ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 19 iunie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar constată următoarele:
I. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș nr. 97/P/2021 din data de 26.05.2022 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A., cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de:
• instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de art. 47 din C. pen., rap. la art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale), cu ref. art. 41 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 43 alin. (5) din C. pen.
În fapt, s-a reținut că în cursul anului 2019, inculpatul A., cu intenție, l-a determinat pe numitul B. (asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș - Clinica Ortopedie-Traumatologie) să folosească și să-i permită accesul la informații privind identitatea și starea unor pacienți internați în spital, ce au fost victime ale unor accidente de circulație, informații ce nu erau destinate publicității, fiind confidențiale, prin comunicarea, în aceeași perioadă de timp, a unor informații privind identitatea și starea a 3 (trei) pacienți, respectiv C., D. și E., în mod direct sau prin intermediul numitului F. ori numitului G., promițându-i și dându-i acestuia, în schimbul informațiilor furnizate, suma totală de aproximativ 850 RON, precum și alte foloase (reprezentate de asistența juridică a cumnatei numitului B. - numita H., fără a încasa de la aceasta onorariul, pe care l-a stabilit la suma de 500 de RON).
II. Prin sentința nr. 31 din 15 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. rap. la art. 47 din C. pen., rap. la art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 43 alin. (5) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea, în perioada iunie- septembrie 2019, a infracțiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (relativ la martorul E.).
A fost aplicată inculpatului A., pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de 66 lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani.
În temeiul art. 65 rap. la art. 66 lit. a), b) din C. pen. a fost interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 274 din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 300 RON aferentă urmăririi penale, 700 RON aferentă camerei preliminare și 2000 RON aferentă judecății în primă instanță).
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu a rămas în sarcina statului, fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a arătat că, în cursul judecății, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, acceptând să dea declarații numai la finalul cercetării judecătorești, la termenul din data de 13.10.2023 .
S-a mai menționat că, în cursul judecății s-au administrat următoarele probe: declarație martor B. (termenul din data de 17.03.2023 dosar instanță și termenul din data de 15.09.2023, fila x), declarație martor F. (termenul din data de 17.03.2023 dosar instanță), declarație martor G. (termenul din data de 17.03.2023 dosar instanță), declarație martor I. (termenul din data de 31.03.2023 dosar instanță), declarație martor H. (termenul din data de 31.03.2023 dosar instanță), declarație martor J. (termenul din data de 21.04.2022 dosar instanță), declarație martor K. (termenul din data de 21.04.2022 dosar instanță), declarație martor L. (termenul din data de 26.05.2023 dosar instanță), declarație martor E. (termenul din data de 26.05.2023 dosar instanță), declarație martor M. (termenul din data de 9.06.2023 dosar instanță), declarație martor C. (termenul din data de 9.06.2023 dosar instanță), declarație martor D. (termenul din data de 15.09.2023 dosar instanță), înscrisuri medicale, reprezentând foile de observații nr. x/2019 pe numele pacientului C., nr. 14049/2019 pe numele D. și x/2019 pe numele E., precum și relații comunicate de secția clinică ortopedie și traumatologie cu privire la accesul la foile de observație ale pacienților.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că societatea comercială Fondul pentru Victimele N., CUI x, înregistrată la Registrul Comerțului în data de 10.10.2016 sub nr. x/2016 a fost înființată de martorul G. la propunerea inculpatului A.. Administrator al societății a fost numită fiica martorului, O., în vârstă de 18 ani, iar singurul angajat era martorul G., obiectul de activitate conform CAEN - cod 7022 fiind "activități de consultanță pentru afaceri și management". În fapt, de activitatea firmei se ocupa martorul G. și inculpatul A.. Activitatea societății urma să se concretizeze în intermedierea obținerii de despăgubiri de la societățile de asigurare. În acest sens, se urmărea identificarea victimelor accidentelor de circulație, în vederea încheierii cu acestea a unor contracte pe baza cărora societatea să îi reprezinte pe păgubiți în procedurile pentru obținerea unor despăgubiri, fie pe cale amiabilă, fie în instanță, în schimbul unui comision, reprezentând un procent din suma primită de la asigurator.
Cu privire la circumstanțele înființării societății, judecătorul fondului a reținut cele relatate de martorul G., audiat la data de 17.03.2022, care a detaliat faptul că:
"La propunerea avocatului A. am fost de acord să înființez o societate, respectiv S.C. Fondul Pentru Victimele N., societate pe care am înființat-o pe numele fiice mele O., deoarece pe numele meu nu o puteam înființa, având în vedere existența unui cazier fiscal pentru una din societățile la care eram administrator la acel moment.
În cadrul S.C. Fondul Pentru Victimele N. A. avea calitatea de avocat al acesteia, fiind încheiat în acest sens și un contract de asistență juridică.
Prin urmare, de toată activitatea acestei societăți mă ocupam eu și avocatul A.."
Similar, s-a notat că și martorul F. a subliniat în fața instanței, la termenul din data de 17.03.2023, implicarea inculpatului A. în activitatea societății:
"Consider că activitatea mea a fost desfășurată atât pentru G., cât și pentru A., firma era a lui G., dar amândoi încasau comisioanele în mod egal, prin urmare activitatea mea era și pentru A.." În cadrul aceleiași declarații, martorul a mai menționat că el consideră că firma era a amândurora. Atât timp cât ei lucrau împreună și încasau banii împreună și îi împărțeau în mod egal, martorului i se părea normal ca și pe unul și pe celălalt să-i intereseze să îl plătească. Martorul a subliniat că "lucra la ei".
