Decizia nr. 531/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 231/2021 a Tribunalului Cluj

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.05.2019, pe rolul Judecătoriei Turda, sub nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Câmpia Turzii și Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., în temeiul art. 1357 C. civ., a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la repararea prejudiciului moral, evaluat la de 20.000 euro, precum și a prejudiciului material în valoare de 16.225,86 RON și a beneficiului nerealizat în cuantum de 130.866.5 RON, suferite ca urmare a faptei juridice ilicite săvârșite de către pârâte, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze. Prin sentința nr. 2856/7.10.2019, Judecătoria Turda a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtul Municipiul Câmpia Turzii, prin Primar, prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă.

Primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 231 din data de 02 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A.; a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. și obligată această pârâtă la repararea prejudiciul moral în valoare de 9.000 euro și a prejudiciului material în valoare de 10.078,63 RON pe care le-a suferit ca urmare a faptei juridice ilicite săvârșite de către pârâtă; a fost obligată pârâta la suportarea cheltuielilor de judecată parțiale în sumă 3.255,93 RON; a fost respinsă cererea formulată de către reclamantă împotriva pârâtului Municipiul Câmpia Turzii ca fiind neîntemeiată, cu obligarea reclamantei să achite pârâtului suma de 221,6 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 346/A din 09 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. împotriva sentinței civile nr. 231 din 02 aprilie 2021 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A.; a fost înlăturată dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond; au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței; a fost respins apelul incident declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași hotărâri și a fost obligată reclamanta A. să plătească intimatului Municipiul Câmpia Turzii suma de 46,27 RON, cheltuieli de judecată în apel. Prin decizia nr. 1437 din 22 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 346/A/2021 din 09 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleași instanțe de apel.

Al doilea ciclu procesual Prin decizia nr. 130/A din data de 13 aprilie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul declarat de Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. și apelul incident declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 231 din 2.04.2021 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. x/2019, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că: a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. și Municipiul Câmpia Turzii și, în consecință: A obligat, în solidar, pârâții să plătească reclamantei 14.000 Euro cu titlu de daune morale și 10.078,63 RON cu titlu de prejudiciu material; a obligat, în solidar, pârâții să plătească reclamantei 4.095 RON cheltuieli de judecată (2.595 taxă judiciară de timbru și 1.500 RON onorariu la fond); a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate referitoare la soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Companiei de Salubritate Câmpia Turzii; a obligat Municipiul Câmpia Turzii la 1.272 RON în favoarea Companiei de Salubritate; a obligat, în solidar, Municipiul Câmpia Turzii și Compania de Salubritate să plătească apelantei-reclamante suma de 4.995 RON, cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 130/A din data de 13 aprilie 2023 au declarat recurs pârâții Municipiul Câmpia Turzii și Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. 4.1. Pârâtul Municipiul Câmpia Turzii a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și a arătat că instanța de apel nu a motivat soluția privind obligarea recurentului la plata prejudiciului moral și material în baza răspunderii pentru lucruri, respectiv nu a motivat raportul de cauzalitate dintre lucrul care a provocat daunele și prejudiciu. Potrivit contractului de furnizare prin închiriere nr. x/24.11.2016 încheiat de pârâți, furnizorul, pe lângă montaj, punere în funcțiune și demontare avea obligația de a asigura și garanția lucrării, ceea ce presupune că acesta răspunde pentru orice deficiență de montaj și punere în funcțiune. Deși acest aspect a fost reținut de instanța de apel în