ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1517/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată, la data de 9.11.2020, sub numărul x/2020, pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamanții A. și B., au chemat în judecată pârâta C. S.R.L., solicitând: obligarea pârâtei să le achite echivalentul în RON al sumei de 19.475 de euro, ce reprezintă prejudiciul cauzat de lipsa folosinței apartamentului nr. x din imobilul situat în municipiul Brașov, strada x nr. 46, înscris în cartea funciară nr. x Brașov, sub același număr cadastral, începând cu luna iunie a anului 2020 și până la formularea cererii de chemare în judecată, la care se adaugă prejudiciul cauzat de imposibilitatea înstrăinării acestui apartament, cu toate consecințele acesteia, ce constau în îngrădirea dreptului de proprietate; obligarea pârâtei la plata de daune morale, al căror cuantum nu a fost indicat; obligarea pârâtei la remedierea viciilor din construcție ale terasei aflate deasupra apartamentului mai sus identificat, apartament pe care reclamanții l-au cumpărat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x/2019 de societatea notarială D. și E., iar, în cazul unei refuz la acestei, să îi autorizeze pe reclamanți să realizeze aceste lucrări. La data de 11.02.2021, reclamanții au formulat, în condițiile reglementate de prevederile art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., o modificare a cererii de chemare în judecată solicitând: rezilierea, din culpa exclusivă a vânzătorului, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x/2019, de societatea notarială D. și E., cu consecința instituirii în sarcina pârâtei a obligației de a restitui prețul pe care l-au plătit în temeiul acestui contract, ce are valoarea de 55.500 euro, la plata costurilor generate de perfectarea acestui contract, pe care le-au estimat la suma de 9.500 euro, la plata sumei de 24.500 euro, ce reprezintă suma de bani pe care trebuie să o cheltuiască peste suma de 55.500 euro, pentru achiziționarea unui nou apartament, la plata sumei de 3015 euro, ce reprezintă contravaloarea chiriei plătite ca urmare a imposibilității folosirii apartamentului pe care l-au cumpărat de la pârâtă, la plata sumei de 2.000 euro, ca urmare a anulării antecontractului de vânzare-cumpărare pe care părțile l-au perfectat, precum și la plata sumei de 1.000 euro, cu titlul de daune morale, la care se adaugă suma de 3.500 RON, ce reprezintă suma de bani plătită expertului pe care l-au angajat pentru identificarea viciilor apartamentului.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 333/S/13.12.2022 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, a fost respinsă, astfel cum a fost ulterior modificată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 1176Ap din 28 iunie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins cererea de apel formulată de apelanții reclamanți A. și B., în contradictoriu cu intimata pârâtă C. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 333/S din 13.12.2022 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă.

Calea de atac formulată în cauză. Recurenții reclamanți A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1176/Ap din 28.06.2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2020, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile menționate, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. Recurenții reclamanți au arătat că, față de temeinicia motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicită să se dispună trimiterea dosarului la prima instanță, fiind îndeplinite condițiile expuse de art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.. recurenții reclamanți au arătat că, în cazul în care se reține nelegalitatea invocată privind încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, cauza să fie trimisă instanței de apel spre judecare. În motivarea recursului, recurenții reclamanți au arătat că au cerut intervenția instanței de judecată pentru ca vânzătorul să fie obligat la plata sumelor de bani reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință a apartamentului începând cu luna iunie 2020 și până în prezent, la care se adaugă prejudiciul cauzat prin imposibilitatea înstrăinării apartamentului cu toate consecințele acesteia (îngrădirea dreptului de proprietate) și daune morale, cu obligarea vânzătorului la remedierea viciilor de construire a terasei aflate deasupra apartamentului nr. x situat în Brașov, str. x, bl. 5. et. 9, obiect al contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/2019 la SPN D. și E.. Recurenții reclamanți au arătat că, în temeiul art. 204 din C. proc. civ., au modificat cererea în sensul rezilierii contractului de vânzare cumpărare. Prin sentința primei instanțe, cererea privind rezilierea contractului a fost respinsă dar judecătorul nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la petitele privitoare la despăgubiri. Recurenții