ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 637/2025

Ședința publică din data de 30 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7 din data de 17 ianuarie 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, printre altele, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată prin Legea nr. 55/31.03.2021 publicată în M. Of. nr. 332/01.04.2021 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (378 acte materiale) a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

S-a luat act că, potrivit art. 12 din Legea nr. 241/2005, inculpatul nu poate fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale iar, dacă a fost ales, este decăzut din drepturi.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel A..

Prin decizia penală nr. 1761/2023 din 27 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 7 din data de 17.01.2023 pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. (378 acte materiale) a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A., la data de 27 noiembrie 2023, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Recurentul A. a susținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație. Astfel, a apreciat că, în cauză, se impunea încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.. În acest sens, a arătat că, astfel cum s-a reținut prin decizia penală atacată, legea penală mai favorabilă este legea de la momentul la care art. 10

1

din Legea nr. 241/20056 prevedea că, indiferent de prejudiciu, plata acelei sume reținute drept prejudiciu la care se adaugă accesoriile de 20% exonera inculpatul de răspundere penală. Așadar, a precizat că art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.. constituie o cauză de nepedepsire prevăzută de lege a cărei constatare ar conduce la o soluție de încetare a procesului penal.

De asemenea, a învederat că prin încheierea din data de 17 octombrie 2023, instanța a reținut, pe de o parte, achitarea integrală a prejudiciului și deliberând, în temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen.., a respins cererea privind administrarea probei cu expertiza solicitată atât de inculpații A. și B., prin apărători, cât și de partea civilă, întrucât atât din înscrisurile înaintate pe parcursul cercetării judecătorești, cât și din ultimul înscris depus la dosar, a rezultat că toate sumele menționate în cele două decizii fiscale de impunere au fost achitate. Totodată, instanța a respins solicitarea inculpaților de acordare a unui termen de judecată pentru a achita cuantumul de 20% din valoarea prejudiciului pentru a întruni condițiile prevăzute de art. 10

1

din Legea nr. 241/2005. Ulterior, după ce cauza a rămas în pronunțare, inculpatul A. a făcut dovada achitării cuantumului de 20% din prejudiciu, respectiv suma de 241.176,00 RON calculată potrivit raportului de expertiză extrajudiciară depus în data de 16.10.2023 din care rezulta calculul integral al prejudiciului inclusiv sporul de 20% prevăzut în art. 10

1

din Legea nr. 241/2005.

Așadar, în opinia recurentului, instanța de apel a omis să constate că prejudiciul din cauza dedusă judecății a fost plătit integral în sensul art. 10

1

din Legea nr. 241/2005, aspect ce putea fi analizat doar prin raportare la înscrisurile depuse la data de 25 octombrie 2023.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen., îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale cererii de recurs în casație, Înalta Curte a reținut, în legătură cu cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., că acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal." Or, în speță, împotriva recurentului s-a pronunțat o soluție de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată prin Legea nr. 55/31.03.2021 publicată în M. Of. nr. 332/01.04.2021 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (378 acte materiale). În acest context, s-a reținut că, în cauză, nu s-a pronunțat o soluție de încetare a procesului penal (nereținându-se incidența vreunuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen..), ci o soluție de condamnare, astfel că motivele invocate de recurentul inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 8 C. proc. pen.

Drept urmare, prin încheierea nr. 73/RC din data de 13 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1761 din 27 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

De asemenea, prin încheierea 13 februarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea formulată de recurentul A. și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Împotriva încheierii nr. 73/RC din data de 13 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, a formulat revizuire condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței supreme la 22 mai 2025, sub nr. x/2025.

În susținerea căii de atac, în esență, revizuentul condamnat A. a arătat că, în cauză, cererea de revizuire a fost formulată în termen legal și este motivată în fapt și în drept, fiind incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., întrucât încheierea nr. 73/RC din data de 13 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, s-a întemeiat pe o prevedere legală declarată neconstituțională după ce aceasta a devenit definitivă, iar consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. Recurentul a menționat că, în acea cauză, a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., și, urmare a admiterii acestei solicitări, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale.

