ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 05 martie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 13/PI/2024 din 05 februarie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023, în baza art. 459 C. proc. pen.., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva sentinței penale nr. 80/PI/2016 din 02 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2016.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reținut că, la 24 iunie 2021, a fost înregistrată pe rolul instanței cererea de revizuire formulată de A., acesta arătând că soluția instanței este eronată întrucât nu s-a recunoscut și interdicția de a conduce autovehicule, precum și faptul că există mai multe hotărâri judecătorești care nu se pot concilia.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, Curtea de Apel Oradea a reținut următoarele:

Revizuirea este calea extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau încălcările cu caracter continuu ale drepturilor garantate de Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori ale dispozițiilor constituționale în cazul în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate ulterior rămânerii definitive a hotărârii.

Judecata revizuirii presupune o primă etapă, reglementată prin art. 459 C. proc. pen.., în care instanța sesizată cu soluționarea acestei căi extraordinare de atac examinează admisibilitatea în principiu a cererii. Astfel, în această procedură, se verifică dacă hotărârea atacată este una prin care s-a soluționat fondul acțiunii penale și al acțiunii civile, respectiv una prin care s-a soluționat acțiunea penală prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei și, după caz, acțiunea civilă, prin admiterea sau respingerea acesteia. De asemenea, subsidiar se verifică dacă persoana care a formulat cererea de revizuire este una dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen.. Potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen.., tot în această etapă, instanța examinează dacă cererea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 457 C. proc. pen.., dacă a fost redactată în scris și s-au indicat cazurile de revizuire pe care se întemeiază și mijloacele de probă în dovedirea acestora și dacă aceste fapte și mijloace de probă nu au fost prezentate printr-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv.

Verificând aspectele mai sus arătate, instanța a constatat că cererea de revizuire formulată de A. vizează o hotărâre a Curții de Apel Oradea prin care, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară cu alte state în materie penală, s-a dispus recunoașterea unei hotărâri pronunțate de autoritățile judiciare din Ungaria, prin care revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea și s-a dispus transferarea acestuia în vederea executării pedepsei privative de libertate în România, deci nu o hotărâre prin care s-a rezolvat acțiunea penală.

Astfel, prin sentința penală nr. 80/PI/2016 din 02 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin neapelare la 27.09.2016, în baza art. 150 și art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și, în consecință, s-a recunoscut sentința penală nr. 13B.286/2009/60 din 18.10.2010 a Judecătoriei Gyula, rămasă definitivă prin sentința penală nr. 2. Bf. 37/2011/8 din 26.05.2011 a Tribunalului Bekes, prin care A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani 4 luni închisoare. S-a dispus executarea de către persoana condamnată A. a pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare și transferul acesteia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei. În baza art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 73 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive în Ungaria, de la 14.05.2009 până la 19.06.2009 și respectiv, perioada reținerii din 12.11.2015, arestării provizorii din 12.11.2015 și până la 26.11.2015 și a arestării în vederea predării din 27.11.2015 până la 18.12.2015 și cea executată, de la 18.12.2015 la zi. S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinței.

Curtea de Apel Oradea a notat că, potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 din lege și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. Din interpretare coroborată a dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 302/2004 și cele ale art. 139 din aceeași lege, rezultă că statului de executare i se recunoaște doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor de țin de executarea pedepsei după transferul condamnatului, deoarece în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are competența de a se pronunța asupra legalității și temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea hotărârii recunoscute cu normele interne, adaptându-le atunci când este cazul.

Totodată, Curtea de Apel Oradea a reținut că, potrivit art. 19 din Decizia-cadru a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, statul emitent decide în exclusivitate cu privire la cererile de revizuire a hotărârii judecătorești prin care se aplică pedeapsa ce urmează a fi executată.

În aceste condiții, Curtea de Apel Oradea a apreciat, pe de o parte, că hotărârea atacată cu calea de atac a revizuirii nu este una dintre cele prin care instanțele române s-au pronunțat cu privire la acțiunea penală, iar, pe de altă parte, că soluționarea cererii de revizuire a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare din Ungaria nu este de competența organelor judiciare române.

În consecință, s-a constatat că motivele de revizuire invocate de A. reprezintă, în esență, critici privitoare la temeinicia hotărârii de condamnare pronunțată de instanțele din Ungaria, astfel cum reiese și din înscrisurile depuse de revizuent, care încearcă să dovedească nevinovăția sa, iar aceste apărări trebuiau invocate exclusiv în fața instanțelor din Ungaria.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Oradea a constatat că cererea de revizuire formulată de A. este inadmisibilă și a dispus respingerea acesteia ca atare, potrivit art. 459 C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 13/PI/2024 din 05 februarie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023, a declarat apel revizuentul A..

În susținerea căii de atac, în esență, apelantul revizuent A. a arătat că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă privind admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.

Analizând hotărârea apelată, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuientul A. a formulat o cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 80/PI/2016 din 02 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin neapelare la 27.09.2016, prin care, în baza art. 150 și art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și, în consecință, s-a recunoscut sentința penală nr. 13B.286/2009/60 din 18.10.2010 a Judecătoriei Gyula, rămasă definitivă prin sentința penală nr. 2. Bf. 37/2011/8 din 26.05.2011 a Tribunalului Bekes, prin care A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani 4 luni închisoare. S-a dispus executarea de către persoana condamnată A. a pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare și transferul acesteia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.

Condamnatul a solicitat revizuirea sentinței indicate anterior, susținând că dorește să fie analizat dosarul și pusă în executare, în integralitate, hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare din Ungaria, indicând cazurile prevăzute de art. 453 lit. a), lit. c) și lit. f) C. proc. pen.., învederând și că există mai multe hotărâri judecătorești care nu se pot concilia, fără să indice, însă, care sunt acele hotărâri.

Se observă că judecarea apelului se realizează din perspectiva soluției pronunțate prin sentința apelată - fiind vorba despre soluționarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă și nu de soluționarea fondului cauzei.

Raportat la particularitățile cauzei, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reținut Curtea de Apel Oradea că cererea de revizuire este inadmisibilă.

Din interpretarea prevederilor art. 156 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, rezultă fără echivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa unei revizuiri a fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce țin exclusiv de executarea acesteia după transfer. Aceasta întrucât, așa cum în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigențele legii interne), cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura de revizuire, prerogative suplimentare de repunere în discuție a fondului soluției.

Deopotrivă, sunt avute în vedere și prevederile art. 19 alin. (2) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, conform cărora statul emitent decide în exclusivitate cu privire la cererile de revizuire a hotărârii judecătorești prin care se aplică pedeapsa care urmează a fi executată.

Așadar, soluționarea cererii de revizuire a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare din Ungaria nu este de competența organelor judiciare române.

Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 13/PI/2024 din 05 februarie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023.

Conform prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 13/PI/2024 din 05 februarie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 martie 2024.