ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 980/2024

Cererea de revizuire: Prin cererea înregistrată la 28 noiembrie 2022 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 413 din 9 iunie 2022 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2021, invocând motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. Prin cererea formulată la data de 17 ianuarie 2023, revizuentul A. a solicitat revizuirea și a deciziei nr. 62 din 30 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosar x/2013, invocând același motiv de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Decizia pronunțată de instanța de revizuire: Prin decizia nr. 1200 din 8 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, au fost respinse cererea de revizuire a deciziei civile nr. 413 din 9 iunie 2022 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă și cererea de revizuire a sentinței civile nr. 62/2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2013, formulate de revizuentul A..

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 1200 din 8 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, revizuentul A. a declarat recurs. Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-revizuent a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii. În continuare, în cuprinsul cererii de recurs recurentul-revizuent prezintă pe larg fondul litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile pretins potrivnice, arătând că pentru a dovedi dreptul lor la amplasamentul terenului, pârâții au invocat în fals că bunicul lor - B. ar fi fost proprietar, însă terenul a fost proprietatea exclusivă a defunctei C., dobândit de acesta prin actul de vânzare-cumpărare nr. x/1931, dată la care opera regimul matrimonial al separației de bunuri, astfel că pârâții nu au calitate de moștenitori ai defunctei C. și, prin urmare, nu au dreptul la terenul în litigiu. De asemenea, a precizat că pârâții nu au calitatea de moștenitori nici de pe urma defunctului B., singurul succesor al acestuia și acceptant al succesiunii fiind C., în calitate de soție supraviețuitoare, astfel cum atestă certificatul de moștenitor nr. x/1970 care a fost anulat (aspect contrar celor menționate în cele două încheieri pronunțate de notarul public). Prin acțiunea civilă (lato sensu), lămurită prin cererea de la dosar nr. x/2013, a solicitat desființarea ca false a unor înscrisuri cu denumirea de "certificat de moștenitor" și în care D., E., F. și G. ar figura drept moștenitori ai lui C. și B., precum și desființarea ca false a adeverinței numărul 2036/2000 emisă de comuna Aninoasa - Primăria și a cererii înregistrată sub nr. x/25.03.1997, împotriva pârâților H., D. - decedat pe parcursul judecății, pârât în locul căruia au fost introduși în cauză în calitate de prezumtivi moștenitori I., J., K., L., M., N., O. și P.. În calitate de reclamant a solicitat ca, în situația în care ar exista certificate, în sensul de dovezi scrise, care să justifice menționarea acestora în adeverința eliberată de Primăria Aninoasa și în titlul de proprietate, în care să fie menționată calitatea de moștenitor a celor patru intimați-pârâți, atunci acestea să fie desființate ca false. Instanța a constatat că din probele administrate nu rezultă existența acestor din urmă certificate, făcând referire la cele două încheieri ale notarului public, care sunt esențiale pentru stabilirea calității moștenitorilor din titlul de proprietate nr. x/1998 și pentru dezlegarea pricinii deduse judecății. În drept, a indicat dispozițiile art. 509 și urm. C. proc. civ.

Apărările părților: Intimații M., Q., O., P. și H. au depus întâmpinări, comunicate, solicitând respingerea recursului.

Procedura în fața instanței de recurs: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 1 august 2023. Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (25 februarie 2021), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 9 aprilie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare cu prioritate asupra excepției nulității recursului, invocată din oficiu. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul, în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs. Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Aspectele evidențiate în cererea de recurs formulată de recurentul-revizuent A., astfel cum au fost expuse, nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a unei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Criticile vizează, în esență, nemulțumiri ale părții față de soluțiile date în cauzele finalizate cu pronunțarea hotărârilor a căror revizuire s-a solicitat, recurentul-revizuent reiterând practic aspectele prezentate în cele două cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., care au făcut obiect al analizei în calea extraordinară de atac a revizuirii. Prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Astfel, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Trebuie menționat, totodată, că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Procedând la o atare verificare în condițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., instanța de revizuire a constatat că, în cauză, ceea ce solicită nu este anularea unei decizii ulterioare care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei sentințe, ci revizuirea lor în oglindă întrucât ar conține considerente contradictorii, iar nu pentru încălcarea autorității de lucru judecat a altei hotărâri - acesta fiind argumentul care a determinat instanța să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire. Din lecturarea cererii de revizuire, se constată că recurentul-revizuent nu a adus nicio critică cu privire la considerentele instanței de revizuire expuse în cuprinsul deciziei recurate, iar susținerile sale, ce reiterează motivele prezentate în cuprinsul cererii de revizuire, îmbracă, în realitate, caracterul unor critici formulate la modul general, fiind prezentate nemulțumirile părții cu privire la soluțiile date în litigiile înregistrate pe rolul instanțelor. Simpla menționare a textului legal și a faptului că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, fără o dezvoltare corespunzătoare, fără a arăta care sunt în concret argumentele de natură a atrage casarea hotărârii pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu se poate constitui într-o critică de nelegalitate care să poată fi dedusă judecății în calea extraordinară de atac a recursului. Un asemenea demers al recurentului-revizuent, în forma în care a înțeles să prezinte și să dezvolte criticile din cererea de recurs, apare ca fiind incompatibil cu natura juridică a căii extraordinare de atac exercitate, în cadrul căreia pot fi supuse judecății numai aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, iar nu împrejurări de fapt sau reluarea unor argumente ce au făcut obiectul analizei instanțelor de fond. Formularea unor critici prin care sunt prezentate nemulțumirile părții față de modul de soluționare a cererilor sale, în lipsa unor elemente de fapt și de drept necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu pot declanșa un veritabil control de nelegalitate. Înalta Curte reține că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat. Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii. Cum argumentele expuse de recurentul-revizuent fac referire la aspecte legate de fondul litigiului, criticile nu pot fi analizate de instanța de recurs în controlul de legalitate specific acestei căi de atac, iar prin nemotivarea căii de atac în cauză intervine sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului. Având în vedere considerentele expuse, reținând că nu este posibilă încadrarea criticilor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.