ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 756/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată la data de 17.12.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, contestatoarea A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Ministerul Justiției, anularea deciziei civile nr. 672R/30.10.2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de aceeași contestatoare împotriva deciziei civile nr. 310/11.04.2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Prin decizia nr. 931R din 15 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, ca neîntemeiată, s-au respins cererile de sesizare a Curții Constituționale și a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulate de contestatoare, s-a admis excepția tardivității cu privire la "excepția de nulitate absolută și de drept" invocată de contestatoare și calificată din oficiu de Curte ca motiv al contestației în anulare și a fost respins acest motiv de contestație în anulare ca tardiv formulat. S-a respins în rest, ca neîntemeiată, contestația în anulare.

Împotriva deciziei nr. 931R din 15 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a declarat recurs contestatoarea A..

În motivare, recurenta a arătat că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, precum și procedura prevăzută de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare CCR printr-o încheiere distinctă.

Susține că la termenul din 8.12.2021 a fost informată că instanța a rămas în pronunțare și i s-au comunicat măsurile dispuse, motiv pentru care a solicitat acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, necesar pentru soluționarea cererii de îndreptare a încheierii din 22.09.2021 și a cererii de lămurire dispozitiv din 13.10.2021, însă i s-a comunicat că poate depune concluzii scrise până la termenul la care s-a amânat pronunțarea.

Arată că, deși i s-a comunicat motivul suplimentar al contestației în anulare în calificarea dată de instanță excepției de nulitate absolută și de drept a hotărârii obiect al contestației și intimatul nu a depus întâmpinare și nu a invocat nici o excepție cu privire la acest motiv suplimentar, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității lui, fără o motivare în drept, ca aspect nou al repunerii pe rol a cererii de sesizare a Curții Constituționale ulterior termenului de 12.05.2021 când tot instanța a convertit respectiva excepție în motiv suplimentar, așa încât nu numai încălcarea legii, dar și încălcarea principiului egalității de arme este la fel de evidentă.

Susține că întrucât obiectul cererii de lămurire a fost dispozitivul încheierii de la 13.10.2021 de repunere pe rol a cererilor de sesizare a CJUE și CCR pentru rediscutarea unor chestiuni legate de admisibilitatea lor din perspectiva unor aspecte noi, având caracter prejudicial, se impunea pentru respectarea garanțiilor procesuale, soluționarea acestora după epuizarea procedurii art. 443 C. proc. civ.

Evocă decizia nr. 233 din 7 aprilie 2021 pronunțată de Curtea Constituțională.

Ulterior, contestatoarea a depus o completare a motivelor de recurs cu "argumente generate de motivarea ulterioară a încheierii de dezbateri din 8.12.2021 și a deciziei".

Arată în esență, că respectivele cereri de îndreptare și lămurire dispozitiv nu au primit termen de soluționare, că nu a fost citată, că nu apăreau pe lista camerei de consiliu și că nu a figurat niciun interval orar în sensul art. 215 alin. (1) C. proc. civ.

În mod greșit s-a reținut că ar fi solicitat judecata în lipsă și s-a trecut la soluționare, câtă vreme această solicitare a vizat doar contestația în anulare.

Instanța a ignorat argumentele formulate prin concluziile depuse pentru amânarea de pronunțare din data de 6.10.2021, când a completat cererea de sesizare a CCR.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 ianuarie 2022, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 9, care prin rezoluția de primire a dosarului din data de 10 februarie 2022 a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare.

Prin rezoluția completului din 16 martie 2022, s-a stabilit termen de judecată la 5 aprilie 2022.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând hotărârea recurată, prin prisma soluției date asupra cererii de sesizare a instanței de contencios contituțional, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte va proceda la examinarea cererii de recurs în raport de decizia Curții Constituționale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, prin care s-a stabilit că "…dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești".