Prima instanța a mai subliniat că implicarea inculpatului A. în activitatea societății era una activă, fapt ce rezultă și din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatelor de supraveghere tehnică. Cu titlu de exemplu, în data de 16.04.2019 A. are patru convorbiri telefonice cu martorul F. în legătură cu activitatea firmei. În convorbirea din 16.04.2019 ora 10:19:01 cei doi conversează despre accidentul de "săptămâna trecută de joi" la Sărmășel-Gară, o oră mai târziu, în discuția din 16.04.2019 ora 11:36:30 discută despre abordarea unor eventuali clienți, la ora 12:07:02 în aceeași dată cei doi discută despre modul de abordare a unor potențiali clienți, între care și o femeie gravidă și despre modul cum, prin investigații suplimentare s-ar putea spori numărul de zile de îngrijiri medicale. În aceeași dată, 16.04.2019, la ora 16:17:19 inculpatul A. discută cu F. despre cazul de la Viforoasa despre care primul susține că "are intrări acolo".
Deopotrivă, judecătorul de la instanța de fond a reținut că implicarea efectivă a inculpatului A. în activitatea desfășurată de societatea Fondul Pentru Victimele N. a rezultat și din convorbirea telefonică avută de acesta cu numitul G. la data de 18.03.2019, ora 14:28.55, interceptată și înregistrată în baza mandatelor de supraveghere tehnică nr. 4 și 5 din 14.03.2019, emise de Curtea de Apel Târgu Mureș, convorbire în cadrul căreia cei doi au discutat despre un caz de care se ocupau, dar și cu privire la activitatea desfășurată de numitul F., despre care inculpatul A. nu era mulțumit, astfel cum rezultă din următoarele:
". . . . . . . . . .G.: Da. Da, da, da, da, da. Ar trebui să ne întâlnim și cu P., să discutăm și cu el să vedem ce facem.
A.: Păi ne-ntâlnim noi doi prima data și.
G.: Nu că vorbim și cu el și uite așa.
A.: Da el nu tre' să asiste el acuma la toate discuțiile noastre.
G.: Păi nu, da să le clarificăm poveștile ca să nu (n.l. neinteligibil-vorbesc simultan)
A.: Da pe el poți să-l suni. Mă! De-o săptămână ai vreun caz? Sună-l tu scurt! El să vină dimineață. Ce să mai... sau să îl duc la restaurant să-i mai dau o masă lu P.?
G.: Nu, nu. Că dimineață îi procesul (n.l. neinteligibil)
A.: Păi da. Da vrei să-l chemi să-i dăm o masă pentru rezultate deosebite?
G.: Nu mă! Să punem lucrurile la punct. (n.l. neintel igibil-vorbesc simultan)
A.: Că atuncia i-am dat trei milioane la restaurant. O mâncat, o băut, tot, l-am omenit... Dacă n-are rezultate nu-l mai iau la restaurant. Știi? Alo?!
G.: Da, da, da. Am înțeles. Am înțeles.
A.: Tu sună-l: măi! Ai ceva, ai făcut ceva săptămâna asta? No! Și în principiu mâine.
G.: Da, după instanță.
A.: Îl căutăm noi după instanță.
G.: Da, da, da, da, da.
A.: No! Și noi ne vedem mai spre seară. Du-te te odihnește... " .
Între Fondul pentru Victimele N. și A., în calitate de avocat a fost încheiat un contract de colaborare. Împrejurarea că sumele cuvenite inculpatului A. nu aveau legătură cu activitatea de reprezentare în fața instanței, în calitatea de avocat, ci aveau legătură cu implicarea sa în activitatea societății, a fost arătată de martorul G. cu ocazia audierii la termenul din data de 17.03.2023:
"Pe contractul cu victima era trecut și un anumit comision din suma primită ca despăgubiri și asta ne revenea nouă pentru activitate. Eu împărțeam acești bani cu dl. A. jumătate-jumătate, cu factură, cu acte înregistrate în contabilitate, totul legal. Chiar dacă nu se ajungea în instanță, dacă victima primea despăgubiri de la asigurator dl. A. își primea partea lui din bani."
S-a mai arătat că, în scopul identificării potențialilor clienți, martorul G. l-a contactat pe martorul F., fost coleg de școală, căruia i-a propus să fie agent al Fondului pentru Victimele N. F. era trimis la spital sau la Institutul de Medicină Legală în vederea identificării potențialilor clienți pe care să îi abordeze să le ofere serviciile.
Într-o zi, în preajma datei de 6.05.2019, martorul F. s-a deplasat la secția Ortopedie a Spitalului Clinic Județean Târgu Mureș pentru a căuta o potențială clientă despre care martorul G. îi dăduse informații destul de generale:
"o persoană de sex feminin, o tânără în jur de 20 de ani, internată la secția ortopedie" posibil victimă a unui accident de circulație (declarația dată de F. la 16.11.2021 fila x d.u.p.). Martorul l-a întâlnit pe hol pe B., asistent în cadrul secției, care era de serviciu la acel moment și cu ajutorul căreia a identificat-o pe victima accidentului în persoana martorei C.. F. s-a prezentat la spital recomandându-i serviciile Fondului pentru Victimele N., la care martora a apelat ulterior încheind un contract de colaborare.
