ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 856/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 14 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul Statul Român reprezentat legal prin Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței să dispună obligarea acestuia la repararea integrală a prejudiciului produs bugetului de stat, în cuantum de 16.877.371 RON, precum și la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente sumei respective, calculate de la data scadenței și până în ziua efectuării plății inclusiv, conform prevederilor Codului de Procedură Fiscală.

În drept au fost invocate prevederile art. 1357-1359 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 309 din data de 01 martie 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.796.462 RON, precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente acestui debit, calculate de la data scadenței și până în ziua efectuării plății efective, conform Codului de Procedură Fiscală.

Împotriva sentinței civile nr. 309 din data de 01 martie 2022 au declarat apel reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și pârâtul A..

Prin încheierea de ședință din data de 13 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a III civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecata apelurilor.

Împotriva încheierii de ședință din data de 13 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâtul A..

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de suspendare și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București pentru continuarea judecății.

Invocând drept motiv de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut, în esență, că soluția de suspendare este în favoarea părții adverse care, având o soluție favorabilă în primă instanță, nu are interes în soluționarea apelului promovat de pârât. A mai susținut că pârâtul nu poate îndeplini obligațiile impuse de instanța de apel în sarcina Statului Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, întrucât înscrisurile solicitate se află în posesia acestuia.

A mai apreciat că dispozițiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ. sunt aplicabile părții care formulează cererea de apel și care împiedică judecarea acestuia prin neîndeplinirea obligațiilor solicitate de instanță, iar prin suspendarea pricinii instanța de apel a încălcat dreptul pârâtului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 7 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, a învederat că instanța de apel în mod eronat a suspendat și apelul pârâtului, deși obligațiile fuseseră puse în sarcina apelantului-reclamant prin încheierea de ședință din 21 octombrie 2022, iar la termenul din 13 ianuarie 2023, când s-a dispus suspendarea, instanța a constatat că apelantul-reclamant nu s-a conformat dispozițiilor sale, astfel că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina acestei părți. Prin urmare, culpa procesuală aparține apelantului-reclamant Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, sens în care nu sunt incidente dispozițiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 414 alin. (1), art. 488 alin. (1) pct. 5, art. 496, art. 150, art. 223 alin. (3) C. proc. civ.

În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a oricăror altor probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.

Intimatul-reclamant Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a depus întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este lipsit de interes pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Legiuitorul român definește în art. 29 C. proc. civ., acțiunea civilă ca fiind un ansamblu de mijloace procesuale pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces.

Condițiile de exercitare a acțiunii civile trebuie îndeplinite nu numai la declanșarea acțiunii civile prin sesizarea instanței cu cererea de chemare în judecată, ci și pentru punerea în mișcare a oricăreia dintre formele procesuale ce intră în conținutul acțiunii civile, art. 32 alin. (2) C. proc. civ. dispunând în mod expres că aceste condiții trebuie îndeplinite și în cazul apărărilor (atât de fond, cât și de procedură).

Pentru a pune în mișcare acțiunea, este necesară, în primul rând, voința de a acționa, iar odată ce această voință există, trebuie îndeplinite și anumite condiții de exercitare. Astfel, dispozițiile art. 32 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia îndeplinește cumulativ patru condiții: are capacitate procesuală, are calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes.

În ceea ce privește interesul, ca o condiție de exercitare a acțiunii civile, dispozițiile art. 33 C. proc. civ. prevăd că acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, prin impunerea acestei condiții urmărindu-se evitarea unor litigii lipsite de utilitate pentru parte, pur vexatorii.

Interesul reprezintă și prefigurează scopul și "profitul" demersului procesual, finalitatea acestuia care, dacă nu se identifică din punct de vedere juridic, acțiunea se consideră că nu există.

Această cerință, a interesului, este cerută nu numai la punerea în mișcare a acțiunii civile, prin formularea cererii de chemare în judecată, ci ea trebuie îndeplinită și dovedită în legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii și ori de câte ori nu numai reclamantul, ci și oricare dintre participanții la judecată apelează la una sau alta dintre aceste forme.

Între aceste forme care alcătuiesc conținutul acțiunii intră și căile de atac, condiția unui interes actual, determinat și legitim subzistând și în cazul exercitării acestora.

