ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 94/2024

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul de Administrație al R.A. Aeroportul Iași, R.A. Aeroportul Iași și Consiliul Județean Iași, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Hotărârii nr. 45/24.06.2019 a R.A. Aeroportul Iași privind revocarea contractului de mandat nr. x/14.05.2018, iar cu caracter subsidiar, obligarea R.A. Aeroportul Iași la plata de daune-interese, potrivit art. 18 alin. (3) din contractul de mandat nr. x/14.05.2018, coroborat cu art. 2032 alin. (1) teza I C. civ. și art. 30 alin. (8) din O.U.G. nr. 109/2011. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.

Pârâtul Consiliul Județean Iași a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Pârâta R.A. Aeroportul Iași a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de primul capăt de cerere. Totodată, a mai invocat și excepția prematurității cererii de chemare în judecată.

Pârâta a invocat și excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere.

Pârâtul Consiliul de Administrație al R.A. Aeroportul Iași a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește primul capăt de cerere, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția inadmisibilității primului capăt de cerere. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din data de 26.03.2020, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean Iași, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Consiliul de Administrație al R.A. Aeroportul Iași și R.A. Aeroportul Iași, a respins excepția prematurității formulării cererii, invocată de pârâta R.A. Aeroportul Iași, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capătul întâi de cerere, invocată de pârâtul Consiliul de Administrație al R.A. Aeroportul Iași și a calificat excepțiile inadmisibilității cererii, invocate de pârâții Consiliul de Administrație al R.A. Aeroportul Iași și R.A. Aeroportul Iași, ca fiind apărări de fond, ce vor fi analizate ca atare ulterior.

Prin sentința civilă nr. 851/2020, pronunțată în ședința publică de la 16 iulie 2020 de Tribunalul Iași, secția I civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Iași, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul de Administrație al R.A. Aeroportul Iași și R.A. Aeroportul Iași.

Prin decizia nr. 258/13 mai 2021, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 851/16.07.2020, pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă, sentință pe care o schimba în parte; a admis în parte acțiunea formulată de A., în contradictoriu cu RA Aeroportul Iași și Consiliul de Administrație al RA Aeroportul Iași, și a obligat pârâtul RA Aeroportul Iași la plata în favoarea reclamantei A. a sumei de 8.000 RON cu titlu de daune-interese.

S-au păstrat restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin deciziei.

A fost obligat intimatul RA Aeroportul Iași la plata în favoarea apelantei A. a sumei de 252,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecata în apel.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul R.A. Aeroportul Iași.

Prin decizia nr. 904, pronunțată la data de 05 aprilie 2022, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 258 din 13 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția I civilă. A admis recursul declarat de pârâții RA Aeroportul Iași și Consiliul de Administrație al RA Aeroportul Iași împotriva deciziei civile nr. 258 din 13 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția I civilă. A casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

În rejudecare, Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia civilă nr. 110 din 2 martie 2023, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 851/2020, pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă la data de 16.07.2020.

Împotriva acestei decizii, la 5 iunie 2023, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ.

Arată că decizia civilă a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 2031, 2032 C. civ., O.U.G. nr. 109/2021 și prevederile contractului de mandat.

În raport de decizia instanței de apel, care reține că nu a fost criticată soluția primei instanțe cu privire la primul capăt de cerere, arată că prin cererea de apel au fost prezentate numeroase argumente în sprijinul admiterii și acestui petit.

Din modul de argumentare a cererii de apel consideră că a criticat soluția instanței de fond privind capătul principal din cerere, iar judecătorul nu a exercitat un rol activ, trecând cu ușurință peste argumentele pe care le-a adus în susținerea cererii, în baza cărora putea să califice în mod corect aceste susțineri ca fiind motive de apel sau critici ale sentinței de fond. Astfel, era necesar ca instanța să analizeze întregul conținut al apelului și să califice motivele de apel formulate greșit, dar fundamentate corect, în raport de situația de fapt.

