Decizia nr. 592/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 691/2019 a Tribunalului Hunedoara

Obiectul cauzei: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 17.12.2018, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. și pe intervenientul forțat C., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 400.000 de RON daune morale, a sumei de 2.187,66 RON daune materiale, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Hunedoara: Prin sentința nr. 691 din 25 iunie 2019, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins excepția de netimbrare a acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenientului forțat, a admis, în parte, acțiunea precizată, în sensul că a obligată pârâta, în calitate de asigurator, să plătească reclamantei suma de 150.000 RON, cu titlu de daune morale și suma de 1.033 RON, cu titu de despăgubiri materiale și a respins în rest acțiunea precizată. Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 5.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia: Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin decizia nr. 420 din 28 mai 2020, a admis apelul formulat de pârâta S.C. B. S.A. București împotriva sentinței nr. 691 din 25 iunie 2019 a Tribunalului Hunedoara, secția I civilă pe care a schimbat-o, în parte, doar sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate reclamantei, stabilind cuantumul acestora la 100.000 RON. Restul dispozițiilor sentinței apelate au fost menținute.

Cererea de recurs: Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta.

Motivele de recurs: Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, în esență, a susținut că analiza instanței de apel este contrară legii, care lasă la aprecierea judecătorului cuantumul despăgubirilor, cel puțin sub două aspecte: - nu poate fi stabilit cuantumul despăgubirilor doar prin raportare la numărul zilele de îngrijiri medicale, atât timp cât unele prejudicii cum sunt cele pe care le-a dovedit sunt definitive (prejudiciul de agrement - restricția de a mai schia și pierderea unei șanse de a susține cele două probe de competențe în urma cărora ar fi obținut un atestat și ar fi fost echivalate două examene la bacalaureat); - nu pot fi apreciate bareme de despăgubire prin raportare la ziua de îngrijiri medicale, atât timp cât legislația română nu prevede astfel de bareme, care ar face inutil actul de justiție; - deși curtea de apel a reținut că în privința cuantumului daunelor morale legislația română nu conține reglementări privind criteriile de stabilire a acestora, aceasta și-a întemeiat întreaga motivare a soluției pronunțate pe o singură decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 1387/2017; - instanța de apel, prin aducerea în discuție și prin limitarea cuantumului despăgubirilor morale la anumite sume stabilite în prealabil de instanțele de judecată, face o greșită aplicare a normelor de drept material - atât timp cât, potrivit legislației române jurisprudența nu este izvor de drept; - prin omisiunea voită de stabilire a unor criterii certe de apreciere a prejudiciului moral cât și a consecințelor acestuia, legiuitorul a lăsat la latitudinea judecătorului de caz, aprecierea cuantumului despăgubirilor acordate; - instanța de apel se limitează la a calcula media acordată de instanța de fond/zi de îngrijiri pentru vindecare raportat la cele 60-65 de zile înscrise în certificatul medico-legal, însă, daunele morale, pe care le-a invocat și dovedit, nu privesc doar suferințele fizice, durerile îndurate și timpul medical necesar vindecării afecțiunilor suferite; - în sensul prevederilor art. 1391 alin. (1) C. civ., "în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială."; - prin probele administrate a dovedit și existența altor prejudicii decât prejudiciul corporal: prejudiciul constând în durerile psihice, reprezentat de atingerile aduse personalității afective: demnitate, viață privată, viață de familie; prejudiciul de agrement, constând în restrângerea posibilităților de viață socială normală și a activităților sportive și de recreere; pierderea unei șanse, constând în diminuarea posibilităților de a se pregăti la învățătură și a obține competențele la diverse materii; - instanța de apel nu a analizat nicio probă administrată de instanța de fond, făcând doar o analiză generală a jurisprudenței; - deși susține că este și rolul doctrinei de a statua asupra unor criterii de apreciere a daunelor morale, instanța de apel nu mai analizează sub niciun aspect doctrina juridică; - dacă s-ar fi urmărit de către legiuitor generalizarea unor limite, acestea ar fi fost stabilite de legislația aplicabilă; - cuantumul daunelor morale nu poate fi limitat la 500 RON/zi de îngrijiri medicale pentru victimele accidentelor rutiere; - nu poate fi acceptată interpretarea Curții de Apel în sensul că se impune a fi limitate despăgubirile acordate la limitele deja stabilite de practica judiciară pentru a exista un just echilibru între despăgubirile obținute de terțe persoane pentru daune similare suferite.