considerentele deciziei atacate, la pagina 14 paragraful 3, totuși, a obligat Municipiul Câmpia Turzii la plata prejudiciului în solidar cu Compania de Salubritate pentru simplul motiv că acel obiect se afla în așa zisă pază juridică a municipalității, fără a arăta ce implică această pază juridică raportat la contractul încheiat de pârâți și fără a indica modul de conduită care ar fi trebuit aplicat de către recurent. Prin încheierea procesului-verbal de predare- primire Municipiul Câmpia Turzii a confirmat că acele statuete au fost furnizate conform contractului de închiriere, însă pe perioada contractuală societatea comercială era cea care trebuia să asigure garanția de montaj și funcționare. Întrucât statuetele erau deja montate la momentul predării, recurentul nu putea decât să sesizeze eventualele defecțiuni apărute, pe parcursul derulării contractului, la acele statuete, defecțiuni care nu au fost constatate până la momentul incidentului, iar obligația de supraveghere a municipiului nu poate fi extinsă la un control permanent al figurinei de la momentul amplasării. Apreciază recurentul că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de prevederile art. 1376 alin. (1) C. civ. întrucât prejudiciul suferit de reclamantă nu a intervenit ca urmare a exercitării corespunzătoare a pazei juridice a statuetelor primite în baza procesului-verbal de predare-primire încheiat între pârâți, ci ca urmare a modalității de montare aleasă de societatea care avea această responsabilitate. Cu privire la prejudiciul moral, recurentul învederează că hotărârea atacată nu cuprinde considerentele privind majorarea sumei de la 9.000 euro la 14.000 euro. Recurentul susține că reclamanta nu a dovedit în integralitate stările descrise în cuprinsul cererii de chemare în judecată, relativ la deteriorarea relațiilor afective dintre reclamantă și soțul acesteia, la faptul că reclamanta a devenit o persoană anxioasă, temătoare, retrasă și s-a aflat în imposibilitatea de a mai acorda atenție și îngrijire fiului său. Din factura seria x nr. x/03.04.2017 reiese că reclamanta a suferit intervenția chirurgicală prin intermediul astroscopiei, procedură minim-invazivă, astfel că nu sunt întemeiate susținerile reclamantei cu privire la aspectele de fapt învederate de aceasta privind prejudiciile suferite. Pe cale de consecință, întrucât martorii nu au putut da informații cu privire la viața privată a reclamantei după accident și de faptul că în faza apelului apelanta-reclamantă nu a administrat dovezi noi în susținerea prejudiciului moral suferit, recurenta susține că instanța de apel a majorat nejustificat prejudiciul moral. 4.2. Recurenta-pârâtă Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a arătat că instanța de apel a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile art. 1349 și următoarele din C. civ. Susține recurenta-pârâtă că în stabilirea culpei prezintă relevanță existența probelor din care să reiasă că lucrarea executată de recurentă a fost făcută necorespunzător din punct de vedere tehnic, cu încălcarea normativelor producătorului, or aceste dovezi nu au fost administrate în cauză. Se arată că modul de montare al statuetei a fost stabilit de către producător și că a respectat normele tehnice -stabilite fie la nivel național, fie de către producător-, fapt probat cu procesul-verbal de predare-primire al lucrării către beneficiar, sens în care recepția lucrării a fost efectuată fără obiecțiuni. Învederează recurenta că s-a reținut o prezumție de vinovăție în sarcina sa, însă nu se poate reține culpa dacă normele tehnice în vigoare- stabilite de MLAPT- au fost, teoretic, neîndestulătoare, atâta vreme cât, din punct de vedere tehnic, a respectat toate normativele. Făcând trimitere la prevederile art. 249 C. proc. civ., recurenta arată că deși se invocă aspecte tehnice (montaj necorespunzător), în cauză nu s-a efectuat un raport de expertiză prin care să se stabilească faptul că răsturnarea statuetei s-a produs din cauza montajului necorespunzător sau care a fost cauza răsturnării statuetei și dacă aceasta se poate imputa montatorului. Invocând prevederile art. 327 și art. 329 C. proc. civ., recurentul învederează că judecătorul se poate întemeia pe prezumțiile judiciare doar dacă au greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins. Lipsa unor cunoștințe tehnice ale judecătorilor din apel rezultă din cuvintele folosite pentru a descrie ancorele folosite de recurentă pentru fixarea statuetei, or pentru