Arată că dreptul mandantului de revocare trebuie exercitat în strictă conformitate cu dispozițiile contractuale și legale, în sensul că revocarea trebuie să intervină numai în mod întemeiat, cu justă cauză, fiind necesară temperarea deciziei acționarilor care, chiar dacă au posibilitatea revocării ad nutum a directorilor ori administratorilor, trebuie să o facă cu rezervă și o anumită chibzuință.

Din analiza sintagmei "revocare fără justă cauză" rezultă că legiuitorul a condiționat posibilitatea revocării ad nutum de dovedirea de către mandant în prealabil a justeței cauzei de revocare, existența, în realitate, a motivelor expuse în Raportul de evaluare nr. x/16.05.2019 și Raportul de evaluare nr. x/20.06.2019. În lipsa unei motivări punctuale care să conțină o analiză temeinică a nerespectării fiecărei atribuții în parte, se prezumă că revocarea a fost dispusă ad nutum, fără justă cauză, prezumție care va trebui combătută de către societate în eventualitatea unui litigiu.

În cele două rapoarte, nu s-a dovedit într-un mod clar și fără niciun dubiu culpa recurentei. Or, toate aceste elemente conduc spre concluzia că nu se poate reține că decizia intimaților nu este rodul arbitrariului ori al aplicării unor criterii subiective, străine de obligațiile contractuale.

Arată că din rapoartele de evaluare a directorilor Regiei Autonome a rezultat îndeplinirea în procent de 109% a indicatorilor manageriali asumați în mod colectiv de către membrii Consiliului de Administrație.

De asemenea, critică decizia recurată din perspectiva lipsei motivării hotărârii privind modalitatea derulării ședinței Consiliului de Administrație din data de 22 mai 2019 de către de către instanța de control judiciar și faptul că instanța a constatat lipsite de relevanță susținerile recurentei.

Învederează încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Regiei Autonome Aeroportul Iași aprobat prin H.C.J. nr. 67/22.03.2019, ședința Adunării Generale din data de 24.06.2019 a R.A. Aeroportul Iași fiind nestatutară întrucât la ședință nu au participat jumătate plus unu din numărul membrilor Consiliului de Administrație.

În ceea ce privește revocarea mandatului fără o justă cauză arată că și-a îndeplinit obligațiile față de angajator cu diligență, rigurozitate și bună-credință.

Evaluarea recurentei nu s-a realizat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011. Arată că la data evaluării se afla în incapacitate temporară de muncă, iar evaluarea a fost realizată de un subaltern.

Precizează că mandantul avea conform art. 2030 lit. a) C. civ. posibilitatea să revoce mandatul chiar înainte de împlinirea termenului, ceea ce a și făcut. Procedând în acest fel, în speță devin incidente dispozițiile art. 2.032 C. civ., în raport de care revocarea se consideră a fi nejustificată dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de un caz fortuit ori de forță majoră. În speță nu s-a invocat un caz fortuit ori de forță majoră și, contrar celor reținute de instanța de control judiciar prin probele depuse la dosarul cauzei și a celor sustinute în prezentul litigiu, a fost răsturnată prezumția de veridicitate a celor două rapoarte și, pe cale de consecință, nu există un caz de culpă a recurentei. Prin urmare, suntem în prezența unui caz de revocare nejustificată a mandatului, iar mandantul este obligat să repare prejudiciul suferit de mandatar în executarea mandatului, devenind incidente dispozițiile art. 18 pct. 3 coroborat cu art. 5 alin. (1). din contract.

Această clauză reprezintă o formă de evaluare convențională anticipată a daunelor interese cuvenite mandatarului în cazul revocării fără justă cauză a contractului de către Consiliul de Administrație al R.A. Aeroportul Iași și are valoarea unei clauze penale în sensul art. 1538 alin. (1) C. civ. prin care părțile au stabilit anticipat valoarea prejudiciului suferit de mandatar în executarea mandatului în cazul în care mandantul decide să revoce mandatul înainte de împlinirea termenului. Clauza îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, fiind valabil asumată de către ambele părți. Creanța astfel stabilită este certă și lichidă - valoarea clauzei penale este expres arătată în contract și nu depinde de măsura în care mandatarul și-a îndeplinit obligațiile. În lipsa unui termen stipulat în contract, de la momentul revocării mandatului creanța este și exigibilă.