Aplicând aceste aspecte de ordin teoretic la situația particulară a cauzei pendinte, Înalta Curte observă următoarele:

Recurentul-pârât a învestit instanța cu o cerere de recurs declarată împotriva încheierii de ședință din data de 13 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțate în dosarul nr. x/2021.

Prin respectiva încheiere, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecata apelurilor formulate de apelantul-pârât Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și de apelantul-pârât A., împotriva sentinței civile nr. 309/01.03.2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, pe motiv că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina apelantului-reclamant, întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligațiile puse în sarcina sa prin încheierea de ședință din 22 octombrie 2022 (obligația de a depune la dosar relații privind demersurile suplimentare efectuate în vederea recuperării prejudiciului afirmat prin cererea de chemare în judecată; obligația de a preciza în mod exact ce obiecte au dosarele nr. x/2021 respectiv nr. x/2022 și de a depune la dosarul cauzei acțiunea care face obiectul respectivelor dosare; obligația de a menționa exact dacă și la ce dată a fost încasată suma de 13.080.909 RON pretins a fi fost consemnată de numitul B. la C., iar în cazul în care suma nu a fost încasată să precizeze care este motivul pentru care această sumă nu a fost încasată). De asemenea, Curtea a reținut că părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească obligațiile stabilite de instanță în sarcina acestora, dar și actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de judecător.

Prin notele de ședință depuse la dosarul de recurs la data de 13 februarie 2024, recurentul-pârât a solicitat să se constate că prezentul recurs a rămas fără obiect, întrucât a formulat cerere de repunere pe rol, în termenul de perimare, aceasta fiind încuviințată, iar apelurile soluționate prin decizia civilă nr. 1360A din 03 noiembrie 2023. Împreună cu notele de ședință, a depus și încheierea din 20 octombrie 2023, dar și decizia civilă anterior menționată .

Înalta Curte nu poate primi însă solicitarea recurentului-pârât, în sensul de a se constata că recursul a rămas fără obiect, întrucât obiectul recursului îl reprezintă însăși încheierea atacată. Chiar dacă dispozițiile art. 483 C. proc. civ. nu fac nicio referire la încheieri, analiza obiectului recursului trebuie să aibă în vedere și încheierile, fie că este vorba de încheierile premergătoare, fie de încheieri prin care se finalizează procesul. Încheierea prin care s-a statuat asupra suspendării, cum este cea recurată în prezenta cauză, este o încheiere premergătoare care poate fi atacată, în mod separat, cu recurs. Ca atare, având în vedere că obiectul recursului de față îl reprezintă încheierea din 13 ianuarie 2023, încheiere ce există, nefiind desființată, nu se poate reține că recursul a rămas fără obiect.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-pârât a vizat nemulțumirea acestuia legată de măsura dispusă de instanța de apel, în sensul suspendării judecării apelului său. Or, având în vedere că pricina a fost repusă pe rol la data de 20 octombrie 2023 și soluționată la data de 03 noiembrie 2023, astfel cum a susținut recurentul-pârât și cum de altfel rezultă și din actele depuse la dosar (încheierea de ședință din 20 octombrie 2023 și decizia civilă nr. 1360A din 03 noiembrie 2023), Înalta Curte constată că partea nu mai are un interes actual în exercitarea acestei căi extraordinare de atac, conform dispozițiilor legale mai sus menționate.

Ca atare, demersul procesual a rămas fără finalitate practică din punct de vedere juridic, câtă vreme situația care a determinat formularea cererii de recurs, respectiv suspendarea judecății, a încetat, fără a avea drept consecință un rezultat vătămător pentru recurentul-pârât, cum ar fi intervenirea perimării cererii sale.

Or, având în vedere că menționata cerință a interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe tot parcursul procesului, iar nu numai la momentul introducerii acțiunii, soluția consacrată jurisprudențial în atare situații este aceea a respingerii acțiunii ca lipsită de interes.

Pentru considerentele expuse, reținând și dispozițiile art. 458 C. proc. civ., potrivit cărora "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane", Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva încheierii de ședință din 13 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțate în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2024.