ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1437/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Câmpia Turzii și Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., în temeiul răspunderii civile delictuale, a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la repararea prejudiciului moral în valoare de 20.000 euro, a prejudiciului material în valoare de 16.225,86 RON și a beneficiului nerealizat în cuantum de 130.866.5 RON, pe care l-a suferit ca urmare a faptei juridice ilicite săvârșite de către pârâte, cu cheltuieli de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj Prin sentința civilă nr. 231 din data de 02 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A.; a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. și obligată această pârâtă la repararea prejudiciul moral în valoare de 9.000 euro și a prejudiciului material în valoare de 10.078,63 RON pe care le-a suferit ca urmare a faptei juridice ilicite săvârșite de către pârâtă; a fost obligată pârâta la suportarea cheltuielilor de judecată parțiale în sumă 3255,93 RON; a fost respinsă cererea formulată de către reclamantă împotriva pârâtului Municipiul Câmpia Turzii ca fiind neîntemeiată, cu obligarea reclamantei să achite pârâtului suma de 221,6 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Cluj Prin decizia nr. 346/A/2021 din 09 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. împotriva sentinței civile nr. 231 din 02 aprilie 2021 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A.; a fost înlăturată dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond; au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței; a fost respins apelul incident declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași hotărâri și a fost obligată reclamanta A. să plătească intimatului Municipiul Câmpia Turzii suma de 46,27 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat casarea în tot a deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că soluția instanței de apel cu privire la inexistența unei fapte ilicite, în contextul producerii unui accident de o asemenea gravitate, este una superficială și dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 1357 C. civ. Sub un prim aspect criticat, recurenta a arătat că acțiunea introductivă vizează antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâților, respectiv a Companiei de Salubritate Câmpia Turzii, constând în montarea greșită a statuetei lui Moș Crăciun pe domeniul public, fără a lua măsurile de siguranță care se impuneau, și a Municipiul Câmpia Turzii, constând în realizarea unei recepții superficiale a lucrărilor efectuate de compania de salubritate. Suplimentar, a arătat că, față de Municipiul Câmpia Turzii, a invocat inclusiv răspunderea pentru lucruri, acesta având paza juridică și faptică a statuetei după data recepției, inclusiv la data producerii accidentului. A susținut recurenta că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că aceste aspecte nu pot fi avut în vedere, întrucât prin acțiunea introductivă instanța nu a fost investită cu analizarea îndeplinirii condițiilor răspunderii pentru fapta bunului, deși această formă de răspundere a fost invocată prin acțiunea introductivă la pagina 7 paragrafele 2 și 3, în analizarea condiției vinovăției pârâților. Drept urmare, consideră greșită reținerea instanței de apel potrivit căreia răspunderea pentru bunuri a fost invocată pentru prima dată în dezbaterile orale în fața instanței de judecată. Astfel, având în vedere că răspunderea pentru lucruri a fost invocată prin acțiunea introductivă și că instanța de fond a reținut că s-a invocat această formă de răspundere față de Municipiul Câmpia Turzii, precum și că apelul este devolutiv conform art. 477 C. proc. civ., a considerat că instanța de apel avea obligația să analizeze îndeplinirea condițiilor legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1376 C. civ. În consecință, a învederat că angajarea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate de lucruri se impunea a fi analizată, cu atât mai mult cu cât cele două forme de răspundere delictuală, și anume răspunderea pentru fapta proprie și răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucruri, nu se exclud. Sub un alt aspect criticat, recurenta a susținut că decizia atacată s-a dat cu greșita