Martorul F. a relatat apoi lui G. despre modalitatea în care a identificat-o pe martoră, iar la o convorbire ulterioară i-a propus lui B. să-i furnizeze informații cu privire la victimele N. în schimbul unui comision. Cu ocazia audierii din fața instanței, la termenul din data de 17.03.2023, martorul F. a precizat:
"La insistențele lui G. și A. să aduc persoane care ajung în situații grave în urma accidentelor m-am deplasat la spitalul județean de urgență unde m-am întâlnit pe hol cu B.. L-am întrebat dacă lucrează acolo și l-am întrebat dacă dorește să colaboreze cu noi în ideea în care să ne spună informații despre un accident și persoanele implicate și să le propunem în continuare acelor persoane să meargă la firmă. Pentru aceasta era vorba să primească de la G. și A. un comision." La solicitarea de detalii suplimentare, martorul a precizat în cursul aceleiași declarații că "Din câte îmi amintesc eu i-am spus lui Barabasi că dacă ne dă o informație despre o persoană, iar discuția cu acea persoană se concretizează într-o colaborare va primi suma de 100 euro sau 400 RON. Eu i-am spus acest lucru lui Barabasi la indicațiile lui G. și A., eu nu aveam cum să promit de la mine pentru că nici eu nu încasam nimic." Modul de abordare a martorului B. cu privire la posibila colaborare este reliefat și în convorbirea telefonică din data de 25.04.2019 ora 14:32:33 dintre martorii F. (utilizator al postului telefonic x) și G.:
"UN DOMN: Salut!
G.: Salut P.! UN DOMN: No! Am prins țâța de mâță! În sfârșit!
G.: (n.l. râde)
UN DOMN: (n.l. râde) Auă! Acuma plec de la spital. Am dat de un tip simpatic, unu CSABI.
G.: Da. .
UN DOMN: La vreo treizeci de ani, asistent. La ORTOPEDIE. O lucrat înainte la SMURD.
G.: Îhî! Aha!
UN DOMN: Are colegi acolo. Rămâne să vorbească și cu ăia.
G.: Bun.
UN DOMN: l-am explicat faza, zic cazul si suta de Euro.
G.: Îhî!
UN DOMN: Da' zic nu mai vin aicia, zic vin aicia la tine, zic numa' când mă chemi tu. Da, zice foarte bine. Nu vreau să ne vadă lumea, să ăsta, nu știu ce.
G.: Îhî!
UN DOMN: Zic... C-o zis, zice: când îi ceva zice, mai sunați și dumneavoastră, da' zice când e ceva vă sun io zice și vin io, cobor după dumneavoastră, vă aduc înăuntru, mereți vorbiți direct cu omul și pac! Pac!
(…)
UN DOMN: Io zic c-ar fi bine să-l ungem un pic cu ceva, zic, nu știu, tu crezi, cum crezi.
G.: La primul client.
UN DOMN: Da? No bine, nu i-am promis nici io, decât i-am zis. Zic primul client clar, concret si ăsta, zic ai o sută de Euro.
(…)
UN DOMN: No! Și cum îi ceva, o promis că mă sună. Foarte comunicativ. Tre' să mă...îi din Q. tipul.
G.: (n.l. neinteligibil-vorbesc simultan)
UN DOMN: Tre' să ne-ntâlnim cu el eventual.
G.: Da, mă, da!
UN DOMN: I-am zis că dacă aduce...aduce pe careva de la SMURD să ne-ajute, să ăsta, am zis că să ne întâlnim. Sau la noi la birou.
G.: Aha!
UN DOMN: La tine, acolo, știi și discutat cu ăla de SMURD așa la alt nivel, știi?
G.: Îhî! Îhî! Îhî!
UN DOMN: Dacă vine. Pac! Să ne sune, să ne deie, adică stiți voi ce-i de discutat.
G.: Da mă, da, da."
Aspectele învederate de F. cu privire la disponibilitatea inculpaților de a aborda persoane care lucrează în instituții publice și a le oferi comisioane în schimbul unor informații, apar ca fiind veridice și în lumina aspectelor consemnate în cuprinsul procesului-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate între inculpatul A. și martorul G. la data de 25.03.2019 ora 11:54:13, cu trei luni înainte de întâlnirea dintre F. și B.. Deși aceste aspecte nu fac obiectul acuzației, fiind vorba despre funcționari din alte instituții, respectiv salvare și morgă, ele sunt importante pentru că conturează un mod de operare folosit și în fapta care face obiectul prezentului dosar:
În ziua de 25.03.2019, la ora 11:54:13, A. aflat la postul telefonic cu numărul x, localizat în zona x, jud. Mureș și ulterior în zona x, jud. Mureș, ia legătura cu G. aflat la postul telefonic x și poartă următoarea discuție:
A.: Alo!
G.: Da?
A.: Alo! Salut! Uite-s la spital, tre' s-o scot pe maică-mea.
G.. îhî!
A.: Auzi mă! Ți-am zis că . . . . . . . . . .am cunoscut pe unu' de la salvare, au, de la R. care au acolo unde-o fost S..
G.: Da, da, da.
A.: Șofer.
G.: Da.
A.: Mi-o dat o carte de vizită și acuma l-am întâlnit. G.: îhî!
A.: Și l-am întrebat cum îl cheamă, T., în fine... I-am zis că am să-1 caut să colaborez cu un coleg care are firmă de asigurări cutare.
G.: îhî!
A.: Dumneata intri în contact cu multe cazuri, domnule. Dacă ne dai unu di-ăsta puternic, îți dăm 500 de Euro pe loc.
G.: Da, da.
A.: Auzi! Bă! Știi ce? îi sticleau ochii! Zice dacă noi a, zice noi aducem și din străinătate oameni accidentați, domnule!
G.: Da, da, da, da, da. Știu, știu.
A.: Și din străinătate aducem domnule. No zic uite te caut cu colegu peste câteva zile.
G.: Da, da, da.
A.: Am telefonul lui.
G.: îhî!
A.: (n.l.neinteligibil)... de-afară, uite acuma mă duc la SIBIU zice să aduc om...era chiar foarte încântat omul.
