ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1779/2024

Ședința publică din data de 25 iunie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau Mare la data de 22 februarie 2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate că pârâtul nu este tatăl natural al minorului C., drept urmare, să dispună Oficiului de Stare Civilă al localității Sânnicolau Mare, jud. Timiș să procedeze la radierea numelui pârâtului de la rubrica " tatăl", din actul de naștere; să încuviințeze ca minorul să poarte numele de familie al reclamantei, acela de "D.".

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 43 din 23 ianuarie 2024, Judecătoria Sânnicolau Mare a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în speță, având în vedere că locuința pârâtului nu se află în circumscripția Judecătoriei Sânnicolau Mare, competența este una exclusivă, absolută, pe care părțile nu o pot înlătura și pe cale de consecință, instanța poate invoca, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

De asemenea, a constatat incidența prevederilor art. 107 C. proc. civ. care stabilesc o competență exclusivă în favoarea instanței în care se află domiciliul pârâtului, față de împrejurarea că pricina vizează drepturi de care părțile nu pot să dispună și pentru care legea nu prevede expres instanța competentă din punct de vedere teritorial.

În privința incidenței art. 114 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța a statuat în sensul în care aceste dispoziții procesuale sunt de strictă aplicare și interpretare, reglementând o competență teritorială alternativă în pricinile privind stabilirea paternității, iar nu și în cazul în care se contestă filiația, cum este cazul tăgadei de paternitate cu care a fost învestită instanța.

Ca atare, prevederile art. 114 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Prin sentința nr. 2453/2024 din 27 mai 2024, Judecătoria Galați a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prevederile art. 107 din C. proc. civ. reglementează o competență teritorială de ordine privată care nu poate fi invocată de instanță din oficiu, ci numai de pârât, prin întâmpinare sau, în ipoteza în care întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Prin urmare, chiar dacă pârâtul nu domicilia în circumscripția Judecătoriei Sânnicolau Mare, instanța nu putea să invoce, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, competența fiind stabilită în mod definitiv prin neinvocarea prin întâmpinare a excepției necompetenței teritoriale.

De asemenea, a reținut că denumirea marginală a art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. " Cereri privitoare la filiație" se referă și la acțiunile reglementate de Cartea II - Titlul III-Capitolul II Secțiunea 1 din C. civ. intitulată "Stabilirea filiației", și deci la cele privind tăgada paternității

Prin depunerea de către reclamantă a cererii de chemare în judecată la Judecătoria Sânnicolau Mare, ca instanță în circumscripția căreia se află domiciliul reclamantei, în aplicarea art. 116 din C. proc. civ., instanța rămâne legal învestită și nu mai poate proceda la declinarea competenței în favoarea unei alte instanțe.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Sânnicolau Mare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de identificarea diferită a normelor procedurale care reglementează competența teritorială în litigiile având ca obiect tăgada paternității, respectiv regimul invocării excepției necompetenței teritoriale în această materie.

Astfel, Judecătoria Sânnicolau Mare a înlăturat incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., reținând incidența prevederilor art. 107 din C. proc. civ., și posibilitatea invocării, din oficiu, de către instanța de judecată a excepției necompetenței teritoriale, în timp ce Judecătoria Galați a apreciat ca fiind aplicabile prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. care instituie norme de competență alternativă, de ordine privată, în favoarea instanței de la domiciliul reclamantei sau de la domiciliul pârâtului, alegerea aparținând reclamantului, conform art. 116 din C. proc. civ., și care nu pot fi invocate de instanță din oficiu.

Înalta Curte reține că, în speță, prin cererea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau Mare la 22 februarie 2023, reclamanta A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate că pârâtul B. nu este tatăl natural al minorului C.; drept urmare, a solicitat să dispună Oficiului de Stare Civilă al localității Sânnicolau Mare, jud. Timiș să procedeze la radierea numelui pârâtului de la rubrica "tatăl", din actul de naștere și să încuviințeze ca minorul să poarte numele de familie al reclamantei, acela de "D.".

În privința normelor legale care reglementează acțiunea pendinte, se constată că acestea sunt reprezentate de dispozițiile art. 429 din C. civ., situate în Secțiunea I, Capitolul II din Titlul III al Cărții a II a, cu denumirea marginală "Stabilirea filiației".

Prin urmare, prin voința legiuitorului și din interpretarea sistematică a prevederilor legale, rezultă că acțiunea în tăgada paternității intră în categoria acțiunilor privind stabilirea filiației.

Art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede că "1) În afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: 1. instanța domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației;"

Așadar, norma procesual civilă care reglementează competența teritorială în materia acțiunii în tăgada paternității este reprezentată de art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. consacră un drept de opțiune al reclamantului în materia stabilirii filiației, stabilind, în mod imperativ, că cererile se adresează, exclusiv uneia din cele două instanțe determinate de legiuitor, cea de la domiciliul pârâtului (art. 107) sau cea de la domiciliul reclamantului, prevăzută alternativ.

Deci, aceste prevederi legale consacră o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției reclamantului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, întrucât numai reclamantul poate aprecia care așezare în teritoriu a instanței servește cel mai bine protejării drepturilor și intereselor sale legitime.

O asemenea concluzie se întemeiază pe dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Reiese, din aceste dispoziții legale, că părțile pot deroga de la normele de competență teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care pot dispune, ceea ce înseamnă că doar în asemenea situații normele de competență teritorială sunt de ordine privată.

Per a contrario, în celelalte cereri normele de competență teritorială sunt de ordine publică, deci imperative.

Rezultă, așadar, că, în cererile privitoare la stabilirea filiației, reclamantul are un drept de opțiune între judecătoria în a cărei circumscripție își are el domiciliul și cea în a cărei circumscripție se află domiciliul pârâtului.

Prin urmare, întrucât reclamanta și-a manifestat dreptul de opțiune reglementat de lege, în sensul de a învesti instanța de la domiciliul său, în speță Judecătoria Sânnicolau Mare, în acord cu dispozițiile legale anterior menționate, competența de soluționare a pricinii aparține acestei instanțe.

Astfel, odată aleasă competența de soluționare a cauzei de către reclamantă, conform prevederilor art. 116 C. proc. civ., aceasta dobândește caracter definitiv, nemaifiind posibilă declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea unei alte instanțe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2024.