aplicare a normelor de drept material și aprecierea probatoriului din speță, dar și cu privire la stabilirea în sarcina reclamantei a obligației procesuale de a face dovada unui fapt negativ. În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1357 C. civ., arată că răspunderea pentru fapta proprie, care este o specie de răspundere subiectivă, presupune că autorul răspunde chiar și pentru cea mai ușoară culpă și având în vedere că autorul faptei este un profesionist, companie de stat chiar, chiar și culpa levissima ar fi suficientă pentru a-i fi antrenată răspunderea. Astfel, a arătat că vinovăția intimatei compania de salubritate reiese din împrejurarea că aceasta și-a asumat montajul figurinei metalice de 5 m, care s-a desprins la o simplă rafală de vânt. Or, neîndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau în calitate de profesionist, în montarea unor figurine luminoase de mari dimensiuni pe domeniul public, reiese din întreg probatoriul administrat. Menționează că avocatul intimatei a susținut, cu ocazia dezbaterilor orale, iar instanța de apel a validat acest argument, că nu se poate angaja răspunderea întrucât absolut orice ar fi putut determina căderea statuetei, inclusiv să fi fost furate cablurile de ancorare după montaj, însă o asemenea probă nu a fost făcută, cum nu a fost probată nici existența unui caz fortuit. Astfel, în opinia recurentei, nu doar că nu există nicio dovadă a vreunei cauze de exonerare a răspunderii sau a unui caz fortuit, ci mai mult decât atât, cu privire la starea de fapt și existența faptei ilicite s-a statuat deja cu putere de lucru judecat în dosarul penal, în sensul că figurina s-a desprins pentru că nu a fost montată în mod corespunzător, iar producerea accidentului, în condiții absolut previzibile raportat la anotimpul și locația în care s-a produs, rezultă din evidenta lipsă de diligență a intimatei în instalarea statuetei. În continuare, cu referire la antrenarea răspunderii civile delictuale a Municipiului Câmpia Turzii, reclamanta a susținut că instanța de apel, în mod eronat și cu încălcarea prevederilor de drept materiale, a reținut că nu s-a făcut dovada că acest pârât nu și-a îndeplinit obligația de supraveghere și verificare a modalității de montare a figurinelor pe domeniul public. Concluzionând, reclamanta a apreciat că este evident că nici Municipiul Câmpia Turzii și nici compania de salubritate nu și-au respectat obligațiile legale care le reveneau, acționând cu desconsiderarea interesului public și a siguranței locuitorilor, în serviciul cărora ar trebui să funcționeze, susținând că nu poate fi înlăturată răspunderea unității administrativ-teritoriale care avea obligația de a verifica realizarea lucrărilor, nu doar ca beneficiar, ci și ca autoritatea publică însărcinată cu verificarea conformității lucrărilor realizate pe domeniul public. Astfel, a considerat că instanța de apel a desconsiderat dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului, fiind inacceptabil să fie înlăturată răspunderea autorităților și instituțiilor publice față de cetățeni. Totodată, recurenta a arătat că hotărârea atacată contravine dreptului la viață și la integritate fizică și psihică, garantat de art. 22 din Constituție și constituie o încălcare a art. 16 alin. (2) din legea fundamentală.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Municipiul Câmpia Turzii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În susținerea poziției sale procesuale, intimatul-pârât a arătat că acțiunea reclamantei a fost întemeiată pe art. 1357 C. civ. privind răspunderea pentru fapta proprie, făcând trimitere doar tangențial la art. 1376 alin. (1), fără a-și întemeia acțiunea pe aceste prevederi legale, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel. Ca atare, corect s-a reținut că prin acțiunea principală instanța a fost învestită cu o acțiune în răspundere pentru fapta proprie, neputându-se lua în considerare precizările reclamantei făcute direct în fața instanței de apel, raportat la invocarea prevederilor art. 1376 alin. (1) C. civ. privind răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri. În opinia intimatului, soluția instanței de apel este pronunțată cu interpretarea corectă a temeiurilor de drept, raportat la contractul de furnizare prin închiriere nr 161/24.1.2016 al cărui obiect