G.: Tre' să-1 sunăm atuncea!
A.: îl căutăm personal. îl sunăm și.
G.: Mâine-i cauza cu U.?
A.: Mă! Auzi acuma mă duc jos la morgă.
G.: Aha!
A.: Și vorbesc și cu ăia. Ca să iau (n.l.neinteligibil), înțelegi?
G.: (n.I. neinteligibil-vorbesc simultan) Da, da, da. Foarte bine.
A.: îmi notez numele la unu, să-mi dea telefonul... G.. îhî! îhî!
A.: De la morgă. Clar că intru! Mi-o zis de la VILI că să merg să le dau 100 de RON, care-i tariful lor acolo, știi?
G.: Am înțeles, am înțeles. îhî!
A.: Le dau și atuncia cer și numele.
G.: Da, da, da, da, da, da, da.
A.: No! Uite două relații le fac acuma.
G.. Foarte bine. Auzi! Mâine-i cauza (n. I. neinteligibil-vorbesc simultan) .
A.: Mâine, mâine cu U., du-te acolo că tu ai mandat pe persoană fizică.
G.: Da, așa.
A.: Du-te să te vadă doamna.
G.: Da. .
(n. I.: în continuare discuția nu are legătură cu cauza)
(Discuția s-a purtat în limba română)
La solicitarea de colaborare, B. a fost sceptic, având dubii cu privire la legalitatea acestei solicitări. Conform propriilor declarații, martorul susține că:
"Cu această ocazie l-am întrebat pe F. dacă ceea ce-mi solicită este legal. Acesta mi-a spus că da, firma este legal înființată și el lucrează pentru niște avocați, fără a preciza numele acestora, iar sediul firmei este în centrul orașului Târgu Mureș. (…) Eu i-am spus lui F. că nu pot face ceea ce îmi solicitase până nu discut cu șefii lui, respectiv cu avocații pe care spunea că-i reprezintă, pentru a mă asigura că totul este în regulă. Cu această ocazie F. m-a asigurat din nou că tot ceea ce îmi ceruse să fac este legal și mi-a solicitat să împart pliante și cărți de vizită la pacienți, dar am refuzat acest lucru. Cu această ocazie i-am solicitat lui F. încă o dată o întâlnire cu șefii lui, respectiv cu avocații pe care-i reprezenta. După câteva zile am fost contactat telefonic de numitul G. care mi-a spus că este avocat și este șeful firmei de despăgubiri iar F. lucrează pentru el. G. mi-a spus că a aflat de la F. despre mine că sunt băiat bun și om de încredere, care aș putea să-i ajut. Acesta mi-a cerut ca, în cazul în care un pacient internat în spital este interesat de obținerea de despăgubiri, eu să recomand firma de despăgubiri pe care el o reprezenta sau să îl contactez telefonic pe F. și să-i transmit acestuia că există un pacient interesat în acest sens. Cu această ocazie l-am întrebat pe G. dacă ceea ce îmi solicită este legal, iar el mi-a răspuns că "recomandarea nu este infracțiune"."
Ulterior, la data de 10.05.2019 la secția de Ortopedie a fost internată pacienta D. cu diagnosticul de fractură a colului femural, în urma unui accident rutier. Pacienta a fost operată și a fost spitalizată până în data de 23.05.2019. Martorul B. comunicat datele sale lui F. care a vizitat-o în spital, abordând-o în vederea unei colaborări pentru obținerea de despăgubiri lăsându-i și o carte de vizită.
Martorul B. avea în continuare dubii cu privire la legalitatea colaborării cu Fondul pentru Victimele N., astfel că insista să îi cunoască personal pe avocații pentru care lucra F.. Întâlnirea a avut loc la data de 12.06.2019, în jurul orelor 10:00 la cofetăria V. din Târgu Mureș (în fapt terasa localului W.) și a făcut obiectul supravegherii tehnice. La această întrevedere rolul esențial l-a avut inculpatul A. care l-a asigurat într-un mod convingător pe martorul B. de legalitatea întregului demers, obținând angajamentul ferm al acestuia pentru a comunica pe viitor date cu privire la pacienți. Cu această ocazie, B. a primit de la numitul G. și inculpatul A. suma de 400 de RON, cu titlu de recompensă pentru informațiile furnizate cu privire la pacienta C. sau D., persoane cu care la acea dată erau deja încheiate acte de reprezentare.
Legat de această întâlnire, s-a arătat că, cu ocazia audierii din data de 2.11.2021, martorul B. a susținut că "La această întâlnire am comunicat mai mult cu A., pe care l-am întrebat același lucru pe care îl întrebasem și pe F. și G., respectiv dacă ceea ce fac eu este legal, pentru că nu vreau să-mi pierd locul de muncă. A. mi-a spus că el este avocat, că știe prevederile legale și mi-a arătat numărul de înmatriculare al mașinii sale personale, ce era parcată în zonă, cu această ocazie constatând că literele de la numărul de înmatriculare erau "X.", ceea ce A. mi-a spus că în limba latină înseamnă lege. A. mi-a reiterat faptul că ceea ce îmi solicită nu poate fi infracțiune și mi-a solicitat ca în cazul în care mai apar pacienți internați în spital, victime ale unor accidente de circulație, interesate de despăgubiri, să-l sun pe F. și să recomand pacienților firma lor. Avocatul A. mi-a spus că dacă fac ceea ce îmi solicită îl ajut pe F., care nu trebuie să mai meargă zilnic la spital și să consume timp și combustibil pentru mașina sa, iar pentru ajutorul meu vrea să-mi dea niște bani din onorariul lui personal. Inițial am refuzat oferta lui A., deoarece eu nu am cerut bani pentru ajutorul meu, dar el a insistat și mi-a zis să iau banii pentru "o ciocolată", spunându-i lui G. să-mi dea banii pe care îi avea pregătiți asupra lui. Atunci G. a scos din buzunar suma de 400 de RON pe care o stabiliseră și pe care A. i-o dăduse lui G. din ce am dedus eu. Am luat cei 400 de RON, iar la solicitarea lui A. de a comunica și în viitor numele unor pacienți internați în spital, eu am fost de acord și i-am asigurat că vor face acest lucru."