În privința cuantumului acestor daune, când revocarea ad nutum intervine fără justă cauză, criteriul principal îl constituie valoarea remunerației pe perioada contractuală rămasă.

Când revocarea survine fără justă cauză, mandatarul este îndreptățit la daune -interese - cuantumul acestor daune a fost evaluat în mod anticipat de către părți ca fiind daune interese, respectiv o indemnizație fixă lunară prevăzută de art. 5 alin. (1) ce i s-ar fi cuvenit mandatarului de la data încetării contractului prin revocare și până la finalul mandatului.

Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, în conformitate cu art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt.

Scopul recursului transcede, așadar, interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, motivarea recursului presupune invocarea și argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluția pronunțată de instanța de apel, iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În cauză, se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigențe legale, întrucât recurenta expune situația de fapt ce a generat litigiul dedus judecății, dar nu dezvoltă critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate.

Ca o primă chestiune, recurenta critică decizia instanței de apel apreciind că aceasta a reținut în mod greșit că nu au fost dezvoltate critici prin memoriul de apel împotriva primului petit al cererii introductive de instanță, fiind astfel încălcat art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă s-a mulțumit să copieze un fragment din considerentele deciziei recurate și parte din motivele de apel expuse cu privire la acest capăt de cerere.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că, în ceea ce privește capătul de cerere principal, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 45/24.06.2019, în raport de care se critică neanalizarea motivelor ce au stat la baza solicitării de anulare constând în nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la componența Consiliului de administrație, la convocarea acestuia și la cvorumul necesar pentru luarea hotărârii, precum și cele referitoare la revocarea contractului de mandat, instanța de apel a reținut, în mod corect, că prin calea de atac devolutivă reclamanta nu a înțeles să critice soluția primei instanțe cu privire la aceste aspecte, motiv pentru care nu s-a impus realizarea unei astfel de analize.

Din analiza cererii de apel, contrar celor susținute de către reclamantă, rezultă că aceasta nu a dezvoltat niciun fel de critici cu privire la considerentele instanței de fond relativ la motivele de anulare a Hotărârii nr. 45/24.06.2019 întrucât nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la componența Consiliului de administrație, la convocarea acestuia și la cvorumul necesar pentru luarea hotărârii, precum și cele referitoare la revocarea contractului de mandat, chestiunea tranșată fiind, astfel, definitivă.

De asemenea, Curtea a reținut faptul că, prin decizia de casare nr. 904/05.04.2022, Înalta Curte de Casație a constatat, din perspectiva imposibilității juridice de reevaluare în recurs a naturii juridice a contractului încheiat între părțile contractante, corectitudinea soluției instanței de apel de respingere a capătului de cerere vizând anularea Hotărârii nr. 45/2019 a intimatului Consiliul de Administrație al RA Aeroportul Iași, hotărâre care "reprezintă o aplicare corectă a prevederilor art. 2301 alin. (1) C. civ. privind contractul de mandat: Condițiile revocării - (1) Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat și chiar dacă a fost declarat irevocabil".

Însă, Curtea a procedat în continuare la analiza considerentelor expuse de prima instanță cu privire la lipsa caracterului intempestiv al revocării mandatului, observând că motivarea expusă de Tribunalul Iași este pertinentă, având în vedere că Raportul nr. x/16.05.2019, prin care Directorul General B. a solicitat Consiliului de Administrație să analizeze oportunitatea și legalitatea menținerii sau revocării mandatului Directorului economic C., conform art. 18 aliniatul 1 lit. b), a) fost adus la cunoștința reclamantei sub semnătură de primire și a fost supus analizei Consiliului de Administrație în cadrul ședinței C.A. din data de 20.05.2019, iar, prin Hotărârea nr. 45/24.06.2019 a Consiliului de Administrație, prin care a fost revocat contractul de mandat nr. x/14.05.2018, i s-a acordat mandatarului un termen de preaviz de 15 zile calendaristice.