l-a constituit obligația furnizorului, Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., de a închiria, monta, pune în funcțiune și demonta mai multe produse de iluminat ornamental pentru sărbătorile de iarnă 2016-2017, printre care și statueta care face obiectul cauzei. Intimata-pârâtă Compania de Salubritate Câmpia Turzii Cluj a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. În susținerea excepției nulității recursului, intimata-pârâtă a arătat că, prin memoriul de recurs, recurenta critică modul în care au fost interpretate și aplicate probele de către instanța de apel, critici care nu se subsumează motivelor de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pe fondul recursului, intimata a susținut că instanța de apel a reținut în mod corect că, în speță, nu s-a făcut dovada faptei ilicite, respectiv a întrunirii condițiilor pentru atragerea răspunderii pentru fapta proprie. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, în limitele și potrivit considerentelor ce urmează să fie expuse. Recursul reclamantei a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.. În esență, prin criticile concrete de nelegalitate, recurenta a invocat, pe de o parte, încălcarea regulilor devoluțiunii apelului din perspectiva cauzei juridice, în sensul că instanța de apel a refuzat examinarea incidenței ipotezei de răspundere delictuală obiectivă a pârâtului Municipiul Câmpia Turzii, prevăzută de art. 1376 din C. civ., în calitatea acestuia de păzitor juridic al figurinei de iarnă "Moș Crăciun" căzute peste reclamanta recurentă în ziua de 28 decembrie 2016 în "Orășelul Copiilor" amenajat pe domeniul public. Pe de altă parte, recurenta a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1357 din C. civ. prin neantrenarea răspunderii delictuale subiective, pentru fapta proprie, a pârâților Municipiul Câmpia Turzii și Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., în condițiile în care concluzia instanței de apel ignoră faptul că nu s-a dovedit existența vreunei cauze exoneratoare de răspundere, nesocotește autoritatea de lucru judecat a ordonanței de clasare din 4.04.2018 date în procesul penal pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., încalcă regula răspunderii delictuale chiar și pentru culpa levissima (culpa foarte ușoară) și impută eronat reclamantei o obligație de a face dovada unui fapt negativ. Luând în examinare primul motiv de recurs, încadrabil în tezele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 din C. proc. civ., prin care recurenta invocă omisiunea cercetării ipotezei de răspundere delictuală obiectivă a Municipiului Câmpia Turzii pentru prejudiciul cauzat de lucrul aflat în paza sa juridică, în condițiile art. 1376 alin. (1) din C. civ., Înalta Curte reține caracterul fondat al criticilor formulate. Astfel, prin demersul judiciar pendinte, reclamanta urmărește antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților, pentru repararea prejudiciului material și moral suferit în urma accidentului din 28 decembrie 2016, petrecut în "Orășelul Copiilor" din municipiul Câmpia Turzii, când o figurină de iarnă "Moș Crăciun" a căzut peste aceasta. Drept temei juridic au fost invocate două ipoteze de răspundere: pe de o parte, răspunderea subiectivă, pentru fapta proprie, a Municipiului Câmpia Turzii și a Companiei de Salubritate Câmpia Turzii S.A., în condițiile art. 1357-1371 din C. civ., faptele ilicite imputate constând în neîndeplinirea obligației de supraveghere și verificare a modalității în care s-au prestat serviciile asumate, respectiv instalarea necorespunzătoare a figurinei de iarnă; pe de altă parte, răspunderea obiectivă a Municipiului Câmpia Turzii, în condițiile art. 1376-1380 din C. civ., pentru prejudiciul cauzat de lucrul aflat în paza sa juridică. În primă instanță, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în răspundere delictuală formulată împotriva pârâtului Municipiul Câmpia Turzii și admisă în parte cea formulată împotriva pârâtei Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A.. Instanța de apel, devoluând fondul, a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, respingând ca neîntemeiată și acțiunea în antrenarea răspunderii delictuale a pârâtei Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A.. În esență, verificând limitele cadrului procesual