Prin criticile formulate în memoriul de recurs, precum și în completarea motivelor inițiale, ce nu au fost subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurenta a susținut: încălcarea de către curtea de apel, a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional prin încheiere distinctă; că respectivele cereri de îndreptare și lămurire dispozitiv nu au fost soluționate, nu a fost citată pentru soluționarea acestora și nici nu a fost stabilit un interval orar în sensul art. 215 alin. (1) C. proc. civ., iar cererile de sesizare CJUE și CCR trebuiau soluționate după epuizarea procedurii prevăzute de art. 443 C. proc. civ. că judecata în lipsă viza doar contestația în anulare; că instanța a convertit excepția de nulitate în motiv suplimentar al contestației în anulare și a invocat din oficiu excepția tardivității lui, fără o motivare în drept și fără ca intimatul să depună întâmpinare sau să invoce vreo excepție; instanța a ignorat completarea cererii de sesizare CCR, depusă pentru amânarea de pronunțare din 6.10.2021; încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare și a principiului egalității de arme.

Raportând susținerile recurentei la dispozițiile legale menționate și la hotărârea recurată, Înalta Curte constată că aceasta a sesizat curtea de apel cu soluționarea contestației în anulare formulate împotriva deciziei civile nr. 672R/30.10.2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, contestația în anulare formulate de aceeași contestatoare împotriva deciziei civile nr. 310/11.04.2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2015.

La termenul de judecată din 12 mai 2021, contestatoarea a invocat excepția de nulitate absolută și nulitate de drept a deciziei civile nr. 672/2020, care formează obiectul contestației în anulare, arătând că aceasta a fost redactată de fostul judecător B. la o dată la care nu mai avea această calitate, fiind eliberată din funcție la 10.11.2020 prin Decretul Președintelui României, iar instanța a constatat că această excepție vizează un motiv suplimentar de nulitate a hotărârii și a amânat cauza pentru ca intimatul să-și exprime punctul de vedere.

Înalta Curte constată că în mod corect "excepția de nulitate absolută și nulitate de drept a deciziei civile nr. 672/2020", a cărei anulare s-a solicitat de către contestatoare, a fost calificată prin decizia recurată drept motiv suplimentar al contestației în anulare.

Căile de atac reprezintă mijloacele procedurale prin intermediul cărora părțile interesate sau procurorul au posibilitatea de a solicita și obține desființarea/anularea hotărârilor judecătorești nelegale sau netemeinice.

Prin urmare, hotărârile judecătorești pot fi anulate doar prin intermediul căilor de atac, prin motivele acestora, iar nu prin invocarea unor excepții.

La termenul de judecată din 22 septembrie 2021, contestatoarea a depus o cerere de sesizare CJUE și alta de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază și a art. 426 alin. (5) C. proc. civ., ca fiind contrare prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 CEDO, art. 124 alin. (1) referitoare la înfăptuirea justiției, precum și art. 1 alin. (3) din Constituție privind valorile supreme ale demnității și dreptății în statul de drept, legat de împrejurarea că redactarea/motivarea deciziei contestate a avut loc la un moment ulterior pronunțării, când membrul redactor al completului nu mai avea exercițiul funcției de judecător, iar instanța de contestație în anulare, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării asupra acestor două cereri la data de 6 octombrie 2021.

După ce instanța a rămas în pronunțare, la data de 4 octombrie 2021 contestatoarea a depus concluzii scrise prin care a arătat că înțelege să completeze cererea de sesizare a CCR, respectiv pct. 2 lit. c) a acesteia, care privește legătura dispozițiilor obiect al excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, respectiv și cu motivele de contestație în anulare formulate inițial, contestatoarea ignorând însă, faptul că în raport cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ., după închiderea dezbaterilor asupra celor două cereri de sesizare, părțile nu mai pot depune nicio cerere de completare sau modificare a cererilor rămase în pronunțare și niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luate în seamă.

Astfel, prin concluziile scrise (singurele pe care părțile le pot depune la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor, date fiind prevederile art. 244 și art. 394 C. proc. civ.), Înalta Curte constată că acestea trebuie să vizeze potrivit art. 244 alin. (2) C. proc. civ., împrejurările de fapt și de drept la care părțile s-au referit în notele inițiale sau în concluziile orale, acestea neputând aduce în atenția instanței, pe această cale, elemente de fapt și de drept noi, care nu au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii și care nu au fost formulate în cererea inițială de sesizare a instanței de contencios constituțional, pentru că astfel, ar fi încălcate principiile dreptului la apărare, al contradictorialității și al dreptului la un proces echitabil în referire la celelalte părți procesuale, reglementate de prevederile art. 13, art. 14 și art. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, cererea de completare a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional nu mai putea fi valorificată, sancțiunea care a intervenit fiind neluarea sa în seamă.

