ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 940 din 27 noiembrie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (unu) an și 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate în formă continuată (12 acte materiale) la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 atât sub forma tezei I (folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii de bani) cât și sub forma tezei a II-a (permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii de bani) cu aplic. art. 48 alin. (1) din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a comunica cu următoarele persoane: B., C., D. și E., pentru o perioadă de 2 (doi) ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a comunica cu următoarele persoane: B., C., D. și E., pe care o va executa în caz de revocare/anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii și dispunerii executării pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra faptului că neexecutarea unei pedepse complementare sau accesorii constituie infracțiune, date fiind prev. art. 288 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 91 și art. 92 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere a inculpatului A. de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani și 3 luni, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probațiune în baza evaluării inițiale.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A. a fost obligat a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 (nouăzeci) de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Asociația "O masă caldă" sau Primăria Mun. Cluj-Napoca.

Conform art. 91 alin. (4) din C. pen. rap. la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere, respectiv: revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea și executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită cu intenție; posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea și executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită din culpă.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligației impuse, anume revocarea suspendării și dispunerea executării pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 516/A din 05 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 940 din 27.11.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunțată în Dosar nr. x/2019.

În fapt, s-a reținut că inculpatul A. este administrator al unei societăți având ca obiect de activitate prestarea de servicii de pompe funebre, respectiv SC F. SRL. Acesta era cunoscut în rândul unor funcționari publici din cadrul Serviciului de Ambulanță Cluj pentru faptul că remunerează cu diverse sume de bani, de regulă 600 RON pentru fiecare caz, pe medicii și ambulanțierii care-i aduc la cunoștință, direct sau prin intermediul unui angajat, informații nepublice (existența decesului, numele persoanei, adresa sau boala de care suferea) obținute în urma constatării decesului unei persoane, cu condiția ca aparținătorii să încheie un contract de prestări servicii cu SC F. SRL.

Pentru a fi remunerați în mod necuvenit, anumiți funcționarii publici din cadrul Serviciului de Ambulanță Cluj își încălcau datoria de serviciu care-i obliga la păstrarea confidențialității datelor de care luau cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu (după cum rezultă din fișa postului și din dispozițiile art. 21 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului), contactându-l telefonic pe inculpat sau pe martorul G., angajatul acestuia.

În continuare, funcționarii publici fie comunicau în mod direct informațiile nedestinate publicității, fie mediau contactul între inculpat și aparținătorii persoanelor decedate.

În situația în care aparținătorii persoanelor decedate încheiau contracte de prestări servicii de pompe funebre cu SC F. SRL, inculpatul remunera personalul medical cu diverse sume de bani. În caz contrar, autorii nu erau plătiți pentru informațiile pe care le-au divulgat.

În acest context, fiecare "recompensă" în bani sau perspectiva unei "recompense" în urma recepționării de către inculpat a informației nedestinate publicității întreținea și întărea rezoluția infracțională a autorilor, care erau motivați să-i ofere în continuare informații nepublice. Practica inculpatului era cunoscută în rândul anumitor funcționari publici din cadrul Serviciului de Ambulanță Cluj.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