a se dovedi o montare necorespunzătoare se impunea solicitarea opiniei unei persoane de specialitate care să stabilească dacă ancorele au fost prea puține, cablul folosit prea subțire sau normele avute în vedere la montaj au fost încălcate, existența unor neconcordanțe cu normativele tehnice, ori au fost săvârșite greșeli care să aibă vreo legătură cu cauza accidentului. Recurenta invocă dispozițiile art. 1376 și art. 1378 C. civ. și arată că în cauză nu s-a dovedit existența unui viciu de construcție, deși acesta i se impută în lipsa oricărui temei de fapt sau de drept și în lipsa oricărei probe tehnice, fiind, astfel, obligat, greșit, la repararea prejudiciului deși nu este proprietarul lucrului ci constructorul, cu încălcarea prevederilor legale invocate mai sus, ceea ce face ca hotărârea atacată să fie nelegală. Arată recurenta că instanța de apel nu a indicat, în concret, norma încălcată de pârât la momentul montajului și nici nu indică proba (la dosar fiind depuse doar fotografii) care atestă vicii tehnice ori erori de montaj care să ducă la existența legăturii de cauzalitate dintre montarea statuetei și accident, respectiv, prejudiciul suferit de către reclamantă. Oricum ar fi, apreciază că montajul a fost stabilit ca fiind făcut profesional de către comisia de recepție finală a lucrării, astfel că acest aspect nu mai poate fi contestat de către terți, în lipsa unor probe tehnice, care să provină de la specialiști în domeniu. Recurenta-pârâtă nu a fost sancționată administrativ, contravențional sau penal, pentru incidentul invocat de către reclamantă, motiv pentru care demararea unei acțiuni civile împotriva Companiei de Salubritate Câmpia Turzii S.A. care să aibă la bază răspunderea civilă delictuală este inadmisibilă în lipsa elementelor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Se susține, totodată, că potrivit dispozițiilor art. 1445 C. civ., solidaritatea dintre debitori nu se prezumă. Se arată că singurul temei al răspunderii recurentei este acela contractual, iar în cauză nu au fost administrate probe care să dovedească că și-ar fi îndeplinit necorespunzător obligațiile contractuale izvorâte din convenția încheiată cu UAT Câmpia Turzii, astfel că nu i se poate imputa prejudiciul cauzat de statuetă, lucru aflat din data de 12 decembrie 2016 în paza juridică și materială a UAT Câmpia Turzii, adică inclusiv la momentul apariției prejudiciului, urmare a recepționării, fără obiecțiuni, a lucrărilor. Având în vedere momentul la care s-a produs evenimentul și data la care recurentul a predat figurina către beneficiar se susține că nu i se poate imputa acestuia nimic în legătură cu modul în care a realizat montarea acestei figurine și, astfel, nu i se poate reține răspunderea. Invocând prevederile art. 1350 C. civ., recurentul învederează că din probele administrate în cauză nu rezultă că accidentul suferit de partea reclamantă are vreo legătură cu căderea statuetei ori că această cădere s-a datorat montării necorespunzătoare a acesteia de către recurentă, motive pentru care solicită respingerea cererii față de Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. Făcând trimitere la prevederile art. 1351 C. civ., recurenta invocă cazul fortuit justificat de împrejurarea că în acea dată fusese emis un avertisment imediat de cod galben, de care reclamanta nu a ținut cont. Susține recurentul că nu este explicată nici lipsa de supraveghere a minorului, reclamanta indicând expres în cererea de chemare în judecată faptul că minorul nu se afla sub directa sa supraveghere, aceasta strigând la copil să se îndepărteze, ceea ce arată că se afla la o distanță apreciabilă de minor, intervenind târziu la îndepărtarea acestuia de statuetă. Nu rezultă nici dacă copiii aflați în apropierea statuetei au avut acțiuni care să ducă la mișcarea statuetei, în sensul că se cățărau sau nu pe aceasta ori trăgeau de ea, deci au existat și alte motive pentru mișcarea statuetei. Se afirmă că este cert faptul că rafalele de vânt puternice au putut mișca respectiva statuetă, această vreo legătură cu montajul, ceea ce probează faptul că aceasta a suportat forțe exterioare care au dus la răsturnarea ei, forțe care nu puteau fi avute în vedere de recurentă la momentul instalării lor.