ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 237/2024

Ședința publică din data de 20 martie 2024

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin decizia penală nr. 115/C din data de 22 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de petentul A..

În baza 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

A fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 106/S din 19.05.2023 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Pentru a pronunța o astfel de soluție, Curtea de Apel Brașov a reținut că în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv ca actul normativ criticat să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

S-a arătat că, deși obiectul cauzei în care a fost formulată excepția de neconstituționalitate îl constituie contestația formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 106/S din 19.05.2023 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de către petentul condamnat A., dispozițiile criticate vizează termenul de prescripție a răspunderii penale.

Din acest punct de vedere s-a arătat că, și dacă ar fi admisă cererea de sesizare, această soluție nu ar avea înrâurire asupra cauzei cu care instanța a fost învestită.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea de Apel Brașov a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de sesizare prevăzute de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Totodată, prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 24.10.2023 a Curții de Apel Brașov (parte integrantă din decizia recurată), petentului i-a fost respinsă cererea privind desemnarea unui avocat din oficiu, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 90 C. proc. pen.

II. Împotriva dispozițiilor cuprinse în decizia penală nr. 115/C din data de 22 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, precum și de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și de desemnare a unui avocat din oficiu pentru petent a formulat recurs petentul A..

Recurentul A. nu a motivat în scris recursul declarat și nici nu s-a prezentat la termenul de judecată din data de 20.03.2024 când au avut loc dezbaterile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți și Casație la data de 04.03.2024, fiind repartizată aleatoriu, cu termen de judecată la data de 06.03.2024, când cauza a fost amânată la cererea recurentului pentru imposibilitate de prezentare, fiind acordat termen la data de 20.03.2024 când au avut loc dezbaterile.

III. Analizând recursurile declarate de petentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Este nefondat recursul formulat de petentul A. împotriva dispoziției cuprinse în decizia penală nr. 115/C din data de 22 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru următoarele considerente:

Excepția de neconstituționalitate constituie un remediu procedural prin care cetățenii își pot apăra drepturile și libertățile fundamentale prin intermediul instanței de control constituțional, invocând neconformitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță cu Constituția României.

Din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă faptul că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, controlul de constituționalitate este unul a posteriori (ulterior) și implică examinarea prealabilă a unor condiții de admisibilitate, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, poate pronunța fie sesizarea Curții Constituționale (când sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992) sau respingerea cererii de sesizare, excepția fiind inadmisibilă (când aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992). În situația în care sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale este obligatorie.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva soluției de respingere poate fi formulat recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Obiectul acestei căi de atac îl reprezintă verificarea aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția de respingere pe care aceasta a adoptat-o cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Revenind la cererea de sesizare formulată, Înalta Curte reține că, pentru a putea învesti în mod legal instanța de control constituțional, instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate verifică următoarele:

Astfel, condițiile de admisibilitate sunt strict prevăzute de lege, au caracter imperativ și sunt de ordine publică.

Procedând la o nouă reexaminare a celor patru condiții anterior menționate, Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

Aplicând mutatis mutandis Decizia Curții Constituționale nr. 591/21.10.2014, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate", aceasta fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Sigur, o atare examinare nu se opune dispozițiilor art. 2 sau art. 29 din Legea nr. 47/1992, care statuează că instanța de control constituțional este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România și autoritatea competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea sus-menționată.

Astfel cum a statuat prin jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională se pronunță asupra litigiului de natură constituțională numai în limitele stabilite prin actul de sesizare, iar instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, în conformitate cu legea, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu specificul cauzei și cu dispozițiile legale incidente.

Examinând în aceste coordonate de admisibilitate cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, în raport și de criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată îndeplinite condițiile de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior acel text de lege.

În ceea ce privește condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, reținând că decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului între părți.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională. Fiind un remediu procesual, excepția de neconstituționalitate vizează în principal verificarea constituționalității unei dispoziții prevăzute de actele normative primare care are legătură cu soluționarea cauzei.

Prin demersul întreprins, în esență, recurentul invocă modalitatea în care legiuitorul a reglementat art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. care vizează termenul de prescripție când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

În opinia acestuia, respectivele dispoziții nu sunt constituționale raportat la art. 148 din Constituția României și la art. 3 al Regulamentului CE 2988/95, față de obligativitatea neaplicării unei norme penale naționale vizând prescripția răspunderii penale.

Examinând criticile recurentului, Înalta Curte apreciază că o soluție de admitere a excepției nu ar influența soluția cu privire la cauza dedusă judecății. Practic, soluționarea cauzei cu care a fost învestită instanța Curții de Apel Brașov nu depinde de dispozițiile legale criticate.

Aceasta, deoarece petentul prin contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a invocat prescripția răspunderii penale drept cauză de micșorare/stingere a pedepsei (și nu prescripția executării pedepsei), motiv ce nu se subsumează dispozițiilor art. 598 C. proc. pen.

Din această perspectivă, problema incidentă de constituționalitate nu este utilă soluționării litigiului în cadrul căruia a fost ridicată.

Prin urmare, o eventuală admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și, subsecvent, declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., nu ar avea nicio înrâurire asupra soluției pronunțate de Curtea de Apel Brașov în cauza având ca obiect contestația formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 106/S din 19.05.2023 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de către petentul condamnat A., motiv pentru care cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca fiind inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, față de lipsa unei legături efective între necesitatea exercitării unui control de constituționalitate și soluționarea cauzei, în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeași lege, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva dispoziției cuprinse în decizia penală nr. 115/C din data de 22 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Cât privește recursul declarat de petentul A. împotriva dispozițiilor cuprinse în decizia penală nr. 115/C din data de 22 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022, de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și de desemnare a unui avocat din oficiu pentru petent, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 599 alin. (1) C. proc. pen.: Procedura de rezolvare a contestației la executare este cea prevăzută la art. 597, iar în conformitate cu dispozițiile art. 597 alin. (8) C. proc. pen.: Decizia instanței prin care se soluționează contestația este definitivă.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor anterior menționate, se constată că decizia prin care se soluționează contestația declarată împotriva unei sentințe pronunțate în contestație la executare este definitivă, nefiind supusă căilor de atac.

Prin urmare, dacă dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 115/C din data de 22 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022, poate fi atacată separat cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, celelalte dispoziții cuprinse în decizia recurată și care privesc fondul cauzei sunt definitive, nefiind susceptibile de a fi reformate prin căile de atac.

Or, hotărârea judecătorească nu este susceptibilă de a fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Concluzionând, Înalta Curte constată că recurentul a exercitat calea de atac a recursului împotriva unei hotărâri ale cărei dispoziții (de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și de desemnare a unui avocat din oficiu pentru petent), nu mai pot fi reformate prin căile de atac prevăzute de lege, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 599 coroborat cu art. 597 alin. (8) C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva dispozițiilor cuprinse în decizia penală nr. 115/C din data de 22 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022, de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și de desemnare a unui avocat din oficiu pentru petent.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva dispoziției cuprinse în decizia penală nr. 115/C din data de 22 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva dispozițiilor cuprinse în decizia penală nr. 115/C din data de 22 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022, de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și de desemnare a unui avocat din oficiu pentru petent.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2024.