ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 455/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 3.06.2020 în dosarul nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru încălcarea prevederilor art. 8 C. proc. pen., art. 6 paragr. 1 din C.E.D.O. și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Sentința Tribunalului Satu Mare Prin sentința civilă nr. 6 din 7 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Satu Mare a fost respinsă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de pârât prin întâmpinare, ca rămasă fără obiect; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de acesta prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească reclamantului A. suma de 5.000 de euro (în RON la cursul zilei din data plății), cu titlu de daune morale; a luat act de opțiunea reclamantului de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată; a luat act de împrejurarea că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Decizia Curții de Apel Oradea, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 337 din 9 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, au fost respinse apelurile formulate de apelanții A., Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 6/D din 7 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Satu Mare.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 337 din 9 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul A.. În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul susține că hotărârea este pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a practicii CEDO care a stat la baza cuantificării pretențiilor sale. Arată că instanțele de fond nu au făcut referire la hotărârea Apicella c. Italiei, invocată de reclamant, prin care Curtea a trasat reperele esențiale cu privire la metoda de calcul utilizată pentru determinarea daunelor morale ce decurg din încălcarea dreptului unei persoane de a-i fi judecată cauza cu celeritate. Susține că la stabilirea duratei procedurii, instanțele nu au avut în vedere și perioada în care dosarul s-a aflat în cursul urmăririi penale, care face parte din procesul penal. Arată că procesul penal, în care reclamantul a fost subiect procesual principal, a început în decembrie 2003 și a fost finalizat în decembrie 2019, astfel încât perioada totală a fost de 16 ani, ce constituie o perioadă mult prea lungă pentru judecarea unei cauze și lămurirea situației juridice a unei persoane care este antrenată într-un proces. Invocă dispozițiile art. 20 din Constituție și arată că hotărârile CEDO sunt obligatorii pentru România. Cu referire la cauze soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, arată că, raportat la reperele stabilite în jurisprudența Curții, punct de plecare în stabilirea daunelor morale ar fi de 2000 euro/an, suma totală la care ar fi îndreptățit pentru întreaga perioadă a desfășurării procesului penal fiind de 32.000 euro. Învederează că suma stabilită în cauză, cu titlu de daune morale, nu acoperă prejudiciul cauzat reclamantului de procesul penal în care a fost inculpat, soluționat prin achitarea acestuia, în temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. Relativ la consecințele nefaste generate de întregul proces penal, arată că, sub aspectul raporturilor de serviciu, cercetarea penală a avut ca rezultat punerea sa la dispoziție pentru perioada 26 iunie 2006 - 20 decembrie 2019, măsură care nu permite polițistului de frontieră să avanseze în funcție și să primească meritele militare, să beneficieze de prime, sporuri și alte beneficii pe care acesta le putea obține. Deși instanțele de fond au reținut, în mod corect, că nu au fost sesizate cu solicitarea de a stabili daune decurgând din efectul punerii la dispoziție a reclamantului, arată că menținerea sa sub efectul punerii la dispoziție a durat pe toată perioada procesului penal, iar lipsurile suferite pe această perioadă îndelungată trebuie avute în vedere la stabilirea daunelor morale. Arată că pe parcursul urmăririi penale a fost subiectul cercetării averii sale, în dosarul nr. x/2006, aflat pe rolul Curții de Apel Oradea. Subliniază că toate demersurile injuste desfășurate pe o perioadă de timp îndelungată au contribuit la înrăutățirea stării sale de sănătate fizică și psihică, fiind nevoit să consulte un psiholog și să meargă la ședințe de consiliere psihologică cel puțin o dată pe săptămână, începând cu anul 2012. Arată că a fost nevoit să apeleze la împrumuturi bancare pentru suportarea cheltuielilor, directe și indirecte, generate de procesul penal, iar starea sa de sănătate a fost influențată și de titlurile din publicațiile mass media în care apărea numele reclamantului. Totodată, campania negativă a imaginii reclamantului a avut ca și consecință directă ruperea relațiilor de prietenie, de colegialitate și a relației de căsnicie. Susține că ruperea relației de căsnicie s-a datorat faptului că reclamantul era mereu stresat, obligat să efectueze drumuri săptămânale la Oradea pentru a se prezenta la termenele de judecată, iar cheltuielile generate de procesul penal au avut impact asupra bugetului familiei, aspect de au generat o stare de tensiune și nemulțumire între soți. Apreciază că, în acest context, suma de 50.000 euro, solicitată de reclamant cu titlu de daune morale, nu este injustă și nu conduce la îmbogățirea fără justă cauză a acestuia.