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului declarat de recurenta-pârâtă Compania de Salubritate Câmpia Turzii- în raport de data comunicării hotărârii, 2.06.2023, de împlinirea termenului de 30 zile la data de 3.07.2023 și de data promovării căii de atac, 7.07.2023-, precum și excepția nulității ambelor recursuri, față de neîncadrarea argumentelor recurenților în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. (fiind indicate pur formal motivele de casare prevăzute de pct. 8, respectiv pct. 6 ale art. 488) și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. Susține intimata că recurenții ignoră regulile atragerii răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv pentru bunuri, dar și caracterul solidar al răspunderii civile delictuale. Invocând prevederile art. 1357 și art. 1376 C. civ., intimata reclamă un serviciu de montaj executat impropriu (de Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A.), respectiv de o neglijență cu privire la bunurile asupra căruia avea paza juridică (din partea Municipiului Câmpia Turzii), arătând că din probele administrate a reieșit că nu au existat furtuni, tornade sau alte fenomene meteo extreme, ci simple rafale de vânt specifice perioadei. Chiar dacă ar accepta teza conform căreia rafalele de vând ar fi fost deosebite, chiar recurenții arată că acestea au fost anunțate printr-o avertizare meteo, astfel că s-ar fi impus luarea unor măsuri imediate, atât din partea Companiei de Salubritate Câmpia Turzii S.A. (care cunoștea că montajul efectuat nu va rezista acestor condiții meteo), cât și din partea Municipiului Câmpia Turzii (care avea paza juridică și răspundea de orice prejudiciu cauzat de statuie). Cu privire la cuantumul despăgubirilor, intimata arată că este legală soluția instanței de apel, daunele materiale fiind dovedite, iar o eventuală reduce a daunelor morale ar nega tocmai scopul acordării acestora. Recurentul-pârât Municipiul Câmpia Turzii a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului invocată de intimată și admiterea căii de atac. Recurenta-pârâtă Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. a depus note de ședință prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare de către intimată, precum și admiterea recursului. Relativ la excepția tardivității a arătat că hotărârea a fost comunicată la data de 7 iunie 2023, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar -corespondența purtată cu lichidatorul judiciar-, iar recursul a fost predat la poștă la data de 6 iulie 2023. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate de părțile pârâte Municipiul Câmpia Turzii și Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: - Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Municipiul Câmpia Turzii pretinde că instanța de apel nu a motivat sub toate aspectele soluția de obligare a sa la repararea prejudiciului moral și material suferit de partea reclamantă, anume nu a motivat raportul de cauzalitate dintre lucrul care a provocat daunele și prejudiciu. Se reiterează aspectele de fapt ale cauzei, partea învederând că a încheiat cu secund pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. contractul de furnizare prin închiriere nr. x/24.11.2016 al cărui obiect 1-a constituit obligația acestei părți de a închiria, monta și pune în funcțiune, respectiv, de a le demonta până la data de 6.02.2006, mai multe produse de iluminat ornamental pentru sărbătorile de iarnă 2016-2017, printre care și statueta "B.". Se susține că responsabilitatea montării în siguranță a produselor închiriate revenea exclusiv secund pârâtei și că pe temei contractual îi incumba doar obligația de a supraveghea și cel mult de a sesiza acestei părți eventuale defecțiuni apărute în folosința produselor, obligație ce nu poate fi extinsă la un control permanent al acestora din momentul montării până în momentul demontării. Se arată că instanța de apel, deși a reținut corect aspectele de fapt ale cauzei, a dispus greșit angajarea răspunderii sale pentru repararea prejudiciul cauzat părții reclamante pe temeiul art. 1376 alin. (1) C. civ., fără a motiva care este conduită de care se face vinovată în calitate de paznic juridici prin raportare la obligațiile asumate prin contractul încheiat cu secund pârâta, căreia îi incumbă obligația de garanție privind montajul statuetei, în calitate de executant. Critica este nefondată în considerarea celor ce succed. Lipsa de motivare la care face trimitere art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. semnifică un viciu de formă al hotărârii judecătorești ce presupune inexistența motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, motive a căror expunere este impusă de art. 465 alin. (1) pct. b