reclamanți au arătat că au criticat în apel această chestiune și au cerut expres ca dosarul să fie trimis spre judecare instanței de fond în vederea judecării pretențiilor cu care a fost învestită instanța de judecată, pretenții pentru care au plătit taxă judiciară de timbru. Prin decizia recurată, s-a constatat că prima instanță nu s-a pronunțat pe ce i s-a cerut dar apelul a fost respins, fiind invocat efectul devolutiv al apelului, cauza fiind reținută spre judecare. În condițiile în care, prin apel, reclamanții au solicitat în mod expres ca sentința civilă să fie anulată și trimisă cauza spre judecare primei instanțe, fiind aplicabil art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., instanța de apel a judecat fondul cauzei. Recurenții reclamanți au considerat că motivul indicat de judecători pentru judecarea apelului și respingerea acestuia este unul ce contravine, pe de o parte, procedurii civile iar, pe de altă parte, normelor de drept material. Recurenții reclamanți au considerat că este incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanța de apel motivând reținerea spre judecare a apelului pe considerentul că prima instanță a omis dintr-o eroare să se pronuțe asupra petitelor cerute și că doctrina prevede că, pentru anularea sentinței, trebuie să fie incidente excepții ce conduc la finalizarea procesului fără judecare. Soluția adoptată de instanța de apel contravine deciziei adoptate prin Minuta întâlnirii președinților secțiilor civile de la Timișoara din 19 - 20 noiembrie 2015, pct. 12; practica invocată de judecători nu este susținută nici de doctrină și nici de concluziile pentru unificarea practici judiciare. Așadar, în condițiile în care judecătorii din apel au constatat că nu s-au analizat cererile privind acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință ori a vinderii bunului afectat de vicii, motivul invocat este admisibil. Recurenții reclamanți au arătat că lipsa unei căi de atac efective pentru judecarea cererilor formulate conduce și la încălcarea dreptului la un proces echitabil. Recurenții reclamanți au invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că, prin decizia recurată, se reține că nu s-a făcut dovada că apartamentul a fost nelocuit și că tranzacția încheiată nu menționează că banii sunt acordați pentru lipsa de folosință a apartamentului. În ceea ce privește suma pierdută pentru imposibilitatea de vânzare a apartamentului se arată că nu s-a anulat antecontractul și că există la dosar o declarație (chitanța liberatorie) reprezentând suma primită de 2000 euro fără să se indice de ce nu sunt valide acestea. Relativ la daunele morale, se reține că nu s-a făcut dovada acestora, iar privitor la suma de 3500 RON reprezentând plata onorariului expertului independent se arată că trebuia să fie criticată sentința pentru rezoluțiunea contractului. Recurenții reclamanți au arătat că dreptul material aplicabil este art. 1707, art. 1712, art. 2531, art. 1530 și art. 1531 din C. civ. și art. 254 și art. 264 din C. proc. civ. Recurenții reclamanți au arătat că instanța a reținut tendențios că expertul a declarat că apartamentul era locuibil în acea perioadă în condițiile în care procesele-verbale încheiate pentru constatarea ori remedierea sau curățenia ori zugrăvirea apartamentului în mod repetat dovedesc că apartamentul era nelocuit. Recurenții reclamanți au arătat că au indicat în concret că suma solicitată cu titlu de chirie este de 8125 RON pentru lunile iunie - octombrie, ceea ce însemna o chirie lunară de 1050 RON/lună (250 euro/lună). Așa cum reiese din tranzacție, pentru 5 luni de nefolosire a apartamentului, s-au plătit 15000 RON adică 3000 RON pe lună, astfel că pentru situația identică vânzătorul ar fi datorat o sumă mult mai mare dar recurenții au pretins numai sumele ce le-au suportat cu nefolosirea apartamentului corespunzător lipsei folosului. În ceea privește suma cerută pentru prejudiciul suferit ca urmare a încheierii unui antecontract de vânzare cumpărare, instanța nu a explicat de ce nu este valabilă chitanța liberatorie - declarația de primire a banilor. Recurenții reclamanți au arătat că nu au dorit să vândă apartamentul decât după ce timp de doi ani de zile nu s-au bucurat de acest apartament. Daunele morale cerute sunt în concordanță cu despăgubirea ce trebuie să îi fie acordată cumpărătorului bunului care nu corespunde și care are vicii. În ceea ce privește suma de 3500 RON datorată expertului independent angajat pentru identificarea viciilor/cauzelor ce au condus la infiltrații, recurenții reclamanți au arătat că acestă acțiune de angajare a unui expert a fost determinată de pasivitatea vânzătoarei. Recurenții reclamanți au arătat că vânzătorul cunoștea viciile bunului imobil vândut și a refuzat să remedieze aceste vicii conform propunerilor experților aleși, astfel că vânzătorul pârât este dator, conform art. 1712 din C. civ., la plata daunelor interese pentru acoperirea prejudiciului total suferit. Recurenții reclamanți au susținut că dovezile arătate sunt netăgăduite de partea opusă, iar în condițiile art. 254 alin. (5) din C. proc. civ. instanța putea să ceară completarea acestora or, la fondul cauzei, instanța nici nu le-a analizat iar în apel s-au ignorat total aceste chestiuni. Recurenții reclamanți au arătat că aprecierea probelor s-a făcut de judecători separat, fiecare în parte, fără a le examina în ansamblul lor. Analiza probelor în ansamblul lor conducea inclusiv la identificarea situației reale și la culpa vânzătorului.