obiectiv din perspectiva cauzei juridice a litigiului, astfel cum a fost acesta configurat prin actele procesuale ale reclamantei (cererea introductivă, apelul incident, întâmpinarea la apelul principal) și susținerile orale consemnate în încheierea de dezbateri din 19.10.2021, instanța de apel a reținut că este învestită exclusiv cu acțiunea în răspundere delictuală pentru fapta proprie a celor doi pârâți, nu însă și cu o acțiune în răspundere delictuală pentru prejudiciul cauzat de lucruri. Pe fondul dreptului afirmat, instanța de apel a argumentat că nu poate fi antrenată răspunderea pentru fapta proprie a celor doi pârâți - validând soluția judecătorului fondului în privința pârâtului Municipiul Câmpia Turzii și reformând-o pe cea dată în contradictoriu cu pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. -, întrucât nu s-a făcut dovada existenței faptelor ilicite imputate, ceea ce a atras și consecința necercetării celorlalte condiții generale legale, cerute a fi întrunite cumulativ. Soluția instanței de apel care a repudiat, în mod nelegal, examinarea ipotezei răspunderii civile delictuale obiective, fără vinovăție, a pârâtului Municipiul Câmpia Turzii în calitate de păzitor juridic al respectivei figurine de iarnă, în temeiul art. 1376 alin. (1) din C. civ., temei juridic cu care fuseseră incontestabil învestite instanțele de fond, se impune a fi reformată, întrucât: Este binecunoscut faptul că răspunderea civilă delictuală, consacrată în textul de principiu al art. 1349 din C. civ., are o finalitate eminamente reparatorie, constituie dreptului comun pentru întreaga instituție a răspunderii civile și cunoaște mai multe forme, între care și răspunderea pentru prejudiciul cauzat printr-o faptă ilicită proprie (în condițiile art. 1357, potrivit cu care cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare) ori răspunderea pentru prejudiciul injust cauzat de lucruri în general (în condițiile art. 1376 alin. (1), potrivit cu care oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa). În mod evident, cele două forme de răspundere în discuție nu se exclud reciproc, victima prejudiciului având posibilitatea de alegere între căile puse la îndemână, cu respectarea exigențelor specifice fiecărui temei juridic, fără însă a putea obține, bineînțeles, o dublă reparație a aceluiași prejudiciu. În litigiul pendinte, Înalta Curte constată că instanțele de fond au fost învestite - din perspectiva cauzei juridice a litigiului, înțeleasă ca fundament al pretenției deduse judecății -, și cu o ipoteză de răspundere delictuală obiectivă, fără vinovăție, a unității administrativ-teritoriale, fundamentată pe obligația de garanție a așa-zisului "comportament al lucrului", a cărei antrenare necesită doar dovedirea condițiilor generale referitoare la prejudiciu și la raportul de cauzalitate dintre lucru și prejudiciu, precum și a celei speciale referitoare la calitatea de păzitor juridic al lucrului (figurina de iarnă "Moș Crăciun" amplasată pe domeniul public). Astfel, observând întreg parcursul procedural din anterioarele etape procesuale, Înalta Curte reține că, în chip limpede și lipsit de orice echivoc, reclamanta a afirmat în mod consecvent și teza răspunderii delictuale obiective a păzitorului juridic al lucrului. Aceasta întrucât, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, distinct de temeiul juridic al răspunderii pentru fapta proprie a celor doi pârâți, reclamanta a menționat explicit (pag. 6-7) și ipoteza răspunderii obiective a Municipiului Câmpia Turzii pentru prejudiciul cauzat de lucrul aflat în paza sa juridică, fiind detaliate expres atât sediul materiei (art. 1376 alin. (1) din C. civ.), cât și condițiile de antrenare a acestui tip de răspundere. Este nerelevantă așezarea topografică a celor două temeiuri juridice în redactarea cererii introductive (doar art. 1357 în preambulul cererii, iar art. 1376 numai în corpul actului de procedură), de vreme ce conținutul actului este neîndoielnic în privința motivelor de fapt și de drept ce conturează cele două temeiuri juridice care compun cauza juridică din litigiul pendinte. În egală măsură, prin apelul incident declarat, reclamanta a susținut în continuare și ipoteza răspunderii obiective a unității administrativ-teritoriale, solicitând admiterea în tot a cererii de chemare în