Procedura derulată în recurs: Prin rezoluția din data de 7 septembrie 2020, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod, iar recurenta-reclamantă a formulat punct de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 23 martie 2021, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursulului: Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care poate fi exercitat pentru motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs. Pe de altă parte, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. permite părților unui proces exercitarea recursului exclusiv pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs neavând competența legală de a proceda la reaprecierea probelor pe baza cărora aceasta a fost reținută ori de a cenzura situația de fapt căreia i-au fost aplicate normele de drept incidente. Obligația recurentului de a motiva recursul nu presupune evocarea unei simple nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate. Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanță în oricare dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., nu vor fi sancționate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, prevede că se poate cere casarea hotărârii când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Din istoricul rezumat al cauzei, reiese că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 17.12.2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 400.000 de RON daune morale și a sumei de 2187,66 RON daune materiale, reprezentând despăgubiri pentru leziunile produse în urma accidentului rutier din data de 15.02. 2018. Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, prin sentința nr. 691 din 25 iunie 2019, a admis în parte acțiunea precizată, în sensul că a obligată pârâta, în calitate de asigurator, să plătească reclamantei suma de 150.000 RON, cu titlu de daune morale și suma de 1.033 RON, cu titu de despăgubiri material și a respins în rest acțiunea precizată. Învestită cu soluționarea apelului exercitat de pârâta B. S.A., Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul și a schimbat, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a redus cuantumului daunelor morale acordate reclamantei, de la 150.000 RON la 100.000 RON, menținând în rest sentința apelată. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în privința cuantumului daunelor morale, că legislația română nu conține reglementări privind criteriile de stabilire a acestora, astfel că a revine jurisprudenței și doctrinei juridice rolul de a statua asupra acestor criterii. Raportând considerente teoretice la situația dedusă judecății, instanța de apel a reținut că suma de 150.000 RON acordată cu titlu de daune morale de către prima instanță reclamantei A. este exagerată și în cuantum ridicat față de practica instanțelor de judecată în materie. Prin criticile formulate, recurenta critică decizia instanței de apel din perspectiva stabilirii cuantumului daunelor morale acordate, susținând că deși a reținut că în privința cuantumului daunelor morale legislația română nu conține reglementări privind criteriile de stabilire a acestora, a limitat cuantumul despăgubirilor morale la anumite sume stabilite în prealabil de instanțele de judecată cu toate că jurisprudența nu este izvor de drept. Înalta Curte reține că susținerile recurentei referitoare la cuantificarea despăgubirilor morale acordate în funcție de criteriile jurisprudențiale în materie, în lipsa invocării unei aplicări sau interpretări greșite de către instanța de apel a unei norme de drept material incidente cauzei, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate și nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. În privința aplicării criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daunele morale, instanța supremă a fost constantă în a stabili imposibilitatea analizei în recurs a chestiunii cuantumului daunelor morale sau materiale în astfel de acțiuni în răspundere civilă delictuală, apreciindu-se că aceasta nu reprezintă o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, astfel încât nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate. Prin urmare, criticile referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului și a situației de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar. De asemenea, nici cele susținute de către recurenta-reclamantă, în sensul că nu poate fi stabilit cuantumul despăgubirilor doar prin raportare la numărul zilele de îngrijiri medicale, atât timp cât unele prejudicii cum sunt cele pe care le-a dovedit sunt definitive, că nu pot fi apreciate bareme de despăgubire prin raportare la ziua de îngrijiri medicale, că daunele morale, pe care le-a invocat și dovedit, nu privesc doar suferințele fizice și că prin probele administrate a dovedit și existența altor prejudicii decât prejudiciul corporal, nu pot fi circumscrise vreunui motiv de casare prevăzut de lege. Prin invocarea prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta era datore să argumenteze rațiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs ori principiile desprinse din jurisprudența națională sau europeană referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale. În consecință, constatând că recurenta reclamantă nu a invocat nicio critică de nelegalitate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect. PENTRU ACESTE MOTIVE,