Prin încheierea din 6 octombrie 2021, instanța, în aceeași compunere și pentru același motiv, a amânat pronunțarea asupra celor două cereri la 13 octombrie 2021 când, în timpul deliberării, a constatat că se impune ca, din perspectiva unor aspecte noi legate de motivele contestației în anulare, să se rediscute unele chestiuni legate de admisibilitatea cererilor de sesizare a CJUE și a CCR, motiv pentru care a repus cauza pe rol și a acordat termen la 8.12.2021, cu citarea părților.

La termenul de judecată din 8 decembrie 2021, constatând că procedura de citare este legal îndeplinită, constatând de asemenea, lipsa părților, dar și solicitarea de judecată în lipsă formulată în cadrul contestației în anulare, Curtea de Apel București a respins cererea de îndreptare a erorii materiale și cererea de lămurire a dispozitivului încheierii de ședință din data de 13.10.2021, formulate de contestatoare.

Instanța a pus în discuție în continuare "tardivitatea motivului de contestație constând în nulitatea absolută a hotărârii atacate pentru lipsa calității de magistrat a redactorului deciziei și a celorlalte motive indicate în cererea depusă la data de 12.05.2021, precum și reluarea discuției cu privire la admisibilitatea sesizării Curții Constituționale și necesitatea sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în raport de soluția dată chestiunii tardivității cererii privitoare la nulitatea deciziei" și a reținut cauza în pronunțare, arătând că în măsura depășirii acestor incidente, va lua în deliberare și contestația în anulare formulată.

Așadar, instanța de judecată s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, după soluționarea cererilor de îndreptare și lămurire pe care recurenta le aprecia ca având caracter prejudicial, necesitând a fi rezolvate înaintea cererii de sesizare.

După reținerea cauzei în pronunțare s-a prezentat contestatoarea căreia i s-au comunicat măsurile dispuse și faptul că se va amâna pronunțarea la 15 decembrie 2021 pentru a-i da posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise.

Așadar, la termenul de judecată din 8 decembrie 2021, instanța a constatat lipsa părților la apelul nominal, dar și faptul că s-a solicitat judecata în lipsă prin contestația în anulare.

Prin motivele recursului de față, contestatoarea a susținut că în mod eronat s-a procedat la soluționarea cauzei, câtă vreme nu a solicitat judecata cauzei în lipsă și cu privire la cererea de lămurire dispozitiv a încheierii din 13.10.2021 sau prin celelalte cereri formulate.

Or, Înalta Curte constată că art. 223 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care lipsesc ambele părți, dacă cel puțin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă".

Conform art. 411 alin. (2) C. proc. civ., "cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată".

În cauza de față aceste condiții au fost îndeplinite, pentru că recurenta de față a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin contestația în anulare, cu care a fost învestită Curtea de Apel București.

Ca urmare, această cerere urma a fi avută în vedere în tot cuprinsul dosarului de contestație în anulare, până la soluționarea cauzei, deci până la momentul la care instanța urma să se dezînvestească, deci inclusiv cu privire la orice cereri incidentale, cum este de exemplu, cea de sesizare a Curții Constituționale.

De asemenea, nu pot fi primite alegațiile recurentei în sensul că nu au fost soluționate cererile de îndreptare a încheierii de ședință din 22.09.2021 și de lămurire a dispozitivului încheierii de ședință din 13.10.2021, acest aspect rezultând chiar din practicaua încheierii de dezbateri din data de 8 decembrie 2021, când instanța a constatat că prin serviciul Registratură contestatoarea a depus aceste cereri, la 18.10.2021 și față de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, a reținut în ceea ce privește cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de contestatoare, că aceasta nu produce consecințe juridice concrete cu privire la analiza necesității sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, indiferent dacă este sau nu înlăturat termenul "admisibilitate" și că ulterior va fi evitat acest termen. În ceea ce privește cererea de lămurire a dispozitivului încheierii de ședință din data de 13.10.2021 formulată de contestatoare, Curtea de apel a apreciat că acesta este clar, în sensul că s-a dispus repunerea pe rol în vederea discutării unor aspecte noi, aspecte noi cognoscibile la termenul de judecată din 08,12,2021, astfel că a respins și această cerere.