judecată. Chiar și în cuprinsul concluziilor orale formulate cu prilejul dezbaterilor în fond, atât la judecata în primă instanță, cât și la cea din calea de atac a apelului, reclamanta a susținut și ipoteza răspunderii obiective, fără vinovăție, pentru paza lucrului, în sarcina Municipiului Câmpia Turzii, precizând că nu constituie un temei juridic nou invocat direct în apel și că necesitatea unor clarificări din perspectiva cauzei juridice nu a fost adusă în discuție de judecătorul fondului, aspecte consemnate în încheierile de dezbateri din 19.03.2021, respectiv 19.10.2021. Drept urmare, raportat la circumstanțele factuale concrete evidențiate de parcursul procedural al litigiului, instanța de apel a încălcat regulile efectului devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită de către reclamanta-apelantă, iar soluția dată cererii de apel incident echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei. Aceasta întrucât, după cum este îndeobște cunoscut, efectul devolutiv constituie o trăsătură esențială a apelului, astfel că, odată exercitat în termen, acesta provoacă o nouă judecată în fond, atât cu privire la problemele de fapt, cât și cu privire la cele de drept, potrivit art. 476 alin. (1) din C. proc. civ. În directă legătură fiind cu principiul disponibilității, efectul devolutiv este limitat de cele două reguli, exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum și tantum devolutum quantum iudicatum, cărora le conferă valoare normativă dispozițiile art. 477 și art. 478 din C. proc. civ. Se cuvine observat și faptul că, dispozițiile art. 478 alin. (4) din același cod permit explicitarea pretențiilor cuprinse în mod implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe, cunoscut fiind că atari explicații sau precizări pot avea ca obiect pretenții sau mijloace de apărare insuficient conturate sau argumentate, cuprinse în oricare dintre cererile care au fixat cadrul procesual obiectiv la prima instanță, precum și în întâmpinare sau răspunsul la întâmpinare. Oricare dintre părțile căii de atac, prin intermediul actelor de procedură formulate în apel, poate face uz din proprie inițiativă de dreptul procesual prevăzut de art. 478 alin. (4), după cum și instanța de apel, din oficiu, poate solicita părților astfel de precizări și explicații oricând în cursul judecării apelului, în considerarea principiului fundamental al rolului judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. Relevantă, sub acest aspect, este dezlegarea obligatorie pronunțată prin decizia nr. 28/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat în sensul că explicitarea pretențiilor implicite în apel nu are semnificația modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecății și a derogării de la dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 478, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecății în prima instanță. Astfel fiind, în mod nelegal instanța de apel a repudiat, fără a efectua cuvenita și necesara cercetare pe fond, criticile și apărările circumscrise tezei răspunderii pentru lucruri (astfel cum sunt reliefate de conținutul actelor de procedură emanând de la reclamantă ori de clarificările sale orale făcute cu prilejul dezbaterii apelului), în baza unei argumentații greșite potrivit cu care cadrul procesual cu care a fost învestită prima instanță s-ar fi rezumat, din perspectiva cauzei juridice a pretenției afirmate în contradictoriu cu Municipiul Câmpia Turzii, doar la ipoteza răspunderii pentru fapta proprie, nu și pentru paza juridică a lucrului. Altfel spus, instanței de apel nu doar că îi era îngăduită, ci, mai mult decât atât, îi era impusă obligația de a cerceta și ipoteza de răspundere prevăzută de art. 1376 din C. civ., numai în acest mod putându-se considera că este valorizată efectiv devoluțiunea specifică apelului și sunt respectate, în substanța lor, regulile care consacră limitele acesteia. De altfel, chiar și în ipoteza în care instanța de apel ar fi considerat că cererea introductivă a fost redactată imprecis (precum se reține în considerentele deciziei atacate, unde se precizează că "într-adevăr, în cuprinsul acțiunii formulate, la capitolul privind vinovăția pârâtelor, există anumite considerații făcute prin prisma răspunderii pentru lucruri") îi revenea curții de apel îndatorirea ca, în aplicarea