C. proc. civ. Verificând hotărârea recurată se constată că aceasta expune considerentele de fapt și de drept care au fundamentat soluția de obligare a părții pârâte Municipiul Câmpia Turzii la plata de despăgubiri. În fapt, s-a reținut că în baza contractului de furnizare prin închiriere încheiat cu secund pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., nr. 161/24.11.2016, Municipiul Câmpia Turzii exercita la momentul producerii incidentului în care a fost vătămată partea reclamantă, 28.12.2006, paza juridică și materială asupra statuetei "B.", în considerarea faptului preluării acesteia prin procesul-verbal încheiat la 12.12.2016 împreună cu celelalte produse de iluminat instalate în Orășelul copiilor amplasat în fața Sălii Sporturilor din localitate, cu ocazia sărbătorilor de iarnă 2016 - 2017. În privința incidentului din 28.12.2006, s-a reținut că partea reclamantă, cu intenția de a-și proteja minorul în vârstă de 2 ani și 5 luni ce se îndrepta către cutia cu jucării amplasată la baza statuetei, sesizând că aceasta se înclină și se prăbușește, a încercat să o susțină, împingând copilul, care a ieșit din aria de acțiune a statuetei și a suferit leziuni ușoare, însă, nu a reușit în totalitate, statueta prinzându-i în cădere piciorul și producându-i vătămări corporale și traume psihice. În drept, s-a reținut că părții pârâte îi incumbă obligația de a repara prejudiciul, astfel, cauzat părții reclamante pe temeiul art. 1376 alin. (1) C. civ., care prevede următoarele: Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa. Fundamentul răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru reglementată prin norma de drept menționată îl reprezintă paza juridică, care semnifică exercitarea unei puteri de direcție, supraveghere și control, art. 1377 C. civ. instituind în sarcina celui care deține lucrul în temeiul unui contract ori chiar numai în fapt o prezumție relativă de păzitor juridic al acestuia. Rezultă că reglementarea legală menționată sancționează fapta lucrului, nu fapta proprie a paznicului juridic și că angajarea acestui tip de răspundere, obiectivă, este subordonată unei singure condiții, stabilirea raportului cauzal între daună și faptul generator al acesteia, independent de vreo culpă în exercitarea de obligațiilor de supraveghere, direcție și control de către paznicului juridic. Prin urmare, considerentele hotărârii recurate prin care instanța de apel a expus argumentele care probează existența raportului de cauzalitate dintre daunele suferite de partea reclamantă și fapta statuetei aflată sub paza juridică și materială a părții pârâte Municipiul Câmpia Turzii se constituie într-o motivare suficientă cât privește soluția pronunțată. Așa fiind, susținerile acestei părți pârâte privind omisiunea motivării de către instanța de apel și a legăturii de cauzalitate între obligațiile ce îi incumbau în calitate de paznic juridic al statuetei, prin raportare la cele asumate, în calitate de achizitor, prin contractul nr. x/24.11.2016 încheiat cu secund pârâta, care a executat montajul statuetei, respectiv, omisiunea motivării culpei în exercitarea necorespunzătoare a pazei juridice se vădesc a fi lipsite de fundament juridic și vor fi respinse, în consecință. Prin memoriul de recurs, partea pârâtă Municipiul Câmpia Turzii solicită să se constate și că instanța de apel a majorat nejustificat cuantumul daunelor morale de la 9.000 la 14.000 euro, argumentat prin aceea că nu au fost probate traumele de ordin psihologic pretins a fi fost suferite de partea reclamantă și care au condus la deteriorarea relațiilor afective cu ceilalți membrii ai familiei. Astfel formulată critica ignoră, nepermis procedural, împrejurarea că recursul nu poate supune examinării instanței competente aspecte ce țin de temeinicia hotărârii recurate ci, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., examinarea, în condițiile legii, a conformității acesteia cu regulile de drept aplicabile. Or, susținerile părții privind greșita cuantificare a daunelor morale nu pun în discuție încălcarea unor reguli de drept, ci evaluare probatoriului avut în vedere de instanța de apel în acest scop, chestiune ce nu poate fi subsumată vreunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., așa că vor fi respinse în consecință. - secund pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pretinde că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1349 alin. (1) C. civ., argumentând că dovezile administrate nu erau apte să