ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 25 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 203/P din data de 27 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 511 din data de 24 aprilie 2024, pronunțată de Judecătoria Constanța, secția penală, în dosarul nr. x/2021, printre altele, în ceea ce-l privește pe inculpatul A., s-au dispus următoarele:

În baza art. 313 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 316 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație de valori falsificate.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune sub forma instigării.

În baza art. 38 alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, respectiv un spor de 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 4 luni închisoare.

S-a dispus ca pedeapsa astfel stabilită să se execute în regim de detenție, conform art. 60 din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei rezultante aplicată inculpatului A. perioada reținerii și arestului preventiv de la data de 02.09.2020 la data de 02.10.2020.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A., alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 112 lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea bancnotelor false de la dosar u.p., după cum urmează: 87 bancnote cupiura 200 euro - toate cu seria x ; 88 bancnote cupiura 500 euro - toate cu seria x și 14 bancnote cupiura 50 euro - toate cu seria x .

În baza art. 272 și art. 274 din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în faza de urmărire penală și în faza de judecată, în cuantum de 3500 RON.

În fapt, prima instanța a reținut că, în cursul lunii iunie 2020, inculpatul A. a deținut în vederea punerii în circulație bancnote falsificate și i-a înmânat inculpatului B. suma de 5000 euro despre care știa că sunt falși în scopul ca acesta să efectueze schimbul valutar în monedă națională la barul La vinărie din localitatea Lumina, jud. Constanța. Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la domiciliul său din mun. Constanța, strada x nr. 16, jud. Constanța, la data de 02.09.2020, a fost descoperită în autovehiculul personal, suma totală de 61.400 euro (87 bancnote cupiura 200 euro - toate cu seria x și 88 bancnote cupiura 500 euro - toate cu seria x), pe care inculpatul A. o deținea în vederea punerii în circulație.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, printre alții, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 203/A din 27 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 511/24.04.2024 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr. x/2021, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Curtea de Apel Constanța a apreciat că, pe baza unui examen amănunțit al mijloacelor de probă administrate în cauză, instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică, pronunțând în mod legal și temeinic condamnarea inculpatului A..

Împotriva deciziei penale nr. 203/A din 27 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a formulat cerere de recurs în casație recurentul A., la data de 31 martie 2025

În motivarea cererii, recurentul a susținut că soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală și netemeinică, întrucât nu există o corespondență deplină între situația de fapt reținută și configurația juridică a infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, considerând că faptele imputate nu întrunesc elementele de tipicitate ale normelor de incriminare.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 313 alin. (1) din C. pen., recurentul a susținut că săvârșirea acesteia presupune punerea în circulație a unor monede cu valoare circulatorie, falsificate, obiectul material al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului fiind reprezentat de monedele cu valoare circulatorie falsificate prin alterare. Sub aspectul laturii obiective, recurentul a arătat că fapta imputată reprezintă, în realitate, un "uz de fals" cu privire la valorile falsificate, constând în introducerea acestora în circuitul economico-financiar.

Referitor la latura subiectivă, a susținut că infracțiunea de punere în circulație a unor valori falsificate presupune o intenție directă sau indirectă, iar pentru existența elementelor constitutive este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut caracterul fals al valorilor încă de la momentul intrării în posesia acestora și să fi acționat cu convingerea că pot fi puse în circulație. În susținerea acestei teze, recurentul a invocat declarația sa, în care a menționat că a achiziționat bancnotele fără intenția de a le folosi ca mijloc de plată, ci cu scopul de a impresiona alte persoane, având convingerea că acestea nu aveau nicio valoare reală.

Totodată, recurentul a arătat că în sarcina subsemnatului a fost reținută în mod greșit și infracțiunea de înșelăciune sub forma instigării prevăzută de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.. Acesta a susținut că, întrucât acțiunile sale nu se încadrează în tiparul infracțiunii de punere în circulație a unor valori falsificate, înmânarea unui pachet cu bani copilului inculpatului B. nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune în forma instigării.

A arătat, de asemenea, că bancnotele în cauză erau puse în vânzare pe o tarabă, fiind recunoscute ca "bani de jucărie", conform declarațiilor martorilor audiați în cauză. În acest context, recurentul a susținut că faptele sale ar putea constitui, cel mult, o tentativă absolut improprie la infracțiunile pentru care a fost condamnat.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs în casație, casarea hotărârii atacate și, în consecință, dispunerea achitării sale în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.. De asemenea, a solicitat dispunerea suspendării executării hotărârii penale atacate, ca măsură remediu pentru prevenirea unei detenții nelegitime, până la soluționarea definitivă a recursului în casație.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2021.

A fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că motivele invocate se circumscriu doar formal cazului de recurs în casație.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate recurentul A., împotriva deciziei penale nr. 203/A din 27 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că recurentul A. a formulat recurs în casație la data de 31 martie 2025, prin poștă împotriva deciziei penale nr. 203/A din 27 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 17 martie 2025 (prin afișarea înștiințării, la domiciliu procesual ales din Constanța, str. x, jud. Constanța, dosar curte), conform art. 435 din C. proc. pen.

Decizia penală nr. 203/A din 27 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.

Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casație, se reține că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat.

Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. sunt menționate: numele, prenumele și domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă (decizia nr. 203/A din 27 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casație și care a atașat împuternicirea avocațială seria x nr. x .

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casație a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reține că, din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se constată că acesta vizează exclusiv situațiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanța a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între activitatea factuală și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii, cu încadrarea juridică reținută faptei stabilită cu titlu definitiv de instanța de apel, nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reținută de instanța de apel.

Față de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte constată că motivele invocate în cererea de recurs în casație nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, recurentul A. contestă situația de fapt reținută de instanța de apel, solicitând o reevaluare a materialului probator, o reinterpretare a intenției și, totodată, o reconsiderare a încadrării juridice stabilite cu titlu definitiv. Or, o asemenea verificare excede limitele recursului în casație, cale extraordinară ce nu permite repunerea în discuție a evaluării probelor și nici modificarea situației de fapt și a încadrării juridice.

Invocarea unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Astfel, în condițiile în care se critică încadrarea juridică, latura subiectivă, situația de fapt, precum și reaprecierea materialului probator, motivele de recurs nu pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În ceea ce privește solicitarea de suspendare a deciziei atacate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 441 din C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completului care judecă recursul în casație să suspende executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect și nu se justifică pronunțarea distinctă asupra acesteia, situație incidentă și în speță.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 203/P din data de 27 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 203/P din data de 27 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2025.