În concret, revizuentul a arătat că, ulterior pronunțării încheierii nr. 73/RC din data de 13 februarie 2024, prin care cererea de recurs în casație întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. nu a fost admisă în principiu în ceea ce privește infracțiunea prevăzuă de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., apreciate, la acel moment, ca nefiind incidente în cauză, au fost declarate neconstituționale.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de revizuire formulată de revizuentul A. este admisibilă în principiu.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanței penale să revină asupra propriei hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

La momentul analizării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, conform prevederilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

În cauză, cererea de revizuire a fost formulată în termenul prevăzut de lege, conform art. 457 alin. (1) teza finală C. proc. pen., revizuentul a fost parte în cauza a cărei revizuire se cere, conform art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar încheierea nr. 73/RC din data de 13 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, este o hotărârea definitivă.

Totodată, cererea a fost formulată și motivată în scris, fiind indicat cazul de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., conform căruia revizuirea poate fi cerută atunci când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În acest context, se reține că prin încheierea a cărei revizuire se solicită, pronunțată de Înalta Curte, în etapa admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de condamnatul 1226/95/2020, referitor la cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, s-a constatat că motivele de recurs nu prezintă aparența de sustenabilitate a acestui caz, după cum nu se încadrează niciunui alt caz de casare dintre cele limitativ și expres prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. În concret, s-a reținut că motivele indicate în cererea de recurs în casație vizează o ipoteză care nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., din moment ce nu există situația premisă prevăzută de legiuitor, vizând existența unei dispoziții de încetare a procesului penal, prin decizia atacată fiind pronunțată o soluție de condamnare.

Pentru ca cererea de revizuire să fie admisibilă se impune ca revizuentul să fi invocat excepția de neconstituționalitate în cadrul dosarului său soluționat definitiv, condiție îndeplinită în speță. În acest sens, se observă că prin încheierea din 13 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea formulată de recurentul A. și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

După rămânerea definitivă a încheierii împotriva căreia a fost formulată prezenta cale extraordinară de atac, prin decizia Curții Constituționale nr. 50 din 18.02.2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328/11.04.2025, s-a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal este neconstituțională.

Așa fiind, constatând îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen.., Înalta Curte va face aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 459 alin. (4) C. proc. pen.., și va dispune admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Pe fondul cererii de revizuire, evaluând consecințele încălcării dispoziției a cărei neconstituționalitate s-a constatat prin decizia Curții Constituționale nr. 50/18.02.2025, Înalta Curte constată că acestea continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii atacate.

A raționa altfel ar însemna împiedicarea, în continuare, a revizuentului de a beneficia de calea extraordinară de atac a recursului în casație și a perpetua încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituția României, deși acesta a declanșat, la rândul său, controlul de constituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., în condițiile în care stabilitatea hotărârii judecătorești nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituție.

Deopotrivă, în considerarea acelorași argumente, Înalta Curte reține că respingerea cererii de revizuire ar lipsi de fundament însuși controlul de constituționalitate, întrucât autorul unei excepții de neconstituționalitate ar fi pus în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții Constituționale, deci ale controlului de constituționalitate pe care l-a declanșat, împrejurare care ar echivala cu o veritabilă sancțiune aplicabilă acestuia.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite cererea de revizuire și, pe cale de consecință, va anula încheierea atacată și va dispune rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A..

Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată în etapa examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație care, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (1) C. proc. pen.., se face atunci când procedura de comunicare a cererii este legal îndeplinită, de un complet format dintr-un judecător, în cameră de consiliu și fără citarea părților, Înalta Curte de Casație și Justiție va trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație formulată de recurentul A..

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 189 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în principiu cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva încheierii nr. 73/RC din data de 13 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020.

Admite cererea de revizuire, anulează încheierea atacată și dispune rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A..

Trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație formulată de recurentul A..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 189 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 septembrie 2025.