ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1590/2024

Ședința publică din data de 11 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a - contencios administrativ și fiscal la data de 2 august 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comuna Bughea de Sus, Consiliul Local al Comunei Bughea de Sus și Primarul Comunei Bughea de Sus, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună următoarele:

a) în baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

i. anularea scrisorii cu nr. 2269 din data de 2 mai 2022, emisă de pârâta Primăria Comunei Bughea de Sus, județul Argeș;

ii. să se constate că pârâtele nu au răspuns la plângerea prealabilă.

b) în baza art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 33 alin. (1) și (4) din Legea nr. 50/1991, obligarea pârâtelor:

i. să desființeze drumul realizat adiacent proprietății reclamantei în albia și pe malurile pârâului Valea lui Rusi, aflat pe raza comunei Bughea de Sus, județul Argeș, în termen de 15 zile la data rămânerii definitive a hotărârii;

ii. aducerii atât a albiei, cât și a malurilor pârâului Valea lui Rusi, în zonele adiacente proprietății reclamantei, la starea inițială de dinaintea edificării drumului mai sus menționat, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii;

iii. în baza art. 18 alin. (6) coroborat cu art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicarea conducătorului autorității publice (Primarul Comunei Bughea de Sus, județul Argeș) sau, după caz, persoanei obligate (Comuna Bughea de Sus, județul Argeș) a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere;

c) în baza art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 174 alin. (2) din Anexa 1 la H.G. nr. 1391/2006, obligarea pârâtelor:

i. să interzică accesul vehiculelor, inclusiv a celor care transportă masă lemnoasă atât în albia, cât și pe malurile pârâului Valea lui Rusi, aflat pe raza comunei Bughea de Sus, județul Argeș, în zonele adiacente proprietății reclamantei, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii;

ii. să monteze panourile rutiere necesare pentru aducerea la cunoștința publică a măsurii de mai sus, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii;

iii. în baza art. 18 alin. (6), coroborat cu art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicarea conducătorului autorității publice (Președintele Consiliului Local al Comunei Bughea de Sus, județul Argeș) sau, după caz, persoanei obligate (Consiliul Local al Comunei Bughea de Sus, județul Argeș) a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.

Prin încheierea de ședință din data de 22 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, tribunalul a dispus disjungerea petitelor b) și c) din acțiune și formarea unui nou dosar, având ca obiect obligație de a face, fiind constituit dosarul nr. x/2023, cu privire la care s-a ivit prezentul conflict negativ de competență.

2.1. Prin sentința civilă nr. 816 din data de 22 februarie 2023, Tribunalul București, secția a II-a - contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București, secția a II-a - contencios administrativ și fiscal a făcut aplicarea prevederilor art. 94 și art. 107 C. proc. civ., reținând că, în raport cu prevederile art. 1 alin. (1) și ale art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pentru a se califica un litigiul ca fiind de contencios administrativ este necesar ca procesul să se fi născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

A arătat că, în speță, obiectul acțiunii deduse judecății vizează obligarea pârâților la efectuarea unor operațiuni tehnico-materiale, iar nu a unor operațiuni administrative, iar distincția între cele două categorii de operațiuni, al căror conținut nu este definit în Legea nr. 554/2004, se realizează prin urmărirea scopului pentru care sunt înfăptuite și are drept consecință departajarea competenței de soluționare a cererilor având ca obiect obligarea autorității la îndeplinirea unei atare operațiuni.

Totodată, a constat că operațiunea administrativă constituie o formă procedurală prealabilă emiterii unui act administrativ și, în privința refuzului îndeplinirii unei astfel de operațiuni ce conduce implicit la imposibilitatea emiterii actului administrativ, legiuitorul a prevăzut prin dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 accesul la instanța de contencios administrativ.

Însă, a constatat că, în speță, fiind vorba despre efectuarea unor operațiuni tehnico-materiale, acestea excedează competenței instanței de contencios administrativ (în același sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție), astfel că acțiunea dedusă judecății, prin care se urmărește instituirea unor obligații de a face în sarcina pârâților, nu intră în sfera contenciosului administrativ.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Câmpulung, prin sentința civilă nr. 352 din data de 1 februarie 2024, în aplicarea art. 95 pct. 1 și art. 132 C. proc. civ.: a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamantă; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a - contencios administrativ și fiscal; a constatat existența conflictului negativ de competență; a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Astfel, a arătat că, prin decizia nr. 298 din data de 22 ianuarie 2013, cât și prin sentința Tribunalului București, secția a II-a - contencios administrativ și fiscal, prin are s-a dispus declinarea, operațiunea administrativă constituie o formă procedurală prealabilă emiterii unui act administrativ și, în privința refuzului îndeplinirii unei astfel de operațiuni ce conduce implicit la imposibilitatea emiterii actului administrativ, legiuitorul a prevăzut prin dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 accesul la instanța de contencios administrativ.