În cuprinsul cererii de recurs în casație, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea cererii, recurentul inculpat A., prin apărător ales, a susținut că Decizia penală nr. 516/2021 din data de 05.04.2021 a Curții de Apel Cluj, este nelegală sub aspectul condamnării pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în Sentința penală nr. 940 din 27.11.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a arătat că, în drept, faptele inculpatului A., constând în aceea că, în perioada 01.02.2016 - 30.03.2017, în calitate de administrator al firmei de pompe funebre SC F. SRL, a oferit o complicitate morală unui număr de patru persoane din cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului, respectiv medicilor B., C. și E. și ambulanțierului D., pentru ca aceștia să săvârșească infracțiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, complicitatea constând în aceea că inculpatul, personal (în 10 cazuri) sau prin angajatul său G. (în 2 cazuri), a oferit sprijin moral prin formarea convingerii că vor fi remunerați cu sume de bani dacă îi vor pune la dispoziție informațiile nedestinate publicității obținute în contextul exercitării atribuțiilor de serviciu, privind decesul pacientului/datele de identificare/afecțiunea care a atras decesul sau dacă îi vor permite accesul la astfel de informații, promisiunea implicită de remunerare fiind obiectivată în recepționarea informațiilor nedestinate publicității și stabilirea ulterior a unei întâlniri în vederea remiterii de bani, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate în formă continuată, 12 acte materiale, la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 atât sub forma tezei I (folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii de bani), cât și sub forma tezei a II-a (permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii de bani) cu aplic. art. 48 alin. (1) din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen. De asemenea, a precizat că, apelul împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, printr-o decizie care este practic motivată practic pe două pagini.

În fapt, s-a reținut că inculpatul A. este administrator al SC F. SRL Cluj, având ca obiect servicii de pompe funebre. În condiții nelămurite prin probele administrate în cauză (sub aspectul inițiativei comiterii faptei), s-a reținut că inculpatul a ajuns să fie informat de către patru angajați ai Serviciului de Ambulanță Cluj despre existența unor decese. Ulterior preluării acestor "cazuri" inculpatul remunera cu diverse sume de bani acești angajați.

Cu toate acestea, apărarea a precizat că din întreg probatoriul administrat în cauză a rezultat fără dubiu că inculpatul nu a aflat de la funcționarii publici decât informații vagi cu privire la adresa unde se afla o persoană decedată. Nu este real ceea ce s-a susținut de către instanța de apel, la fila x, alin. (4), că "este vorba de adrese suficient de complete pentru a permite deplasarea angajaților firmei de pompe funebre la locul unde se afla defunctul. De asemenea, din interceptările telefonice efectuate în cursul urmăririi penale se poate observa cum se transmite adesea adresa exactă (stradă, număr, apartament, etaj) și numele familiei sau chiar posibila cauză a decesului "

Așadar, a solicitat să se constate că doar aparținătorii decedatului furnizau aceste adrese complete, nu funcționarii publici. Funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu aplicarea dispozițiilor în vigoare privind liberul acces la informațiile de interes public, arată art. 439 din C. administrativ, citat de instanța de apel în sensul că "prevede o obligație generală, pentru toți funcționarii publici cărora le era aplicabilă Legea nr. 188/1999, de păstrare secretă a tuturor faptelor, informațiilor sau documentelor de care iau la cunoștință în exercitarea funcției publice"

A susținut că se poate observa că nu este așa, întrucât textul legal face trimitere în primul rând la secretul de stat și cel de serviciu, și apoi la confidențialitatea faptelor, informațiilor și documentelor.

S-a apreciat încă o dată că simplul fapt al indicării către inculpat a unei adrese vagi a unei persoane decedată nu este o informație, pentru că inculpatului nu îi servea la nimic și, mai mult, nu s-a folosit niciodată de adresa vagă comunicată pentru a se deplasa în zonă, ci a acționat doar la solicitarea familiei defunctului, care i-a furnizat date într-adevăr utilizabile în activitatea sa.

Art. 21 din Legea nr. 46/2003 arătă faptul că personalului medical îi este interzis să comunice acte privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale, acest lucru fiind valabil chiar și după decesul pacientului. Este dispoziția specială din lege aplicabilă personalului ambulanței, la care face referire Decizia nr. 50/2017 a CCR și nu se poate susține că orice informație aflată de un funcționar public este nedestinată publicității în sensul legii penale, ci doar cele definite astfel de decizia amintită, cu trimitere tocmai la legislația specifică unui domeniu de activitate sau altuia.

