ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 689/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A. și B., au chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României - prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.), solicitând anularea titlului de despăgubire nr. 970 din 15 decembrie 2020, obligarea CNCI să emită o nouă decizie de compensare pentru suma de 2.080.639 RON, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume de la 01 aprilie 2014 și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și c), art. 7 alin. (1), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (2) și art. 2 din O.G. nr. 13/2011, art. 95 alin. (1), art. 330 alin. (1), (2) și (5), art. 451 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 mai 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetentei funcționale a secției a II-a a Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, în esență, că prin art. III din Legea nr. 212/2018, la articolul 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare, după alin. (1) a fost introdus un nou alineat, alin. (1

1

), potrivit cu care "Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii."

Astfel, voința legiuitorului exprimată prin acest text de lege a avut în vedere soluționarea acestor cereri de către secțiile civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii, obiectul prezentei cauze nefiind circumscris unei acțiuni de contencios administrativ, prin raportare la soluțiile pe care le poate pronunța instanta de contencios administrativ, iar obiectul nu face parte nici din cele reglementate de legiuitor la art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Conchizând, această instanță a apreciat că, nefiind solicitată anularea unui act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004, ci plata unor despăgubiri, pe calea unei acțiuni civile, în temeiul art. 129- art. 131 din C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 22 iunie 2021, sub nr. x/2021**.

Prin sentința civilă nr. 1191 din 21 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului Cluj, reținând că, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Cluj, întrucât prin decizia a cărei anulare se solicită, pârâta CNCI a soluționat dosarul de despăgubiri privind un imobil situat în municipiul Cluj-Napoca.

Învestit prin declinare, Tribunalul Cluj, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 45/2022 din 27 ianuarie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, această instanță a reținut că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la dispozițiile art. 41 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc competența în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, întrucât nu se contestă o decizie emisă în temeiul prevederilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, ci un titlu de despăgubire emis conform art. 41 alin. (3) din aceeași lege.

Astfel, instanța a considerat că devin aplicabile dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel", precum și cele ale art. 111 din același cod, potrivit cărora "Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului" și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., care stabilesc că "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Având în vedere că reclamanții au avut posibilitatea să aleagă între instanța în a cărei circumscripție își au sediul pârâții și instanța de la domiciliul lor, fiind vorba despre o cerere îndreptată împotriva unor autorități centrale, înțelegând să introducă acțiunea la Tribunalul București, instanța a apreciat că această ultimă instanță este competentă să soluționeze cererea.

În consecință, având în vedere și prevederile art. 35 alin. (1

1

) din Legea nr. 165/2013, conform cărora "litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor", Tribunalul Cluj, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prealabil, se reține că prezentul conflict negativ de competență a fost generat de reținerile diferite ale celor două instanțe cu privire la dispozițiile legale incidente în speță, Tribunalul București apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, sens în care competența de soluționare soluționare a cauzei aparține secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, iar Tribunalul Cluj, secția civilă reținând că nu se contestă o decizie emisă în temeiul dispozițiilor art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013, ci un titlu de despăgubire emis conform art. 41 alin. (3) din aceeași lege, ipoteză în care sunt incidente prevederile art. 35 alin. (1

1

) din Legea nr. 165/2013, raportat la art. 107 alin. (1), art. 111 și art. 116 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți are ca obiect obligarea pârâtulului Guvernul României, prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, la anularea titlului de despăgubire nr. 970 din 15 decembrie 2020, emis în temeiul dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, și emiterea unei noi decizii de compensare pentru suma de 2.080.639 RON, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume de la 01 aprilie 2014 și până la plata efectivă.

Potrivit dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013:

"(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2

1

) Începând cu 1 ianuarie 2017, cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 RON. (3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. (5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

În raport cu obiectul litigiului, care nu vizează contestarea unei decizii emise în temeiul art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013, ci a unui titlu de despăgubire emis în temeiul art. 41 alin. (3) din aceeași lege, se reține că norma de competență incidentă raportului juridic litigios este cea prevăzută de art. 35 alin. (1

1

) din Legea nr. 165/2013, potrivit cu care litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii.

Înalta Curte reține că art. 35 alin. (1

1

) din Legea nr. 165/2013 a fost introdus prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 658 din 30 iulie 2018, legiuitorul realizând astfel un regim unitar de soluționare a tuturor litigiilor care derivă din aplicarea Legii nr. 165/2013, litigii generate de o pretenție de natură civilă, constând în revendicarea unui drept de proprietate privată, instanțele de drept civil dobândind plenitudine de jurisdicție în soluționarea acestor cauze.

Se reține, totodată, că ulterior modificării și completării aduse art. 35 din Legea nr. 165/2013 prin Legea nr. 212/2018, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 418 din 28 mai 2019. Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în forma modificată prin Legea nr. 111/2019:

"Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării".

Se poate concluziona, printr-o interpretare sistematică a acestor norme, luând, totodată, în considerare și succesiunea cronologică a modificărilor aduse art. 35 din Legea nr. 165/2013, prin Legea nr. 212/2018 și, respectiv, Legea nr. 111/2019, că legiuitorul a înțeles să distingă între litigiile care vizează legalitatea deciziilor emise în temeiul prevederilor art. 33 și 34 (emise de entitățile învestite cu soluționarea cererilor formulate în temeiul legilor reparatorii din materia proprietății Legii nr. 10/2001 sau de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor) sau, după caz, refuzul de soluționare al cererilor adresate acestor entități în temeiul legilor reparatorii din materia proprietății, caz în care competența instanței civile se determină în funcție locul situării imobilului și celelalte litigii care derivă din aplicarea Legii nr. 165/2013.

În privința ultimei categorii de litigii, în absența instituirii prin legea specială a unor criterii de stabilire a instanței civile competente teritorial devin aplicabile dispozițiile de drept comun în această materie, reprezentate de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel", precum și cele ale art. 111 C. proc. civ., potrivit cu care "Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului".

Astfel, dat fiind faptul că dispozițiile art. 111 C. proc. civ. reglementează un caz de competență teritorială de ordine privată, dreptul de opțiune aparține exclusiv reclamantului care, potrivit art. 116 din același cod, are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, reclamanții au ales să sesizeze instanța de la sediul autorității pârâte și, în consecință, prin alegerea făcută, în considerarea dispozițiilor art. art. 35 alin. (1

1

) din Legea nr. 165/2013 raportat la art. 107, art. 111 și art. 116 C. proc. civ., anterior evocate, au învestit, în mod legal, Tribunalul București, fiind stabilită în mod definitiv competența teritorială în favoarea acestei instanțe.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Pronunțată astăzi, 30 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.