ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.07.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1804/2024

HOTĂRÂRE
04.07.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1804/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 4 iulie 2024

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la 5 aprilie 2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pe calea ordonanței președințiale, stabilirea unui program de relații personale cu minorii C., D. și E., la reședința sa, în fiecare weekend din ultima săptămână, de vineri de la orele 16:00, până duminică la orele 16:00; în prima jumătate în anii pari și în a doua jumătate în anii impari din vacanțele școlare de iarnă, intersemestrială, de Paște (în funcție de structura anului școlar în care urmează a fi exercitat dreptul de a păstra legături personale cu minorii); două săptămâni în vacanța de vară (Bulgaria sau Anglia, în perioada 14.08.2024-23.08.2024); la zilele sale onomastice/aniversare, precum și ale bunicilor paterni; în afara programului propus, în alte weekenduri, când reclamantul se va afla în municipiul Cluj Napoca, prin preluarea minorilor de la domiciliul pârâtei, de la ora 16:00 până la ora 20:30, cu anunțarea telefonică în prealabil a acesteia cu o zi înainte; consiliere de specialitate, psihologică și medicală, pentru pârâtă.

În drept, s-a prevalat de dispozițiile art. 403 și art. 496 alin. (5) C. civ., raportate la cele ale art. 17 și 18 din Legea nr. 272/2004.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea programului complex solicitat de reclamant și stabilirea unui program adaptat nevoilor și disponibilității minorilor.

Prin sentința civilă nr. 2424 din 6 iunie 2024, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta B. prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Suceava a reținut că, potrivit art. 998 C. proc. civ., cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

Instanța a făcut referire la normele de competență reglementate la art. 94 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., precum și la cele ale art. 114 alin. (1) din acest act normativ, care au atribuit cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie, instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Interpretând prevederile art. 106 C. civ. din Titlul III intitulat "Ocrotirea persoanei fizice", Judecătoria Suceava a apreciat că stabilirea unui program de vizitare reprezintă o măsură de ocrotire care privește minorii, astfel încât competența în soluționarea unei astfel de cereri aparține instanței în a cărei circumscripție teritorială aceștia domiciliază sau au reședința.

Luând în considerare susținerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și pe cele ale pârâtei, învederate prin apărător la termenul de judecată din 6 iunie 2023, a remarcat că, la momentul formulării cererii de ordonanță președințială, minorii locuiau în municipiul Cluj-Napoca.

În raport de această împrejurare, precum și de normele legale expuse, instanța a constatat că Judecătoria Cluj-Napoca este competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială.

Instanța a înlăturat susținerea reclamantului potrivit căreia competența de soluționare a cererii aparține Judecătoriei Suceava, față de promovarea unei acțiuni ce are ca obiect desfacerea căsătoriei părților, precum și cererile accesorii care privesc măsurile ce urmează a fi luate față de copii, apreciind că instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului este cea în circumscripția căreia minorii au reședința, conform art. 114 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța a observat că în cererea care face obiectul dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Suceava, indicată de reclamant ca fiind acțiunea de drept comun până la soluționarea căreia urmează a se dispune măsurile provizorii pe calea ordonanței președințiale, nu s-a formulat de către această parte un capăt de cerere referitor la stabilirea unui program de vizitare a minorilor.

Împrejurarea că reclamantul a solicitat în dosarul menționat desfacerea căsătoriei dintre părți a fost apreciată că nu este de natură să înlăture regula competenței teritoriale exclusive a instanței de la reședința minorilor. De asemenea, s-a constatat că între părți a mai avut loc un litigiu având ca obiect emiterea unei ordonanțe președințiale privind stabilirea în mod provizoriu a locuinței minorilor, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Cluj-Napoca, această instanță declarându-se competentă din punct de vedere teritorial să o soluționeze, conform art. 114 alin. (1) C. proc. civ.

Reținând că prin sesizarea unei instanțe de judecată cu o cerere având ca obiect desfacerea căsătoriei nu se schimbă criteriul esențial avut în vedere de legiuitor la stabilirea competenței - reședința minorilor - în scopul facilitării efectuării actelor procedurale specifice (anchetă socială, ascultare minori, relații de la unitățile de învățământ pe care le frecventează etc.), Judecătoria Suceava a apreciat că nu poate avea loc o prorogare a competenței teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 2963 din 21 iunie 2024, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata litigiului și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că pe rolul Judecătoriei Suceava este înregistrat dosarul nr. x/2023, având ca obiect divorțul părților, precum și cererile accesorii acestuia.

Conform susținerilor părților, instanța a constatat că ultima locuință comună a acestora a fost în municipiul Suceava, localitate care se află, în raport de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1217/2023 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea, în circumscripția Judecătoriei Suceava.

Judecătoria Cluj-Napoca a evocat dispozițiile art. 998 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului cauzei.

Reținând că părțile se află în proces de divorț, a apreciat că instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului este Judecătoria Suceava, pe rolul căreia este înregistrat dosarul nr. x/2023 cu acest obiect.

Enunțând dispozițiile art. 920 și art. 919 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că instanța care poate adopta măsuri vremelnice asupra cererilor accesorii și incidentale divorțului, în timpul procesului, este cea pe rolul căreia se află acțiunea de divorț.