Ca atare, unul dintre elementele de tipicitate ale infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul nu există, fapta sa nefiind deci prevăzută de legea penală. Pe de altă parte, conform art. 174 din C. pen., prin săvârșirea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice. Conform art. 48 alin. (1) din C. pen., complicele este persoana care înlesnește sau ajută la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Niciun moment în speță nu s-a pus problema unei complicități în sensul alin. (2) din art. 48. Or, a considera că beneficiarul unei infracțiuni este complice pentru că a oferit sprijin moral prin oferirea de bani este total nejuridic. Funcționarul săvârșește fapta în scopul obținerii de bani, altfel, fapta nu ar fi infracțiune, deci el nu are nevoie să îi fie "întărită convingerea."

A apreciat, raportat la articolele indicate, că lipsa elementelor de tipicitate ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat trebuie analizată și prin prisma noțiunilor de autor, instigator sau complice. Dacă se apreciază că o persoană nu a comis acțiuni care să realizeze una din formele de autorat sau participație, nu se poate considera că a comis o faptă prevăzută de legea penală.

Față de cele de mai sus, apreciind că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, neîntrunind elementele de tipicitate ale infracțiunii prev. de art. 12 lit. b) din legea 78/200, a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea Deciziei penale nr. 516/2021 a Curții de Apel Cluj și achitarea.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., cererea de recurs în casație a fost comunicată Ministerului Public care, solicitat admiterea în principiu cererii de recurs în casație formulată de inculpat și în urma judecării acesteia respingerea recursului în casație, aceasta fiind vădit nefondat.

S-a susținut că prin memoriul depus, inculpatul A. a solicitat casarea deciziei și achitarea pentru infracțiunea reținută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., apreciind incident cazul de casare de la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. În memoriul cuprinzând motivele de recurs, inculpatul a arătă că în cauză nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii reținute prin actul de sesizare a instanței, întrucât legea prevede o obligație generală pentru toți funcționarii publici de a păstra secretul asupra informațiilor și documentelor de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, or, inculpatul, reprezentant al unei firme private, a aflat adresele și alte date ale persoanelor decedate de la aparținătorii acestora. Pe de altă parte, s-a mai susținut de către inculpat, că în sarcina sa nu se poate reține complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 săvârșită de un funcționar public, deoarece, funcționarul public, comite această infracțiune în scopul obținerii de bani, altfel, fapta nu ar mai fi infracțiune, ori pentru acest lucru nu este necesar să îi fie întărită convingerea.

S-a arătat că motivarea memoriului depus de inculpat în susținerea acestei solicitări relevă însă doar un amplu expozeu constituit din argumente privind lipsa de temeinicie a motivării Curții de Apel Cluj, aflate la baza soluției definitive pronunțate. Practic, inculpatul reiterează pe larg opinia sa personală cu privire la ansamblul probator și existența/inexistența faptei și a elementelor de tipicitate ale infracțiunii cu privire la care a fost acuzat/condamnat.

S-a subliniat și pe această cale faptul că recursul în casație a fost conceput ca o cale de jurisdicție extraordinară, art. 433 din C. proc. pen., prevăzând expres scopul acesteia, limitat la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicate, cazurile de casație nefiind susceptibile de interpretare extensivă. În niciun caz art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. nu poate fi apreciat ca bază de modificare a soluției definitive prin reluarea judecății în fond și reinterpretarea probelor în scopul dării unei alte soluții, recursul în casație penală nefiind destinat a constitui al treilea grad de jurisdicție în fond.

În cauză, faptele pentru care a fost dispusă condamnarea inculpatului prezintă elementele de tipicitate specifice ale infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, iar condamnarea este rezultatul stabilirii de către instanță a unei stări de fapt și încadrări juridice ce au la bază analiza probelor administrate pe parcursul desfășurării procesului penal. Instanța de apel a analizat în detaliu materialul probator aflat la dosar și a înlăturat motivat apărările formulate de inculpat.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat cererea recurentului ca fiind nefondată, motivele expuse în memoriul justificativ neconcretizând cazul de casație pe care se sprijină, sens în care s-a solicitat respingerea ca nefondate a căii de atac declarate de inculpat.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, la data de 02.07.2021 dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2019, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 21.09.2021, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 21 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. și trimiterea cauzei completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., fiind fixat termen în cauză în acest sens la data de 16 noiembrie 2021.