Apărările formulate în cauză La 12 iulie 2023, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. La 19 iulie 2023, intimata Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 18 septembrie 2023 a fost fixat termen de judecată la data de 15 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Excepția nulității recursului Recursul reprezintă o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicție. Întrucât cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă, această nelegalitate trebuie să se încadreze în unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Recurentul a indicat ca motiv de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Intimații au susținut, însă, că aceste motive de casare nu sunt incidente în cauză, context în care recursul ar fi nul, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora sancțiunea nulității intervine și "în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Înalta Curte constată că recurentul a formulat critici prin care a susținut că nu a fost respectată jurisprudența CEDO privitoare la criteriile de cuantificare a daunelor morale solicitate, în condițiile în care prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului fac parte din dreptul intern, în conformitate cu art. 20 alin. (2) din Constituție și art. 4 din C. civ., iar Statului Român îi revine obligația respectării hotărârilor Curții Europene. În consecință, sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reținută cât timp motivul de nelegalitate invocat privește încălcarea normelor de drept material, iar criticile formulate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor prevăzute de acesta urmând a fi analizată pe fondul cererii de recurs. Analiza recursului În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a pretins, în esență, că stabilirea cuantumului despăgubirii pentru repararea daunelor morale trebuia realizat cu luarea în considerare și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, în vederea asigurării unei reparații integrale și efective a prejudiciului, dar și a circumstanțelor particulare, care țin de agravarea stării sale de sănătate fizică și psihică sau deteriorarea statutului social, situației familiale și financiare a reclamantului. Susține că la stabilirea duratei procedurii, instanțele nu au avut în vedere și perioada în care dosarul s-a aflat în cursul urmăririi penale, care face parte din procesul penal. Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestor susțineri. Din ansamblul considerentelor deciziei recurate reiese, în esență, că instanța de apel a constatat temeinicia pretenției reclamantului în ceea ce privește componenta despăgubirilor pentru durata nerezonabilă a procesului penal, apreciind că este de necontestat faptul că durata excesivă a procesului penal a fost de natură a-i genera reclamantului o stare de stres, de tensiune și frustrare, care, împreună cu dificultățile de ordin material inerente punerii acestuia la dispoziție și cheltuielile necesare susținerii poziției sale pe parcursul procesului, au afectat calitatea vieții acestuia. Raționamentul juridic expus reflectă, în analiza elementului prejudiciu, criteriile generale și reperele faptice concrete pe care instanța de apel le-a avut în vedere pentru a cuantifica despăgubirile acordate reclamantului, ținând cont de specificul prejudiciului încercat de acesta, de impactul negativ pe care procesul penal l-a avut asupra situației personale a reclamantului, de consecințele negative suportate de acesta în plan emoțional, medical și social, consecințe generate de starea de tensiune și stres produsă de derularea procedurii penale într-un interval îndelungat de timp. Evaluarea acestor circumstanțe faptice au determinat instanța de apel să prezume, în mod rezonabil, că durata procesului penal a constituit un factor favorizant al deteriorării stării de sănătate a reclamantului, și al afectării calității vieții acestuia ca urmare a stării de stres, tensiune, frustrare și dificultăților de ordin material. Așadar, raportându-se la circumstanțele concrete ale cauzei, la probele care au atestat impactul negativ produs de declanșarea procesului penal și de durata acestuia de peste 13 ani și indicând criteriile obiective, concrete de analiză care au determinat existența și întinderea acestor daune, instanța de apel a apreciat că despăgubirea acordată de instanța de fond, cu titlu de daune morale, în cuantum de 5000 euro, este în acord cu principiile echității și proporționalității daunei, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora. Toate aceste aspecte, circumstanțiate situației particulare din cauză, expuse în considerentele deciziei recurate, fundamentează soluția pronunțată relativ la cuantificarea despăgubirilor morale menite să asigure o reparație integrală, justă și echitabilă a prejudiciului produs. Referitor la cuantumul prejudiciului, se reține că, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport cu natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. În schimb, se poate acorda părții o indemnizare cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani care să îi permită să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. Însă, indemnizarea părții în contextul satisfacerii echitabile nu trebuie, sub nicio formă, să producă o îmbogățire fără just temei, sens în care instanța de apel a apreciat că suma de 5000 euro este suficientă pentru înlăturarea consecințelor negative pe care le-a produs fapta ilicită a pârâtului. Așadar, despăgubirea bănească acordată de instanța de fond și menținută de curtea de apel pentru repararea prejudiciului nepatrimonial nu reflectă, în contextul analizei efectuate, o neconcordanță valorică între cuantumul determinat și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare a fost obligat Statul Român prin decizia recurată. Contrar susținerilor acestuia, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, instanța de apel a analizat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauze similare, în care s-a constatat încălcarea art. 6 paragraf 1 din Convenție, sub aspectul duratei procedurilor, respectiv cauzele Rosengren împotriva României, Constantin Florea împotriva României, Vlad ș.a. împotriva României, Bartok împotriva României, Valdhuter împotriva României și Cernea împotriva României, constatând că, în aceste cauze, despăgubirile au fost acordate prin hotărâri pronunțate între anii 2012-2018, nefiind justă menținerea lor la același nivel în anul 2023 și, totodată, că pretențiile reclamantului privind acordarea unor daune morale, în cuantum de 50.000 euro, iar, în subsidiar, de 32.000 euro, sunt vădit excesive raportat la circumstanțele cauzei, precum și la jurisprudența CEDO analizată. În absența unor critici care să releve ignorarea de către instanța de apel a altor criterii legale de cuantificare necesar a fi fost evaluate în raport cu situația de fapt reținută, aprecierea dată în privința sumei de bani stabilite cu titlu de daune morale nu poate face obiectul reevaluării instanței de recurs întrucât nu se subsumează unei critici de nelegalitate, în înțelesul dat acestei sintagme de art. 488 din C. proc. civ. Așa fiind, susținerea recurentului privind neanalizarea, în mod particular, a hotărârii pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Apicella împotriva Italiei, prin care acesta urmărește, de fapt, redimensionarea cuantumului daunelor morale acordate, nu poate fi primită spre examinare întrucât nu constituie o critică de nelegalitate a deciziei instanței de apel de natură a fi supusă cenzurii în recurs. Analizând critica prin care recurentul impută instanței de apel că, la stabilirea duratei procedurii, nu a avut în vedere și perioada în care dosarul s-a aflat în cursul urmăririi penale, care face parte din procesul penal, se reține că, potrivit dispozițiilor C. proc. pen. de la 1968, momentul începerii procesului penal coincidea cu începerea urmării penale, astfel încât durata procesului penal a fost stabilită, în mod corect, ca fiind cuprinsă între 10 februarie 2006, data începerii urmăririi penale și aducerii la cunoștință a învinuirii, și 20 decembrie 2019, data pronunțării hotărârii definitive. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 337A din 9 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.