A constatat că norma procedurală incidentă, sub aspectul instanței judecătorești competente teritorial, este cea cuprinsă în art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., cererea de divorț și cererile accesorii fiind de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților.

Coroborând dispozițiile legale menționate, a apreciat că, în cazul existenței unui litigiu de fond, cererea de ordonanță președințială se soluționează de instanța sesizată cu judecata acestuia, competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială aparținând Judecătoriei Suceava, care este competentă să soluționeze cererea pe fondul dreptului, care a fost învestită cu soluționarea cererii de divorț.

Incidența dispozițiilor art. 114 C. proc. civ. nu a fost reținută în cauză, pe motiv că domiciliul minorilor nu a fost stabilit în mod definitiv, acesta fiind incert, în lipsa unei înțelegeri a părților.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoriei Cluj-Napoca îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Obiectul litigiului asupra căruia poartă conflictul negativ de competență este reprezentat de cererea prin care reclamantul A. a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, stabilirea unui program de relații personale cu minorii C., D. și E., rezultați din căsătoria cu pârâta B..

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că pe rolul Judecătoriei Suceava este pendinte dosarul nr. x/2923, având ca obiect desfacerea căsătoriei părților, precum și cererile accesorii referitoare la exercitarea autorității părintești asupra minorilor, stabilirea domiciliului acestora, precum și a unei pensii de întreținere în favoarea lor.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a primei instanțe învestite, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, arătând că, din luna ianuarie a anului 2023, locuiește împreună cu minorii în Cluj-Napoca, iar o altă cerere de ordonanță președințială care a avut ca obiect stabilirea locuinței acestora a fost soluționată de această instanță, în dosarul nr. x/2023.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 919 alin. (1) C. proc. civ., "La cerere, instanța de divorț se pronunță și cu privire la: a) exercitarea autorității părintești, contribuția părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, locuința copilului și dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta; b) numele soților după divorț; c) locuința familiei; d) despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei; e) obligația de întreținere sau prestația compensatorie între foștii soți; f) încetarea regimului matrimonial și, după caz, lichidarea comunității de bunuri și partajul acestora. (alin. (2) Când soții au copii minori, născuți înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptați, instanța se va pronunța asupra exercitării autorității părintești și a locuinței copiilor după divorț, precum și asupra contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorț."

Conform art. 920 C. proc. civ., "Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei."

În prezenta cauză instanța sesizată cu soluționarea cererii principale având ca obiect desfacerea căsătoriei dintre părți nu a fost învestită de acestea cu o cerere accesorie privind stabilirea unui program de relații personale cu minorii, iar în conformitate cu prevederile legale anterior enunțate, măsurile provizorii cu privire la care aceeași instanță este competentă să se pronunțe pe calea ordonanței președințiale în cursul procesului privesc stabilirea locuinței copiilor minori, obligația de întreținere, încasarea alocației de stat pentru copii și folosirea locuinței familiei.

În raport de aceste împrejurări, sunt incidente dispozițiile art. 114 C. proc. civ., potrivit cărora, "Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită."

Aceste norme legale instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Înalta Curte reține că noțiunea de "domiciliu" la care face trimitere textul legal enunțat vizează, în sens procesual, locuința unde se găsește în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul la apărare și pentru a se putea facilita administrarea probatoriului în vederea soluționării cauzei. Această noțiune este prevăzută de C. civ. pentru diferitele situații care interesează obiectul cererilor adresate instanței de tutelă și de familie.

Potrivit art. 496 alin. (1)-(4) C. civ., "(1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege."

Înalta Curte constată că, potrivit susținerilor părților, copiii minori în privința cărora reclamantul a formulat cererea privind stabilirea unor relații personale (program de vizitare) locuiesc împreună cu pârâta B., din luna ianuarie a anul 2023, în municipiul Cluj-Napoca, în această localitate frecventând și cursurile de învățământ.

Raportând situația de fapt dedusă judecății la normele legale evocate, reiese că domiciliul/reședința minorilor este în municipiul Cluj-Napoca, aceasta fiind și locuința lor statornică, în sensul reglementat de art. 92 alin. (2) C. civ. ("minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic").

În aplicarea dispozițiilor art. 114 C. proc. civ., care atribuie în competența instanței de la domiciliul persoanei ocrotite soluționarea cauzelor care au ca obiect instituirea măsurilor de protecție specială, Înalta Curte constată că este competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială Judecătoria Cluj-Napoca.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 iulie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,99
ÎCCJ, decizie (scj.ro #219215)
.J., Secția I civilă, decizia nr. 1804 din 4 iulie 2024 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la 5.04.2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pe calea ordonanței
ÎCCJ 2024-10-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2269/2024
Ședința publică din data de 17 octombrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava l
ÎCCJ 2024-06-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1780/2024
Ședința publică din data de 25 iunie 2024 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2023 la data de 01 apri
ÎCCJ 2025-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 124/2025
I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, Secția civilă, la data de 19 iunie 2024, sub nr. x/245/2024, reclamantul A a chemat-o în judecată pe pârâta B, solicitâ
ÎCCJ 2024-06-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1561/2024
Ședința publică din data de 11 iunie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucur
Sursă