ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 24/P.I./2024 din 1 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 83/P.I. din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reținut că, prin cererea de revizuire formulată, înregistrată pe rolul instanței la data de 28.11.2023, revizuentul A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 83/P.I. din 25 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019.

Prin concluziile scrise și orale, revizuentul A. a arătat că potrivit legislației belgiene, din pedeapsa de 30 ani închisoare deținutul trebuie să execute o treime, după care este liberat condiționat, iar pedeapsa este considerată executată integral, respectiv după liberare, nu se poate revoca pedeapsa neexecutată.

A mai arătat că pedeapsa la care a fost condamnat de autoritățile judiciare belgiene nu se impunea să fie adaptată potrivit legii penale române, iar acestuia nu i-a fost respectat dreptul la apărare, în sensul că procurorul a fost același, a fost transferat fără acordul său, iar martorii nu au fost audiați. De asemenea, că a avut colegi de detenție condamnați de instanțe din România pentru infracțiuni de omor la pedepse mult mai mici și că dacă ar fi rămas în Belgia ar fi beneficiat de posibilitatea de a se libera condiționat mult mai repede decât în România.

Totodată, a arătat că a fost identificat prin analiza ADN-ului găsit la două jafuri din Belgia, atunci nu a dorit să colaboreze, însă în prezent vrea să colaboreze cu organele judiciare române, deținând în susținerea nevinovăției sale probe care nu există la dosar.

A susținut că nu se impunea transferarea sa într-un penitenciar din România, întrucât dacă rămânea pe teritoriul Belgiei pentru executarea pedepsei putea să promoveze o acțiune în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă în principiu, având în vedere că cererea de revizuire formulată de A. vizează o hotărâre a Curții de Apel Oradea prin care s-a dispus recunoașterea a două hotărâri pronunțate de autoritățile judiciare din Belgia, prin care revizuentul a fost condamnat la două pedepse cu închisoarea și s-a dispus transferarea sa în vederea executării pedepsei privative de libertate în România, deci nu o hotărâre prin care s-a rezolvat acțiunea penală.

Astfel, prin sentința penală nr. 83/P.I. din 25 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de autoritățile judiciare din Belgia de transferare a persoanei condamnate A. pentru continuarea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România și în consecință, în baza art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a următoarelor hotărâri penale:

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea 302/2004, republicată s-a admis cererea de transfer a persoanei condamnate A. în vederea continuării executării pedepselor de 30 ani închisoare în regim de detenție și de 15 luni închisoare și s-a dispus transferarea acesteia într-un penitenciar din România.

S-a constatat că persoana condamnată A. se află deținută în Penitenciarul Turnhout - Belgia.

S-a dedus din pedepsele de mai sus, durata reținerii, durata arestului preventiv și perioada executată de la data de 27.05.2015 până la zi.

În temeiul prevederilor art. 555 C. proc. pen. s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepselor de 30 ani închisoare în regim de detenție și de 15 luni închisoare pe numele persoanei condamnate A., astfel cum au fost recunoscute și puse în executare pe teritoriul României conform prevederilor prezentei hotărâri.

Prin decizia penală nr. 34/A din 06 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă ca nefondată cererea de repunere în termenul de apel formulată de persoana condamnată A. și s-a respins ca tardiv apelul declarat de aceasta împotriva sentinței penale nr. 83/PI din 25 septembrie 2019 a Curții de Apel Oradea.

Prin sentința penală nr. 89/P.I. din 01 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019 a fost admisă contestația la executare formulată de către Compartimentul executări penale din cadrul Curții de Apel Oradea împotriva sentinței penale nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, privind condamnatul A..

S-a constatat că prin sentința penală nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019 au fost recunoscute pedepsele de 30 de ani închisoare în regim de detenție și 15 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost adaptată pedeapsa de 30 de ani închisoare în regim de detenție în sensul că A. va executa pe teritoriul României pedeapsa de 25 de ani închisoare în regim de detenție.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 84/2019 din 15 octombrie 2019 emis pe numele condamnatului A. și formele de executare efectuate în baza sentinței penale nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru pedeapsa de 25 de ani închisoare în regim de detenție și pentru pedeapsa de 15 luni închisoare în regim de detenție.

