ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 612/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, la data de 04 mai 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată, în calitate procesuală de pârât, B. S.A. Voluntari, iar în calitate procesuală de intervenient forțat, pe numitul C., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 euro daune morale și la plata sumei de 10.305 RON daune materiale, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de procesul civil.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1382, art. 1385, art. 1386 și art. 1391 din C. civ., precum și dispozițiile Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 20 septembrie 2020, reclamanta a precizat că înțelege să își mărească cuantumul pretențiilor civile, constând în daune materiale, cu suma de 126 RON, reprezentând contravaloarea suplimentului de expertiză medico-legală.

Prin sentința civilă nr. 2796/2020 din 27 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta A., reprezentată de mama D., împotriva pârâtei S.C. B. S.A., și în contradictoriu cu intervenientul forțat C., și, în consecință, a fost obligată pârâta, ca în calitate de asigurător, să plătească reclamantei suma de 100.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale și suma de 10.431 RON, cu titlu de despăgubiri materiale; a fost respinsă, în rest, acțiunea civilă.

Prin decizia civilă nr. 1287/2021 din 22 septembrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2796 din 27 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a stabilit ca și cuantum al daunelor materiale la plata cărora a fost obligată pârâta suma de 9733 RON, a menținut în rest dispozițiile sentinței atacate; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., reprezentată de mama D., împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei civile nr. 1287/2021 din 22 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A..

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat casarea, în parte, a deciziei recurate, cu privire la daunele morale, arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 și a art. 1349, a art. 1532 și a art. 2213 din C. civ. cu privire la modalitatea de stabilire a despăgubirilor morale; recurenta-pârâtă a mai solicitat desființarea actelor de executare efectuate în baza deciziei recurate, cu consecința întoarcerii executării silite în conformitate cu dispozițiile art. 723 și următoarele din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 22 noiembrie 2021, și repartizat, aleatoriu, spre soluționare completului nr. 10 noul C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, după efectuarea procedurilor de comunicare, a stabilit termen de judecată, în ședință publică, cu citarea părților în vederea judecării cererii de recurs deduse judecății.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților A. și C., care nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 248 din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, respectiv 04 mai 2020:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Conform dispozițiilor legale enunțate, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018.

Începând cu această dată, în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483 C. proc. civ., inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost eliminată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 24 C. proc. civ., "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi (art. 25 din același cod).

Coroborând normele legale enunțate rezultă că pentru litigiile ce au ca obiect cereri formulate în materia asigurărilor, promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, au fost instituite două grade de jurisdicție, anume fond și apel.

În cauza de față, la data de 04 mai 2020, reclamanta A. a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată, formulate în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu pârâtul C., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 euro, reprezentând daune morale și la plata sumei de 10.431 RON, cu titlu de daune materiale.

Toate capetele de cerere ale acțiunii civile deduse judecății reprezintă pretenții pecuniare ale reclamantei, care, în calitate de victimă a unui accident de circulație, a înțeles să solicite instanței de judecată obligarea pârâtei B. S.A. la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit în urma producerii evenimentului rutier.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1382, art. 1385, art. 1386 și art. 1391 din C. civ., precum și dispozițiile Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Potrivit obiectului cererii deduse judecății și a normelor legale invocate de reclamantă, se constată că aceasta se circumscrie materiei asigurărilor, obligațiile pârâtei izvorând dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat (polița de asigurare seria xo/16H16/DV nr. x valabilă de la 19 decembrie 2018 și până la 18 iunie 2019) și producerii riscului asigurat.

Litigiul a fost soluționat, în primă instanță, de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, iar apelul declarat de pârâta B. S.A. a fost soluționat de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a exercitat calea de atac a recursului pârâta B. S.A..

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Aplicând aceste dispoziții legale în speță, se constată că decizia civilă nr. 1287/2021 din 22 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de calea de atac a recursului.

În acest sens, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât în cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a principiului legalității, reglementat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

În raport cu argumentele expuse și cu dispoziții legale enunțate, aplicabile în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1287/2021 din 22 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1287/2021 din 22 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.