Decizia nr. 452/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva deciziei nr. 162/2023 a Curții de Apel Iași

Cererea de revizuire La data de 6 martie 2023, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția civilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 11 din 5 ianuarie 2023, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2020, formulată de revizuentul A., în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Decizia Curții de Apel Iași, secția civilă Prin decizia nr. 162 din 2 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a fost admisă excepția tardivității formulării revizuirii; a fost constatată nulitatea cererii de revizuire formulate de A. împotriva deciziei civile nr. 11/2023 din data de 5 ianuarie 2023, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 162 din 2 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs revizuentul A.. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut nelegalitatea deciziei recurate, pronunțate cu încălcarea dispozițiilor legale privind autoritatea de lucru judecat, prevăzute de art. 430 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 513 alin. (4) și art. 511 alin. (1) pct. 8 din același act normativ. Învederează că s-a reținut greșit prin hotărârea atacată că a operat decăderea revizuentului din dreptul de a promova calea de atac a revizuirii, motivat de faptul că revizuirea nu poate fi exercitată și atunci când se încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor unei hotărâri judecătorești și, astfel, termenul de revizuire a început să curgă de la data pronunțării deciziei nr. 11 din 5 ianuarie 2023. Susține că prin cererea de revizuire a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a considerentelor și nu a dispozitivului deciziei civile nr. 899 din 22 martie 2018, iar termenul de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate curge decât de la data comunicării deciziei nr. 11 din 5 ianuarie 2023, data la care revizuentul a luat cunoștință, în mod efectiv, de considerentele hotărârii. Arată că la data pronunțării deciziei nr. 11 din 5 ianuarie 2023 nu putea avea cunoștință de faptul că hotărârea cuprinde considerente contradictorii deciziei nr. 899 din 22 martie 2018. Învederează că, în mod teoretic, dispozițiile art. 511 din C. proc. civ. privesc exclusiv situația unor dispozitive contradictorii și nu au fost actualizate de legiuitor în acord cu noua configurație a puterii de lucru judecat, însă instanța trebuia să facă o aplicare a dispozițiilor legale raportat la situația concretă a revizuentului. Arată că interpretarea potrivit căreia termenul de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ar curge de la data pronunțării hotărârii supuse revizuirii este valabilă doar în cazurile în care încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii anterioare rezultă din însuși dispozitivul hotărârii supuse revizuirii, având în vedere că numai acesta este cunoscut părților încă de la pronunțarea hotărârii, iar, în mod exceptional, în cauzele în care încălcarea autorității de lucru judecat rezultă doar din considerente, termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. începe să curgă de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se solicită. Recurentul susține că instanța de revizuire a reținut greșit că această cale de atac nu poate fi exercitată și în cazul în care se invocă încălcarea autorității de lucru judecat a considerentelor întrucât în actuala reglementare revizuirea este admisibilă și în situația în care considerentele unor hotărâri judecătorești definitive sunt contradictorii având în vedere efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, respectiv puterea de lucru judecat inclusă în autoritatea de lucru judecat sub efect pozitiv. Pentru admisibilitatea cazului de revizuire întemeiat pe încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu este necesară îndeplinirea condiției triplei identități, ci este necesar să existe două hotărâri definitive, pronunțate în cauze diferite, ale căror considerente sunt contradictorii. Susține că această situație care se regăsește în speță întrucât prin decizia nr. 899 din 22 martie 2018 s-a reținut că din anul 1990 până în anul 2016, apelantul A. a exercitat o posesie sub nume de proprietar, dar la acel moment nu era încă împlinit termenul de 30 de ani, iar prin decizia nr. 11/2023 s-a reținut că după anul 1990 apelantul A. nu a exercitat o posesie sub nume de proprietar întrucât nu s-a dovedit existența unui caz de intervertire a detenției precare în posesie.

Apărările formulate în cauză În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 18 septembrie 2023 a fost fixat termen de judecată la data de 15 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuentul A. este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin decizia civilă nr. 162 din 2 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, care face obiectul controlului judiciar, s-a constatat nulitatea cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 11/2023 din data de 5 ianuarie 2023, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire, în cazurile prevăzute de art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, care, în speță, este decizia civilă nr. 11/2023 din 5 ianuarie 2023, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respins apelul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 6488 din 4 iunie 2021 a Judecătoriei Iași având ca obiect uzucapiune. Instanța de revizuire a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2), raportat la art. 94 pct. 1 lit, j 2 din C. proc. civ., hotărârea dată în apel cu privire la cererile privind uzucapiunea nu sunt supuse recursului și, în raport cu prevederile art. 634 alin. (2) din C. proc. civ., hotărârea atacată cu revizuire a rămas definitivă la la data pronunțării, nu la data comunicării. Conchizând, curtea de apel a constatat că cererea de revizuire este tardiv declarată, fiind exercitată după expirarea termenului de o lună, calculat de la data de 6 februarie 2023. Prin criticile formulate în recurs, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul revizuent a susținut, în esență, că termenul pentru exercitarea revizuirii curge de la data comunicării hotărârii definitive supuse revizuirii în cazul în care se invocă încălcarea autorității de lucru judecat a considerentelor întrucât în actuala reglementare revizuirea este admisibilă și în situația în care considerentele unor hotărâri judecătorești definitive sunt contradictorii având în vedere efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, sens în care a invocate încălcarea dispozițiilor art. 430 alin. (1) și alin. (2), art. 513 alin. (4) și art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este necesar ca hotărârea să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Or, recurentul reproșează aplicarea greșită a unor norme de drept procesual, și nu de drept material, astfel încât critica formulată nu se încadrează în cazul de recurs descris de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi cercetată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 5 din cod, care vizează încălcarea de către instanță a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Din această perspectivă și în limitele criticii formulate, Înalta Curte constată că instanța care a pronunțat decizia recurată a realizat o justă interpretare și aplicare a normelor de procedură incidente. Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a exercita calea de atac. În speță, ultima hotărâre în sensul articolului anterior menționat este decizia atacată cu revizuire, respectiv decizia civilă nr. 11 din 5 ianuarie 2023, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2020, care a rămas definitivă la data pronunțării, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 634 alin. (1), pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora Sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, coroborate cu cele ale alin. (2) al aceluiași articol care menționează că Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării. Raportat la datele speței, în conformitate cu art. 181 alin. (1), pct. 3 și alin. (2) din C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ. pentru formularea cererii de revizuire, în cazul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, s-a împlinit la 6 februarie 2023. Cum cererea de revizuire a fost depusă la 6 martie 2023, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, în mod legal a reținut instanța de revizuire că, în cauza pendinte, a intervenit sancțiunea decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, în temeiul art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Susținerile revizuentului în sensul curgerii termenului de revizuire de la comunicarea hotărârii a cărei anulare se solicită, având în vedere că încălcarea autorității de lucru judecat rezultă doar din considerente, nu și din dispozitivul deciziei supuse revizuirii, nu pot fi primite. Astfel, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 545/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 110 din 8 februarie 2023, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a reținut următoarele: 20. În acord cu jurisprudența sa în materie, Curtea a reținut că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate. (...) 23. Curtea a subliniat, de asemenea, că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din C. proc. civ., efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii. 24. Așadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă, se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, așa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție. Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea. Astfel, Curtea a observat că, în ceea ce privește considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. 25. În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și dreptul la apărare și nici nu contravine dispozițiilor art. 129 din Constituție referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită. Pentru considerentele expuse, reținând că normele de drept procedural au fost corect interpretate și aplicate în litigiul dedus judecății de către instanța de revizuire, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 162 din 2 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.