La termenul de judecată din data de 16 noiembrie 2021, cauza s-a amânat pentru data de 14 decembrie 2021, față de imposibilitatea de prezentare din motive medicale a apărătorului ales al recurentului inculpat A., dovedită cu înscrisurile medicale atașate cererii de amânare.

Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului în casație de la termenul din 14.12.2021, s-au luat concluziile apărării recurentului inculpat și ale Ministerului Public, acestea fiind redate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 48 alin. (1) din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen., este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019). Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate.

De asemenea, s-a mai statuat în jurisprudență și că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv concordanța conduite subiectului cu o norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective [nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.]" (Decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate, în esență, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii reținute prin actul de sesizare a instanței, întrucât legea prevede o obligație generală pentru toți funcționarii publici de a păstra secretul asupra informațiilor și documentelor de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, or, inculpatul, reprezentant al unei firme private, a aflat adresele și alte date ale persoanelor decedate de la aparținătorii acestora. Pe de altă parte, a mai susținut că în sarcina sa nu se poate reține complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 săvârșită de un funcționar public, deoarece, funcționarul public, comite această infracțiune în scopul obținerii de bani, altfel, fapta nu ar mai fi infracțiune, ori pentru acest lucru nu este necesar să îi fie întărită convingerea.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de complicitate, în formă continuată, la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, atât sub forma tezei I (folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii de bani), cât și sub forma tezei a II-a (permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii de bani) cu aplic. art. 48 alin. (1) din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen.

Astfel, s-a reținut, pe baza probelor, că, în perioada 01.02.2016 - 30.03.2017, în calitate de administrator al firmei de pompe funebre SC F. SRL, inculpatul A. a oferit o complicitate morală unui număr de patru persoane din cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului, respectiv medicilor B., C. și E. și ambulanțierului D., pentru ca aceștia să săvârșească infracțiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, și anume inculpatul, personal (în 10 cazuri) sau prin angajatul său G. (în 2 cazuri), a oferit sprijin moral prin formarea convingerii că vor fi remunerați cu sume de bani dacă îi vor pune la dispoziție informațiile nedestinate publicității obținute în contextul exercitării atribuțiilor de serviciu, privind decesul pacientului/datele de identificare/afecțiunea care a atras decesul sau dacă îi vor permite accesul la astfel de informații, promisiunea implicită de remunerare fiind obiectivată în recepționarea informațiilor nedestinate publicității și stabilirea ulterior a unei întâlniri în vederea remiterii de bani.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În speță, s-a reținut că infracțiunea dedusă judecății este o infracțiune cu conținut alternativ, fiind incidentă atât teza I, cât și teza a II-a, întrucât, în unele situații, funcționarii publici au comunicat în mod direct informațiile nedestinate publicității (teza I), iar în alte situații au mediat contactul între inculpatul A. sau angajatul său, G., și aparținătorii persoanelor decedate, pentru a afla de la aceștia informațiile privind decesul și adresa persoanei în cauză.

Autorii infracțiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 dețin funcții în exercitarea cărora au acces la anumite informații care nu sunt destinate publicității.

Elementul material a infracțiunii a constatat în sprijinul moral acordat autorilor B., C., E. și D., medici din cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului, respectiv ambulanțier, prin formarea convingerii că vor fi remunerați cu sume de bani (de regulă suma de aproximativ 600 RON pentru fiecare caz) dacă îi vor pune la dispoziție informații nedestinate publicității privind decesul persoanelor cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu, promisiunea implicită de remunerare fiind obiectivată în recepționarea informațiilor nedestinate publicității și stabilirea ulterior a unei întâlniri în vederea remiterii de bani.

