ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 februarie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 612/A din data de 11 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) din C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 573/2021 din data de 12.05.2021 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2021.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Oradea a reținut că revizuirea este calea extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau violările cu caracter continuu ale drepturilor garantate de Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori încălcările dispozițiilor constituționale în cazul în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate ulterior rămânerii definitive a hotărârii.

Curtea a reținut că revizuirea presupune o primă etapă, reglementată prin art. 459 din C. proc. pen., în care instanța sesizată cu soluționarea acestei căi extraordinare de atac examinează admisibilitatea în principiu a cererii, astfel că, în această procedură, se verifică dacă hotărârea atacată este una prin care s-a soluționat fondul acțiunii penale și al acțiunii civile, respectiv una prin care s-a soluționat acțiunea penală prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei și acțiunea civilă, prin admiterea sau respingerea acesteia.

De asemenea, Curtea a reținut că în această procedură se verifică dacă persoana care a formulat cererea de revizuire este una dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen., respectiv părțile din proces, în limitele calității lor procesuale, un membru de familie al condamnatului, chiar și după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului și procurorul, care poate cere din oficiu revizuirea laturii penale a hotărârii.

Potrivit art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., Curtea a constat că, tot în această etapă, instanța examinează dacă cererea a fost formulată în termenele prevăzute de art. 457 din C. proc. pen., dacă cererea de revizuire a fost redactată în scris și este indicat cazul de revizuire pe care se întemeiază și mijloacele de probă în dovedirea acestuia și dacă aceste fapte și mijloace de probă nu au fost prezentate printr-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv.

Curtea a constatat că, într-adevăr, cererea de revizuire formulată de A. vizează o hotărâre prin care s-a rezolvat acțiunea penală și a fost formulată de una dintre părțile din dosar, revizuentul având calitatea de inculpat în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Totodată, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile de formă ale cererii, aceasta fiind formulată în scris, ulterior fiind indicate și cazurile de revizuire pe care se întemeiază, respectiv cele prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) și f) din C. proc. pen.

În ceea ce privește cazurile de revizuire, Curtea a constatat că, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când este incident unul dintre cazurile enumerate la lit. a)-f).

Pentru a se putea reține cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. Curtea a reținut că este necesar să se fi descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Curtea a opinat că pentru a se reține acest caz de revizuire faptele sau împrejurările (fapte probatorii) descoperite trebuie să fi fost necunoscute instanței la data judecării cauzei și trebuie să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii prin care s-a dispus achitarea, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

În speță, Curtea a constatat că revizuentul nu a invocat niciun fapt sau împrejurare nouă, care nu ar fi fost cunoscute la soluționarea cauzei și care să fie de natură a dovedi existența unei erori judiciare și a conduce la o altă soluționare a cauzei.

Curtea a apreciat că modul în care instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare a cărei revizuire se solicită a sancționat pluralitatea infracțională, respectiv a dispus contopirea pedepsei aplicate în cauză cu o pedeapsă ce i-a fost anterior aplicată revizuentului nu se încadrează în acest caz de revizuire.

Referitor la cazul de revizuire prevăzut art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Curtea a constatat că aceste dispoziții legale reglementează un caz de revizuire sui generis, care presupune întrunirea următoarelor condiții: (i) să existe o hotărâre a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; (ii) decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; (iii) hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională; (iv) excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere; (v) consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În speță, Curtea a apreciat că revizuentul a invocat formal acest caz de revizuire, nefăcând referire la nicio decizie a Curții Constituționale prin care să fi fost declarată neconstituțională vreo normă legală care a fost aplicată în cauză în ceea ce privește sancționarea pluralității infracționale.

Ca atare, având în vedere faptul că, prin cererea de revizuire nu au fost indicate fapte sau împrejurări factuale noi, de natură a demonstra netemeinicia hotărârii atacate, cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) și f) din C. proc. pen. fiind indicate doar în mod formal, fără a se face referire la vreo faptă sau împrejurare nouă, care nu ar fi fost cunoscută la soluționarea cauzei și nici vicii fundamentale de legalitate prin raportare la deciziile Curții Constituționale apte de a fi invocate în condițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., motivele invocate de revizuentul A. în susținerea căii extraordinare de atac neavând, nici măcar la nivel de aparență, sustenabilitate în cazurile de revizuire strict și limitativ prevăzute de lege, Curtea a apreciat că în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de acesta.

Împotriva acestei decizii apelantul revizuent A. a declarat apel.

În esență, a solicitat admiterea cererii de revizuire formulată, arătând că este nemulțumit de modul cum s-a realizat contopirea pedepsei aplicate în cauză cu o pedeapsă ce i-a fost anterior aplicată, rezultând o pedeapsă foarte mare în condițiile în care faptele sunt concurente.

Examinând excepția inadmisibilității căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reține următoarele:

Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se cere reformarea hotărârii atacate.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.

Aplicând aceste considerații teoretice cauzei de față, Înalta Curte constată că apelantul revizuent A. a declarat apel împotriva deciziei penale nr. 612/A din 11 noiembrie 2021, prin care Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 573 din 12 mai 2021, prin care Judecătoria Oradea a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva sentinței penale nr. 130 din 04 februarie 2020.

În acest context argumentativ, Înalta Curte reține că prezentul apel a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziții ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 612/A/2021 din data de 11 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga apelantul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de către apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 612/A/2021 din data de 11 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2022.