ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1300 din data de 05 mai 2023 pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prevăzute la art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză se află în stare de recidivă postcondamnatorie și că a fost săvârșită în termenul de încercare de 4 ani aferent suspendării sub supraveghere dispuse prin s.p. nr. 76/14.04.2016 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, rămasă definitivă prin neapelare la data de 04.05.2016, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzute la art. 233-234 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani aplicată prin s.p. nr. 76/14.04.2016 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, rămasă definitivă prin neapelare la data de 04.05.2016 pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută la art. 233-234 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 96 alin. (5) teza I C. pen. raportat la art. 41 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 43 alin. (1) teza I C. pen. s-a adăugat la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentință, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 76/14.04.2016 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, rămasă definitivă prin neapelare la data de 04.05.2016, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

S-a constatat că pedeapsa complementară aplicată a fost executată.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ce se va executa în conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală perioada în care inculpatul s-a aflat privat de libertate în baza măsurilor preventive dispuse cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2016 a Judecătoriei Șimleul Silvaniei, respectiv perioada cuprinsă între 22.08.2015-24.02.20216.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1475/2023 din 05.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul- inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 1300/2023 pronunțate de Judecătoria Craiova.

Împotriva deciziei penale nr. 1475/2023 din 05.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat recurs în casație inculpatul A. la data de 06.10.2023, prin apărător ales, avocat B. cu împuternicire avocațială aflată la dosar de recurs în casație.

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul a arătat, în esență, că fapta prevăzută de art. 337 C. pen. pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă față de inexistența vreunei obligații de a da curs prelevării de mostre biologice la mai mult de 4 ore în raport cu momentul la care inculpatul A. condusese pentru ultima dată, iar situația de fapt reținută nu se suprapune cu norma incriminatoare prevăzută de lege.

A susținut că instanța a reținut o stare de fapt pe care a suprapus-o doar într-o manieră abstractă pe condițiile normei de incriminare, fără să aplice în mod corect regulile de drept aplicabile.

Astfel, inculpatul a apreciat că după petrecerea evenimentului (necatalogat ca un accident auto din perspectiva art. 75 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002; HP Decizia nr. 5/2018) produs la orele 18:00, în continuare nu poate fi reținută calitatea de "conducător auto" inclusiv la orele 22:00, pentru a subzista dreptul organului de cercetare penală să solicite prelevarea de mostre biologice și obligația corelativă a cetățeanului de a se supune unei astfel de obligații.

Noțiunea de "conducător auto" și activitatea de condus sunt elemente indispensabile reținerii infracțiunii prevăzute de art. 337 C. pen., iar în lipsa lor nu se poate pretinde obigația de a se supune prelevării de probe biologice, într-o altfel de versiune interpretarea textului de lege fiind pur arbitrară. Este singura situație în care agentul constatator poate să solicite acest lucru, fără însă a putea alege și alte situații în care acesta îi poate cere subiectului de drept să se prezinte pentru recoltarea de probe biologice.

Potrivit art. 6 pct. 12 din O.U.G. nr. 195/2002, prin "conducător -persoana care conduce pe drum un grup de persoane, un vehicul sau animale de tracțiune, animale izolate sau în turmă, de povară ori de călărie;", se înțelege acea persoană care se află în timpul exercitării activității de condus, iar la nivel european, Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 definește "transportul rutier" în art. 4 "orice deplasare efectuată, în totalitate sau parțial, pe drumurile deschise utilizării publice de către un vehicul..", iar pe cel care o prestează "conducătorul auto" - Conducătorul auto este persoana care conduce vehiculul, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, sau care se află la bordul unui vehicul în cadrul serviciului său pentru a-l putea conduce, în cazul în care este necesar.

Inculpatul a susținut că în același sens este și Decizia nr. 571/2019 a Curții Constituționale a României cu referire la excepția de neconstituționalitate a art. 337 C. pen. care leagă existența infracțiunii de premisa activității de șofat care lipsește și nu mai poate fi asimilată după o perioadă de 4 ore și intercalarea unor alte activități până la momentul prelevării.

Pe cale de consecință, nu se poate susține o conformitate a faptei concrete cu cea descrisă în norma legală, respectiv la orele 22:00 neexistând o activitate de condus din partea inculpatului A., în raport cu care se probează o astfel de activitate, adică orele 18:00 și solicitarea de prelevare de mostre biologice, fiind mai mult de 4 ore și intervenind o serie de alte acțiuni, inclusiv consumul de alcool.

Pe de altă parte, nu poate exista obligația de prelevare de mostre biologice, în contextul clasării cauzei pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și fugă de la locul accidentului, neputând fi antrenată răspunderea penală la nivelul refuzului de prelevare de mostre biologice, iar în cadrul aceleiași stări de fapt să rezulte inexistența unui accident auto care să legitimeze și ulterior solicitarea de prelevare de mostre biologice.