probeze executarea necorespunzătoare a montajului statuetei "B." și să atragă răspunderea sa civilă. Se susține că montajul a respectat normele tehnice stabilite de producător, nefiind sancționată în vreun mod sub acest aspect, și că procesul-verbal care atestă primirea de către Municipiul Câmpia Turzii a produselor la data de 12.12.2006 fără obiecțiuni privind montajul probează recunoașterea conformității lucrărilor de execuție, așa că responsabilitatea pentru repararea prejudiciului cauzat de statuetă incumbă doar acestei părți. Se arată că în absența unei expertize ori a unei opinii emise de către un specialist, probe ce nu au fost administrate în cauză, instanța de apel nu putea reține răspunderea sa în producerea aceluiași prejudiciu întemeindu-se pe prezumții judiciare care, în lipsa cunoștințelor de specialitate ale judecătorului, nu aveau greutatea de a naște probabilitatea faptului pretins, cerință impusă de art. 327 și art. 329 C. proc. civ. Se invocă, în acest sens, folosirea unui termen de specialitate greșit în redactarea considerentelor care descriu operațiunea de montare a statuetei, acela de holșuruburi (care sunt șuruburi utilizate pentru fixarea în lemn), în locul termenului corect, de ancore de metal, argument ce pune în discuție, în opinia părții, corectitudinea concluziei potrivit căreia statueta s-a prăbușit din cauza montajului deficitar. Se mai arată că în cauza pendinte erau incidente prevederile art. 1351 C. civ. relative la cazul fortuit, în considerarea avertismentului de cod galben de vânt pentru ziua în care s-a produs prăbușirea statuetei și că instanța de apel nu a lămurit dacă lipsa de supraveghere a minorului de către partea reclamantă a contribuit sau nu la producerea prejudiciului, respectiv, dacă faptele celorlalți copii prezenți în zonă au produs sau nu destabilizarea statuetei prin mișcări bruște (cățărare, tragere, etc.). Astfel formulată, critica nu poate fi primită. Așa cum s-a arătat în precedent, recursul urmărește să supună instanței competente civilă examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, nu examinarea aspectelor de fapt ale cauzei, prin (re)evaluarea probatoriului. Or, deși pretinde o greșită aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 1349 alin. (1) C. civ., în realitate, prin aspectele învederate, partea pârâtă pune în discuție, în mod nepermis procedural, modalitatea în care această instanță a apreciat asupra administrării și evaluării probatoriului, operațiuni specifice verificărilor efectuate de instanțele fondului și nesupuse, ca atare, controlului de legalitate în fața instanței de recurs. Anume, partea impută, în principal, instanței de apel, fără indicarea vreunui temei procedural, omisiunea de a fi cerut părerea unor specialiști și de a fi dispus administrarea unei expertize tehnice, din oficiu, pentru evaluarea modalității de montare a statuetei, respectiv, omisiunea suplimentării probatoriului în scopul verificării existenței sau inexistenței unor cauze exoneratoare de răspundere ori a unor fapte care ar fi putut concura la producerea prejudiciului. Potrivit art. 254 alin. (6) C. proc. civ., părțile nu pot invoca însă în căile de atac, adică în fața instanțelor de control judiciar, omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii, așa că susținerile părții mai sus arătate se dovedesc a fi lipsite de fundament procedural, sens în care vor fi respinse. De altminteri, examinând hotărârea recurată se constată că răspunderea acestei părți a fost angajată pentru fapta proprie, pe temeiul art. 1357 C. civ., instanța de apel reținând că procedeul de prindere a statuetei pe pavajul de beton nu a conferit acesteia stabilitate și siguranță în exploatare. Potrivit considerentelor, constatarea s-a impus în urma examinării planșelor fotografice depuse la dosarul penal, ce înfățișează prinderea statuetei de dalele de pavaj cu hol șuruburi în număr de trei, de dimensiuni foarte reduse, nepotrivite față de dimensiunile acesteia care, asamblată, avea înălțimea de 4,5 m, lățimea de 1,75 m și greutatea de 60 de kg, fapt ce denotă lipsa de precauție impusă părții pârâte de locul amplasării statuetei, parc public destinat copiilor, și de anotimpul în care era folosită, iarna, caracterizat prin intemperii. Rezultă, astfel, că prezumția judiciară reținută de instanța de apel s-a sprijinit pe faptul prinderii superficiale a statuetei în considerarea elementelor de fapt mai sus arătate, precis determinate, nu pe faptul utilizării în