ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 749/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2020 la data de 11.03.2020, reclamanta Instituția Prefectului-județul Buzău a solicitat obligarea pârâtei Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din comuna Vâlcele, județul Buzău, la plata sumei de 280.780,00 RON reprezentând paguba produsă din culpa acesteia reclamantei aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Prin sentința civilă nr. 784 din data de 17 noiembrie 2020, Tribunalul Buzău, secția I civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 1501 din 10 iunie 2021 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 784 din 17 noiembrie 2020 a Tribunalului Buzău.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs reclamanta Instituția Prefectului-județul Buzău, formulând, în esență, următoarele critici:

Există un raport de cauzalitate între faptele Comisiei Locale Vâlcelele și prejudiciul material adus bugetului Ministerului Afacerilor Interne și implicit bugetului de stat prin plata sumei de 280.780 RON penalități stabilite în sarcina Comisiei Județene Buzău.

A expus în continuare, pe larg și cronologic, elementele de fapt în temeiul cărora a apreciat că intimata se face vinovată de comiterea de fapte care au determinat prejudiciul cauzat bugetului public, anterior menționat.

A precizat de asemenea, că în ceea ce privește prevederile art. 6 din H.G. nr. 890/2005, instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere și prevederile art. 5 din H.G. nr. 890/2005, articol care stipulează atribuțiile comisiilor locale și care se referă, printre altele, la stabilirea mărimii și amplasamentului suprafeței de teren, propunerii de alte amplasamente atunci când vechiul amplasament este atribuit în mod legal, altor personae, identificarea amplasamentelor atribuite ilegal și sesizarea primarului în acest sens.

Nașterea titlului executoriu care a condus la plata penalităților s-a produs din culpa Comisiei locale Vîlcelele. Astfel, deși la nivelul UAT Vîlcelele a existat teren disponibil la rezerva comisiei locale, încă de la data depunerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate de către petenta A., contrar propunerii și declarațiilor consemnate și însușite de membrii comisiei locale Vîlcelele în procesul-verbal nr. x/21.06.2002, Comisia locală Vîlcelele nu a procedat la punerea în posesie a petentei și întocmirea documentației premergătoare emiterii titlului de proprietate încă de la nivelul anilor 2000 - 2002 - acestea constituie faptele ilicite.

In ceea ce privește susținerea Curții de Apel Ploiești în sensul că "împrejurarea că prin raportul de cercetare administrativă nr. x din data de 08.09.2017 s-ar fi stabilit că situația creată se datorează culpei pârâtei, nu este de natură a conduce la admiterea unui demers având obiectul celui pendinte, acesta fiind întocmit de angajați din cadrul reclamantei, la solicitarea Direcției Generale Juridice a Ministerului Afacerilor Interne", recurenta susține că a înțeles să uzeze de acest document în susținerea situației de fapt, întrucât toate aspectele relatate sunt susținute prin documente ce au fost depuse la dosarul cauzei. Astfel, apreciază că cele menționate nu reprezintă doar o relatare subiectivă din partea unor angajați ai instituției, fiecare aspect consemnat fiind întărit de documentul în baza căruia s-a fundamentat ideea respectivă.

În ceea ce privește cauza penală la care a făcut referire, apreciază că instanța de apel a reținut în mod eronat faptul că întrucât sunt incidente dispozițiile C. proc. pen. privitoare la prescripție, nu are relevanță faptul că printr-o încheiere pronunțată s-a dispus desființarea ordonanței de clasare. Menționează faptul că în dosarul penal nr. x/2017 se efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 297 C. pen., art. 322 C. pen. și art. 323 C. pen. .

Privitor la prejudiciul cauzat, susține că este evident că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1349, 1357, 1381, 1382 din C. civ., respectiv există prejudiciu, faptă ilicită, raport de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită și vinovăție.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ.

II. Analizând recursul din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia.

Prin demersul judiciar inițiat la data de 11.03.2020, reclamanta Instituția Prefectului - Județul Buzău a solicitat, invocând dipozițiile din materia răspunderii civile delictuale, obligarea pârâtei Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Vâlcelele, la plata sumei de 280.780,00 RON, achitate de reclamantă în calitate de terț poprit al debitoarei Comisia Județeană Buzău de aplicare a legilor fondului funciar.