Nu se poate reține nicio ipoteză care să legitimeze organul de poliție ca la mai mult de 4 ore să solicite prelevarea de probe biologice și implicit nici obligația corelativă de a răspunde unei astfel de solicitări, primordial trebuind a se constata calitatea de conducător auto în împrejurările date. Nu s-a înregistrat nicio testare cu aparatul alcooltest care să indice o concentrație mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat și nici nu s-a produs un accident de circulație din care să rezulte moartea sau vătămarea integrității corporale a vreunei persoane.

Prin urmare, întrunirea condițiilor de tipicitate sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 C. pen. se raportează la obligația conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, în condițiile în care acesta prestează o activitate de condus, sau imediat după ce acesta este implicat într-un accident auto, prin care s-a produs vătămarea unor persoane.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435, art. 436 și art. 437 alin. (1) lit. a)- d) C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1475/2023 din 05.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și a trimis cauza Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În esență, a solicitat să se constate că, în mod greșit, a fost condamnat, întrucât elementul material al laturii obiective a infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 C. pen., nu este îndeplinit față de inexistența vreunei obligații de a da curs prelevării de mostre biologice la mai mult de 4 ore în raport cu momentul la care inculpatul A. condusese pentru ultima dată, iar situația de fapt reținută nu se suprapune cu norma incriminatoare prevăzută de lege.

Astfel, inculpatul a apreciat că evenimentul rutier s-a produs la orele 18:00, iar ulterior acestui moment nu poate fi reținută calitatea de "conducător auto" inclusiv la orele 22:00, pentru a subzista dreptul organului de cercetare penală să solicite prelevarea de mostre biologice și obligația corelativă a cetățeanului de a se supune unei astfel de obligații.

În argumentare, a invocat Decizia nr. 571/2019 a Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 337 din C. pen. sunt constituționale și care leagă existența infracțiunii prevăzute de art. 337 C. pen. de premisa activității de șofat care în speță de față lipsește și nu mai poate fi asimilată după o perioadă de 4 ore și intercalarea unor alte activități până la momentul prelevării.

Înalta Curte reține că starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 C. pen. constă în aceea că, la data de 27.11.2018, în jurul orei 18:00, inculpatul A. a condus pe drumurile publice, respectiv pe DJ 562, în afara localității Sălcuța, jud. Dolj, autoutilitara marca x cu nr. de înmatriculare x, iar după ce a produs un accident de circulație, intrând o coliziune cu o căruță, la solicitarea expresă a organelor de poliție a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Referitor la criticile invocate de către inculpat în sensul că a refuzat recoltarea de probe biologice, deoarece la momentul la care i i-a solicitat acest lucru a apreciat că nu mai era conducător auto, invocând că a consumat băuturi alcoolice ulterior incidentului, instanța de apel a reținut că, legiuitorul nu condiționează existența infracțiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice de faptul că acesta ar fi consumat sau nu băuturi alcoolice anterior sau ulterior conducerii autovehiculului pe drumurile publice și nici de ora depistării făptuitorului, ci doar de faptul că inculpatul a refuzat în mod categoric să fie testat de către organele de poliție și să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, după ce a condus un autoturism pe drumurile publice și a provocat un accident rutier.

Totodată, instanța de apel a reținut că, prin termenul de "refuz", în sensul urmărit de legiuitor, se înțelege atitudinea conducătorului auto de a nu accepta ori de a respinge solicitarea unui cadru al poliției rutiere de a i se preleva mostre biologice. În acest sens, pentru realizarea elementului material al laturii obiective, refuzul trebuie manifestat expres și presupune să fie precedat de o solicitare expresă, criteriu îndeplinit în cauză, astfel cum însuși inculpatul a recunoscut, că a refuzat prelevarea de probe biologice.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 337 C. pen. au în vedere refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive.

Pe de altă parte, relevante în cauză sunt și dispozițiile art. 78 din ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 care stabilesc că (1) Conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, instructorului auto atestat care se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obținerea permisului de conducere, precum și examinatorului autorității competente în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile acestuia, implicați într-un accident de circulație, le este interzis consumul de alcool sau de substanțe psihoactive după producerea evenimentului și până la testarea concentrației alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice. (2) În situația în care nu sunt respectate dispozițiile alin. (1), se consideră că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului.

Totodată, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 88 alin. (2), (5) și (6) din același act normativ reglementează modul de stabilire a concentrației de alcool: (2) Stabilirea concentrației de alcool sau a prezenței în organism de substanțe psihoactive se face în instituțiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătății. (5) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată de polițistul rutier cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităților sau instituțiilor medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge. (6) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge."

Prin urmare, rezultă că gradul de îmbibație alcoolică se stabilește în urma recoltării probelor biologice, or, în cazul refuzului de recoltare, această condiție nu mai poate fi probată.