Așadar, întrucât curtea de apel a precizat în mod expres în soluționarea cererii de lămurire, faptul că aspectele noi urmează a fi cunoscute la termenul respectiv, din data de 08.12.2021, termen pentru când contestatoarea a fost citată și când instanța a ilustrat și a pus în discuție aceste aspecte noi (reprezentate de excepția de tardivitate a motivului suplimentar de contestație în anulare), rezultă că nici art. 400 C. proc. civ. invocat de recurentă nu a fost deturnat în privința încheierii din 13.10.2021 de la finalitatea instituită de legiuitor, nefiind așadar incident nici art. 174 alin. (2) C. proc. civ. menționat de recurentă.

Contrar susținerilor recurentei, cele două cereri apreciate a fi prejudiciale (de îndreptare și de lămurire) au primit termen de judecată din partea completului, respectiv 08.12.2021, ora 10:00 (a se vedea rezoluțiile aplicate de judecător pe cele două cereri - dosar curte de apel).

Mai mult, la dosarul Curții de Apel București se află dovada îndeplinirii procedurii de citare cu această parte, contestatoarea fiind citată pentru termenul de judecată din data de 8 decembrie 2021, astfel că susținerile acesteia referitoare la lipsa citării și încălcarea astfel, inclusiv a art. 443 alin. (2) C. proc. civ., nu pot fi primite.

În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor art. 215 alin. (1) C. proc. civ. în referire la art. 7 din același cod, Înalta Curte constată că la dosar CAB se află un extras de pe portalul instanțelor de judecată cu privire la dosarul în cauză din care rezultă că instanța a fixat ora 10:00 pentru strigarea contestației în anulare ce făcea obiectul dosarului nr. x/2020 Recurenta însăși recunoaște prin motivele sale de recurs, că a luat cunoștință de dispozitivul indicat al încheierii - incluzând deci și ora prezentării - încă din octombrie 2021:

"3. Observând conținutul inexact și abstract al acestui dispozitiv, la data de 18.10.2021 am înregistrat o cerere de îndreptare eroare materială (...)" .

Prin urmare, în mod just s-a procedat la dezbaterea cauzei la ora 10:00, nefiind nesocotită lista de ședință pentru a se atrage astfel, o încălcare a dreptului la apărare în sensul susținut de recurentă, parte procesuală ce s-a prezentat în sala de ședință mai târziu, după închiderea dezbaterilor în dosar și care formulase, așa cum s-a arătat mai sus, o cerere de judecare a cauzei în lipsă. Recurenta însăși recunoaște prin motivele de recurs că a ajuns în sala de ședință la ora 10 și 10 minute, când ședința completului în format de trei judecători se terminase, al treilea membru al completului părăsind sala de judecată . Prezentându-se în sala de ședință după ora stabilită pentru strigarea cauzei, recurenta petentă și -a asumat astfel riscul procedural ca a sa pricină să fie soluționată în lipsa dumneaei, acest fapt culpabil al recurentei neputând pe cale de consecință, genera astfel, o afectare a dreptului părții la apărare, la contradictorialitate, la egalitate de arme în procesul civil, la efectivitatea drepturilor procesuale, astfel cum dumneaei a invocat în recurs.

Înalta Curte constată așadar, faptul că în cauză, sunt îndeplinite cerințele art. 215 alin. (1) C. proc. civ., art. 211 C. proc. civ. și art. 157 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. (text de lege ultim care are în vedere chiar ora înfățișării și nu intervalul orar), întrucât completul de judecată a indicat și partea a luat cunoștință, fiind și citată, (de) chiar ora exactă a luării cauzei și nu ora de început a intervalului orar al apelării pricinii. Din această perspectivă, nu este incidentă sanțiunea nulității reglementată de art. 157 alin. (3) C. proc. civ., invocată de recurentă.

