ÎCCJ, decizie (scj.ro #133340)

Conflict negativ de competență. Ordonanță președințială. Cerere având ca obiect stabilirea programului de vizitare a minorului. Interpretarea sintagmei ”domiciliul persoanei ocrotite”

Cuprins pe materii

: Drept procesual civil. Competența teritorială

Index alfabetic

: conflict negativ

-necompetență teritorială

-ordonanță președințială

-minor

-domiciliu

NCPC, art. 114

NCC, art. 106, art. 107, art. 261, art. 265, art. 400, art. 496

Pentru determinarea instanței competente să soluționeze cerere având ca obiect stabilirea programului de vizitare a minorului, nu interesează adresa la care minorul locuia în fapt la data înregistrării cererii de chemare în judecată, câtă vreme locuința minorului fusese stabilită la domiciliul mamei printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat. Faptul că ulterior deplasării minorului într-o vizită la domiciliul tatălui, acesta a refuzat să-l readucă la domiciliul mamei, nu poate semnifica schimbarea locuinței minorului, câtă vreme nu a existat un acord al părinților în acest sens și nici o încuviințare a vreunei instanțe.

Prin urmare, competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială aparține judecătoriei pe rolul căreia se află înregistrat dosarul de fond având ca obiect stabilirea programului de vizitare a minorului, instanță în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul persoanei ocrotite.

Secția I civilă, decizia nr. 1851 din 7 octombrie 2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună de urgență și până la rămânerea definitivă a litigiului având ca obiect stabilirea unui program de vizitare de către pârât a minorului C. : stabilirea unui program de vizitare de către pârât a minorului, în următoarea modalitate: un week-end pe lună la domiciliul pârâtului (vineri de la orele 17:00 - până duminica la orele 17:00), jumătate din vacanțele școlare (vacanța de vară, vacanța de iarnă și vacanța de Paște) la domiciliul pârâtului, respectiv, din luna august - până în luna septembrie (în vacanța de vară); pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de consimțământul tatălui pentru obținerea pașaportului individual pentru minor; pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de consimțământul tatălui pentru părăsirea țării pe ruta România-Ungaria-Austria-Germania-Spania sau România-Serbia-Croația-Slovenia-Italia.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 996 și art. 998 C.proc.civ., art. 401 și urm. C.civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, raportat la prevederile art. 114 C.proc.civ., care prevăd faptul că cererile privind ocrotirea persoanei fizice se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, motiv pentru care se impune declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Satu-Mare, întrucât minorul se află la domiciliul pârâtului din județul Satu-Mare, încă dinainte de promovarea acestei acțiuni, după cum afirmă și reclamanta, în cuprinsul ordonanței.

Prin sentința civilă nr. 7857 din 13.07.2016, Judecătoria Timișoara a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Timișoara a reținut următoarele considerente:

Conform art. 107 alin. (1) C.proc.civ., cererea de chemare în judecată se introduce la

instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Acest text se coroborează cu prevederile art. 114 C.proc.civ., care arată că cererile privind ocrotirea persoanei fizice se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, în cazul de față, minorul având, în prezent, domiciliul/reședința la locuința tatălui în județul Satu Mare.

Este adevărat că, potrivit art. 998 C.proc.civ., cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului, dar reclamanta nu a arătat în motivarea cererii de față dacă există judecată pe fond, eventual să depună, în probațiune, copia acțiunii de fond, cum, de altfel, în formularea prezentei cereri nu a arătat momentul până la care urmează să-și producă efectele ordonanța, motiv pentru care Judecătoria Timișoara apreciază că, în cazul de față, se aplică regula generală instituită de art. 107 alin. (1) C.proc.civ.

Astfel învestită, Judecătoria Satu Mare, Secția civilă, prin sentința civilă nr. 2791 din 08.08.2016, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara și, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C.proc.civ., constatând ivit conflictul negativ de competență, l-a înaintat, spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Satu Mare a reținut următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 998 C.proc.civ. „cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.”

Potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) C.proc.civ., „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.”

Prin sentința civilă nr. 12753 din 08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara, locuința minorului C., a fost stabilită la domiciliul mamei, iar potrivit cărții de identitate, domiciliul acesteia se află în municipiul Timișoara.

Potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 497 și 400 alin. (1) și (2) C.civ., locuința copilului minor este la locuința sau reședința părintelui la care i s-a stabilit locuința, prin acordul părinților sau de către instanța de tutelă și de familie, prin hotărâre judecătorească.

Câtă vreme minorul se află la locuința tatălui împotriva voinței mamei reclamante, în favoarea căreia s-a stabilit locuința minorului printr-o hotărâre definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, câtă vreme pârâtul nu a făcut dovada deținerii unui drept legal de a schimba adresa locuinței minorului, precum și raportat la împrejurarea că locuința minorului este stabilită printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, la domiciliul mamei, care se află în municipiul Timișoara, se reține că minorul, în calitate de persoană ocrotită își are domiciliul stabilit la domiciliul mamei.

