ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 35/2024

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 11.10.2019 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pronunțarea unei hotărâri prin care să se declare nulitatea relativă a certificatului de moștenitor nr. x/15.01.2008, încheiat de notarul public C. din cadrul Societății Civile "Mentor" Birou Notarial, cu cheltuieli de judecată.

La data de 22.09.2020, reclamantul a depus cerere completatoare, prin care a înțeles să modifice cadrul subiectiv, cât și petitul acțiunii, în sensul că, în temeiul art. 68 C. proc. civ., a chemat în judecată, personal și la interogatoriu, pe numita D., pentru ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, în urma anulării falsului certificat de moștenitor al pârâtei B., în ceea ce privește întinderea drepturilor sale succesorale, să se stabilească în mod legal cotele părți ale colocatarilor imobilului, iar această nouă împărțire a cotelor părți să îi fie opozabilă.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin încheierea de ședință din data de 16.02.2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a reținut că: excepția litispendenței trebuie invocată în fața Judecătoriei Sectorului 1 București, conform art. 138 alin. (4) C. proc. civ. s-a luat act că pârâta D. a renunțat la excepția conexității; s-a acordat cuvântul asupra excepțiilor lipsei calității procesuale a pârâtei D., a excepției lipsei de interes a reclamantului în promovare acțiunii și a prescripției dreptului material la acțiune; s-a reținut cauza în pronunțare asupra excepțiilor invocate și, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea la data de 2 martie 2021.

Prin sentința nr. 305/2.03.2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis respins cererea în contradictoriu cu pârâta D., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind prescrisă.

Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 1075A/30.06.2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii premergătoare din data de 16.02.2021 și a sentinței nr. 305/2.03.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, a arătat că, în ceea ce privește dolul, instanța a făcut aplicarea în mod eronat a prevederilor C. civ. din 1864 și cele ale Decretului nr. 167/1958, respectiv a termenului de 18 luni de la data încheierii actului notarial.

În esență, recurentul-reclamant a susținut că, spre deosebire de reglementarea anterioară, conform căreia în toate cazurile de nulitate relativă, mai puțin violența, termenul de prescripție începea să curgă cel târziu la expirarea termenului de 18 luni, potrivit art. 2529 din noul C. civ., trebuie făcută distincție între dol și eroare.

A arătat că, în vechea reglementare, atât în cazul dolului, cât și în cazul erorii, termenul de prescripție pentru acțiunea în anularea actului juridic civil curgea de la data cunoașterii de către titular a cauzei de anulare, însă cel târziu de la data expirării termenului de 18 luni, calculat de la data încheierii actului juridic, însă această regulă se menține în reglementarea noului C. civ. numai în ceea ce privește eroarea.

A menționat recurentul-reclamant că, în cazul dolului, termenul de prescripție a acțiunii în anularea actului juridic civil curge de la data descoperirii acestuia, indiferent dacă aceasta a avut loc înainte sau după expirarea termenului de 18 luni de la data încheierii actului.

Având în vedere că dolul a fost descoperit abia în 2019, iar acțiunea a fost introdusă în cursul aceluiași an, concluzia instanței este eronată, atât din punct de vedere al aplicării textului legal, cât și al interpretării/motivării.

Recurentul-reclamant a apreciat că este eronată aprecierea instanței de apel potrivit căreia tribunalul și-a motivat hotărârea, ignorând faptul că acesta nu a răspuns cererii de repunere pe rol, depuse după termenul din 16.02.2021, nu a analizat cererea de nulitate absolută a actului notarial, invocată în temeiul art. 308 C. proc. civ., discutată restrictiv la ultimul termen, și nici nu și-a motivat atitudinea de a le omite.

Totodată, instanța a interpretat în mod greșit prevederile art. 400 C. proc. civ., în sensul că cererea de repunere pe rol este pur facultativă.

A mai susținut și că sunt eronate argumentele instanței privitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei D., cât și cele privitoare la unirea cu fondul a excepției prescripției dreptului la acțiune.

III. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatele-pârâte D. și B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat să se dispună respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legală, a deciziei atacate.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

O primă critică vizează menținerea în apel a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată ca prescrisă, recurentul-reclamant considerând că, în mod greșit, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 9 din Decretul nr. 167/1958, în condițiile în care, în raport de momentul descoperirii dolului, invocat în cauză ca motiv de nulitate a actului juridic, este incidentă noua reglementare în materie de prescripție extinctivă, reprezentată de art. 2529 C. civ.