De altfel, pentru a da posibilitatea părții să depună concluzii scrise față de aspectele luate în discuție la acest termen, care i-au fost aduse la cunoștință de președintele completului la momentul prezentării tardive a părții procesuale în sala de judecată, instanța a dispus amânarea pronunțării, fiind indiferent din această perspectivă faptul că această amânare a pronunțării era benefică și celeilalte părți procesuale.

Tot la termenul din 8 decembrie 2021, a fost pusă în discuție tardivitatea motivului de contestație constând în "excepția nulității absolute și de drept" a hotărârii atacate, această excepție de tardivitate putând fi invocată de către instanță din oficiu, și nu doar de către intimat, cum a susținut recurenta, întrucât excepția de tardivitate era una absolută, de ordine publică, întrucât privea legala învestire a instanței de judecată cu contestația în anulare, cu un motiv al acesteia.

Curtea de apel a calificat excepția nulității absolute a deciziei civile contestate, ca reprezentând un motiv nou, suplimentar de contestație în anulare, chiar la termenul din 12.05.2021, precizând în mod expres la acea dată, că el urmează a fi verificat, după comunicarea către partea adversă care s-a dispus la acel termen, astfel încât raportat la aceste elemente, nu se poate invoca în mod fondat încălcarea caracterului interlocutoriu al respectivei încheieri de ședință, astfel cum invocă recurenta.

Prin decizia pronunțată instanța a reținut corect că acest motiv a fost invocat la data de 12.05.2021, cu mai mult de 15 zile după data de 10.12.2020 când i-a fost comunicată contestatoarei hotărârea contestată (potrivit și susținerii acesteia din contestația în anulare formulată), astfel că în mod just s-a constatat că acest motiv a fost formulat cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 506 C. proc. civ., termenul fiind depășit chiar și în raport cu data introducerii contestației în anulare (17.12.2020), astfel încât acest motiv de contestație în anulare nu poate fi evaluat și sub aspectul fondului său, precum recurenta antamează prin parte din criticile formulate în recurs (a se vedea paragraful 10.9 din argumentele completatoare ale motivelor de recurs).

Referitor la modalitatea în care curtea de apel a judecat cererea ce conținea excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte constată că aceasta a fost examinată în raport de soluția adoptată asupra motivului de contestație constând în "excepția nulității absolute și de drept" a hotărârii atacate.

Cum motivul suplimentar al contestației în anulare a fost formulat tardiv, iar prin cererea de sesizare a Curții Constituționale contestatoarea invocase excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază și a art. 426 alin. (5) C. proc. civ., legat de împrejurarea că redactarea/motivarea deciziei contestate a avut loc la un moment ulterior pronunțării, când membrul redactor al completului nu mai avea exercițiul funcției de judecător, deci aspecte legate de motivul de contestație declarat tardiv, în mod corect instanța a constatat că o eventuală decizie a CCR nu ar mai influența cu nimic judecata pricinii și nu ar mai prezenta vreo utilitate.

În raport de această succesiune a judecății, Înalta Curte apreciază că era inutilă analiza în continuare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, întrucât, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată, fiind imperativ necesar ca dispozițiile pretins neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului ar fi ridicată și oricare ar fi obiectul acestuia.

Ca atare, nu se pune problema încălcării de către curtea de apel a dispozițiilor legale evocate sub acest aspect de recurenta-contestatoare, acesteia neproducându-i-se vătămarea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a fi posibilă constatarea nulității actelor de procedură.

Referitor la nemotivarea soluției date asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, motiv de recurs ce poate fi încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat.

Astfel, se constată că instanța a argumentat motivul pentru care a adoptat soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, arătând - astfel cum s-a expus - în cuprinsul hotărârii că prin această cerere, contestatoarea a făcut referire la nulitatea hotărârii atacate ca urmare a ipoteticei redactări și semnări a acesteia de către judecătorul redactor după momentul pierderii calității de magistrat prin pensionare, adică la motivul suplimentar al contestației în anulare constatat însă, a fi fost formulat tardiv.

Or, astfel cum s-a arătat, dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 condiționează admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale de legătura acesteia cu soluționarea cauzei în care a fost invocată, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul său.