dispozițiilor art. 478 alin. (4) din C. proc. civ., astfel cum au fost dezlegate cu caracter obligatoriu prin decizia prealabilă nr. 28/2015, să solicite și să se primească lămuririle reclamantei-apelante în legătură cu cauza juridică afirmată prin cererea de chemare în judecată, ceea ce s-a și întâmplat de altfel, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri din 19.10.2021, când "la întrebarea instanței" reclamanta a clarificat aspectul că răspunderea pentru paza juridică a lucrului a fost solicitată în subsidiar. Înalta Curte mai reține, sub un alt aspect, că este greșită concluzia instanței de apel cu privire la cauza juridică, dedusă din comportamentul procesual al reclamantei ulterior soluționării procesului în primă instanță, în sensul în care aceasta nu a declarat apel principal, ci doar apel incident, ceea ce în opinia curții de apel ar avea semnificația unei confirmări a învestirii instanței exclusiv cu ipoteza răspunderii pentru fapta proprie a pârâților. Se cuvine amintit, în acest sens, că prin decizia nr. 14/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 472 și art. 491 din C. proc. civ., că apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluții cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate și/sau considerentele acesteia. Astfel cum s-a argumentat în considerentul de principiu din paragraful 88 al deciziei precitate, "Obiectivul urmărit prin consacrarea instituției procesuale a apelului incident este acela de a conferi intimatului din apelul principal un mijloc procesual prin care să solicite reformarea hotărârii atacate de partea adversă, în situația în care acesta nu a exercitat apel, în speranța că nici partea adversă nu o va face, deși justifică interesul de a exercita apel (de exemplu, atunci când ambele părți au căzut în pretenții) sau interesul de a declara apel incident se naște în ipoteza în care partea adversă exercită calea de atac și există riscul reformării hotărârii atacate într-un sens care să îi prejudicieze situația juridică stabilită prin respectiva hotărâre." Este și cazul litigiului pendinte, în care reclamanta-recurentă deși a acceptat inițial, prin nedeclararea unui apel principal, doar o reparație parțială a prejudiciului afirmat și doar din partea unuia dintre pârâții chemați în judecată, totuși, prin exercitarea apelului principal de către partea adversă (compania de salubritate) exista riscul reformării sentinței primei instanțe și al înrăutățirii situației sale juridice, risc care de altfel s-a și produs, în sensul că prin soluția instanței de apel i-au fost respinse în tot drepturile pretinse în proces. Pe cale de consecință, reclamanta a fost determinată astfel să iasă din pasivitate, având interesul de a formula apel incident și a supune analizei instanței de prim control judiciar inclusiv soluția nefavorabilă dată de judecătorul fondului cu privire la antrenarea răspunderii delictuale a Municipiului Câmpia Turzii. În mod evident, în calitatea sa de titular al apelului incident, reclamanta a justificat interes pentru reevaluarea situației sale juridice, din perspectiva ambelor temeiuri juridice de răspundere delictuală pretinse în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială pârâtă, iar accesul la calea de atac nu-i putea fi limitat doar la cenzurarea soluției (parțial favorabile) date cererii de antrenare a răspunderii delictuale a companiei de salubritate pârâte, vizată de apelul principal. Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte constată că soluția dată cererii de apel incident încalcă regulile efectului devolutiv și echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei, sancționată cu casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind de prisos a examina și celelalte critici ale recurentei-reclamante. În consecință, în baza art. 488 alin. (1) pct. 5, art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., pentru a asigura o judecată unitară a cauzei, Înalta Curte va admite recursul declarat și va casa în tot decizia atacată, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel pentru rejudecarea apelului principal și a apelului incident. Urmează ca instanța de trimitere să se pronunțe asupra raportului juridic litigios, ținând seama și de celelalte critici și mijloace procesuale de apărare invocate. PENTRU ACESTE MOTIVE,