ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1576/2025

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 225.000 de euro reprezentând împrumut scadent la data de 31 decembrie 2017 și nerestituit, precum și obligarea acestuia la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă acestei sume, calculată de la data scadenței împrumutului și până la data restituirii efective a acestuia.

Prin sentința civilă nr. 575/09.04.2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 225.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plății reprezentând debit principal și suma de 14.090 RON, reprezentând dobândă legală și, în continuare, dobândă legală până la data plății, precum și suma de 16.487,13 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 7944 din 26 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă pentru cauze cu minori de familie a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât B. împotriva încheierilor de ședință pronunțate la 15.05.2020, 11.12.2020, 22.12.2020, respectiv împotriva sentintei civile nr. 575 din 09.042021, pronunțate de Tribunalul București, sectia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Împotriva deciziei civile nr. 794A din 26 mai 2023 a Curtii de Apel București - sectia a III-a civilă pentru cauze cu minori de familie, a declarat recurs pârâtul B., invocând drept motive de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că instanța a încălcat dispozițiile legale privind aprecierea probelor, respectiv art. 264 C. proc. civ.

În ceea ce privește dispozitiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat că instanța de apel a motivat respingerea apelului pentru motivul indicat de pârât privind starea și conținutul înscrisului ce constituie început de dovadă scrisă, dând o explicație personală care nu este dovedită în vreun fel cu privire la preexistența unei semnături pe respectivul înscris. În acest fel, instanța de apel a avut în vedere o motivare care folosește exclusiv reclamantului, deși în cauză nu a analizat alte posibile explicații pe care să le înlăture motivat.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozitiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut aplicarea greștită a art. 1197 C. civ., apreciindu-se că o simplă semnătură aflată pe hârtia pe care este scris contractul de împrumut nu poate constitui o scriptură care face a fi crezut faptul ca pretins. Totodată, recurentul-pârât a solicitat să se constate că nu există o "scriptură" a sa din care ar rezulta că și-a asumat obligația de a returna pretinsul împrumut, cum în mod greșit au reținut instanțele anterioare.

În consecință, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii apelate în totalitate și, în consecință, rejudecarea apelului, urmând a se constata că apelul a fost întemeiat, iar acțiunea trebuie respinsă ca nefondată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că recursul, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., nu conține critici care să poată fi încadrate în textele legale menționate.

Invocând cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul pârât pretinde încălcarea dispozițiilor legale privind aprecierea probelor, prevăzute de art. 264 C. proc. civ., însă nu dezvoltă argumente prin care să demonstreze aplicarea greșită a acestei norme de procedură, ci aduce critici privind modul în care instanța de apel a apreciat valoarea probatorie a declarațiilor martorilor și concluzia la care a ajuns instanța în urma acestei aprecieri. Astfel, recurentul a susținut că "instanța de apel a dat prioritate probei cu martori, a înlăturat alte probe directe (concluziile raportului de expertiză criminalistică în ceea ce privește existența amprentei semnăturii și posibilitatea de apariție a acesteia în contextul în care martorii au declarat clar că hârtia era nouă și adusă din casa reclamantului) și a motivat respingerea apelului prin admiterea probelor care au folosit exclusiv reclamantului".

În calea de atac a apelului, instanța a acordat relevanță deciziei nr. 9/2020 pronunțate în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că la termenul de judecată din data de 15.04.2022, a încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu expertiza criminalistică, proba testimonială cu cei doi martori indicați de către apelantul-pârât prin cererea de apel, respectiv martorii C. și D., cât și proba cu interogatoriul intimatului-reclamant, iar în contraprobă a fost încuviințată proba cu interogatoriul apelantului-pârât.

În această situație, întrucât în apel au fost încuviințate și administrate probele cu privire la care apelantul-pârât a arătat că nu i-a fost respectat dreptul la apărare, instanța de apel a apreciat că apelantul-pârât nu mai poate justifica o vătămare reală și a înlăturat critica acestuia cu privire la neîncuviințarea și neadministrarea de către prima instanță a tuturor probelor propuse.

Prin urmare, întrucât recurentul-pârât nu a arătat care din regulile procedurale în materie de apreciere a probelor, prevăzute de art. 264 din C. proc. civ., ar fi fost încălcate, nu poate fi reținută incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Din examinarea deciziei recurate, se observă că instanța de apel a evaluat individual fiecare mijloc de probă și, respectiv, global întregul probatoriu administrat în proces, analizând separat și mai apoi corelat forța doveditoare a mijloacelor de probă (înscrisuri, proba testimonială, proba cu expertiza criminalistică și interogatoriile părților).

