ÎCCJ, decizie (scj.ro #219215)

Ordonanță președințială având ca obiect stabilirea unui program de vizitare a minorului. Competență teritorială. Incidența dispozițiilor art. 114 C.proc.civ. în situația în care prin acțiunea de divorț pendinte nu a fost formulat și un capăt accesoriu cu acest obiect

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești

Index alfabetic: conflict negativ

competența teritorială

ordonanță președințială

minor

stabilirea programului de vizitare

acțiune de divorț

domiciliul persoanei ocrotite

C.proc.civ., art. 114, art. 919 alin. (2) , art. 920

C.civ., art. 496

Câtă vreme instanța sesizată cu soluționarea cererii principale având ca obiect desfacerea căsătoriei dintre părți nu a fost învestită de acestea cu o cerere accesorie privind

stabilirea unui program de relații personale cu minorul, iar în conformitate cu dispozițiile art. 920 C.proc.civ.,

măsurile provizorii cu privire la care aceeași instanță este competentă să se pronunțe pe calea ordonanței președințiale în cursul procesului privesc stabilirea locuinței copiilor minori, obligația de întreținere, încasarea alocației de stat pentru copii și folosirea locuinței familiei, competența teritorială de soluționare a cererii formulată pe calea ordonanței președințiale de stabilire a programului de vizitare a minorului se determină în raport cu

dispozițiile

art.114 C.proc.civ., norme care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1804 din 4 iulie 2024

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la 5.04.2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pe calea ordonanței președințiale, stabilirea unui program de relații personale cu minorii C., D. și E., la reședința sa, în fiecare weekend din ultima săptămână, de vineri de la orele 16:00, până duminică la orele 16.00; în prima jumătate în anii pari și în a doua jumătate în anii impari din vacanțele școlare de iarnă, intersemestrială, de Paște (în funcție de structura anului școlar în care urmează a fi exercitat dreptul de a păstra legături personale cu minorii); două săptămâni în vacanța de vară (Bulgaria sau Anglia, în perioada 14.08.2024-23.08.2024); la zilele sale onomastice/aniversare, precum și ale bunicilor paterni; în afara programului propus, în alte weekenduri, când reclamantul se va afla în municipiul Cluj Napoca, prin preluarea minorilor de la domiciliul pârâtei, de la ora 16.00 până la ora 20:30, cu anunțarea telefonică în prealabil a acesteia cu o zi înainte; consiliere de specialitate, psihologică și medicală, pentru pârâtă.

În drept, s-a prevalat de dispozițiile art.403 și art.496 alin.5 C.civ., raportate la cele ale art.17 și 18 din Legea nr.272/2004.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea programului complex solicitat de reclamant și stabilirea unui program adaptat nevoilor și disponibilității minorilor.

Prin sentința civilă nr.2424 din 6.06.2024, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta B. prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Suceava a reținut că, potrivit art.998 C.proc.civ., cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

Instanța a făcut referire la normele de competență reglementate la art.94 pct.1 lit.a C.proc.civ., precum și la cele ale art.114 alin.1 din acest act normativ, care au atribuit cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Interpretând prevederile art.106 C.civ. din Titlul III intitulat „Ocrotirea persoanei fizice”, Judecătoria Suceava a apreciat că stabilirea unui program de vizitare reprezintă o măsură de ocrotire care privește minorii, astfel încât competența în soluționarea unei astfel de cereri aparține instanței în a cărei circumscripție teritorială aceștia domiciliază sau au reședința.

Luând în considerare susținerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și pe cele ale pârâtei, învederate prin apărător la termenul de judecată din 6 iunie 2023, a remarcat că, la momentul formulării cererii de ordonanță președințială, minorii locuiau în municipiul Cluj-Napoca.

În raport de această împrejurare, precum și de normele legale expuse, instanța a constatat că Judecătoria Cluj-Napoca este competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială.

Instanța a înlăturat susținerea reclamantului potrivit căreia competența de soluționare a cererii aparține Judecătoriei Suceava, față de promovarea unei acțiuni ce are ca obiect desfacerea căsătoriei părților, precum și cererile accesorii care privesc măsurile ce urmează a fi luate față de copii, apreciind că instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului este cea în circumscripția căreia minorii au reședința, conform art.114 alin.1 C.proc.civ.

Instanța a observat că în cererea care face obiectul dosarului nr. x/314/2023 al Judecătoriei Suceava, indicată de reclamant ca fiind acțiunea de drept comun până la soluționarea căreia urmează a se dispune măsurile  provizorii pe calea ordonanței președințiale, nu s-a formulat de către această parte un capăt de cerere referitor la stabilirea unui program de vizitare a minorilor.