Aceste aspecte au fost reiterate de martor în ședința publică din data de 17.03.2023:
"Mi s-a spus să iau suma de bani primită la V. "ca o ciocolată". Dl. A. i-a indicat domnului G.. "să-i dai banii", iar această sumă de bani am luat-o de la dl. G.. Nu știu care dintre cei doi mi-a spus atunci să-i recomand în continuare. Când e vorba de bani întotdeauna te gândești dacă nu cumva este ceva ilegal în spetele acestui lucru și eu am vrut să mă conving că nu este nimic ilegal pentru că nu voiam să-mi pierd locul de muncă. Dl. A. mi-a explicat că este avocat și cunoaște legile. Dl. A. mi-a arătat și numărul lui de la mașină care conținea cuvântul X. și mi-a spus că X. înseamnă lege și eu am fost convins. Mi s-a indicat să-l sun în continuare pe F.."
Prima instanță a mai reținut că, modul de abordare al martorului B. în vederea convingerii acestuia, precum și modul de recompensare au făcut obiectul discuțiilor între inculpatul A. și G., astfel cum rezultă din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice din data de 12.06.2019, la ora 09:16:12, anterior primei întâlniri avute cu martorul:
"A.: Da, G.
G.: Serus! Mă uite, acuma m-o sunat P., că omul ăsta îi în oraș. Care trebe să ne întâlnim noi. Știi, de la Spital?
A.: Ăla-i fratele femeii!
G.: Nu mă, A.! Băiatu' ăla de la Ortopedie.
A.: A... îi în oraș? D-apăi el nu era în oraș, până acuma? G.: Nu mă. Că el stă la țară, mă!
A.: No, bun.
G.: Și io-s cu mașina desfăcută la Y.. Că trebuie să-mi schimbe o piesă. Ți-am zis ca să-l suni că omu' îi aicea în zona Poli 2. Dacă putem să ne întâlnim acolo la terasă. Să te duci tu mai repede și după aia vin și eu. Și trebe să-i dăm o sută de euro. După aia ți-i dau eu jumătate din ei. Apar și eu că trebe să-mi schimbe omu' o piesă aicea. Să după accea vin și eu.
A.: Dar și eu sânt prin oraș și n-am bani la mine. Așa o sută de euro... îs prin oraș și io.
G.: Aha.
A.: Îs pe la Pașapoarte. M-o rugat cineva să-l ajut cu o treabă.
G.: Aha. (n.l. neinteligibil) ... în cât timp să-i zic la om?
A.: Păi să ne întâlnim cu el șî discutăm în principiu șî no... îi dăm, doar.
A.: No. ..păi lasă mașina acolo. Las-o acolo și vino în centru la W.. Scoți.. atâta am două sute treizeci sau cât?
G.: No, bun. În cât timp ne întâlnim atunci? Într-o jumate de oră pe terasă acolo?
A.: Da.
G.: Ok?
A.: Într-o jumate de oră. Corect."
Conform procesului-verbal nr. x din 103.06.2019, întocmit de organele de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Târgu Mureș, ca urmare a activităților desfășurate pentru punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în cauză, la data de 12.06.2019, la ora 09:40, inculpatul A. s-a deplasat de la sediul Serviciului de Eliberare a Pașapoartelor Mureș la terasa localului "W." din P-ța Trandafirilor din mun. Tg. Mureș, unde a ajuns la ora 09:49.
La acea terasă au ajuns ulterior pe rând numiții F. și G., iar la ora 09:59, la masa celor trei s-a așezat și numitul B..
Anterior sosirii acestuia din urmă, inculpatul A. i-a înmânat numitului G. două bancnote a câte 100 de RON, astfel că la momentul în care B. a ajuns acolo, pe masă erau mai multe bancnote de 50 și de 100 de RON, așezate sub un pachet de țigări, bani pe care acesta din urmă i-a luat și i-a numărat.
Cu aceeași ocazie, organele de poliție judiciară au surprins și discuțiile purtate de persoanele aflate la acea masă, din care rezultă că inculpatul A. i-a dat numitului B. indicații cu privire la modul în care să obțină informațiile care îl interesau pe inculpat.
În acest sens, din procesul-verbal întocmit de organele de poliție judiciară rezultă că inculpatul A. i-a transmis numitului B. următoarele instrucțiuni:
"vorbește cu băiatul ăla și obține informațiile, apoi îi dai banii"; "nu trebuie să-i dai banii acuma, îți dă informațiile și apoi vezi cum faci, nu-l plătești acuma direct . . . . . . . . . . .ai grijă cu doamna aia".
De asemenea, inculpatul i-a solicitat numitului B. să se intereseze de fișele de internare, iar când acesta din urmă a replicat că nu poate să ceară fișele de internare, inculpatul A. i-a spus "vezi tu cum rezolvi, vorbește cu asistentele",
Activitățile menționate în procesul-verbal susmenționat au fost înregistrate video, fiind stocate pe suportul optic înaintat de către Brigada de Operațiuni Speciale Târgu Mureș. Din această filmare se observă momentul în care inculpatul A. i-a dat numitului G. cele două bancnote de 100 de RON, precum și momentul în care numitul B. a luat banii de pe masă și i-a numărat.
