ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1530/2024

Ședința publică din data de 6 iunie 2024

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele aspecte:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea principală înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 17 aprilie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E., constatarea inopozabilității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.11.2011, cu consecința autorizării sale în vederea scoaterii la licitație publică a imobilului în cadrul executării silite, precum și constatarea inopozabilității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013, cu consecința obligării pârâților F. la repararea prejudiciului.

Pe cale reconvențională, pârâții B. și C. au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de împrumut încheiat, la 4 aprilie 2014, între A. și G., precum și a contractului de dare în plată încheiat, la 21 noiembrie 2014, între G. și A..

Prin încheierea de ședință din 4 iunie 2018, Tribunalul Bihor, secția I civilă a luat act de renunțarea reclamantului la judecata celui de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect constatarea inopozabilității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013.

Prin sentința civilă nr. 113 din 17 iulie 2019, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins, ca prescrisă, cererea principală, a admis excepția lipsei de interes și a respins, ca lipsită de interes, cererea reconvențională, a dispus compensarea cheltuielilor de judecată și a obligat pârâtul-reclamant B. să achite pârâtei G. cheltuieli de judecată de 1.000 RON

Prin decizia civilă nr. 55 din 6 februarie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelul principal declarat de reclamantul A., precum și apelul incident formulat de pârâții B. și H., a anulat sentința nr. 113/C din 17 iulie 2019 și a trimis primei instanței, spre rejudecare în fond, cererea principală și cererea reconvențională.

Prin decizia civilă nr. 1223 din 8 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul formulat de pârâții-reclamanți.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 49 din 9 martie 2022, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis în parte cererea principală, a declarat inopozabil, față de reclamant, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.11.2011, a respins în rest cererea principală, a respins excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active în formularea cererii reconvenționale, a respins cererea reconvențională ca nefondată, a obligat pârâții-reclamanți B. și H. să plătească reclamantului-pârât A. cheltuieli de judecată de 8.355 RON, a obligat pârâtul-reclamant B. să achite pârâtei G. cheltuieli de judecată de 1.000 RON.

Prin decizia civilă nr. 275 din 28 februarie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul incident formulat de reclamantul-pârât A., a admis apelul principal declarat de pârâții-reclamanți B. și H. și a schimbat în tot sentința civilă nr. 49/C din 9 martie 2022, în sensul că a admis cererea reconvențională, a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut încheiat, la 4 aprilie 2014, între A. și G., a constatat nulitatea absolută a actului de dare în plată încheiat, la 21 noiembrie 2014, între G. și A., a respins cererea principală ca rămasă fără interes, a obligat intimații A. și G. la plata către apelanții B. și H. a cheltuielilor de judecată de 5.938,30 RON, a obligat pârâții A. și G. la plata către pârâții-reclamanți B. și H. a cheltuielilor de judecată de 8.071,60 RON.

4.1. Împotriva acestei decizii, la 25 aprilie 2023, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea deciziei recurate și, în principal, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei, respingerea apelului principal, admiterea apelului incident, admiterea excepției lipsei calității procesuale active și a excepției lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale, precum și admiterea cererii principale în tot.

În ceea ce privește soluția dată apelului incident, recurentul-reclamant a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susținând că instanța de apel a respins, în mod nelegal, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale de către intimatul B..

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, a menționat că intimatul B. și defuncta sa mamă erau terți față de contractul de împrumut și de actul de dare în plată, astfel că nu pot solicita constatarea nulității absolute a acestor acte juridice.

Referitor la excepția lipsei de interes, a precizat că intimatul B. nu a putut invoca vreo vătămare produsă prin contractul de împrumut sau prin actul de dare în plată și niciun câștig pe care l-ar avea, dacă s-ar anula aceste acte juridice. Existența unui potențial drept la acțiune nu echivalează cu existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, condiție obligatorie pentru a opera compensația, conform art. 1.616-1.617 din C. civ.. În măsura în care B. ar fi putut invoca o compensație parțială, în raport cu creditoarea cedentă G., înainte de momentul încheierii actului de dare în plată, ar putea să invoce compensația în raport și cu creditorul cesionar, având în vedere dispozițiile art. 1.582 alin. (1) din C. civ., astfel că nu există un interes al acestuia în anularea contractului de împrumut sau a actului de dare în plată. Eventualul drept de regres al debitorului B. împotriva lui G. s-a născut după vânzarea la licitație publică a imobilelor aduse ca garanție și numai pentru sumele care au fost încasate de bancă în contul creanței, astfel că nici în aceste condiții nu se poate vorbi despre o creanță certă, lichidă și exigibilă în patrimoniul intimatului B., pe care să o poată opune, cu titlu de compensație legală, lui G..