Scopul prelevării de mostre biologice este acela de a oferi agenților statului un instrument eficace pentru a putea descoperi la timp și a împiedica circulația unor vehicule ai căror conducători au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive, iar în final pentru a preîntâmpina vătămări mai grave ale altor valori sociale, iar prin fapta sa inculpatul a împiedicat atingerea acestui scop.

De altfel, rațiunea pentru care legiuitorul a incriminat fapta prevăzută de art. 337 C. pen. este aceea că, în cazul în care conducătorul unui autovehicul refuză să se supună ori se sustrage prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pericolul abstract al faptei este prezumat în mod absolut de legiuitor.

Mai exact, intenția legiuitorului a fost aceea de a face efectivă posibilitatea de a-l sancționa pe conducătorul unui vehicul care conduce sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive, chiar dacă acesta refuză testarea. În lipsa incriminării faptei de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, multe din persoanele surprinse conducând un vehicul sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive ar putea adopta un astfel de comportament, pentru a împiedica tragerea la răspundere penală.

Obiectul juridic al acestei infracțiuni constă în relațiile sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice, siguranță garantată și de obligația conducătorilor auto de a se supune controlului și prelevării de mostre biologice atunci când sunt suspectați de consumul de alcool sau substanțe psihoactive.

În mod secundar, prin intermediul acestei incriminări se protejează relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, deoarece permite sancționarea conducătorului auto în cazul neconformării acestuia la testare, comportament ce împiedică organele judiciare să verifice săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 336 C. pen.

Ca atare, Înalta Curte reține că refuzul ori sustragerea de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei sau prezenței unor substanțe psihoactive este suficientă pentru reținerea acestei infracțiuni, chiar în absența consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Referitor la elementul material al laturii obiective, Înalta Curte reține că infracțiunea poate fi săvârșită de autor prin două modalități alternative de acțiune: refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice.

În ceea ce privește modalitatea refuzului, conducătorii vehiculelor, sunt obligați să se supună testării aerului expirat și/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanțe psihoactive, la solicitarea polițistului rutier. Refuzul persoanei trebuie să fie explicit, iar aceasta presupune că, anterior, polițistul rutier i-a comunicat conducătorului că este obligatoriu să îi fie recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței substanțelor psihoactive (polițistul avertizând persoana că, în caz contrar, va săvârși această infracțiune), iar persoana căreia i s-a adresat să respingă ori să nu accepte solicitarea. Urmarea imediată este reprezentată atât de starea de pericol abstract la adresa siguranței pe drumurile publice, cât și de obstrucționarea actului de justiție. Rezultatul se produce în momentul în care, în raport cu modul concret în care subiectul înțelege a eluda obligația de a se supune prelevării mostrelor biologice, acțiunea sa poate fi caracterizată ca un refuz sau ca o sustragere de la recoltarea acestora. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, fiind o infracțiune de pericol abstract.

Așadar, sub aspectul laturii obiective, se reține că inculpatul A. a condus pe drumurile publice respectiv pe DJ 562, în afara localității Sălcuța, jud. Dolj, autoutilitara marca x cu nr. de înmatriculare x, iar după ce a produs un accident de circulație, intrând în coliziune cu o căruță, fiindu-i solicitat consimțământul de prelevare a probelor biologice de sânge de către organele de poliție rutieră, a refuzat în mod explicit, fiindu-i adus la cunoștință faptul că refuzul recoltării probelor biologice constituie infracțiune.

Motivul invocat de către recurentul inculpat, respectiv că ar fi trecut mai mult de 4 ore de la producerea evenimentului rutier, timp în care a consumat alcool, întrucât își pierduse calitatea de conducător auto nu constituie un temei justificat pentru refuzul de a se supune prelevării de probe biologice, câtă vreme fusese implicat într-un eveniment rutier, astfel că instanța nu poate reține un refuz argumentat al recurentului inculpat, care să-l exonereze de răspundere penală.

Astfel cum s-a reținut supra, conducătorul auto implicat într-un eveniment rutier este obligat să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge, nefiind relevant intervalul de timp scurs de la momentul producerii evenimentului, din perspectiva obligativității supunerii la recoltarea probelor biologice.

În acest sens, Înalta Curte notează că, deși infracțiunea prevăzută de art. 337 alin. (1) C. pen. nu este o infracțiune de rezultat, urmarea imediată este reprezentată atât de starea de pericol abstract la adresa siguranței pe drumurile publice, cât și de obstrucționarea actului de justiție, iar rezultatul se produce în momentul în care, în raport cu modul concret în care subiectul înțelege a eluda obligația de a se supune prelevării mostrelor biologice, acțiunea sa poate fi caracterizată ca un refuz sau ca o sustragere de la recoltarea acestora.

În consecință, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite toate elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, respectiv refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice, prevăzute de art. 337 C. pen., fiind neîntemeiate criticile recurentului sub acest aspect.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. este prevăzută de legea penală, respectiv art. 337 C. pen., criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1475/2023 din data de 05 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1475/2023 din data de 05 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2024.