ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1617/2024

Ședința publică din data de 12 iunie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Este reprezentat de recursul declarat de A. S.A. împotriva încheierii din 11 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin încheierea din 11.03.2024, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis cererea de completare a încheierii nr. 44/18.10.2023 formulată de intimata A. S.A.; a completat încheierea nr. 44/18.10.2023, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea intimatei A. S.A. referitoare la transmiterea recipisei de consemnare a cauțiunii la BEJ B., precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii de restituire a cauțiunii; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii de completare a încheierii nr. 44/18.10.2023, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. A. S.A., arătând că prin încheierea nr. 44/18.10.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București a respins cererea de restituire a cauțiunii formulată de către debitoarea C. considerând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 720 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora "Atunci când contestația a fost respinsă, suma reprezentând cauțiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanțelor arătate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situație în care se va comunica executorului și recipisa de consemnare a acestei sume."

Deși instanța a reținut că textul legal este aplicabil cauzei, a omis să dispună trimiterea recipisei de consemnare a cauțiunii la executorul judecătoresc și să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.

Prin urmare, încheierea menționată este dată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii, iar motivarea acesteia este contradictorie fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 și 6 din C. proc. civ.

Curtea de Apel București citează prevederile art. 444 din C. proc. civ. care face trimitere la omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, recunoaște că a omis să se pronunțe pe capătul de cerere referitor la trimiterea recipisei de consemnare a cauțiunii la executorul judecătoresc, dar în mod contradictoriu susține că acest capăt de cerere nu poate fi considerat capăt de cerere principal sau accesoriu și nici măcar cerere conexă sau incidentală pentru că instanța de judecată trebuia să se pronunțe din oficiu pe acesta.

Apreciază recurenta că instanța de judecată nu poate considera că un capăt de cerere este și nu este în același timp capăt de cerere. Capetele de cerere cuprinse în înscrisurile depuse la dosar sunt clar evidențiate, în așa fel încât instanța de judecată însăși le menționează ca atare și se pronunță cu privire la acestea, respectiv menționează în încheierile de ședință că recurenta a solicitat trimiterea recipisei de consemnare a cauțiunii la executorul judecătoresc și cheltuieli de judecată.

Articolul 444 din C. proc. civ. nu condiționează admisibilitatea cererii de completare a hotărârii judecătorești de obligativitatea instanței de judecată de a se pronunța pe capetele de cerere din oficiu sau nu. Dimpotrivă, textul de lege oferă posibilitatea remedierii oricărei omisiuni a instanței de a se pronunța cu privire la orice capăt de cerere ori cerere conexă sau incidentală indiferent dacă există sau nu obligația instanței de judecată de a se pronunța din oficiu cu privire la aceasta.

Curtea de Apel București se contrazice în continuare menționând că "în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 720 alin. (6) C. proc. civ., instanța trebuie din oficiu să dispună și asupra cauțiunii independent de solicitarea vreunei părți în acest sens", fiind evident că în lipsa pronunțării instanței din oficiu cu privire la acest capăt de cerere sunt incidente prevederile art. 444 C. proc. civ.

Nu există nicio rațiune juridică pentru care omisiunea instanței de judecată de a se pronunța din oficiu asupra unui capăt de cerere ar trebui să prejudicieze partea prin imposibilitatea de a recurge la o cerere de completare a hotărârii judecătorești. Practic partea care a formulat capătul de cerere pe care nu s-a pronunțat instanța de judecată este pedepsită pentru greșeala instanței de judecată și este lipsită de o cale de atac ce i-ar permite remedierea acestei situații. O astfel de interpretare a Curții de Apel București contravine dreptului la un proces echitabil și încalcă dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. care prevede că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Articolul 425 alin. (1) lit. c) prevede, de asemenea, că dispozitivul hotărârii judecătorești va cuprinde și soluția dală tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.

Încălcarea acestor texte de lege și refuzul de aplicare a art. 720 alin. (6) și a art. 453 C. proc. civ. atrag sancțiunea nulității hotărârii judecătorești, fiind incident și motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) lit. 5 C. proc. civ.

Deși a respins cererea de restituire a cauțiunii prin încheierea nr. 44/18.10.2023. Curtea de Apel București nu s-a pronunțat cu privire la acordarea chetuielilor de judecată efectuate de recurentă în dosar, motiv pentru care aceasta a formulat cererea de completare a acestei hotărâri judecătorești, iar prin încheierea din data de 11.03.2024 instanța a admis cererea de completare dar a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Recurenta are de recuperat de la debitoarea C. o creanță substanțială, de aproximativ 88.000 USD, astfel încât interesul său era de a efectua demersuri pentru a recupera o parte din creanță din cauțiunea plătită de către debitoare solicitând instanței de judecată să trimită recipisa de consemnare a cauțiunii la executorul judecătoresc. Astfel, cererea debitoarei de restituire a cauțiunii a devenit o procedură contencioasă în cadrul căreia părțile și-au disputat un drept potrivnic, fiecare dintre acestea reclamând un drept asupra cauțiunii. Instanța de judecată trebuie să verifice caracterul contencios al cererii, neputând presupune că o cerere de restituire a cauțiunii are automat caracter necontencios în condițiile în care recurenta a formulat obiecții și pretenții proprii cu privire la care instanța a fost de acord, respectiv cu privire la incidența art. 720 alin. (6) C. proc. civ.