Critica astfel formulată, susceptibilă de analiză din perspectiva modului de aplicare a legii de drept material, este nefondată.

Potrivit art. 2529 alin. (1) lit. b) C. civ., prescripția dreptului la acțiunea în anularea unui act juridic începe să curgă, într-adevăr, în cazul dolului, din ziua când a fost descoperit, însă, în prezenta cauză, nu sunt incidente prevederile actualului C. civ.

În conformitate cu art. 6 alin. (4) C. civ., "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."

De asemenea, art. 201 din Legea nr. 71/2011 prevede, pentru ipoteza în care noua reglementare în materie de prescripție este chiar C. civ., că "Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit".

Așadar, dacă prescripția începe să curgă înainte de începerea activității C. civ., legea veche ce reglementează prescripția ultraactivează și continuă să-și producă efectele, chiar dacă termenul de prescripție nu s-a împlinit (cu atât mai mult dacă termenul era deja împlinit la data intrării în vigoare a C. civ., fiind vorba despre o situație juridică epuizată), iar numai dacă momentul de început al curgerii prescripției se plasează după intrarea în vigoare a legii noi în materie de prescripție, se va aplica această din urmă lege.

Cât privește dispozițiile legale care instituie prescripția extinctivă, prin decizia recurată s-a arătat, în mod corect, că acestea sunt reprezentate de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic, față de prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit cărora "Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor."

Această normă (precum și art. 6 alin. (2) C. civ., în aplicarea căruia a fost edictată) consacră principiul ultraactivității legii vechi în materia actului juridic civil, în tot ceea ce privește încheierea, executarea, interpretarea și încetarea acestuia, așadar și în privința condițiilor de validitate.

Pe acest temei, legea în vigoare la data încheierii unui act juridic civil interesează și sub aspectul eventualei nulități ce afectează actul juridic, inclusiv în privința cauzelor de nulitate și a efectelor nulității, ceea ce înseamnă că sunt supuse acelei legi condițiile de exercițiu ale dreptului material la acțiune pentru invocarea nulității, indiferent dacă dreptul este exercitat de către una dintre părțile actului juridic ori de către un pretins terț vătămat.

Este relevant, din acest punct de vedere, că același art. 6 din noul C. civ. prevede, în alin. (3), că "Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi." Prin urmare, este lipsit de orice echivoc faptul că efectele nulității ce afectează un act juridic rămân supuse legii sub imperiul căreia actul a fost încheiat, de vreme ce nu sunt incidente eventualele modificări pe acest aspect, cuprinse în legea nouă.

În acest context, în măsura în care legea în vigoare la data încheierii unui act juridic prevede că dreptul de a invoca nulitatea acestuia este supus prescripției extinctive, momentul de început al termenului de prescripție va fi determinat potrivit reglementării în vigoare la data încheierii actului juridic.

În consecință, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de apel a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 9 din Decretul nr. 167/1958, față de momentul încheierii actului juridic a cărui anulare se solicită în cauză, anume data de 15.01.2008.

Pentru stabilirea reglementării referitoare la prescripția extinctivă aplicabile ratione temporis este lipsit de relevanță momentul descoperirii dolului de către un terț, de vreme ce, potrivit celor anterior expuse, motivele de nulitate, inclusiv dolul, se apreciază prin prisma legii în vigoare la data încheierii actului juridic, iar tot în raport de acest moment se determină prescripția dreptului la acțiunea în constatarea nulității actului juridic.

De altfel, se impune a se sublinia faptul că soluția criticată este legală chiar în ipoteza aplicării dispozițiilor noului C. civ.

Astfel, teza contrară susținută de către recurentul reclamant se bazează pe premisa descoperirii dolului abia în anul 2019, astfel încât termenul de prescripție extinctivă nu era împlinit la data cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 11.10.2019.

Or, această susținere, invocată în mod constant pe parcursul judecății, a fost înlăturată de către prima instanță prin raportare la probatoriul administrat în cauză, iar instanța de apel a confirmat constatarea potrivit căreia momentul la care reclamantul a luat cunoștință despre actul de împărțeală încheiat în anul 1945 - față de care a invocat dolul la emiterea certificatului de moștenitor nr. x/15.01.2008 -, se plasează la nivelul anului 2016, întrucât înscrisul datat 1945 a fost administrat ca mijloc de probă în dosarul nr. x/2014, iar sentința pronunțată de către Judecătoria sectorului 1 București în acel dosar i-a fost comunicată reclamantului din dosarul de față în luna iunie 2016.