Împrejurarea că reclamantul a solicitat în dosarul menționat desfacerea căsătoriei dintre părți a fost apreciată că nu este de natură să înlăture regula competenței teritoriale exclusive a instanței de la reședința minorilor. De asemenea, s-a constatat că între părți a mai avut loc un litigiu având ca obiect emiterea unei ordonanțe președințiale privind stabilirea în mod provizoriu a locuinței minorilor, care a făcut obiectul dosarului nr. x/211/2023 al Judecătoriei Cluj-Napoca, această instanță declarându-se competentă din punct de vedere teritorial să o soluționeze, conform art.114 alin.1 C.proc.civ.

Reținând că prin sesizarea unei instanțe de judecată cu o cerere având ca obiect desfacerea căsătoriei nu se schimbă criteriul esențial avut în vedere de legiuitor la stabilirea competenței – reședința minorilor – în scopul facilitării efectuării actelor procedurale specifice (anchetă socială, ascultare minori, relații de la unitățile de învățământ pe care le frecventează etc.), Judecătoria Suceava a apreciat că nu poate avea loc o prorogare a competenței teritoriale.

Prin sentința civilă nr.2963 din 21.06.2024, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata litigiului și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că pe rolul Judecătoriei Suceava este înregistrat dosarul nr. x/314/2023, având ca obiect divorțul părților, precum și cererile accesorii acestuia.

Conform susținerilor părților, instanța a constatat că ultima locuință comună a acestora a fost în municipiul Suceava, localitate care se află, în raport de prevederile H.G. nr. 1217/2023 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea, în circumscripția Judecătoriei Suceava.

Judecătoria Cluj-Napoca a evocat dispozițiile art.998 C.proc.civ., potrivit cărora cererea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului cauzei.

Reținând că părțile se află în proces de divorț, a apreciat că instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului este Judecătoria Suceava, pe rolul căreia este înregistrat dosarul nr. x/314/2023 cu acest obiect.

Enunțând dispozițiile art.920 și art.919 alin.1 lit.a C.proc.civ., Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că instanța care poate adopta măsuri vremelnice asupra cererilor accesorii și incidentale divorțului, în timpul procesului, este cea pe rolul căreia se află acțiunea de divorț.

A constatat că norma procedurală incidentă, sub aspectul instanței judecătorești competente teritorial, este cea cuprinsă în art.915 alin.1 teza I C.proc.civ., cererea de divorț și cererile accesorii fiind de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților.

Coroborând dispozițiile legale menționate, a apreciat că, în cazul existenței unui litigiu de fond, cererea de ordonanță președințială se soluționează de instanța sesizată cu judecata acestuia, competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială aparținând Judecătoriei Suceava, care este competentă să soluționeze cererea pe fondul dreptului, care a fost învestită cu soluționarea cererii de divorț.

Incidența dispozițiilor art.114 C.proc.civ. nu a fost reținută în cauză, pe motiv că domiciliul minorilor nu a fost stabilit în mod definitiv, acesta fiind incert, în lipsa unei înțelegeri a părților.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoriei Cluj-Napoca îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Obiectul litigiului asupra căruia poartă conflictul negativ de competență este reprezentat de cererea prin care reclamantul A. a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, stabilirea unui program de relații personale cu minorii C., D. și E., rezultați din căsătoria cu pârâta B..

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că pe rolul Judecătoriei Suceava este pendinte dosarul nr. x/314/2923, având ca obiect desfacerea căsătoriei părților, precum și cererile accesorii referitoare la exercitarea autorității părintești asupra minorilor, stabilirea domiciliului acestora, precum și a unei pensii de întreținere în favoarea lor.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a primei instanțe învestite, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, arătând că, din luna ianuarie a anului 2023, locuiește împreună cu minorii în Cluj-Napoca, iar o altă cerere de ordonanță președințială care a avut ca obiect stabilirea locuinței acestora a fost soluționată de această instanță, în dosarul nr. x/211/2023.

Înalta Curte constată că, potrivit art.919 alin.1 C.proc.civ., „La cerere, instanța de divorț se pronunță și cu privire la: a) exercitarea autorității părintești, contribuția părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, locuința copilului și dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta; b) numele soților după divorț; c) locuința familiei; d) despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei; e) obligația de întreținere sau prestația compensatorie între foștii soți; f) încetarea regimului matrimonial și, după caz, lichidarea comunității de bunuri și partajul acestora.  (alin.2) Când soții au copii minori, născuți înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptați, instanța se va pronunța asupra exercitării autorității părintești și a locuinței copiilor după divorț, precum și asupra contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorț.”

Conform art.920 C.proc.civ., „Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.”

