ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1774/2024

Ședința publică din data de 25 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la 06 martie 2024, sub nr. x/2024, creditorul A. a solicitat ridicarea sechestrului asigurător instituit de organul fiscal, Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia Națională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcția Generală Executări Silite cazuri speciale prin Serviciul Executari Silite cazuri speciale Regional Brasov, conform procesului-verbal nr. x din 08.12.2023, în baza sentinței penale nr. 264 din 29.11.2023, pronunțată de Tribunalului Olt în dosarul x/2018, asupra bunurilor imobile teren intravilan în suprafață de 10000 mp, situat în localitatea Runcu, județul Vâlcea, punctul "B.", înscris în CF nr. x nr. cad x, invocându-se faptul că bunurile despre care se face vorbire nu îi mai aparțin.

Prin sentința civilă nr. 1326 din 29 martie 2024, Judecătoria Sibiu a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că față de împrejurarea că procesul penal în cadrul căruia a fost dispusă măsura asiguratorie de instituire a sechestrului asigurator a fost soluționat, în primă instanță, de Tribunalul Olt, în aplicarea prevederilor art. 954 alin. (1) coroborat cu cel al art. 957 din C. proc. civ., competența materială de soluționare a cererii de ridicare a măsurii asiguratorii a sechestrului aparține Tribunalului Olt.

Învestit prin declinare, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 119/2024 din 23 aprilie 2024, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În fundamentarea acestei soluții, tribunal a reținut că petentul a dedus judecății cererea de ridicare a măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar dispusă prin procesul-verbal nr. x din 08.12.2023, în temeiul prevederilor art. 260 și ale art. 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală care reglementează procedura de executare a creanțelor fiscale, iar în temeiul dispozițiilor completatoare ale art. 714 raportat la cele ale art. 651 din C. proc. civ., competența materială aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în cauza de față, Judecătoria Sibiu.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sibiu și Tribunalul Olt și-au declinat reciproc competența de soluționare a pricinii, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la dispozițiile legale în raport de care trebuie stabilită competența materială în soluționarea cererii de ridicare a măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar, ca urmare a calificării diferite a obiectului concret al cererii cu a cărei soluționare au fost învestite.

Astfel, Judecătoria Sibiu a reținut incidența dispozițiilor art. 954 coroborate cu cele ale art. 957 din C. proc. civ., care instituie competența materială a instanței care a dispus măsura contestată, în speță, Tribunalul Olt, în timp ce Tribunalul Olt a apreciat că, în cauză, competența materială de soluționare a cererii aparține judecătoriei, întrucât, în raport de temeiurile de drept invocate de petent în susținerea cererii, respectiv art. 260 și art. 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, sunt aplicabile dispozițiile art. 651 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea prin care contestatorul A. a solicitat ridicarea sechestrului asigurător instituit de organul fiscal, Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia Națională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcția Generală Executări Silite cazuri speciale prin Serviciul Executări Silite cazuri speciale Regional Brașov, măsură dispusă prin procesul-verbal nr. x din 08.12.2023, emis în baza sentinței penale nr. 264 din 29.11.2023, pronunțate în dosarul x/2018 de Tribunalului Olt, asupra bunurilor imobile - teren intravilan în suprafață de 10000 mp, situat în localitatea Runcu, județul Vâlcea, punctul "B.", înscris în CF nr. x, cu nr. cad x.

În motivarea cererii, petentul a învederat că urmare a partajului de bunuri comune pronunțat prin decizia civilă nr. 354 din 17 aprilie 2022 de Tribunalul Vâlcea, imobilul cu privire la care a fost dispusă măsura sechestrului asigurator în timpul procesului penal, a trecut în proprietatea exclusivă a soției sale, C., astfel că nu îi mai aparține.

În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 260 și art. 261 din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, solicitând ridicarea măsurii sechestrului, petentul nu invocă nicio împrejurare de fapt sau de drept în raport de care să se constate faptul că nu mai sunt întrunite condițiile de existență inițiale, avute în vedere la momentul instituirii sechestrului și care să justifice ridicarea măsurii dispuse de către instanța penală, ci contestă executarea acestei măsuri, dispusă de organele de executare fiscală, în temeiul prevederilor art. 213 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, prin procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. x din 08 decembrie 2023, asupra bunului imobil, în suprafață de 10000 mp, situat în localitatea Runcu, județul Vâlcea, punctul "B.", înscris în CF nr. x, în executarea obligației de plată a unei creanțe fiscal/bugetare în cuantum de 8.783.367 RON stabilite în sarcina petentului prin sentința penală nr. 264 din 29 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Olt, cererea astfel formulată circumscriindu-se unei contestații la executare fiscală.

Or, față de obiectul concret al cererii și de motivele care o susțin precum și în raport de temeiul de drept al acesteia, expres indicat, competența de soluționare a cauzei nu poate fi stabilită în raport de dispozițiile art. 954 - 957 C. proc. civ. și de principiul simetriei formelor juridice, în virtutea căruia instanța care a dispus măsura sechestrului este competentă să soluționeze și cererea de ridicare a acestuia, ci în raport de dispozițiile speciale ale Codului de procedură fiscală care reglementează procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor de executare dispuse de organele fiscale, și care fac trimitere la dispozițiile art. 651 și 714 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 260 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor acestui cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, iar, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Având în vedere prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul procedură fiscală, conform cărora dispozițiile de procedură fiscală se completează cu dispozițiile din C. civ. și C. proc. civ., instanța judecătorească competentă să soluționeze prezenta contestație la executare se stabilește în condițiile C. proc. civ.

Or, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare, stabilită în temeiul art. 651 C. proc. civ., iar potrivit art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. instanța de executare este judecătoria.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 260 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale art. 714 și ale art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., competența materială în soluționarea cererii formulate de petentul A. privind ridicarea sechestrului asigurator dispus prin proces-verbal nr. x din 08 decembrie 2023 de către Ministerul Finanțelor- Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Executări silite cazuri speciale- Serviciul executări silite cazuri speciale regional Brașov, aparține judecătoriei.

În ceea ce privește competența teritorială, Înalta Curte reține că în cazul urmăririi silite a imobilelor, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului [alin. (2) al art. 714 C. proc. civ..].

Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 714 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că judecătoria de la locul situării imobilului devine competentă să soluționeze contestația la executare în situația în care imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare. ipoteză care se regăsește în speță, întrucât debitorul figurează cu domiciliul în județul Sibiu, localitate care se află în circumscripția teritorială a Curții de Apel Alba Iulia, iar bunul imobil urmărit silit se află în județul Vâlcea, Comuna Runcu, care este în circumscripția teritorială a Curții de Apel Pitești.

Totodată, Înalta Curte reține și prevederile art. 116 C. proc. civ., care prevăd că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea contestației la executare la Judecătoria Sibiu, contestatorul a ales între cele două instanțe deopotrivă competente și a stabilit astfel competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței în circumscripția căreia se află domiciliul său.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, instanță competentă în raport de prevederile art. 714 alin. (2) C. proc. civ., aleasă de către contestator în temeiul dreptului recunoscut de art. 116 din același act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2024.