat întru totul de acord, fără nicio reținere, menționând în mod expres că și tatăl lui a făcut acest lucru timp de mai mulți ani […]". Acest înscris nu sugerează, așadar, vreo presiune exercitată împotriva acestuia.

De asemenea, se reține a fi nefondată și susținerea recurentului-pârât conform căreia instanța de fond a ignorat situația sa personală la momentul recrutării, anume cea referitoare la constrângerea psihică, generată de faptul că nu declarase antecedentele politice ale tatălui său la decanatul facultății, ceea ce ar fi putut conduce la excluderea sa din facultate.

În speță, față de argumentele invocate de recurent, raportat la contextul în care a acceptat colaborarea cu organele de securitate, în mod corect a observat instanța de fond că nu operează condițiile arătate în cuprinsul tezei a II-a a art. 2 lit. b) și care ar duce la exonerarea persoanei verificate de reținerea calității de colaborator al Securității.

Potrivit acestei teze, pentru ca informațiile furnizate să nu fie luate în considerare este necesar ca, în mod cumulativ, datele puse la dispoziția Securității să fie cuprinse "în declarații, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare" și ca acestea să nu se refere decât la "cauza pentru care a fost cercetată, fie judecată și condamnată". Respectivele condiții se referă la o situație de excepție – în care definiția enunțată de prima teză a articolului nu se aplică – și sunt, în consecință, de strictă interpretare și aplicare.

În ceea ce privește activitatea de furnizare a informațiilor, recurentul-pârât nu a contestat însăși existența, ci calitatea informațiilor de a denunța activități sau atitudini potrivnice regimului comunist totalitar și aptitudinea lor de a îngrădi drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Contrar afirmațiilor recurentului-pârât, instanța de fond a făcut o analiză minuțioasă a probatoriului administrat în cauză prin prisma condițiilor prevăzute în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reținând corect că informațiile furnizate de recurentul-pârât denunță atutudini potrivnice regimului comunist (comentarii negative legate de aprovizionarea populației și relații cu cetățeni străini, critici la adresa clasei conducătoare din România, imitarea unei înalte personalități din organele suprioare de partid).

Înalta Curte constată că informațiile oferite nu au caracter general ori nesemnificativ, așa cum susține recurentul, din contră, fiind relevate punctual aspecte de potențial interes pentru regimul comunist din România.

De asemenea, instanța de control judiciar împărtățește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că este îndeplinită în speță și cea de-a doua condiție prevăzută de textul de lege menționat, aceea ca informațiile să vizeze îngrădirea drepturilor și libertățile fundamentale ale omului, întrucât, prin furnizarea informațiilor, pârâtul a conștientizat că asupra persoanelor vizate de informațiile respective pot fi luate măsuri de urmărire și verificare, prin care se încalcă dreptul la viață privată.

Încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanelor urmărite, obținând informații privitoare la opiniile, intențiile, preocupările și viața lor, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informațiile referitoare la procupările și opiniile unei persoane erau preluate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea interselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viață privată.

Deși pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat, în speță, această condiție este depășită pentru că, așa cum a reținut și prima instanță, în urma informației furnizate de A. prin Nota informativă din 26.06.1986, cetățeanul grec P. a fost luat în evidența organelor de securitate.

Înalta Curte constată că ceea ce este relevant în soluționarea prezentului recurs, în acord cu scopul legii, nu este împrejurarea dacă existau sau nu temeiuri pentru a se declanșa urmărirea informativă a unui subiect, ci împrejurarea dacă au fost furnizate informații apte să conducă la îngrădirea unor drepturi sau libertăți fundamentale.

Or, nu se poate considera că recurentul-pârât nu a avut reprezentarea consecințelor informărilor, tocmai având în vedere notorietatea scopurilor în care Securitatea de la acea vreme racola persoane, astfel că, prin minime diligențe, acesta putea să realizeze scopul solicitării.

În final, Înalta Curte reține că scopul O.U.G. nr. 24/2008 nu este acela de a pedepsi persoana pentru care se reține calitatea de lucrător sau colaborator al Securității, ci de a aduce la cunoștința publicului identificarea acestor persoane, în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de acest act normativ.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, în raport cu probatoriul administrat și susținerile părților.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 520 din 2 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.