Această constatare reprezintă o apreciere de fapt, ce nu este susceptibilă de reevaluare în etapa procesuală a recursului, în care pot fi formulate doar critici de nelegalitate a deciziei recurate, iar nu și de netemeinicie, în ceea ce privește situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate.

Așadar, momentul descoperirii dolului nu poate fi modificat de către instanța de recurs, constatarea de fapt pe acest aspect impunându-se ca premisă de analiză a criticii de nelegalitate formulate, ceea ce înseamnă că în raport de luna iunie 2016 și de data formulării cererii de chemare în judecată în prezenta cauză, termenul de prescripție extinctivă este împlinit chiar și în ipoteza aplicării prevederilor art. 2529 alin. (2) lit. b) C. civ., care prevede că termenul de 3 ani curge de la data descoperirii dolului.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge critica referitoare la aplicarea în timp a reglementării prescripției extinctive.

Se constată, totodată, că este nefondată și critica întemeiată pe motivul de casare descris de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând interpretarea dată art. 400 C. proc. civ.

Potrivit acestei norme, "Dacă, în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi, va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților."

Pe acest temei, nu poate fi exclus ca anumite elemente suplimentare să fie semnalate de către părți chiar după închiderea dezbaterilor, în termenul de amânare a pronunțării acordat pentru depunerea de concluzii scrise, atât timp cât instanța de judecată le poate avea în vedere la deliberare și dispune repunerea cauzei pe rol în considerarea lor, pentru lămuriri ori chiar administrarea unor probe noi.

Cu toate acestea, odată ce dezbaterile au fost închise, instanța de judecată este îndreptățită să filtreze chestiunile invocate ulterior de către parte și să aprecieze dacă sunt necesare unei juste soluționări a cauzei, fără a avea obligația de a repune cauza pe rol la simpla solicitare a părții care pretinde clarificarea unor aspecte procesuale.

Prin urmare, instanța de apel a interpretat în mod corect prevederile art. 400 C. proc. civ., considerând că prima instanță nu era obligată să dea curs cererii reclamantului de repunere a cauzei pe rol.

Cât privește susținerile recurentului referitoare la greșita apreciere de către instanța de apel a existenței unei motivări corespunzătoare a hotărârii primei instanțe, precum și la confirmarea soluției de respingere a excepției privind lipsa calității procesuale pasive, Înalta Curte constată că nu relevă vreun motiv de nelegalitate a deciziei recurate, în absența unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de casare invocat de către titularul recursului.

Astfel, recurentul a reproșat instanței de apel ignorarea faptului că tribunalul nu a răspuns cererii de repunere pe rol, nu a analizat cererea de chemare în judecată prin prisma motivului de nulitate absolută a actului notarial și nici nu a motivat omisiunea unei asemenea analize.

După cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța de apel a expus pe larg motivele pentru care a apreciat că prima instanță a procedat în mod corect soluționând cauza în raport de motivul de nulitate a actului juridic invocat prin cererea introductivă și explicitat prin precizările verbale de la termenul de dezbateri din 16.02.2021, față de dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 394 alin. (3) C. proc. civ., nefiind admisibilă modificarea cererii de chemare în judecată prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor.

Prin cererea de recurs nu se face nicio referire la argumentele prin care instanța de apel a răspuns susținerilor părții, recurentul limitându-se la enunțarea formală a unei critici, prin care, în realitate, reiterează susținerile invocate în apel, urmărind reevaluarea modului în care acestea au fost analizate și constatarea nelegalității și a netemeiniciei hotărârii primei instanțe.

Or, această finalitate este incompatibilă cu calea extraordinară de atac a recursului, întrucât atribuțiile acestei instanțe de control judiciar sunt circumscrise cercetării, în limitele învestirii, a legalității deciziei de apel, prin prisma motivelor de casare prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive, admisă în primă instanță, soluția pe acest aspect fiind confirmată în apel, se reține că recurentul a menționat doar că sunt eronate considerentele instanței de apel.

Or, atare susținere, fără a fi însoțită de argumentele pe care se sprijină, nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate privitoare la decizia atacată, care să fie examinată în raport de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1075A din data de 30 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2024.