Din aspectele menționate mai sus rezultă, fără dubiu, faptul că inculpatul A. a contribuit la plata numitului B. pentru informațiile comunicate de acesta, precum și că i-a cerut acestui asistent să facă demersuri pentru a obține în continuare astfel de informații.
În perioada următoare, din convorbirile telefonice purtate între G., F., A. și B. rezultă că asistentul le-a comunicat acestora informații și cu privire la alți pacienți internați la secția de ortopedie, aspecte care nu fac însă obiectul acuzației, fiind avute în vedere de instanță numai la aprecierea succesului activității de determinare a inculpatului A. asupra martorului B..
A doua zi după întâlnirea avută pe terasa localului "W.", când, împreună cu inculpatul A. i-a dat numitului B. suma de 400 de RON, numitul G. l-a contactat telefonic pe acest asistent medical (utilizator al postului telefonic cu nr. x) și i-a spus că o pacientă, pe care B. obișnuia să o panseze la domiciliu, vrea să renunțe la colaborarea cu firma sa, astfel că i-a dat indicații asistentului cu privire la modul în care să o abordeze pe această pacientă, pentru a o convinge să continue colaborarea cu societatea administrată în fapt de G..
Numitul B. s-a angajat că va convinge pe acea fată să nu renunțe la colaborarea cu G. pentru a "nu scăpa din mână cazul", transmițându-i interlocutorului său că interesul lui este "să câștige cât mai multe cazuri", (filele x d.u.p.)
Astfel, din cele anterior prezentate, prima instanță a reținut că instigarea săvârșită de numitul G. și inculpatul A. asupra numitului B. a produs efectul dorit, în sensul că fiindu-i remisă acea sumă de bani și fiind-i prezentată promisiunea primirii altor sume de bani pentru comunicarea informațiilor confidențiale legate de pacienții internați în spital, acesta din urmă a devenit interesat în a identifica persoane cu care să fie încheiate ulterior acte de reprezentare de către societatea controlată de cei doi și astfel să obțină banii promiși.
La data de 18.06.2019, ora 14:43:03, numitul B. a primit de la numitul G. indicații cu privire la modul în care să abordeze un pacient motociclist accidentat (care nu a putut fi identificat) promițându-i, totodată, că îi va da banii când se vor întâlni în oraș. B. s-a arătat interesat de obținerea unor potențiali clienți pentru numitul G., spunându-i că deja "e focusat pe acest caz" (filele x d.u.p.; filele x).
La data de 18.06.2019, la ora 17:32.06, numitul B. l-a contactat telefonic pe numitul G., căruia i-a spus despre existența unui caz nou, un accident în urma căruia a decedat pacienta, ocazie cu care au stabilit să se întâlnească în aceeași zi, G. spunând că-l va anunța și pe colegul său (inculpatul A.).
De altfel, din convorbirile telefonice avute de cei doi ulterior, în aceeași zi, a rezultat faptul că s-au și întâlnit pe terasa localului "W." din mun. Târgu Mureș, întâlnire la care a participat și inculpatul A., astfel cum reiese din convorbirea telefonică a acestuia din urmă avută în data de 19.06.2019, la ora 11:27.44, cu numitul F.. Cu această ocazie inculpatul A. i-a spus numitului F. că în ziua anterioară s-a întâlnit, cu prietenul acestuia (B.) și cu G. și "au rezolvat problema", au "făcut un plan de bătaie".(fila x d.u.p.; filele x, 33).
La scurt timp după această întrevedere, relațiile dintre F. pe de-o parte și G. și A. pe de altă parte s-au deteriorat, primul alegând să renunțe la efectuarea oricăror prestații pentru Fondul pentru Victimele N. F. i-a telefonat lui B. anunțându-l despre decizia lui de a părăsi firma și l-a sfătuit să facă și el același lucru. La rândul lui G. l-a contactat telefonic pe B. aducându-i la cunoștință că martorul F. nu mai lucrează pentru ei, solicitându-i ca informațiile să fie comunicate direct lui sau lui A..
Conform susținerilor martorului B. (declarația din data de 2.11.2021, fila x d.u.p.), a trecut o perioadă de timp în care nu i-a mai contactat telefonic pe A. sau pe G.. La un moment dat, s-a întâlnit întâmplător cu aceștia doi în spital, în timp ce era de serviciu, ocazie cu care A. i-a spus că are niște formulare de contract în geanta lui, pe care intenționa să i le lase, pentru a le preda pacienților pentru semnarea lor. Martorul susține că a refuzat categoric acest lucru ("I-am comunicat că refuz categoric primirea acestor formulare și nici să nu le scoată din geantă pentru că eu nu le primesc. "). Și în fața instanței, martorul a precizat (audierea din data de 17.03.2023, fila x d.i.) că "în momentul în care a fost cearta între F. și ceilalți doi am vrut și eu să renunț. O vreme nu s-a mai întâmplat nimic și apoi a avut cumnata mea probleme și am reluat colaborarea."
Prima instanță a mai arătat că martora H., cumnata lui B. a fost implicată într-un eveniment rutier în urma căruia a primit o înștiințare de la poliție că i se va suspenda dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Martora a apelat la cumnatul său pentru a găsi un avocat care o putea ajuta, acesta din urmă contactându-l pe inculpatul A.. Au stabilit o întâlnire la aceeași cofetărie V., la care a mers doar B. cu actele cumnatei sale. Când a ajuns acolo, A. tocmai pleca, dar la masă se afla G. singur. A. i-a spus lui B. să-i prezinte cazul cumnatei sale lui G., informându-l, totodată, că i-a lăsat ceva la masă. Când s-a așezat la masă, G. i-a înmânat suma de 540 RON pe care A. o lăsase pentru martor. Conform propriilor susțineri, B. a luat acești bani considerând-o "o recompensă în schimbul ajutorului oferit de el lui A. sau un stimulent pentru a continua colaborarea, deoarece în ultima vreme nu-i mai contactasem." .