Așadar, formarea acestei convingeri, obiectivată sub forma unei promisiuni implicite de remunerare financiară din partea inculpatului către funcționarii publici în urma recepționării de informații nedestinate publicității, a reprezentant o formă de complicitate morală (întreține și întărește intenția de a comite fapta prevăzută de lege).

Deopotrivă, s-a reținut că, din probatoriul administrat, a rezultat că funcționarii publici au acceptat să îi furnizeze informații nedestinate publicității inculpatului A., respectiv i-au permis acestuia accesul la aceste informații, având convingerea asupra faptului că vor fi recompensați financiar de acesta ca urmare a simplei recepționări telefonice a informațiilor. Fără acțiunea inculpatului de complicitate morală, în sensul încurajării funcționarilor prin promisiunea implicită a remiterii de bani dacă foloseau informații nedestinate publicității prin divulgarea acestora sau îi permiteau inculpatului accesul la aceste informații, atunci nici personalul medical nu mai proceda la această manieră de încălcare a atribuțiilor de serviciu. Această convingere formată a reprezentat așadar o încurajare pentru funcționarii publici în săvârșirea de infracțiuni, constituind, în ceea ce îl privește pe inculpatului A., o participație sub forma complicității morale la infracțiunile săvârșite de funcționarii publici.

Pentru funcționarii publici implicați, această complicitate obiectivată în recepționarea informațiilor nedestinate publicității, a fost percepută ca o promisiune din partea inculpatului A. că îi va remunera cu o sumă de bani.

În fine, referitor la infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte reține că, în sfera informațiilor confidențiale intră acele informații care, fără a avea caracter clasificat, sunt supuse unui regim restrictiv de circulație, unor limitări și îngrădiri legale, impuse de interese sociale.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 46/2003 privind Legea drepturilor pacientului, toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia.

Astfel, legiuitorul a prevăzut că informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale intră în noțiunea de viață privată, iar asigurarea confidențialității acestor date reprezintă un mod de a realiza protecția drepturilor prevăzute de art. 26 din Constituție, consacrate în egală măsură și în art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Z împotriva Finlandei a arătat că "protecția datelor personale, nu în ultimul rând a datelor cu caracter medical, este de o importanță fundamentală pentru ca o persoană să se poată bucura de dreptul său la respectarea vieții private și a vieții de familie așa cum este garantat de art. 8 din Convenție. (...) în lipsa unei asemenea protecții, persoanele care necesită îngrijire medicală nu ar mai fi dispuse să furnizeze informații cu caracter personal și intim, necesare prescrierii tratamentului apropiat pentru boala de care suferă sau să consulte un medic, ceea ce ar fi de natură să le pună viața în pericol, iar, în caz de boli transmisibile, un asemenea pericol poate exista pentru colectivitate. (...) De aceea, legislația internă a statelor trebuie să cuprindă garanții adecvate pentru a împiedica orice comunicare sau divulgare de date cu caracter personal privitoare la sănătatea persoanei, în conformitate cu art. 8 din Convenție".

Deopotrivă, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 835/2020 a constatat că sunt constituționale dispozițiile art. 21 și art. 22 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, stabilind că extinderea obligației de a păstra confidențialitatea datelor privind starea de sănătate a persoanei, chiar și în cazul persoanelor decedate, apare, de asemenea, ca un reflex firesc al drepturilor fundamentale reglementate de Constituție, dacă se are în vedere faptul că, deși capacitatea de folosință a persoanei încetează la moartea acesteia, în virtutea respectului datorat persoanei umane, memoria persoanei decedate și opțiunile făcute în timpul vieții trebuie ocrotite și ulterior decesului. Dreptul de opțiune al pacientului privind păstrarea confidențialității cu privire la starea de sănătate nu este transmisibil mortis causa.