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de recurs formulate de recurenții reclamanți A. și B. ca fiind neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea deciziei civile nr. 1176/Ap pronunțate de Curtea de Apel Brașov la data de 28.06.2023, ca fiind legală și temeinică; obligarea recurenților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată. Intimata pârâtă a arătat că dispozițiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. ar putea fi incidente doar când prima instanță a soluționat greșit procesul în temeiul unei excepții procesuale, ori s-a pronunțat asupra unei cereri complet diferite decât aceea pentru care s-a formulat acțiunea introductivă, aspecte care nu pot fi reținute în prezenta speță. Intimata pârâtă a citat doctrină juridică în susținerea considerentelor instanței de apel. Intimata pârâtă a considerat că neanalizarea de către instanța de fond în mod expres a tuturor pretențiilor exprimate de reclamanți, determinată de aprecierea tribunalului că aceste petite au un caracter accesoriu petitului principal referitor la rezoluțiunea contractului, iar respingerea acestuia ar atrage și respingerea pretențiilor accesorii, nu poate fi echivala cu o pronunțare fără a intra în judecata fondului, cu atât mai mult cu cât în cauză a fost realizată o cercetare judecătorească amplă, inclusiv s-a administrat proba cu expertiză tehnică în construcții, care a lămurit litigiul sub toate aspectele sale. Intimata pârâtă a arătat că în mod întemeiat, față de probatoriul administrat, Curtea de Brașov a reținut că pretențiile formulate nu sunt dovedite. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Motivul de recurs invocat de recurenții reclamanți, încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este întemeiat. Conform acestei dispoziții legale, hotărârea poate fi casată când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității iar recurenții reclamanți au invocat încălcarea dispozițiilor imperative de procedură care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța de apel. Recurenții reclamanți au învestit instanța prin cererea înregistrată, la data de 9.11.2020, pe rolul Judecătoriei Brașov, solicitând obligarea pârâtei să le achite echivalentul în RON al sumei de 19.475 de euro, reprezentând prejudiciul cauzat de lipsa folosinței apartamentului cumpărat de la pârâtă, începând cu luna iunie a anului 2020 și până la formularea cererii de chemare în judecată; reclamanții au arătat că, la suma menționată, se adaugă prejudiciul cauzat de imposibilitatea înstrăinării acestui apartament, și au solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale, al căror cuantum nu a fost indicat. Ulterior, prin notele scrise din data de 20.11.2020, reclamanții au precizat că suma de bani indicată în primul petit al cererii de chemare în judecată cuprinde și despăgubirile rezultate din imposibilitatea înstrăinării apartamentului, precum și daunele morale solicitate. De asemenea, reclamanții au solicitat remedierea viciilor din construcție ale terasei aflate deasupra apartamentului menționat, iar, în cazul unui refuz al pârâtei, să fie autorizați să realizeze aceste lucrări. La data de 11.02.2021, reclamanții au modificat cererea de chemare în judecată în condițiile art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., solicitând rezilierea, din culpa exclusivă a vânzătorului, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x/2019, de societatea notarială D. și E., obligarea pârâtei să restituie prețul pe care l-au plătit în temeiul acestui contract, de 55.500 euro, obligarea pârâtei la plata costurilor generate de perfectarea acestui contract, pe care le-au estimat la suma de 9.500 euro, obligarea pârâtei la plata diferenței pentru achiziționarea unui nou apartament, estimată la suma de 24.500 euro, obligarea pârâtei la plata sumei de 3015 euro, ce reprezintă contravaloarea chiriei plătite ca urmare a imposibilității folosirii apartamentului pe care l-au cumpărat de la pârâtă, începând cu luna iunie 2020 și până în prezent, obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 euro, ca urmare a anulării antecontractului de vânzare-cumpărare menționat în cererea introductivă, precum și la plata sumei de 1.000 euro, cu titlul de daune morale, la care se adaugă suma de 3.500 RON, ce reprezintă suma de bani plătită