Decizia nr. 2173/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 2316/2019 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 28.12.2018, sub nr. de dosar x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 50.000 euro la cursul BNR din ziua plății, reprezentând echivalentul sumei de 233.100 RON, sumă stabilită la cursul BNR din data de 20.12.2018 unde 1 euro-4,6662 RON reprezentând suma împrumutată și recunoscută de către pârâtă prin înscrisul numit declarație, din data de 13.08.2014, precum și obligarea la plata dobânzii legale aferente sumei de 50.000 euro începând cu data introducerii cererii și până la restituirea integrală a sumei împrumutate.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 2316 din 22 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea formulată și a obligat pârâtă la plata către reclamant a sumei de 50.000 euro, echivalent în RON la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente sumei de 50.000 euro, începând cu data de 28.12.2018 și până la data plății efective.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 1369 A din 18 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B., împotriva sentinței civile nr. 2316 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., ca nefondat. A obligat apelanta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 2380 RON reprezentând cheltuieli de judecată din apel (onorariu de avocat) și a sumei de 3570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs (onorariu de avocat).

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 1369 A de la 18.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâta B., solicitând instanței să admită recursul, să caseze decizia atacată. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că prin decizia pronunțată, instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5), iar pe de alta parte, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8). Astfel, a arătat că, prin decizia instanței de apel s-a reținut că declarația menționata nu reprezintă un înscris autentic, după cum nu reprezintă nici înscris sub semnătura privată, din cauza absenței mențiunii "bun și aprobat", astfel cum impune art. 275 C. proc. civ., însă aceasta poate fi considerată un început de dovada scrisă, în sensul art. 310 C. proc. civ., coroborat cu prevederile Legii nr. 36/1995 a notarilor publici, ce reglementează legalizarea semnăturii și a sigiliilor. Ulterior, prin hotărârea pronunțată în rejudecarea apelului, s-au încălcat aceste dispoziții și s-a reținut contrar, în sensul argumentării respingerii căii de atac, incident fiind art. 501 alin. (1) C. proc. civ. A considerat recurenta că nu s-a făcut dovada contractului de împrumut de consumație, sub aprecierea că declarația din 13.08.2014 nu este suficientă prin ea însăși pentru dovedirea acordului de voința al părților, cum eronat a apreciat instanța de apel rejudecând apelul. Totodată, recurenta a arătat că declarația sub semnătura legalizată nu îndeplinește condițiile de validitate pentru un contract de împrumut și nici nu dovedește existența acestuia, cum nici nu poate fi considerată înscris recognitiv. Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel București a reținut eronat și a aplicat greșit legea, anume dispozițiile art. 288 C. proc. civ., pronunțând o hotărâre nelegală, inclusiv prin interpretarea greșită a art. 2158 și art. 1174 C. civ., coroborat cu prevederile art. 309 alin. (2) C. proc. civ. Sub aspect probator, actul recognitiv sau de reînnoire a unei datorii are valoare probatorie autonomă de actul primordial, specifică circumstanțelor în care ar fi luat naștere, cu precizarea că, în speță, actul primordial lipsește cu desăvârșire și nu a fost niciodată exhibat de către reclamant. Suplimentar, a reiterat aspectul că, la termenul de judecată când s-a dezbătut apelul pe fond, reclamantul, prin avocat, a recunoscut la întrebarea instanței și a apelantei, că nu există alte înscrisuri doveditoare ale împrumutului pretins în sarcina paratei. Mai mult decât atât, lipsește și dovada tradițiunii lucrului împrumutat, condiție cerută ad validitatem pentru existența contractului. Totodată, susține recurenta că nu sunt dovedite în niciun fel raporturile juridice dintre părți privind raportul de consumație, atât din punctul de vedere al condițiilor ad validitatem, cât și al condițiilor ad probationem. Concluzionând, a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant A. nu a formulat întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 24 mai 2022, fiind repartizat aleatoriu Completului nr.

La 28 septembrie 2022, recurenta a formulat cerere de renunțare la judecarea recursului. Prin rezoluția din 24 octombrie 2022, s-a acordat termen la data de 10 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea căii de atac, când, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de netimbrare a recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând recursul în raport de excepția de netimbrare a recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Prin demersul său judiciar, recurenta-pârâtă B. a învestit Înalta Curte cu soluționarea cererii de recurs împotriva deciziei civile nr. 1369 A din 18 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Prin rezoluția de primire, Completul 10 - noul C. proc. civ. a stabilit că recurenta datorează, pentru soluționarea recursului, o taxă de timbru în cuantum de 2881,55 RON și a dispus citarea recurentei cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată. Recurenta a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, iar prin încheierea din data de 29 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a luat act de renunțarea petentei la judecarea cererii de ajutor public judiciar. Odată cu formularea cererii de renunțare la judecarea cererii de ajutor public judiciar, la data de 28 septembrie 2022, recurenta a formulat și cerere de renunțare la judecarea recursului. În acest punct al analizei, se impune a fi menționat că, în temeiul art. 248 din C. proc. civ., se impun a fi prioritar soluționate excepțiile legate de legala învestire a instanței, cum ar fi acelea care atrag nulitatea recursului, deoarece o instanță nelegal învestită nu mai are căderea să analizeze fondul cauzei sau alte aspecte procedurale cum sunt cele referitoare la actele procesuale de dispoziție - cazul renunțării la judecata unei căi de atac. Înalta Curte reține ca ipoteza neachitării taxei de timbru se înscrie printre cauzele care atrag nulitatea recursului, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 care stipulează în sensul că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă se constată că o cerere este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii. Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Drept urmare, stabilirea existenței obligației de plată a taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului, în sarcina recurentei, și soluționarea excepției de netimbrare, sunt absolut obligatorii pentru instanța care a fost învestită cu calea de atac și prealabile cercetării oricărei alte cereri formulate în legătură cu calea de atac, cum este și cererea de renunțare la judecată. În alți termeni, în aplicarea acestor norme, numai dacă o cerere este legal timbrată instanța o poate analiza și să ia act de renunțarea la judecata ei. Având în vedere cele expuse, în analizarea excepției de netimbrare a căii de atac, Înalta Curte constată că potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) prima teză din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON. Raportat la aceste exigențe legale și la caracterul imperativ al normelor care le instituie, prin rezoluția din data de 25 mai 2022, Completul 10 - noul C. proc. civ. a stabilit că recurenta datorează, pentru soluționarea recursului, o taxă de timbru în cuantum de 2881,55 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și a dispus citarea recurentei cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată. La data de 22 iunie 202, recurenta a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare sau diminuării și eșalonării taxei judiciare de timbru, cerere la a cărei judecată a renunțat însă ulterior, la data de 28 septembrie 2022. În considerarea acestei conduite procesuale, prin încheierea din data de 29 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a luat act de renunțarea petentei la judecarea cererii de ajutor public judiciar. Se constată, totodată, că, până la termenul acordat în cauză, recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate în recurs, ci dimpotrivă, și-a manifestat neîndoielnic și neechivoc voința de a renunța la însăși judecata cererii de recurs, așa cum rezultă din cererea formulată la data de 28 septembrie 2022. Raportat la cele anterior constatate, reținând incidența dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția de netimbrare a recursului și va constata nulitatea cererii de recurs .