Fapta ilicită imputată Comisiei locale Vâlcelele constă în faptul că aceasta ar fi ascuns că în rezerva sa de teren ar fi existat teren (încă de) la momentul formulării cererii de reconstituire de către petenta A., inducând astfel în eroare Comisia Județeană de aplicare a legilor funciare, atitudine care a condus la mai multe litigii având în cele din urmă drept consecință obligarea reclamantului la plata sumei menționate în petitul cererii de chemare în judecată. De asemenea, se mai impută de către reclamantă pârâtei faptul că ulterior identificării unei rezerve retrocedabile în urma inventarierii din 2015, pârâta ar fi rămas în pasivitate vreme îndelungată până a pus-o pe numita A. în posesie, fapt care a generat penalitățile pe care reclamanta a trebuit să le plătească în final, persoanei fizice indicate.

Instanțele devolutive ale fondului cauzei au reținut în cadrul situației definitive a cauzei, în lipsa administrării de noi probe în recurs, că rezerva de teren retrocedabil a fost identificată ulterior, în anul 2015 și că pârâta nu ar fi dat dovadă de pasivitate în a o pune ulterior sentinței civile nr. 944 din data de 18 iunie 2009 pronunțate de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2009 pe creditoare în posesie, că debitorii acestei hotărâri judecătorești care trebuiau să o pună în executare imediat erau reclamanta și Comisia Locală Boldu, instanțele de fond reținând astfel lipsa elementului răspunderii civile delictuale al existenței unei fapte ilicite a pârâtei și constatând inutilitatea cercetării în continuare a celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale imputate.

Or, cvasiunanimitatea criticilor din recurs vizează reevaluarea situației de fapt a cauzei, recurenta ilustrând împrejurări care în aprecierea sa ar fi determinat obligarea acesteia, în final, la plata sumei respective de bani și solicitând astfel instanței de recurs să rețină pe baza tuturor acestor împrejurări expuse, existența unei fapte ilicite în sarcina intimatei.

În recurs, în lipsa administrării de noi probe, Înalta Curte nu poate reevalua prin prisma probelor administrate în fața celorlalte două instanțe, situația de fapt a cauzei, apanaj al instanțelor devolutive ale fondului, date fiind limitele controlului său jurisdicțional prevăzut de art. 488 C. proc. civ., limite exclusive de nelegalitate.

Singurele critici care se decelează a fi de nelegalitate, sunt cele referitoare la ignorarea de către curtea de apel a art. 5 H.G. nr. 890/2005. Astfel, prin memoriul de recurs, reclamanta susține că potrivit art. 6 din H.G. nr. 890/2005 avea atributul de a verifica documentele transmise de către comisiile locale și nu de a verifica adevărul celor consemnate în propunerile de despăgubiri, pârâtei revenindu-i toate obligațiile de identificare a terenurilor, de măsurare și propunere a amplasamentelor, având în vedere prevederile art. 5 din H.G. nr. 890/2005, aspect ignorat de către instanța de apel, aceste critici putând fi încadrabile în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Evaluându-le, Înalta Curte observă că reclamanta a solicitat a recupera de la pârâtă suma plătită în baza sentinței civile nr. 7494/19.06.2015 a Judecătoriei Buzău, pronunțate în dosarul nr. x/2015, ce a avut ca obiect plata penalităților de întârziere datorate în baza sentinței civile nr. 944 din data de 18 iunie 2009 pronunțate de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2009, prin care s-a admis plângerea formulată de petenta A. în contradictoriu cu intimatele Comisiile Locale pentru Legea Fondului Funciar ale comunelor Vîlcelele și Boldu și Comisia Județeană pentru Legea Fondului Funciar Buzău și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate petentei pentru suprafața de 40 ha fizic pe raza comunei Boldu, jud. Buzău, eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de teren de 40 ha de către Comisia Județeană Buzău și punerea efectivă în posesie cu terenul de către Comisia Locală Boldu, sub sancțiunea plății de daune cominatorii, obligații care au fost stabilite în sarcina exclusiv a reclamantei prezente și a Comisiei Locale comuna Boldu, nu și a Comisiei Locale a comunei Vîlcelele.