Curtea a constatat și că, alături de existența consimțământului titularului dreptului, art. 22 din Legea nr. 46/2003 prevede și alte cazuri când se poate face excepție de la obligația păstrării confidențialității datelor privind starea persoanelor. În acest sens, au fost amintite dispozițiile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora "Folosirea în alte scopuri a informațiilor înregistrate se poate admite numai dacă este îndeplinită una din următoarele condiții: a) există o dispoziție legală în acest sens; b) există acordul persoanei în cauză; c) datele sunt necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii unei persoane sau a comunității, după caz; d) datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi penale".

Or, instanța de apel, referitor la noțiunea de "informații ce nu sunt destinate publicității" din cuprinsul textului de incriminare, a avut în vedere considerentele din cuprinsul Deciziei nr. 50 din 02.02.2017 a Curții Constituționale prin care s-a stabilit că, sintagma "informații ce nu sunt destinate publicității" cuprinde toate acele informații nepublice care pot fi de două categorii, respectiv, informații clasificate care intră sub incidența Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, publicată în M. Of. nr. 248/12.04.2002, și informații confidențiale pentru care există obligativitatea păstrării acestui caracter. (...) Drept urmare, ținând seama de natura și diversitatea informațiilor confidențiale ce pot fi deținute de subiectul activ al infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, Curtea a reținut că legiuitorul nu avea cum să prevadă în textul criticat toată paleta de informații, motiv pentru care identificarea ori individualizarea lor se va face în funcție de domeniul specific prevăzut în legile speciale, regulamente ori convenții sau angajamente ale subiectului activ.

În acest context, informațiile privind existenta decesului, numele persoanei, adresa sau boala de care suferea de care medicii și ambulanțierul au luat cunoștință cu ocazia desfășurării activității de serviciu în cadrul S.A.J. Cluj nu erau destinate publicității, având în vedere atât dispozițiile art. 21 din Legea nr. 46/2003, dar și fișa postului (de exemplu, cea în care se prevede că "Medicul este obligat să păstreze secretul profesional, informațiile deținute de medic despre o anumită persoană, obținute în urma exersării profesiei sale, nu pot fi împărtășite unui terț"). Folosirea informației în sensul prohibit de lege a constat în aducerea la cunoștința numitului A. prin intermediul convorbirilor telefonice aflate la dosar.

De asemenea, s-a reținut faptul că furnizarea sau permiterea accesului la aceste informații nedestinate publicității se făcea de către funcționarii publici în scopul primirii de bani drept recompensă din partea inculpatului A. Acesta este lucrul care conferă caracter infracțional faptelor funcționarilor publici, simpla furnizarea a datelor nedestinate publicității în lipsa acestui scop nefiind sancționată de legiuitor, fiind evidentă așadar interrelaționarea dintre recepționarea acestor informații de către inculpat și oferirea de bani funcționarilor publici.

Nu în ultimul rând, sub aspectul tipicității faptei, instanța de apel a reținut că este irelevant faptul că aparținătorii persoanelor decedate au fost de acord ca autorii să folosească informațiile care nu sunt destinate publicității, întrucât aceste persoane nu sunt titularii valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare. Astfel, în mod corect, s-a susținut că infracțiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 este considerată o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, rațiunea normării acesteia fiind aceea de a reglementa desfășurarea activităților de serviciu astfel încât să nu fie permis funcționarilor publici să obțină bani sau alte foloase necuvenite în urma desfășurării atribuțiilor de serviciu, prin "tranzacționare" datelor obținute cu ocazia desfășurării atribuțiilor de serviciu.

În consecință, apărările inculpatului A., în sensul că informațiile privind adresa persoanei decedate nu sunt informații care au un caracter de confidențialitate și, în raport de această împrejurare, nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, sunt nefondate.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv și subiectiv infracțiunea prevăzut[ de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident cazul de recurs în casație menționat [respectiv, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.], întrucât fapta recurentului inculpat A. corespund tiparului de incriminare al infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 516/A din data de 05 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 516/A din 05 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2022.

GGC - ED