Tot ca o recompensă pentru ajutorul dat, prin furnizarea informațiilor despre victime ale unor accidente rutiere aflate în spital, inculpatul A. a asigurat asistența juridică a cumnatei numitului B., respectiv numita H. (în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Târgu Mureș, având ca obiect plângere împotriva procesului-verbal de sancționare contravențională nr. x/03.07.2019), fără a încasa de la aceasta onorariul, pe care l-a evaluat la suma de 500 de RON.
În aceste condiții, B. a furnizat reprezentanților Fondului pentru Victimele N. date cu privire la pacientul E. internat la secția de ortopedie la data de 5.09.2019.
Judecătorul Curții de Apel Târgu Mureș a considerat că detaliile cu privire la încheierea contractelor de către C., D. și E. cu Fondul pentru Victimele N. nu sunt relevante pentru existența infracțiunii, motiv pentru care nu l-a prezentat în detaliu.
De asemenea, s-a notat că, în legătură cu infracțiunea care face obiectul prezentei cauze au mai fost cercetați:
- B. pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale);
- F. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de art. 47 din C. pen., rap. la art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale);
- G. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de art. 47 din C. pen., rap. la art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale);
Aceștia au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, în temeiul dispozițiilor art. 478 din C. proc. pen., care au fost admise de către instanță prin hotărâri rămase definitive prin neapelare, după cum urmează:
Prin sentința penală nr. 7/19.01.2022 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2021, în temeiul dispozițiilor art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș cu inculpatul B. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale).
S-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pedeapsă care a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii, fiind impuse măsuri de supraveghere și obligații conform art. 93 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din C. pen.
S-a reținut, în fapt, că inculpatul B., în perioada mai- septembrie 2019, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la solicitarea repetată a inculpaților G. și A., sau adresată prin intermediul inculpatului F., în calitate de asistent medical la secția Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a folosit și a permis accesul la informații privind identitatea și starea pacienților C., D. și E., internați în spital, victime ale unor accidente de circulație, informații ce nu erau destinate publicității, fiind confidențiale și la care avea acces în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, prin comunicarea acestora în mod direct inculpaților G. și A. sau prin intermediul inculpatului F. în scopul obținerii de foloase necuvenite, primind în schimbul informațiilor furnizate suma de 850 RON, precum și alte foloase (reprezentate de asistența juridică a cumnatei inculpatului B. - martora H., fără ca inculpatul A. să încaseze onorariul, pe care l-a stabilit la suma de 500 de RON.
Prin sentința penală nr. 17/11.02.2022 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2021, în temeiul dispozițiilor art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș cu inculpatul F. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de art. 47 din C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale).
S-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii, fiind impuse măsuri de supraveghere și obligații conform art. 93 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din C. pen. .
În fapt s-a reținut că inculpatul F., în cursul anului 2019, în urma unor înțelegeri avute cu G. și cu inculpatul A. cu intenție l-a determinat pe inculpatul B., asistent medical la secția Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, în schimbul unor sume de bani, să folosească și să-i permită accesul la informații privind identitatea și starea a 3 pacienți internați în spital, respectiv C., D. și E. ce au fost victime ale unor accidente de circulație, informații ce nu erau destinate publicității, fiind confidențiale și la care avea acces în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, prin comunicare acestora lui, la rândul său transmițându-le inculpaților G. și A..
Prin sentința penală nr. 37/24.03.2022 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2021, în temeiul dispozițiilor art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș cu inculpatul G. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de art. 47 din C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale).
S-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 (un) an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii, fiind impuse măsuri de supraveghere și obligații conform art. 93 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din C. pen.
În fapt s-a reținut că inculpatul G., în cursul anului 2019, în calitate de administrator de fapt al Fondului pentru Victimele N.., cu intenție, l-a determinat pe inculpatul B., asistent medical la secția Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, în scopul obținerii unor sume de bani, să folosească și să-i permită accesul la informații privind identitatea și starea a 3 (trei) pacienți) internați în spital, respectiv C., D. și E., ce au fost victime ale unor accidente de circulație, informații ce nu erau destinate publicității, fiind confidențiale și la care avea acces în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, prin comunicarea acestora în mod direct sau prin intermediul inculpatului F. sau inculpatului A..
S-a mai arătat că, faptele reținute în sarcina inculpaților B., F. și G. prin sentințele penale definitive anterior menționate, au intrat în autoritate de lucru judecat și nu mai pot fi readuse în discuție.
Prin urmare, a fost subliniat că obiectul prezentei cauze îl constituie analizarea, pe bază de probe a existenței sau inexistenței unei activități de instigare a martorului B. din partea inculpatului A., tipicitatea infracțiunii săvârșită de autor fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat.
Astfel, prima instanță a reamintit faptul că, potrivit art. 47 din C. pen., instigatorul este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. El inoculează autorului rezoluția infracțională și face să și-o însușească. Legea nu limitează în nici un fel modalitățile în care se poate realiza activitatea de instigare. Ea se poate realiza verbal, prin activități materiale (remitere de obiecte sau bani) sau prin gesturi, atât timp cât semnificația lor este înțeleasă de cel instigat și reprezintă elementul determinant la săvârșirea faptei. În cazul în care activitatea de convingere are rolul de consolida rezoluția infracțională, ea poate fi calificată drept act de complicitate intelectuală.