În ceea ce privește soluția dată apelului principal, recurentul-reclamant a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că, atunci când a stabilit că atât contractul de împrumut, cât și actul de dare în plată sunt lovite de nulitate absolută, cu motivarea că nu s-ar fi dovedit împrumuturile acordate și remiterea materială a fiecărei sume, precum și că ambele acte juridice ar avea o cauză ilicită, instanța de apel a aplicat, în mod greșit, art. 1.174 pct. 4, art. 2.158, art. 1.261-1.264, art. 1.235-1.236, art. 1.239 alin. (2), art. 1.562-1.563, art. 1.582 din C. civ.

4.2. La 25 aprilie 2023, a declarat recurs pârâta G., solicitând casarea deciziei recurate și, în principal, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei, respingerea cererii reconvenționale și admiterea cererii principale.

În susținere, recurenta-pârâtă a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., învederând că instanța de apel a interpretat și a aplicat, în mod greșit, art. 2.264 alin. (3), art. 1.268 alin. (3), art. 1.493 și art. 1.568-1.584 din C. civ.

Intimații au formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantul A., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Intimații au depus întâmpinare și la recursul declarat de către pârâta G., prin care au invocat excepția nulității, întrucât motivele invocate nu reprezintă critici de nelegalitate, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din 11 aprilie 2024, completul de filtru a respins excepția nulității recursului declarat de pârâta G., invocată de către intimați prin întâmpinare, a admis în principiu ambele recursuri și a fixat termen în ședință publică, pentru judecata acestora.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursurile, Înalta Curte le va admite, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecarea apelului principal și apelului incident, la aceeași instanță de apel, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform art. 486 alin. (1) lit. d) din același Cod, "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor".

Din coroborarea acestor dispoziții legale, rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar doar prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual, părțile putând-o critica numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauză, recurenții au respectat aceste exigențe legale, din moment ce unele dintre criticile invocate de recurentul-reclamant A. se circumscriu motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., iar o parte dintre argumentele invocate de recurenta-pârâtă G. se subsumează motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., această din urmă împrejurare fiind avută în vedere de Înalta Curte, atunci când, prin încheierea din 11 aprilie 2024, a respins excepția nulității recursului declarat de pârâtă, invocată de intimați prin întâmpinare, și a admis în principiu și acest recurs.

Având a analiza, cu prioritate, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel cum a fost invocat și argumentat de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că este întemeiat.

În raport cu soluția de respingere, ca nefondat, a apelului incident, recurentul-reclamant a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susținând că instanța de apel a încălcat prevederile art. 33, art. 36 și art. 40 alin. (1) din C. proc. civ., atunci când a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes în formularea și susținerea cererii reconvenționale.

Se constată că, în al doilea ciclu procesual, prima instanță a respins, ca nefondate, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active în formularea cererii reconvenționale, reținând că pârâtul-reclamant B., chiar dacă este terț față de contractul de împrumut din 4 aprilie 2014, precum și față de actul de dare în plată din 21 noiembrie 2014, totuși justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual în a solicita, pe cale reconvențională, constatarea nulității absolute a acestor două acte juridice, întrucât, ca efect al încheierii lor, reclamantul-pârât A. a devenit creditor al pârâtului-reclamant B., context în care a declanșat executarea silită împotriva acestuia și a introdus acțiunea de față, prin care a solicitat să se constate inopozabilitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.11.2011.

Împotriva acestei soluții, reclamantul-pârât A. a declarat apel incident, solicitând schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii excepțiilor lipsei calității procesuale active și lipsei de interes.

Prin decizia civilă recurată, instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul incident, pentru următoarele considerente relevante:

"Ambele excepții au fost, în mod corect, respinse de către instanța de fond, în condițiile în care nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes, iar interesul legitim al reclamanților reconvenționali de a invoca nulitatea absolută derivă tocmai din modalitatea în care cei doi terți cocontractanți au creat, prin actele lor, o opozabilitate a acestora în patrimoniul reclamantului reconvențional B.. După cum, în mod corect, a reținut prima instanță în motivarea respingerii celor două excepții, deși B. este terț față de actele a căror nulitate absolută o solicită, totuși, prin succesiunea acestor acte, A. a devenit debitor direct al lui B. pentru creanța cedată, astfel încât acesta din urmă justifică un interes legitim, direct, actual, personal și născut de a solicita nulitatea actelor care i-au devenit, ca efect al actului de dare în plată, direct opozabile."