În realitate, recurentul pârât este nemulțumit de concluzia acestui proces de apreciere a probatoriului, aceea că, în urma cântării, comparării și verificării coroborate a probelor, instanța și-a format convingerea asupra existenței împrumutului bănesc pentru suma care face obiectul actului exhibat de către reclamant; prin urmare, nu poate fi primită nici susținerea recurentului întemeiată pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. în sensul că decizia ar fi nemotivată sau că instanța de apel ar fi avut în vedere o "motivare care folosește exclusiv reclamantului".

Astfel, deși susține deficiențe ale motivării instanței de apel, recurentul pârât invocă nemulțumirea sa privind raționamentul logico-juridic expus în decizia recurată, însă asemenea aspecte nu se subsumează ipotezelor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în situația în care substanța nemulțumirilor recurentului-pârât se constituie din aspecte care țin de împrejurările de fapt stabilite pe baza probatoriului dosarului, iar prin criticile formulate se tinde la reaprecierea probelor și la schimbarea situației de fapt.

O eventuală greșeală în stabilirea situației de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului. Astfel, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care se poate invoca doar nelegalitatea hotărârii atacate, pentru cazurile indicate în art. 488 din C. proc. civ.. În consecință, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege iar instanța de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficiență uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reținute de instanța de fond ori de instanța de apel, și nici nu poate să verifice modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele administrate în cauză.

În egală măsură, nu poate fi reținută nici pretinsa aplicare greșită și încălcare a dispozițiilor art. 1197 C. civ., nefiind expusă nicio critică subsumabilă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Cu titlu prealabil, este de observat că, în privința condițiilor de admisibilitate și puterii doveditoare a probelor preconstituite - în speță, înscrisul intitulat "contract de împrumut" - instanțele au considerat că sunt incidente prevederile C. civ. din 1864, aspect care nu a fost contestat în calea de atac.

Astfel, împrejurările de fapt reținute de instanțele de fond evidențiază că înscrisul semnat de către părți intitulat "contract de împrumut" întrunește condițiile pentru a fi considerat început de dovadă scrisă, având în vedere că din conținutul textului reiese remiterea unei sume de bani cu titlu de împrumut, iar sub acest text se regăsesc semnăturile celor două părți; instanțele au reținut, din raportul de expertiză criminalistică nr. 2/04.01.2023 întocmit de către I.N.E.C s-a confirmat faptul că semnătura de pe contractul dedus judecății aparține apelantului-pârât B., nefiind contrafăcută prin niciun procedeu de contrafacere, iar martorii oculari au confirmat, prin depozițiile lor, încheierea contractului de împrumut.

Recurentul pretinde că simpla sa semnătură nu constituie "scriptura", în sensul textului de lege invocat, întrucât nu și-a asumat restituirea împrumutului, iar în susținerea acestei apărări redă conținutul normei respective și evocă situația de fapt ce a stat la baza acordării împrumutului, însă aceste chestiuni nu sunt de natură să permită încadrarea criticilor formulate într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât nu conturează aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Astfel, modalitatea de formulare a motivelor de recurs se raportează la stabilirea de către instanța de apel a situației de fapt, recurentul fiind nemulțumit că aceasta a concluzionat în sensul încheierii valabile a contractului de împrumut pe baza probelor de la dosar (a căror evaluare nu se poate realiza în calea extraordinară de atac), iar criticile formulate nu permit a se decela în ce constă interpretarea pretins eronată a textului art. 1197 C. civ., așa cum susține recurentul.

Or, nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

În speță, stabilirea obligației de restituire a împrumutului presupune analiza unor aspecte de fapt referitoare la raporturile juridice dintre părți, prin raportare la evaluarea forței probante a dovezilor administrate în cauză, analiză în care instanța se raportează la circumstanțele cauzei și dispune de o marjă de apreciere. Este vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

Astfel, înscrisul intitulat "contract de împrumut" reprezintă o probă administrată în cauză și, deși a susținut o greșită interpretare a legii privind începutul de dovadă scrisă, recurentul a criticat modul în care instanța de apel a evaluat existența semnăturii sale pe respectivul înscris, aspect circumscris aprecierii acelei probe.

Prin urmare, deși formal invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurentul nu expune aspecte de nelegalitate subsumabile cazurilor de casare invocate, or, astfel cum s-a arătat mai sus, motivarea recursului nu presupune doar indicarea cazului de casare, ci și expunerea unor apărări care să contureze eventuale încălcări, de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată, a unor texte de lege sau a unor principii fundamentale ale procesului civil.

Cum în cauză, din modalitatea de redactare a memoriului de recurs nu rezultă asemenea încălcări, aspectele învederate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., fiind incidentă sancțiunea nulității căii extraordinare de atac, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 794A din 26 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 794A din 26 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2025.