Drept urmare, potrivit dispozițiilor art. 998 raportat la art. 114 C.proc.civ., competența de soluționare a cererii formulate pe calea ordonanței președințiale revine Judecătoriei Timișoara, ca instanță în circumscripția căreia se află domiciliul persoanei ocrotite.

A interpreta altfel ar însemna să se permită pârâtului să își invoce propria culpă – aceea de a fi schimbat, în lipsa unui drept legal, locuința stabilită pentru minor printr-o hotărâre judecătorească –, precum și de a permite oricând, oricărui pârât, ca în mod indirect, prin fapta sa, luând minorul în mod abuziv la locuința sa, să pună reclamantul în situația de a se judeca la instanța de la locul în care pârâtul ar stabili, în mod faptic, locuința minorului.

Mai mult decât atât, se reține că Judecătoria Timișoara este competentă să soluționeze

cererea formulată pe calea ordonanței președințiale și prin prisma existenței pe rolul său a dosarului de fond, înregistrat sub nr. x/325/2016, astfel cum rezultă din fișa dosarului listată din oficiu din aplicația Ecris, în conformitate cu dispozițiile art. 998 C.proc.civ.

Înalta Curte, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C.proc.civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, pentru considerentele care succed:

În cauză, prin cererea de ordonanță președințială formulată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se stabilească un program de vizitare a minorului C. de către pârât, până la soluționarea dosarul de fond, având ca

obiect stabilire program de vizitare minor.

În drept au fost invocate prevederile art. 996 și următoarele C.proc.civ.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 400 C.civ.,

„(1) În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic. (2) Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior. (3) În mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului și îndeplinesc toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura sa.”

În enumerarea din art. 106 C.civ. a măsurilor de ocrotire se arată că

ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege

.

Conform art. 261 C.civ., intitulat „Îndatorirea părinților”, plasat în Cartea a II-a, „Despre familie”,

părinții sunt cei care au, în primul rând, îndatorirea de creștere și educare a copiilor lor minori

, iar, potrivit art. 265 din același act normativ, „

Toate măsurile date prin prezenta carte în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor prezentei cărți, precum și măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competența instanței de tutelă. Dispozițiile art. 107 sunt aplicabile în mod corespunzător”.

Art. 107 alin. (1) C.civ. prevede că

„Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanța de tutelă”.

Coroborând aceste dispoziții legale, reiese că o cerere având ca obiect stabilirea locuinței unui minor este o cerere privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie. Aceasta se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, potrivit art. 114 C.proc.civ., care stipulează că „

dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenta instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită

”.

Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit Codului civil și Codului de procedură civilă.

În speță, instanțele în conflict au considerat în mod corect că sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C.proc.civ., normă specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C.proc.civ., conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.

Cu toate acestea, conflictul negativ de competență intervenit a fost determinat de interpretarea diferită a sintagmei „domiciliul sau reședința persoanei ocrotite” de către instanțele ce și-au declinat reciproc competența de soluționarea a cererii de ordonanță președințială.

Potrivit art. 496 alin. (1) - (4) C.civ.,

„(1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege.”

Noțiunea de domiciliu sau reședință a persoanei ocrotite este prevăzută de Codul civil pentru diferitele situații ce interesează obiectul cererilor adresate instanței de tutelă și de familie.

Pentru locuința copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reședința părinților săi, fie al amândurora, dacă minorul locuiește cu ambii [art. 496 alin. (1) C.civ.], fie al părintelui la care i s-a stabilit locuința prin acordul părinților sau de către instanța de tutelă și familie, prin

hotărâre judecătorească.

În situația de față, prin sentința civilă nr. 12753 din 08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara (rămasă irevocabilă, prin respingerea apelului și neatacarea cu recurs) locuința minorului a fost stabilită la domiciliul mamei, iar, potrivit cărții de identitate, domiciliul acesteia se află în municipiul Timișoara.

Prin urmare, locuința minorului este stabilită printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, la domiciliul mamei, care se află în municipiul Timișoara, astfel că minorul, în calitate de persoană ocrotită își are domiciliul stabilit la domiciliul mamei.

Faptul că, ulterior deplasării minorului într-o vizită la domiciliul tatălui, acesta a refuzat să-l readucă la domiciliul mamei, nu poate semnifica schimbarea locuinței minorului, câtă vreme nu a existat un acord al părinților în acest sens și nici o încuviințare a vreunei instanțe.

În consecință, în speță, nu interesează adresa la care minorul locuia în fapt la data înregistrării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care anterior domiciliul acestuia a fost stabilit la mamă, potrivit art. 106 C.civ., care prevede că ocrotirea minorului prin părinți implică și stabilirea locuinței copilului.

Mai mult, competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială aparține Judecătoriei Timișoara și din perspectiva faptului că, pe rolul acestei instanțe se află înregistrat dosarul de fond având ca obiect stabilirea programului de vizitare a minorului, față de dispozițiile art. 998 C.proc.civ., potrivit cărora „cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului”, respectiv, în speță, la „instanța in a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”.

În consecință, față de dispozițiile legale citate anterior, având în vedere că domiciliul persoanei ocrotite  a fost stabilit, prin hotărâre judecătorească, la mama sa, iar, domiciliul acesteia se află în municipiul Timișoara, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.