Prin sentința civilă nr. 944 din data de 18 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, s-a dispus acordarea de teren pe raza comunei Boldu, pentru că s-a reținut că la nivelul comunei Vîlcelele nu există teren disponibil:

"Comisia locală Vîlcelele a aprobat cererea acordându-i despăgubiri, hotărârea fiind menținută și de Comisia jud. Buzău pe motivul că la nivelul comunei Vîlcelele nu mai există terenuri disponibile pentru a fi atribuite în fizic". Astfel, inexistența de teren disponibil pe raza comunei Vâlcelele este premisa dispoziției instanței respective de acordare pe raza comunei Boldu.

Prin prezentul dosar, reclamanta invocă faptul că pârâta a ascuns faptul că avea în realitate teren disponibil pentru reconstituire, încă de la momentul formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate de către numita A. și invocă în acest sens mai multe probe pe care le reliefează și analizează și în cererea de recurs.

Or, o astfel de susținere (că la nivelul comunei Vâlcelele ar fi existat de fapt teren disponibil pentru reconstituirea în natură a dreptului numitei A., încă de la momentul cererii de reconstituire formulate de aceasta) este de natură să contrazică statuările intrate în autoritatea de lucru judecat în sens pozitiv, conform art. 430 C. proc. civ., menționate, ale sentinței nr. 944/18.06.2009 pronunțate de Judecătoria Râmnicu Sărat, definitivă, staturări conform cărora s-a reținut că nu exista teren disponibil pe raza comunei Vâlcelele.

Înalta Curte constată că în cauză nu s-a învederat și cu atât mai puțin dovedit, că sentința nr. 944/18.06.2009 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat ar fi fost desființată în vreo cale de atac ordinară sau extraordinară, în baza probelor pe care recurenta înțelege să le invoce în prezenta cauză, între altele: dosarul penal nr. x/2017 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, care potrivit aserțiunilor recurentei înseși se află încă în faza de cercetare penală la inspectoratul de poliție sau încheiereea de ședință a Judecătoriei Râmnicu Sărat, pronunțată la 22.09.2015, conform căreia s-au desființat mai multe titluri de proprietate emise în intervalul 1993 - 1996 pe raza comunei Vâlcelele. Dimpotrivă, Înalta Curte constată că pe verso-ul sentinței civile nr. 944 din data de 18 iunie 2009 pronunțate de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2009, apare mențiunea "definitivă și irevocabilă la 19.03.2010 prin respingerea recursului, prin respingerea cererii de revizuire și respingerea contestației în anulare".

Întrucât sentința civilă nr. 944/2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat având cuprinsul anterior menționat, este definitivă, Înalta Curte constată că instanțele de judecată din prezentul litigiu sunt ținute în algoritmul juridic al cauzei, de statuările judiciare definitive anterioare ale respectivei hotărâri judecătorești.

Pe cale de consecință, raportat la statuarea judiciară anterioară definitivă, că nu exista la acel moment teren disponibil pentru retrocedare pe raza comunei Vâlcelele, Înalta Curte nu poate constata în prezent încălcarea, ignorarea de către instanțele devolutive a art. 5 din H.G. nr. 890/2005 referitoare la atribuțiile comisiei locale, text de lege privit critic, respectiv în raport de dispoz art. 6 din același act normativ.

Celelalte critici din cererea de recurs, referitoare la existența vinovăției intimatei, a existenței prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, nu pot fi primite și analizate de către Înalta Curte atât timp cât instanța de apel, ca de altfel și tribunalul, s-au mărginit în hotărârile pronunțate, la analiza doar a elementului existenței unei fapte ilicite, constatând inutilitatea analizei și a acestor celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale, în raport de concluzia inexistenței faptei ilicite și de caracterul lor cumulativ de îndeplinire.

Prin urmare, față de cele anterior arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Instituția Prefectului - Județul Buzău împotriva deciziei civile nr. 1501 din 10 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2022.