ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1616/2024

HOTĂRÂRE

12.06.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1616/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 12 iunie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 31.07.2023, contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate CFR SA-Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova în contradictoriu cu intimatul A. a formulat contestație la executare în dosarul de executare nr. 392/2021 al BEJ B. prin care a solicitat anularea actelor de executare efectuate pentru suma de 15.553,25 RON, întoarcerea executării și obligarea intimatului la restituirea sumei executate actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 712 și urm. C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 2226/02.04.2024, Judecătoria Sector 1 București a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Craiova.

A reținut instanța că în dosarul de executare nr. 392/2021 al BEJ B. s-a început executarea silită împotriva debitoarei Compania Națională de Căi Ferate CFR SA-Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 2492/2020, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, decizia civilă nr. 1284/2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020, iar prin încheierea pronunțată în data de 06.08.2021, în dosarul nr. x/2021 Judecătoria Sectorului 1 București a încuviințat executarea silită.

În cauza de față subiectele raportului juridic litigios sunt cele între care a avut loc judecata în dosarul nr. x/2020, iar din moment ce calitatea de debitor este deținută, conform titlului executoriu menționat anterior, de către Compania Națională de Căi Ferate CFR SA-Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, iar acesta își are sediul în Craiova, Bulevardul x, județul Dolj, competența de soluționare a prezentei contestații la executare îi revine Judecătoriei Craiova, ca instanță în a cărei circumscripție se află sediul debitoarei.

Faptul că Judecătoria Sectorului 1 București este cea care a încuviințat executarea silită nu este de natură să atragă competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Deși Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite (a cărei temeinicie nu poate fi analizată la acest moment procesual), această împrejurare nu atrage automat competența sa de soluționare a contestației la executare, întrucât o interpretare contrară, în sensul că instanța care a încuviințat executarea silită este competentă să judece contestația la executarea silită ar lăsa fără aplicabilitate și fără sens dispozițiile art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

În măsura în care legiuitorul ar fi intenționat să atribuie competența de soluționare a contestațiilor la executare instanței care a încuviințat efectiv executarea silită, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.

Prin urmare, încuviințarea executării silite de către o instanță necompetentă nu atrage competența de soluționare a tuturor incidentelor din cursul executării în favoarea acesteia, întrucât nu există nicio prevedere legală în acest sens, fiind fără dubiu că stabilirea competenței instanței de executare se efectuează în raport de sediul/domiciliul debitorului sau, după caz, al creditorului/executorului judecătoresc, cu excepțiile prevăzute de lege.

Or, încuviințarea executării silite de către o altă instanță decât cea de executare nu reprezintă o excepție de la regula stabilită de art. 651 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, nu poate atrage competența asupra tuturor celorlalte incidente din cursul executării în favoarea acesteia.

În cauză nu este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. 2/2021 a Înaltei Curți, întrucât această decizie are în vedere situația pluralității de debitori (ceea ce nu este cazul în speță), punându-se problema incidenței principiului unicității instanței de executare (atunci când sunt mai multe instanțe competente în raport de domiciliul/sediul fiecărui debitor în parte).

Cu alte cuvinte, nu se poate considera, în virtutea acestui principiu, că orice instanță devine instanță de executare în momentul încuviințării executării silite, această concluzie fiind lipsită de orice fundament juridic în raport de dispozițiile legale anterior menționate.

Prin sentința nr. 5958/23.05.2024, Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că, deși executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, art. 622 alin. (2) C. proc. civ. prin cererea formulată de creditor, totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării. Drept urmare elementul care condiționează sine qua non întreaga fază procesuală execuțională este procedura încuviințării silite, independent dacă se urmăresc unul sau mai mulți debitori.

Încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare, respectiva instanță fiind calificată de legiuitor drept instanță de executare.

În cauza de față, încuviințarea executării silite a fost dispusă de Judecătoria Sectorului 1 București, prin încheierea din data de 06.08.2021 în dosarul nr. x/2021, astfel că potrivit principiului unicității instanței de executare, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. și RIL nr. 20/2021, Judecătoria Sectorului 1 București este instanța de executare încă din momentul încuviințării executării silite, fiind aceeași pe parcursul întregii executări silite.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, pentru următoarele argumente:

Obiectul demersului judiciar ce a stat la baza declanșării conflictului negativ de competență îl constituie cererea contestatoarei CNCF CFR S.A. - Sucursala Craiova privind anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 392/2021, aflat pe rolul BEJ B..

Sub aspectul determinării competenței teritoriale, așa cum în mod corect au reținut cele două instanțe aflate în conflict, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 651 alin. (1) și alin. (3) din același act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare", iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, "contestația se introduce la instanța de executare".

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare (momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc), domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că: "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." Totodată, s-a statuat că "încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."

Astfel cum reiese din paragraful 47 din Decizia nr. 20/27.09.2021, ceea ce a trebuit să lămurească instanța supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviințată executarea silită de către instanța de executare, competența acesteia mai poate fi reevaluată în funcție de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestația la executare, motiv pentru care această decizie este aplicabilă tuturor situațiilor premisă existente în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situațiilor în care există pluralitate de debitori.

Cum, în speță, cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea din 06.08.2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosar nr. x/2021, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, anume Judecătoria Sectorului 1 București, ca instanță de executare.

Câtă vreme nu există o situație de excepție cu privire la care legea să prevadă competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reținând decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 București este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare deduse judecății.

Pentru argumentele prezentate, în aplicarea art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte urmează a stabili competența de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.