ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 419/2024

Ședința publică din data de 29 mai 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 25 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, art. 426, art. 438 și art. 453 C. proc. pen.

Pentru a pronunța o astfel de soluție, Curtea de de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori în esență, a reținut că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care reglementează calea de atac care se poate exercita împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 426 C. proc. pen., art. 438 C. proc. pen. și art. 453 C. proc. pen., care reglementează cazurile în care se pot exercita căile extraordinare de atac (contestația în anulare, recursul în casație și revizuirea) dispoziții care nu au legătură cu prezenta cauză care are ca obiect apelul declarat împotriva unei sentințe prin care s-a respins o cerere de revizuire întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Împotriva încheierii din data de 25 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, în termen legal, a declarat recurs recurentul A..

Astfel, la data de 23.05.2024, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, a fost înregistrat dosarul nr. x/2023, având ca obiect recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în încheierea din data de 25 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, fiind stabilit termen în cauză la data de 29.05.2024, cu citarea recurentului.

Totodată, la termenul din data de 29.05.2025, s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului ce formează obiectul cauzei, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând recursul formulat în cauză de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.

Înalta Curte constată că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, condiție care nu poate însă să determine, doar prin ea însăși, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerințelor prevăzute de lege, sesizarea Curții Constituționale.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei" se înțelege că o normă legală are legătură cu soluționarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată și aplicată depinde hotărârea ce se va pronunța, fiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini. Instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.

Verificând, din această perspectivă, solicitarea de sesizare a instanței de contencios constituțional formulată în fața Curții de Apel Oradea de către recurentul A., Înalta Curte constată că cererea întrunește doar o parte din condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, întrucât, deși au fost invocate de o parte din dosar, în fața unei instanțe de judecată și se referă la prevederi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, art. 426, art. 438 și art. 453 C. proc. pen. aflate în vigoare care nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituționale, textele de lege criticate prin excepțiile de neconstituționalitate nu au legătură cu cauza în care acestea au fost invocate, având în vedere faza procesuală în care se află dosarul.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții care trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile menționate în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității respectivului text de lege (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

Rezultă, așadar, că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și la înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest sens, se constată că obiectul cauzei cu care a fost învestită Curtea de Apel Oradea îl reprezintă apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 193 din 23 noiembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Satu Mare. prin care s-a respins o cerere de revizuire întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În speță, recurentul A. a invocat neconstituționalitatea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată care prevăd că: Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

În opinia recurentului A., dispozițiile legale criticate, anterior menționate, nu sunt compatibile cu dispozițiile constituționale prevăzute de art. 1 alin. (5), art. 15, art. 21, art. 24 și art. 129 din Constituție, art. 47 și 48 din Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, argumentele invocate în susținerea excepției vizând în concret nemulțumirea petentului relativ la conținutul alin. (5) al art. 29 din Legea 47/1992, mai exact recurentul petent criticând termenul de 48 de ore de la pronunțare stabilit de legiuitor în cadrul acestor dispoziții legale pentru declararea căii de atac împotriva unei încheieri prin care se respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, dar și termenul de 3 zile prevăzut pentru judecarea recursului împotriva acestor soluții.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că textul de lege criticat pe calea excepției de neconstituționalitate invocată de recurent nu are legătură cu cauza, având în vedere că o posibilă admitere a acesteia nu este de natură să influențeze soluția pronunțată în speță, situație în care excepția de neconstituționalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinență în raport cu procesul principal în care a fost formulată.

În ceea ce privește dispozițiile art. 426 C. proc. pen. referitoare la cazurile de contestație în anulare, ale art. 438 C. proc. pen. care vizează cazurile de recurs în casație, respectiv dispozițiile art. 453 C. proc. pen., care reglementează cazurile în care se poate exercita calea extraordinară de atac (revizuirea), Înalta Curte constată că dispozițiile criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei, de fapt, nu se formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate a textelor de lege, ci se dorește, în realitate, completarea acestor prevederi legale. De altfel, Înalta Curte constată că decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, nefiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Prin demersul efectuat de recurentul A. se urmărește, practic, modificarea și completarea conținutului art. 438 C. proc. pen. prin reglementarea, drept caz de casare și a altor cazuri decât cele prevăzute actualmente de lege, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Sub acest aspect, sesizarea instanței de contencios constituțional este inadmisibilă atunci când, indiferent de soluția ce ar fi pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate, decizia nu poate produce niciun efect cu privire la cauza pendinte în care a fost invocată. (Decizia Curții Constituționale nr. 372/2022, publicată în M. Of. nr. 1179 din 08 decembrie 2022).

În concluzie, având în vedere că, în cauza de față, nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției cuprinse în încheierea din data de 25 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, art. 426, art. 438 și art. 453 C. proc. pen.

Conform prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției cuprinse în încheierea din data de 25 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, art. 426, art. 438 și art. 453 C. proc. pen.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronnțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2024.