ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 725/2021

Ședința publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursul dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă la 26 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 200.001 RON, reprezentând despăgubiri morale și a sumei de 650 RON, reprezentând despăgubiri materiale pentru prejudicierea sa, prin virarea în contul executorului judecătoresc a sumelor primite cu titlu de alocație de stat pentru copii la data de 17 mai 2018, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și 1529-1531 C. civ.

Prin cererea depusă la 4 iulie 2018, reclamantul a completat acțiunea, solicitând următoarele: să se constate că, prin foaia de vărsământ nr. x/21.06.2018, a depus în contul curent bancar, deschis pe numele său la pârâtă, suma de 1.260 RON, cu titlu de rată credit; obligarea pârâtei să îl despăgubească cu valoarea ratei plătite și nealocate pentru restituirea ratei împrumutului la scadență, precum și cu daune morale suplimentare de 200.000 RON; în cazul în care, din cauza omiterii efectuării imputației plății pentru stingerea împrumutului, potrivit art. 1507 C. civ., va fi raportat la Centrala riscurilor bancare, reclamantul a solicitat să îi fie plătită o despăgubire suplimentară față de cea solicitată prin acțiune, cu titlu de daune morale, în valoare de 200.000 RON.

Prin cererea depusă la 24 octombrie 2020, reclamantul a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata în completare a unei despăgubiri morale de 200.000 RON pentru prejudicierea sa prin raportarea la Biroul de credit (centrala riscurilor bancare), totalul despăgubirilor morale fiind de 600.001 RON; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în sumă de 3.508,14 RON.

Prin sentința nr. 949 din 26 septembrie 2019, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

Prin decizia nr. 460 din 3 iunie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 949 din 26 septembrie 2019 a Tribunalului Hunedoara, secția I civilă.

Împotriva deciziei nr. 460 din 3 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, precum și a încheierii din 19 mai 2015, pronunțată în același dosar, a declarat recurs reclamantul A..

Dosarul a fost înregistrat la înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă la 24 august 2020, sub nr. x/2018, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin rezoluția din 16 septembrie 2020, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurii de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 471 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 19 octombrie 2020, intimata-pârâtă B. S.A. a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că decizia civilă nr. 460 din 3 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, are deschisă calea de atac a recursului, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. și de cuantumul pretențiilor deduse judecății, iar recursul a fost timbrat.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Părțile nu au depus punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin rezoluția din 9 martie 2021, s-a fixat termen de judecată la 1 aprilie 2021, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele asupra recursului

Analizând recursul din perspectiva excepției de nulitate invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din același act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri în calea de atac a recursului.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

Înalta Curte reține că, deși se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ.,prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete ale raționamentului curții de apel care a determinat soluția de respingere a apelului reclamantului împotriva sentinței atacate și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a prezenta aspecte ce țin de situația de fapt a speței, critici vizând respingerea probatoriilor, invocând formal neanalizarea condițiilor răspunderii civile delictuale și contractuale, precum și a prevederilor legale și normativele bancare incidente.

Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la simpla invocare a neanalizării unor dispoziții legale, astfel cum a procedat recurentul-reclamant în cadrul memoriului de recurs, întrucât condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței, iar pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că sunt incidente dispozițiile legale pretins neanalizate.

Nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, nereprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, aspectele invocate de către recurentul-reclamant privind situația de fapt, respectiv asumarea condițiilor generale de derulare a operațiunilor bancare și circumstanțele înființării popririi asupra contului bancar al recurentului. Aceste aspecte, invocate de recurent în susținerea dovedirii prejudiciului, nu pot fi asimilate unor veritabile critici susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, stabilirea situației de fapt fiind atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanța de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situații de fapt.

În privința aprecierilor recurentului privind necesitatea respectării de către bancă a contractului cu clientul și ignorarea de către instanțele de fond a semnificației cuvântului credit, se reține că simpla redare a propriilor considerente care ar justifica o altă situație de fapt decât cea reținută de către instanța de apel, nu poate echivala cu o motivare a căii de atac, în sensul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ. și care să permită exercitarea controlului de legalitate.

Exced analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului și susținerile recurentului-reclamant care vizează respingerea cererii de probatorii prin încheierea din 19 mai 2020, respectiv efectuarea unei adrese către Banca Națională a României pentru a se comunica dacă există o reglementare bancară referitoare la modul de soluționare a conflictului între tragerea unei sume disponibile dintr-un cont curent pentru acoperirea unui credit bancar pe bază de contract, de către unitatea bancară, care este titlu executoriu, și plata către un terț a sumelor disponibile din cont, în baza altui titlu executoriu, precum și efectuarea unei adrese către Banca Națională a României pentru a comunica regimul juridic al depunerilor în conturile curente ale clienților băncilor. Aceste aspecte vizează aprecierea probelor de către instanța de apel, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii instanței de apel, astfel încât nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În recurs, reclamantul nu a opus niciun argument de nelegalitate cu privire la considerentele deciziei atacate, indicând formal dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ., fără a dezvolta motivele de casare invocate sub aspectul nemotivării sau motivării contradictorii ori străine de natura cauzei a deciziei, precum și al modului în care normele legale au fost interpretate ori aplicate greșit de către instanța de apel.

Reținând că recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 460 din 3 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă și a încheierii din 19 mai 2020, pronunțată în același dosar.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2021.