Prin urmare, se constată că, în cauză, instanța de apel a analizat aspectele invocate de către recurentă prin cererea de apel ("față de cele prezentate mai sus reiterez faptul că revocarea mea a fost intempestivă, abuzivă și fără a mi se da dreptul la apărare"), cu respectarea principiului devolutiv al apelului, în limitele învestirii sale și al disponibilității, astfel că aspectele prezentate în cuprinsul memoriului de recurs nu vizează în mod direct cele statuate de prima instanță de control judiciar.

Într-o critică ulterioară, ce se întinde pe paginile 6 - 9 din memoriul de recurs, recurenta-reclamantă arată că hotărârea instanței de apel nu este motivată în ceea ce privește modalitatea de derulare a ședinței Consiliului de Administrație din data de 22 mai 2019 întrucât Consiliul de Administrație nu a avut componenta reglementată de lege.

Se reține faptul că, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut faptul că nu a fost învestită de către reclamantă, pe calea apelului, cu analiza nerespectării dispozițiilor legale referitoare la componența Consiliului de administrație. Nefiind dezvoltate astfel de critici, instanța nu se putea pronunța cu privire la acestea, în condițiile în care art. 477 din C. proc. civ. prevede că "instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant", astfel că dezvoltarea în recurs a acestor critici, în condițiile în care nu au fost invocate în condiții procedurale, nu sunt apte să învestească în mod legal instanța de recurs.

În ceea ce privește critica privind revocarea mandatului fără o justă cauză, se constată că recurenta-reclamantă reia situația de fapt și mijloacele de probă, pe care le expune la paginile 9 - 11 din memoriul de recurs, fără însă a indica, în concret, care este norma de drept material încălcată sau aplicată greșit de instanța de apel, aspect de natură să atragă incidența dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte reține că motivele de recurs invocate de către reclamantă nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., din moment ce critică modalitatea în care au fost coroborate mijloacele de probă, susținând că instanța de apel nu le-a interpretat coroborat și a dat eficiență susținerilor intimatului-pârât.

Cum recursul este calea extraordinară de atac de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie, rezultă că faptele sunt stabilite în mod suveran de către instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică, pe baza hotărârii recurate, modalitatea în care au fost aplicate de către instanța de apel normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor recursului.

În cauză, se constată că toate argumentele invocate prin memoriul de recurs privesc exclusiv temeinicia deciziei recurate, neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că recursul este nul, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., pe calea acestei căi extraordinare de atac partea interesată neputând invoca orice fel de nemulțumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate dintre cele enumerate la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea intimatei-pârâte R.A. Aeroportul Iași de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 353 RON achitată în recurs, Înalta Curte reține că, în acest ciclu procesual, intimata nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, neachitând nicio taxă de timbru, dată fiind calitatea acesteia de intimată.

Referitor la taxa judiciară de timbru în cuantum de 353 de RON, achitată în primul ciclu procesual, în faza recursului, prin decizia nr. 904 din 5 aprilie 2022, Înalta Curte a admis recursul declarat de intimată și a trimis cauza spre rejudecare. Prin urmare, asupra cheltuielilor de judecată în cuantum de 353 de RON trebuia să se pronunțe instanța de apel, cu ocazia rejudecării. Cum această cerere nu a fost soluționată prin decizia nr. 110 din 2 martie 2023, partea avea deschisă calea cererii de completare a dispozitivului. În lipsa parcurgerii procedurii reglementate de dispozițiile art. 444 din C. proc. civ., aceasta nu poate solicita, direct în recurs, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 353 de RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 110 din 2 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă R.A. Aeroportul Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2024.