executarea lucrării a unui tip greșit de șuruburi, de hol șuruburi în locul șuruburilor folosite pentru fixarea în beton, denumite ancore metalice. Partea pârâtă omite, de altfel, că orice persoană, cu minimă diligență, poate prevedea rezultatul lipsei unei proporții juste între dimensiunile unui lucru și numărul și felul elementelor de prindere, anume crearea unei stări de pericol generată de posibila prăbușire, și că acționând în executarea unei obligații contractuale inerente unei activități profesionale, diligența de care trebuia să dea dovadă în execuție era mai înaltă decât aceea cerută omului obișnuit. În fine, se constată că hotărârea recurată relevă examinarea și înlăturarea apărărilor prin care partea a pretins incidența cazului fortuit, argumentat prin aceea că nu s-a probat existența unor rafale de vând puternice în ziua prăbușirii statuetei ori a atenționării de cod galben de vânt, respectiv, a apărărilor prin care a pretins lipsa de supraveghere a minorului de către partea reclamantă, argumentat prin aceea că acestea sunt infirmate de dinamica producerii accidentul, partea reclamantă acționând din apropierea minorului din moment ce a reușit să-l îndepărteze din calea statuetei, cu mențiunea că în parcurile anume destinate, contrar afirmațiilor părții, copiii au libertatea de a se juca în mod liber. Prin urmare, în considerarea celor ce preced, se impun a fi respinse și argumentele părții bazate pe pretinse greșeli săvârșite de instanța de apel în evaluarea probatoriului, aceasta nu doar în considerarea faptului pun în discuție netemeinicia și nu nelegalitatea acesteia, neputând fi subsumate art. 488 C. proc. civ., ci și în considerarea faptului că nu se sprijină pe considerentele de fapt ale cauzei, astfel cum acestea sunt stabilite prin hotărârea recurată. În fine se impune și mențiunea că hotărârea recurată nu relevă examinarea de către instanța de apel a răspunderii acestei părți pe temeiul art. 1376 C. civ., pentru fapta lucrului, și nici pe temeiul art. 1378 C. civ., pentru ruina edificiului, așa că susținerile ce fac trimitere la încălcarea acestor norme de drept se dovedesc a fi străine cauzei, motiv pentru care nu vor face obiectul prezentei examinări. - subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., secund pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. pretinde că hotărârea recurată a fost pronunțată și cu încălcarea art. 1445 C. civ. privitoare la izvoarele solidarității. Se susține că singurul temei pentru angajarea răspunderii sale care putea fi reținut este cel de natură contractuală și, în considerarea faptului că prin probele administrate nu s-a dovedit că se face vinovată de încălcarea clauzelor din contractul de furnizare prin închiriere nr. x/2016, că nu se mai putea reține în sarcina sa vreo răspundere în privința deficiențelor de montaj după data de 12.12.2006, când Municipiul Câmpia Turzii a preluat, fără obiecțiuni, produsele și lucrările de execuție, exercitând asupra acestora atât paza juridică, cât și materială. Critica este nefondată. Așa cum s-a arătat în precedent, răspunderea secund pârâtei a fost angajată la judecata fondului pentru fapta proprie, pe temeiul art. 1357 C. civ., instanțele reținând că modalitatea deficitară de fixare a statuetei a concurat la producerea prejudiciului alături de fapta statuetei, pentru care s-a angajat răspunderea paznicului juridic pe temeiul art. 1376 alin. (1) C. civ. Împrejurarea de fapt învederată de către partea pârâtă, anume luarea în primire la data de 12.12.2006 de către Municipiul Câmpia Turzii a produselor, printre care și statueta așa cum era fixată în pavajul beton, nu semnifică preluarea și a răspunderii pentru eventuale greșeli de montaj/ancorare pe care această le-a săvârșit cum, neargumentat, se afirmă. Prin urmare, atâta timp cât și Municipiul Câmpia Turzii, în calitate de paznic juridic, și Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., în calitate de executant, sunt obligate la aceeași prestație în favoarea părții reclamante, instanța de apel a statuat corect că obligația de dezdăunare este una solidară, pe temeiul art. 1443 C. civ. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, care relevă examinarea pe fond, prin încadrarea în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a unora dintre criticile deduse judecății, fapt ce nu permite reținerea excepției nulității recursurilor invocată de partea reclamantă, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile pârâte.