În speță, această conexiune nu a fost confirmată, în raport de soluția pronunțată asupra motivului suplimentar al contestației în anulare formulat tardiv, aspect ce făcut inutilă efectuarea de către instanță a procedurii prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Reiese astfel, că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate își găsește fundamentul în considerentele deciziei recurate, care au fost detaliate corespunzător obligației legale de motivare, prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte reține că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, deși art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și a Libertăților Fundamentale ale Omului impune instanțelor naționale să își motiveze hotărârile, această obligație nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare argument ridicat, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, obligația de motivare presupunând o expunere a argumentelor care, prin conținutul lor, sunt de natură să influențeze soluția.

Față de aceste aspecte, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea hotărârii recurate permițând verificarea conformității sale în raport cu analiza susținerilor părților, soluția de respingere a cererii de sesizare nefiind așadar, arbitrară, cum invocă recurenta.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că atât timp cât instanța sesizată s-a pronunțat asupra cererii de trimitere a excepției de neconstituționalitate la Curtea Constituțională, fie și prin decizia pronunțată, nu se poate invoca în mod fondat, nulitatea actului de procedură în sensul art. 175- art. 176 C. proc. civ., ca urmare a nepronunțării instanței prin încheiere, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât pe de o parte, nu sunt afectate categorii de prevederi legale din cele enunțate la art. 176 C. proc. civ., iar pe de altă parte, nu s-a produs în acest mod, nici o vătămare concretă recurentei petente, nefiind ignorat în cauză nici art. 7 alin. (1) C. proc. civ. și nici principiul bunei-credințe procesuale.

În egală măsură, recurenta arată dezvoltat că succesiunea și maniera de realizare a actelor procedurale efectuate de instanța de judecată ilustrează lipsa de imparțialitate a acesteia, cu concluzia caracterului nelegal al completului de judecată. Recurenta omite însă, împrejurarea că mijlocul procedural pus la îndemână de către legiuitor pentru a sancționa imparțialitatea completului de judecată îl reprezintă instituția procesuală a recuzării, reglementată de art. 41 și urm. C. proc. civ., mijloc de care petenta nu a înțeles să uziteze în faza procesuală a fondului.

În egală măsură, Înalta Curte observă că recurenta a completat motivele de recurs cu argumentele completatoare (depuse la filele x și urm. dosar recurs), după comunicarea deciziei civile prin care a fost soluționată inclusiv cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional, instanța prezentă de recurs analizând și aceste argumente completatoare, astfel încât criticile recurentei relative încălcării de către curtea de apel, a dreptului la un proces echitabil, precum și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, ca urmare a nemotivării soluției o dată cu pronunțarea sa, critici care vizează în acest context, și Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2021 pronunțată de Curtea Constituțională în materie procesual penală, sunt nefondate.

Înalta Curte constată în privința criticilor referitoare la faptul că i s-ar fi comunicat petentei de către președintele completului de judecată, în mod nereal, că s-ar fi amânat pronunțarea și asupra cererii de lămurire, că mențiunile expuse în cadrul încheierii civile de către completul de judecată, referitoare la faptul că i-a comunicat în rezumat petentei măsurile dispuse în lipsa sa (deci inclusiv soluționarea cererii de lămurire) nu pot fi răsturnate decât prin procedura înscrierii în fals, fiind constatări proprii ale instanței respective de judecată, procedură reglementată de art. 270 C. proc. civ., încheierea de ședință fiind un înscris autentic, procedură de care însă, recurenta prezentă nu a uzat.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la nerespectarea dispozitivului și a limitelor încheierii din 13.10.2021, în condițiile în care la termenul de judecată din 08.12.2021 s-a procedat la punerea în discuție a unui motiv de contestație în anulare (sub aspectul tardivității), întrucât astfel cum s-a expus anterior, acest aspect constituia chiar elementul nou care urma a fi pus în discuție, la care se referea încheierea de ședință din 13.10.2021.

Constatând totodată, că toate aceste argumente expuse în prezenta decizie civilă, sunt arondate de Înalta Curte exclusiv soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte, în raport de ansamblul considerentele expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 931R din 15 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 931R din 15 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2022.