S-a reținut că instigarea la săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite a fost realizată de A. verbal, precum și prin remiterea de bani sau oferirea de avantaje patrimoniale (asistența juridică gratuită pentru cumnata lui B.)
Judecătorul fondului a realizat, însă, o distincție între actul material săvârșit de B. în legătură cu martora C. și actele materiale săvârșite în legătură cu martorii D. și E.. În acest sens, s-a apreciat de către prima instanță că, primul act material a fost săvârșit de către autor în mod spontan, în momentul în care l-a întâlnit pe F. pe holurile secției de Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență. De asemenea, la acel prim moment, A. nu avea cunoștință despre existența lui B. și, prin urmare, nu avea posibilitatea să realizeze niciun act de determinare în mod direct sau indirect. În consecință, acest act material nu poate fi reținut în sarcina inculpatului.
Ulterior acestui prin act material, autorul a avut dubii cu privire la legalitatea acțiunilor sale și a curmat activitatea infracțională. În acest context, s-a reținut intervenția martorilor F. și G., care l-au asigurat telefonic pe autor că nu este nimic ilegal și, în cazul în care va continua, va avea beneficii materiale, constând într-un comision de 100 de euro pentru fiecare pacient. În acest context a fost săvârșit al doilea act material, relativ la martora D..
S-a mai susținut că, din probele administrate rezultă un dubiu (care profită inculpatului), în sensul că inculpatul A. ar fi cunoscut conversațiile purtate de F. sau G., pe de-o parte și B., pe de altă parte, sau că ar fi contribuit în vreun fel la convingerea acestuia din urmă de a relua activitatea infracțională anterior lunii iunie 2019. În consecință, nici acest act material nu a fost reținut în sarcina inculpatului A..
În schimb, pentru activitatea de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite săvârșită de B. relativ la martorul E., prima instanță a constatat că aceasta atrage răspunderea penală a inculpatului a inculpatului.
În acest sens, s-a apreciat că decizia martorului F. de a renunța la colaborarea cu Fondul pentru Protecția Victimelor N. l-a convins și pe B. să nu mai furnizeze inculpatului A. și martorului G. informații cu privire la pacienții internați, curmând astfel rezoluția infracțională. După cum a relatat și martorul B., acesta a refuzat chiar să primească de la inculpatul A. înscrisuri cu privire la activitatea societății. În acest context, pentru reluarea activității infracționale, judecătorul fondului a reținut că a fost esențială activitatea desfășurată de A. la cele două întâlniri de la cofetăria V. (terasa localului W.) care, prin prisma calității sale de avocat și cunoscător al legii, i-a risipit, pe de-o parte, martorului B. orice dubiu cu privire la legalitatea activității care i se solicita din partea sa, iar pe de altă parte, l-a convins de beneficiile materiale viitoare pe care le va obține prin remiterea sumelor de bani (400 și respectiv 450 RON) precum și prin asigurarea asistenței juridice pentru cumnata sa, H..
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că activitatea desfășurată de inculpatul A. se înscrie în sfera participației penale a instigării, astfel cum este reglementată de art. 47 din C. pen.
Sub aspectul formei de vinovăție, s-a notat că fapta a fost săvârșită cu intenție directă calificată prin scop, instigatorul urmărind producerea rezultatului socialmente periculos.
În drept, s-a arătat că, fapta inculpatului A. care, în cursul lunilor iunie- septembrie 2019 cu intenție, l-a determinat pe martorul B. (asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș -Clinica Ortopedie-Traumatologie) să folosească și să-i permită accesul la informații privind identitatea și starea pacientului E. internat în spital, victimă a unui accident de circulație, informații ce nu erau destinate publicității, fiind confidențiale, promițându-i și dându-i acestuia în schimbul informațiilor furnizate suma totală de aproximativ 850 RON, precum și alte foloase (reprezentate de asistența juridică a cumnatei numitului B. - numita H., fără a încasa de la aceasta onorariul, pe care l-a stabilit la suma de 500 de RON) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, faptă prevăzută și pedepsită de art. 47 din C. pen., rap. la art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. prevederilor art. 41 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 43 alin. (5) din C. pen.
În ceea ce privește apărările formulate de inculpat, în sensul că relația dintre societatea Fondul pentru Protecția Victimelor N. și inculpatul A. a fost una profesională de consiliere/consultanță, iar reprezentarea persoanelor s-a făcut strict ca urmare a încheierii unor contracte de asistență juridică, iar inculpatul A. a intrat în contact cu pacienții ca urmare a desfășurării activității profesionale, încheind cu aceștia contracte de asistență juridică, prima instanță a arătat că acestea nu sunt relevante prin raportare la acuzația care i se aduce, respectiv de determinare a martorului B. de furnizare de informații confidențiale care nu erau destinate publicității cu privire la acești pacienți.
La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 din C. pen., dispozițiile părții generale, limitele de pedeapsă, gradul de pericol social concret al faptei determinat de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit.
La stabilirea pedepsei au fost avute în vedere toate elementele ce caracterizează persoana inculpatului, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În acest context, s-a arătat că, infracțiunea incriminată de art. 47 din C. pen., rap. la art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. Aplicând prevederile art. 43 alin. (5) din C. pen., prin majorarea cu jumătate a limitelor de pedeapsă, s-a notat că, limitele speciale în care poate fi individualizată pedeapsa aplicată inculpatului A. sunt cuprinse între 1 an și 6 luni și 7 ani și 6 luni.