În acord cu susținerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, atunci când a respins apelul incident, sub aspectul soluției primei instanțe de respingere a excepției lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale, instanța de apel a interpretat și aplicat, în mod greșit, dispozițiile procedurale referitoare la interesul de a acționa, inclusiv pe cale reconvențională.

Prin raportare la obiectul cererii reconvenționale, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 1.247 alin. (2) din C. civ., nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție.

Interesul reprezintă folosul practic urmărit de partea care formulează o cerere/apărare în fața instanței. Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., interesul reprezintă una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, iar, potrivit art. 33 din C. proc. civ., trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. La art. 40 alin. (1) din C. proc. civ., se prevede că, în cazul lipsei interesului, instanța va respinge cererea, ca lipsită de interes. Aceste dispoziții legale se aplică, în mod corespunzător, și cererii reconvenționale, dat fiind că, potrivit art. 209 alin. (3) din C. proc. civ., aceasta trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată.

După cum s-a arătat deja, instanța de apel a reținut că, deși pârâtul-reclamant este terț față de contractul de împrumut și de actul de dare în plată, totuși, prin succesiunea acestor acte, reclamantul-pârât a devenit debitorul pârâtului-reclamant pentru creanța cedată, astfel încât acesta din urmă justifică un interes legitim, personal, născut și actual de a solicita constatarea nulității absolute a celor două acte juridice, care i-au devenit opozabile.

Înalta Curte constată că acest raționament nu conduce la reținerea interesului de a formula cererea reconvențională, întrucât este incomplet, din moment ce instanța de apel nu arată care este folosul practic urmărit de către pârâtul-reclamant prin solicitarea constatării nulității absolute a contractului de împrumut și a actului de dare în plată, ci doar prezintă succesiunea acestor acte și concluzia că pârâtul-reclamant a devenit debitorul reclamantului-pârât. Or, această din urmă realitate juridică nu poate justifica, per se, interesul pârâtului-reclamant de a formula cererea reconvențională.

În cauză, pârâtul-reclamant a justificat interesul de a formula cererea reconvențională prin invocarea unei compensații legale ce ar fi putut să opereze între creanța creditoarei G. și creanța sa, care ar rezulta dintr-un drept de regres. Însă, după cum, în mod corect, a învederat recurentul-reclamant, un potențial drept de regres, fundamentat pe raporturile juridice născute în urma încheierii contractului de credit bancar, nu echivalează cu existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, condiție care este obligatorie pentru operarea compensației, din moment ce art. 1.617 alin. (1) din C. civ. prevede că "compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani (...)". Prin urmare, pârâtul-reclamant nu a probat existența unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva pârâtei G., iar, prin notele de ședință depuse 8 februarie 2022, a recunoscut că nu deține un titlu executoriu împotriva acestei pârâte.

În acest context, se reține că, la data formulării cererii reconvenționale, precum și pe parcursul prezentului litigiu, pârâtul-reclamant nu putea opune pârâtei G. compensația legală între două datorii reciproce, certe, lichide și exigibile, în sensul dispozițiilor art. 1.616-1.617 din C. civ., astfel că interesul de a solicita, pe cale reconvențională, constatarea nulității absolute a celor două acte juridice, impus de prevederile art. 1.247 alin. (2) din C. civ., nu este unul legitim, născut și actual.

Ca atare, Înalta Curte constată că, atunci când a respins critica de apel vizând soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale, instanța de apel a nesocotit prevederile art. 33 și art. 40 alin. (1) din C. proc. civ., cu referire și la art. 1.247 alin. (2) din C. civ., ceea ce conduce la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Față de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va admite, în mod formal, și recursul declarat de pârâtă, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecarea apelului principal și a apelului incident, la aceeași curte de apel. În raport cu această soluție, justificată prin incidența în cauză a motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., logica juridică impune a nu se mai analiza motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta G. împotriva deciziei civile nr. 275/2023-A din 28 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecarea apelului principal și a apelului incident, la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 iunie 2024.