În prezenta cauză instanța sesizată cu soluționarea cererii principale având ca obiect desfacerea căsătoriei dintre părți nu a fost învestită de acestea cu o cerere accesorie privind stabilirea unui program de relații personale cu minorii, iar în conformitate cu prevederile legale anterior enunțate, măsurile provizorii cu privire la care aceeași instanță este competentă să se pronunțe pe calea ordonanței președințiale în cursul procesului privesc stabilirea locuinței copiilor minori, obligația de întreținere, încasarea alocației de stat pentru copii și folosirea locuinței familiei.

În raport de aceste împrejurări, sunt incidente dispozițiile art.114 C.proc.civ., potrivit cărora, „Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.”

Aceste norme legale instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Înalta Curte reține că noțiunea de „domiciliu” la care face trimitere textul legal enunțat vizează, în sens procesual, locuința unde se găsește în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul la apărare și pentru a se putea facilita administrarea probatoriului în vederea soluționării cauzei. Această noțiune este prevăzută de Codul civil pentru diferitele situații care interesează obiectul cererilor adresate instanței de tutelă și de familie.

Potrivit art.496 alin.1- 4 Cod civil, „(1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art.264 rămân aplicabile. (4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege.”

Înalta Curte constată că, potrivit susținerilor părților, copiii minori în privința cărora reclamantul a formulat cererea privind stabilirea unor relații personale (program de vizitare) locuiesc împreună cu pârâta B., din luna ianuarie a anul 2023, în municipiul Cluj-Napoca, în această localitate frecventând și cursurile de învățământ.

Raportând situația de fapt dedusă judecății la normele legale evocate, reiese că domiciliul/reședința minorilor este în municipiul Cluj-Napoca, aceasta fiind și locuința lor statornică, în sensul reglementat de art.92 alin.2 Cod civil („minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic”).

În aplicarea dispozițiilor art.114 C.proc.civ., care atribuie în competența instanței de la domiciliul persoanei ocrotite soluționarea cauzelor care au ca obiect instituirea măsurilor de protecție specială, Înalta Curte a constatat că este competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială Judecătoria Cluj-Napoca.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art.135 alin.4 C.proc.civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Notă : Convergent acestei soluții, printr-o altă decizie, nr. 1205 din 24 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a stabilit că în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cererii formulate pe cale de ordonanță președințială, prin care s-a solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorului până la soluționarea definitivă a litigiului având ca obiect divorțul părților și cereri accesorii, una dintre acestea constând în stabilirea unui program de vizitare privind pe fiul părților, devin aplicabile dispozițiile art. 998 C.proc.civ., reținând următoarele:

„Potrivit dispozițiilor art. 998 C.proc.civ., „

cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului

”.

Date fiind aceste prevederi, în ceea ce privește ordonanța președințială, competența de soluționare este aceeași cu cea determinată pentru examinarea cauzei pe fond, determinare care poate fi făcută în abstract de către instanța învestită în procedura ordonanței președințiale (în cazul în care nu este promovată și o cerere pe dreptul comun pe fondul dreptului) sau în concret (în cazul în care este înregistrată pe rolul instanței cererea pe fondul dreptului), situație în care competența se stabilește în funcție de instanța învestită cu soluționarea fondului dreptului.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 915 alin. 1 C.proc.civ., „

cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul

”.

Din coroborarea prevederilor art. 998 cu art. 915 alin. 1 C.proc.civ., evocate anterior, rezultă că instanța care poate dispune respectivele măsuri vremelnice, în timpul procesului, este instanța pe rolul căreia se află acțiunea de divorț, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra cererii cu caracter vremelnic, întrucât este instanța care se pronunță și asupra unei cereri accesorii divorțului referitoare la stabilirea unui program de vizitare a minorului.

Ca atare, cererile accesorii deduse judecății odată cu cererea de divorț reprezintă fondul dreptului solicitat a fi tranșat pe cale de ordonanță președințială, astfel încât stabilirea instanței competente se va face prin raportare la instanța învestită deopotrivă cu cererea de divorț și cu pretenția accesorie referitoare la încuviințarea unui program de legături personale cu minorul.

Prin urmare, dând eficiență acestor prevederi speciale, care se aplică cu prioritate în raport cu norma generală consacrată prin art. 114 alin. 1 C.proc.civ., în temeiul principiului

specialia generalibus derogant,

rezultă că, atât timp cât fondul, constând în măsurile referitoare la stabilirea unui program de vizitare, se află deja

pendinte

, ca cerere accesorie divorțului, revine instanței pe rolul căreia a fost înregistrată această cauză și competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială având ca obiect luarea, în mod provizoriu, până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorț, a măsurilor privitoare la minor, (...) ca instanță învestită și cu soluționarea fondului acestor măsuri”.