ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.06.2024

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
06.06.2024
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 06 iunie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 77 din 22 martie 2024 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița invocată de instanță din oficiu privind soluționarea cererii formulată de către inculpații A. și B., în temeiul art. 386

1

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că prin încheierea din 14.01.2022 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmbovița, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 345 alin. (1) C. proc. pen., au fost respinse cererile și excepțiile privind legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2019 al Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov formulate de către inculpații B., A. și C..

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală de către organele de urmărire penală, și s-a dispus începerea judecății privind pe inculpații:

- B., trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) și (2) din C. pen. punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unui local pentru consumul ilicit de droguri prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000; desfășurare de operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc fără drept prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; trafic de droguri de mare risc fără drept prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (pedepsită cu închisoare de la 5-12 ani și interzicerea unor drepturi) și introducere în țară de droguri de mare risc, fără drept prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. trafic de produse sau substanțe toxice, prevăzută de art. 359 alin. (1) din C. pen. efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 194/2011, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

- A., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) și (2) din C. pen. desfășurare de operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc fără drept prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; trafic de produse sau substanțe toxice prev. de art. 359 alin. (1) din C. pen. efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 194/2011, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

- C., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: desfășurare de operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc fără drept prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. (pedepsită cu închisoare de la 1-5 ani și interzicerea unor drepturi) și complicitate la introducere în țară de droguri de mare risc, fără drept, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 194/2011, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat contestații inculpații B., A., C..

Prin încheierea din 24.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, au fost admise, în parte, contestațiile formulate de inculpații B., A. și C. împotriva încheierii din 14.01.2022 pronunțată de Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului Dâmbovița, în dosarul nr. x/2020, a fost desființată încheierea contestată și, în rejudecare, au fost excluse din ansamblul probelor administrate în cursul urmării penale, a procesului-verbal de redare a convorbirilor interceptate din data de 22.01.2020, cu privire la convorbirile efectuate în data de 14.12.2019, orele 20:16, precum și a părții de pe suportul magnetic pe care sunt stocate aceste convorbiri.

În baza Deciziei nr. 22/2018 a Curții Constituționale, s-a dispus înlăturarea fizică a probelor excluse, precum și înlăturarea mențiunilor din rechizitoriu referitoare la probele excluse.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale încheierii contestate.

Ulterior, în fața Tribunalului Dâmbovița, inculpații A. și B., prin apărător ales, au formulat în temeiul dispozițiilor art. 386

1

Analizând solicitarea formulată, Tribunalul Dâmbovița raportat la obiectul cerererii care vizează constatarea nulității absolute a încheierii din data de 24 octombrie 2023 pronunțată de către completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2020, ca instanță de control judiciar, a apreciat că nu este competent material să soluționeze o astfel de cerere.

Prin urmare, dosarul a fost înaintat spre soluționare Curții de Apel Ploiești, unde a fost înregistrat sub același număr de dosar.

Prin încheierea penală nr. 63 din 20 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2020 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești invocată de instanță din oficiu.

Ca urmare, a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de inculpații A. și B., în baza art. 386

1

În baza art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești astfel că, în baza art. 51 alin. (2). raportat la art. 40 alin. (4) C. proc. pen. s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Ploiești a reținut pe de o parte că, procedura de cameră preliminară a fost finalizată, cauza aflându-se în faza de judecată, iar, pe de altă parte că infracțiunile sub aspectul săvârșirii cărora sunt cercetați inculpații nu atrag competența materială a Curții de Apel Ploiești, motiv pentru care, s-a apreciat că solicitarea formulată de inculpați, întemeiată pe dispozițiile art. 386

1

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că Tribunalul Dâmbovița este competent să soluționeze cererea de reluare a procedurii de cameră preliminară, formulată de inculpații A. și B., în temeiul art. 386

1

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 386

1

1

Această reglementare se regăsește în C. proc. pen. în Capitolul II cu denumirea marginală "Judecata în primă instanță", iar, încheierea prin care instanța se pronunță cu privire la nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară este supusă contestației în condițiile art. 425

1

În speță, se observă că procedura de cameră preliminară a fost finalizată prin încheierea din 14.01.202 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmbovița, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 24.10.2023 pronunțată de completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, cauza aflându-se, așadar, în etapa cercetării judecătorești în primă instanță.

Ca urmare, având în vedere că, în cauză, a fost finalizată procedura de cameră preliminară și s-a dispus începerea judecății, instanța competentă să soluționeze cererea inculpaților privind reluarea procedurii de cameră preliminară revine instanței de fond, învestită cu soluționarea cauzei, respectiv Tribunalului Dâmbovița.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili că instanța competentă să soluționeze cererea inculpaților A. și B. privind reluarea procedurii de cameră preliminară este Tribunalul Dâmbovița, instanță căreia, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., îi va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații C., A. și B., în favoarea Tribunalului Dâmbovița, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 iunie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 479/2024
vinovăție ce planează deja asupra sa la această instanță și care are înrâurire asupra soluționării apelului declarat în cauză. De altfel, președintele completului de apel a soluționat, în complet de contestație, și contestația formulată de
ÎCCJ 2025-06-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Rechizitoriul nr. x din data de 26 octombrie 2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților A., B., E., F., D., I. și S.C. C. S.R.L.. În actul de sesizare au
ÎCCJ 2023-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală
reunite pentru o mai bună înfăptuire a justiției, ordonanțele de reunire a cauzelor regăsindu-se la dosarul cauzei; în raport cu una dintre persoanele cercetate și deduse judecății în cauzele reunite (cu calitatea de magistrat), a fost atra
ÎCCJ 2024-06-17
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 21/2024
. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Prin încheierea nr. 59 din data de 3 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr.
ÎCCJ 2024-10-14
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 29/2024
, K., I., G., J., A., H. și L., prin apărătorii lor. În baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din data de 23.07.2018, emis în dosar nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înal
Sursă