Având în vedere că ambele părți au solicitat să le fie atribuită recipisa de consemnare a cauțiunii apare ca evident că nu sunt incidente dipozițiile art. 527 C. proc. civ., care reglementează procedura necontenciosă.

Mai mult, instanța de judecată recunoaște că avea obligația să se pronunțe cu privire la aplicarea art. 720 alin. (6) C. proc. civ. care era incident în cauză și care presupune existența unei proceduri contencioase pentru că implică un drept potrivnic al părții adverse care solicită cauțiunea pentru a-și acoperi creanța. Astfel, dacă acest text de lege este incident, apare contradictorie susținerea potrivit căreia procedura de judecată este necontencioasă. De asemenea, instanța de judecată recunoaște că sunt incidente dispozițiile art. 444 C. proc. civ. și chiar admite cererea de completare în baza acestui text de lege care reglementează de asemenea o procedură contencioasă. In aceste condiții, partea care a pierdut procesul este debitoarea C., care este datoare să acopere cheltuielile de judecată generate de cererea contencioasă pe care a formulat-o și care a determinat efectuarea cheltuielilor de judecată de către recurentă.

Prin urmare, instanța trebuia să încuviințeze cererea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în dosar, fiind lipsite de temei afirmațiile referitoare la o lipsă a culpei debitoarei, care este persoana ce a generat efectuarea cheltuielilor de judecată. Aprecierea eronată referitoare la lipsa culpei debitoarei în ceea ce privește efectuarea cheltuielilor de judecată reprezintă o interpretare eronată a normelor de drept material ce reglementează răspunderea civilă delictuală și se circumscrie motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta precizează că în calitate de persoană juridică, interesele acesteia în fața instanțelor de judecată sunt reprezentate numai prin avocat sau consilier juridic, astfel cum prevede art. 84 C. proc. civ., fiind evident faptul că serviciile prestate de aceste persoane trebuie remunerate.

Interpretarea contradictorie și eronată a dispozițiilor legale de către Curtea de Apel București duce la încălcarea drepturilor fundamentale ale ambelor părți, care sunt împiedicate să valorifice suma de bani plătită cu titlu de cauțiune, ce rămâne indisponibilizată indefinit.

Finalitatea practică urmărită de legiuitor prin articolele 720 alin. (6) și 1064 din C. proc. civ. este de atribuire a recipisei de consemnare a cauțiunii către una dintre părți, creditor ori debitor, iar această finalitate practică dispare prin interpretarea contradictorie făcută de Curtea de Apel București prin încheierea din data de 11.03.2024 care este definitivă și are autoritate de lucru judecat.

La data de 04.06.2024, recurenta a formulat cerere de renunțare la recurs, prin care a arătat că în data de 14.05.2024 i-a fost comunicată încheierea din 19.04.2024, prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei nr. 779/A/12.05.2021 pronunțată în dosar nr. x/2021 și s-a dispus înaintarea la BEJ B. a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. x/1/04.03.2021, eliberată de D., în cuantum de 8050 RON.

Întrucât recursul a vizat faptul că instanța de judecată constatase incidența dispozițiilor art. 720 alin. (6) C. proc. civ. dar nu dispusese trimiterea recipisei de consemnare a cauțiunii la executorul judecătoresc, lucru care s-a realizat urmare a soluționării îndreptării erorii materiale prin încheierea mai sus menționată, aprecază că nu mai este necesară continuarea judecării recursului și nu mai este necesară comunicarea cererii de recurs către intimată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Asupra cererii de renunțare la judecata recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi.

Prin urmare, renunțarea la judecata unei căi de atac reprezintă un act procedural de dispoziție permis părților în procesul civil.

Potrivit dispozițiilor art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.

De asemenea, conform prevederilor art. 464 alin. (1) și (2) din același cod, achiesarea poate fi expresă sau tacită, totală ori parțială. Achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declarație verbală în fața instanței ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale, iar dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. dau posibilitatea renunțării la calea de atac, chiar și după declararea acesteia.

În cauză, prealabil comunicării motivelor de recurs către partea adversă, recurenta a depus cerere de renunțare la judecata recursului, justificat de împrejurarea că prin încheierea din 19.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosar nr. x/2021 (având ca obiect sesizarea din oficiu cu privire la eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei nr. 779/A/12.05.2021 pronunțată în acel dosar), s-a dispus înaintarea la BEJ B. a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. x/1/04.03.2021, eliberată de D., în cuantum de 8050 RON.

A apreciat recurenta că, deoarece recursul promovat viza tocmai această situație, respectiv reținerea incidenței dispozițiilor art. 720 alin. (6) C. proc. civ. dar neaplicarea lor, prin netrimiterea recipisei menționate către executorul judecătoresc, calea de atac nu se mai impune a fi analizată, întrucât finalitatea urmărită prin aceasta a fost atinsă.

Respectând principiul disponibilității părților specific procesului civil și având în vedere poziția exprimată de recurentă cu privire la calea de atac pe care a exercitat-o, Înalta Curte va da eficiență juridică acestei manifestări de voință în sens procesual, cu aplicarea dispozițiilor art. 463 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 404 alin. (2) C. proc. civ., urmând să ia act de renunțarea la judecarea recursului împotriva încheierii din 11 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de recurenta A. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecarea recursului declarat de recurenta A. S.A. împotriva încheierii din 11 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.