Prin decizia penală nr. 833 din 11 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020 a fost admisă contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva sentinței penale nr. 89/PI din 02 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, care a fost desființată în parte și, rejudecând, s-au adaptat pedepsele recunoscute prin sentința penală nr. 83/PI din 25 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în sensul că persoana condamnată A. va executa pedeapsa de 30 de ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată din 27.05.2015 la zi și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit dispozițiilor hotărârii.

Prin aceeași decizie s-a respins ca tardivă contestația formulată de A. împotriva sentinței penale nr. 89/PI din 01 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019.

Curtea a notat că potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 din lege și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 302/2004 și cele ale art. 139 din aceeași lege, rezultă că statului de executare i se recunoaște doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor de țin de executarea pedepsei după transferul condamnatului, deoarece în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are competența de a se pronunța asupra legalității și temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea hotărârii recunoscute cu normele interne, adaptându-le atunci când este cazul. Cu atât mai mult, statului de executare nu-i sunt recunoscute prerogative suplimentare de repunere în discuție într-o procedură de revizuire a temeiniciei hotărârii de condamnare.

Totodată, Curtea a reținut că, potrivit art. 19 din Decizia-cadru a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, statul emitent decide în exclusivitate cu privire la cererile de revizuire a hotărârii judecătorești prin care se aplică pedeapsa ce urmează a fi executată.

În aceste condiții, Curtea a apreciat, pe de o parte, că hotărârea atacată cu calea de atac a revizuirii nu este una dintre cele prin care instanțele române s-au pronunțat cu privire la acțiunea penală, iar, pe de altă parte, că soluționarea cererii de revizuire a hotărârilor pronunțate de autoritățile judiciare din Belgia nu este de competența organelor judiciare române.

În plus, Curtea a apreciat că motivele de revizuire invocate de A. nu se circumscriu cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocate de petent în motivarea căii extraordinare de atac declarate, aceste aspecte vizând în realitate o critică a modalității de individualizare a pedepsei.

În ceea ce privește susținerea revizuentului în sensul că nu și-a dat acordul în vederea transferării sale pentru continuarea executării pedepsei în România, Curtea a reținut că, potrivit art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, consimțământul persoanei condamnate nu este necesar atunci când aceasta este cetățean român și trăiește pe teritoriul României. Acest motiv, nu se încadrează în vreunul dintre cazurile prevăzut de art. 453 C. proc. pen. pentru revizuirea unei hotărâri definitive.

Împotriva sentinței penale nr. 24/P.I./2024 din 1 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023, revizuentul A. a formulat apel, motivele fiind susținute de apărătorul desemnat din oficiu și de către apelant, cu ocazia ultimului cuvânt, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacată, Înalta Curte apreciază apelul ca nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exer­citată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Coroborând dispozițiile legale enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, din conținutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

În cauză, Înalta Curte constată că sentința penală nr. 83/P.I. din 25 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, nu poate forma obiectul căii extraordinare de atac a revizuirii, întrucât nu sunt realizate condițiile art. 452 C. proc. pen., deoarece nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dezlegării raportului juridic de drept substanțial, cu consecința pronunțării unei soluții de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal, ci vizează recunoașterea unei hotărâri a instanței belgiene, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii, precum și transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Mai mult decât atât, așa cum a explicat, de altfel, și prima instanță, Înalta Curte constată că motivele invocate de apelant în cererea de revizuire, nu se circumscriu cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., așa cum, de altfel, nu pot fi încadrate în niciun din cazurile de retractare prevăzute expres și limitativ în art. 453 C. proc. pen., întrucât constituie, în concret, o critică a modalității de individualizare a pedepsei.

În consecință, nefiind îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. și art. 459 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A..

Față de considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 24/P.I./2024 din 1 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 24/P.I./2024 din 1 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2024.