Judecătoria Câmpulung a apreciat că petitele cu soluționarea cărora a fost învestită vizează obligarea pârâților la efectuarea unor operațiuni administrative și nu a unor operațiuni tehnico-materiale, operațiuni care intră în sfera de competență a instanței de contencios administrativ.

II. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În prezenta cauză, Tribunalul București, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Câmpulung și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de calificarea diferită dată de cele două instanțe obiectului cauzei.

Astfel, tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 94 și ale art. 107 C. proc. civ., apreciind că litigiul este unul de natură civilă, obiectul acestuia fiind obligație de a face, în timp ce judecătoria a reținut că pricina se circumscrie materiei contenciosului administrativ și a dat eficiență dispozițiilor art. 95 pct. 1 și celor ale art. 132 C. proc. civ.

În speță, prin prezentul litigiu, astfel cum a fost configurat prin capetele de cerere disjunse și care formează obiectul dosarului nr. x/2023, reclamata a solicitat, așa cum a arătat la pagina 5 din cererea de chemare în judecată, "o reparație care costă într-o serie de acțiuni de a face în sarcina pârâtelor", invocând, în esență, dreptul său de proprietate asupra terenului aflat în imediata vecinătate cu terenul pe care, potrivit acesteia, a fost construit ilegal un drum, împrejurare care a dus la încălcarea prerogativei ce îi revine de a extrage utilitatea pe care bunul, al cărui proprietar este, i-o procură potrivit destinației sale intrinseci sau pe care i-o atribuie (atributul usus), precum și la limitarea, devalorizarea și chiar periclitarea proprietății sale.

Totodată, a susținut că i-a fost încălcat dreptul la un mediu sănătos și echilibrat ecologic și a precizat că interesul legitim și propriu care stă la baza demersului său judiciar rezidă din faptul că trebuie să se poată bucura de proprietatea sa în mod liniști, având în vedere că legea - art. 603 C. civ. - protejează buna-vecinătate și, ca atare, proprietarul terenului public (autoritatea publică locală) este și ea ținută să respecte buna-vecinătate.

În drept, reclamanta a invocat atât dispoziții din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și din Codul administrativ, cât și prevederi cuprinse în C. civ. și în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din același act normativ definesc contenciosul administrativ ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Or, cum, potrivit celor dezvoltate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta urmărește stabilirea în sarcina părților adverse a mai multor obligații de a face, demersul judiciar al acesteia fundamentându-se pe dreptul de proprietate pe care îl invocă, pe aspecte ce țin de respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, de regimul juridic aplicabil desființării construcțiilor ridicate fără autorizație, se impune concluzia că prezentul litigiu nu se circumscrie ipotezelor reglementate de normele Legii nr. 554/2004 anterior evocate, competența de a se pronunța cu privire la măsurile solicitate de către reclamantă aparținând instanței de drept comun.

De altfel, prin sentința civilă nr. 1612 din data de 24 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022 [având ca obiect capătul de cerere disjuns - a) din cererea de chemare în judecată], Tribunalul București, secția a II-a - contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii, invocată prin întâmpinare, și a respins cererea formulată de reclamanta A. ca inadmisibilă, reținând că actul contestat de către reclamantă (adresa de răspuns nr. x din data de 2 mai 2022) nu are natura unui act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, nereprezentând un act emis de către pârâtă în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice, ci un răspuns la o solicitare anterioară a reclamantei, cu rol de corespondență.

Ca atare, în raport cu capătul principal al cererii de chemare în judecată (astfel cum a rezultat în urma disjungerii dispuse de către tribunal) - obligație de a face -, Înalta Curte reține că, în speță, competența de soluționare a cauzei se stabilește prin aplicarea prevederilor art. 94 și ale art. 107 C. proc. civ., potrivit cu care instanța competentă material și teritorial este judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Prin urmare, având în vedere că sediul pârâților este în comuna Bughea de Sus, județul Argeș, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung, în a cărei circumscripție teritorială se află sediul pârâților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2024.