expertului pe care l-au angajat pentru identificarea viciilor apartamentului. Reclamanții au arătat că modificarea cererii de chemare în judecată a fost formulată în condițiile în care pârâta a refuzat să remedieze stricăciunile produse apartamentului reclamanților, ca urmare a viciilor acestuia, ignorând concluziile raportului de expertiză extrajudiciar. La termenul de judecată din data de 28.03.2022, instanța a calificat obiectul principal al cererii supuse judecății ca fiind reprezentat de acțiunea în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pe care părțile l-au perfectat, iar nu de acțiunea în rezilierea acestuia, așa cum s-a arătat în modificarea cererii introductive. De asemenea, prin încheierea menționată, tribunalul a constatat că modificarea cererii introductive de instanță nu a vizat câtimea valorii obiectului cererii introductive, ci obiectul acestei cereri. Analizând capătul de cerere având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare, în aplicarea dispozițiilor art. 1551 alin. (1) teza 1 din C. civ., tribunalul a observat că nu există nicio neexecutare însemnată a vreuneia dintre obligațiile asumate de către partea pârâtă prin contractul de vânzare-cumpărare pe care l-a perfectat cu reclamanții. Efectele negative ale viciilor de construire ce s-au produs în apartamentul deținut în proprietate de reclamanți, constând în infiltrațiile de apă, au afectat zone restrânse ca arie, iar ele au fost reparate, de către partea pârâtă, imediat ce i-au fost semnalate. De asemenea, tribunalul a reținut că efectele negative nu au fost de natură să afecteze caracterului locuibil al apartamentului cu privire la care părțile au contractat, în niciuna din perioadele de timp la care se referă cererea supusă judecății, ipoteza caracterului inutilizabil al acestui bun în scopul pentru care el a fost achiziționat, avansată de părțile reclamante, fiind infirmată de materialul probator administrat. În acest context, tribunalul a apreciat că "nu sunt îndeplinite cerințele instituite de lege pentru aplicarea, în speță, a sancțiunii civile a rezoluțiunii, cu consecințele juridice indicate în modificarea cererii introductive de instanță, astfel că, în lumina considerentelor de fapt și de drept ce preced, va respinge, ca neîntemeiată, această cerere". Din cele expuse, rezultă că prima instanță a considerat că acțiunea în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare reprezintă capătul principal de cerere iar celelalte solicitări indicate în modificarea cererii introductive de instanță au caracterul unor cererii accesorii, tribunalul arătând că ele reprezentând consecințe ale rezoluțiunii. În calea de atac a apelului, reclamanții A. și B., au solicitat anularea hotărârii atacate cu privire la petitele 4, 5 și 6 întrucât instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra acestora și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În motivarea cererii de apel, apelanții reclamanți au precizat că aceasta vizează despăgubirile solicitate ca urmare a imposibilității folosirii apartamentului conform destinației sale: obligarea intimatei pârâtei la plata contravalorii chiriei ca urmare a lipsei de folosință a apartamentului începând cu luna iunie 2020 și până în prezent; obligarea pârâtei la plata sumei de 2000 euro ca urmare a anulării antecontractului de vânzare cumpărare menționat în cererea introductivă și obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 1000 euro, la care se va adăuga plata expertului pentru identificarea viciilor de construire în sumă de 3500 RON. Instanța de apel a constatat că tribunalul nu s-a pronunțat în mod explicit asupra acestor pretenții formulate de reclamanți, însă a considerat că poate suplini motivarea primei instanțe, în măsura în care aceasta din urmă nu a analizat în mod expres toate pretențiile exprimate de reclamanți. Astfel, instanța de apel a constatat că soluția primei instanțe referitoare la petitul privind rezoluțiunea contractului a rămas definitivă, nefiind criticată prin intermediul cererii de apel, și a analizat fondul celorlalte pretenții, expuse în petitele 4, 5 și 6 ale cererii, arătând că acestea constau în: solicitarea apelanților reclamanți privind obligarea intimatei pârâtei la plata sumei de 11550 euro (350 euro/lună), reprezentând contravaloarea chiriei plătite de aceștia, ca urmare a lipsei de folosință a apartamentului în litigiu; solicitarea de obligare a pârâtei la plata sumei de 2000 euro, ca urmare a anulării antecontractului de vânzare cumpărare menționat în cererea introductivă; solicitarea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 1000 euro și la plata sumei de 3.500 RON reprezentând onorariul achitat expertului pentru identificarea viciilor de construire. Clasificarea și elementele care definesc cererile în justiție sunt stabilite de art. 30 din C. proc. civ.. Conform alin. (3) și (4) din articolul menționat, cererea principală este cererea introductivă de instanță, care poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât și capete de cerere accesorii. Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal. În cauza de față, astfel cum s-a arătat mai sus, tribunalul a considerat că solicitarea de a se dispune rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare reprezintă capătul principal al cererii introductive iar solicitările privind obligarea pârâtei la celelalte prestații menționate în cererea modificatoare reprezintă capete de cerere accesorii. Instanța de apel a constatat că "într-adevăr, tribunalul nu s-a pronunțat în mod explicit asupra acestor pretenții formulate de reclamanți, însă a considerat că este vorba de petite care au un caracter accesoriu petitului principal referitor la rezilierea contractului, iar respingerea acestui petit ar atrage și respingerea pretențiilor accesorii indicate de către apelanți", fără a stabili dacă această calificare dată de prima instanță capetelor de cerere formulate este corectă. Conform textului legal expus mai sus, pentru calificarea capetelor de cerere formulate este necesar a se stabili relația de dependență a capătului de cerere accesoriu față de modul de soluționare a capătului principal de cerere în sensul că admiterea capătului principal de cerere constituie o primă cerință pentru admiterea capătului de cerere accesoriu. În cauză, rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare nu este o condiție pentru admiterea cererilor având ca obiect obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință a apartamentului, prin anularea antecontractului menționat în cererea introductivă, prin plata expertului pentru identificarea viciilor de construire, precum și pentru prejudiciul moral. Astfel, soluția în privința acestor capete de cerere nu este dependentă de rezolvarea dată capătului de cerere principal, ele având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri pentru prejudicii generate de faptele acesteia, raporturi juridice distincte și independente de cele care trebuie stabilite pentru a se pronunța soluția asupra rezoluțiunii contractului. În consecință, cererile în discuție nu au un caracter accesoriu, ci principal, caracter care implică obligația instanței de a le analiza, stabilind în acest sens situația de fapt relevantă și, în raport cu aceasta, normele legale aplicabile. Pe de altă parte, instanța de apel a considerat că "în virtutea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea poate suplini motivarea primei instanțe, în măsura în care aceasta din urmă nu a analizat în mod expres toate pretențiile exprimate de reclamanți." În realitate, în situația expusă, instanța de apel nu a procedat la suplinirea motivării, întrucât aceasta presupune adăugarea unor argumente sau modificarea unor considerente deja expuse, or, după cum se constată expres în motivarea deciziei, prima instanță nu a procedat la o analiză a respectivelor pretenții. Reglementând soluțiile pe care le pronunță instanța de apel, art. 480 din C. proc. civ. se referă, în alin. (3), la ipoteza în care, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului. În situația din speță este în discuție această ipoteză, fiind vizate capetele de cerere identificate prin numerotarea 4, 5, 6 în cererea modificatoare. Contrar susținerilor intimatei pârâte, soluția de respingere a acestor cereri a fost pronunțată de prima instanță fără a realiza o judecată a fondului. În privința acestei sintagme, este de observat că art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. menționează noțiunea de judecată a fondului, iar nu de cercetare a acestuia, ceea ce exclude incidența textului în cazul acelor situații în care instanța nu ar fi cercetat fondul cauzei, în sensul că nu ar fi administrat toate probele necesare ori nu ar fi analizat exhaustiv motivele de fapt ori de drept prezentate de părți. În cauză însă, chiar dacă a fost realizată o cercetare judecătorească amplă, fiind administrată proba cu expertiză tehnică în construcții, astfel cum a arătat intimata pârâtă, această cercetare a vizat exclusiv capătul de cerere având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare, în această privință instanța procedând la analiza situației de fapt și la examinarea condițiilor legale pentru pronunțarea rezoluțiunii. În privința cererilor având ca obiect despăgubiri, a căror soluție nu era într-un raport de dependență față de cea pronunțată asupra rezoluțiunii, prima instanță nu a făcut însă o judecată. În acest sens, este de observat că sintagma "soluționare a procesului fără a intra în judecata fondului" se circumscrie nu numai ipotezelor în care instanța, în mod greșit, a soluționat cauza în temeiul unei excepții procesuale sau a acordat altceva decât s-a cerut, ci și situației în care motivarea soluției pronunțate lipsește cu desăvârșire, astfel încât lipsește practic judecata, întrucât aceasta din urmă presupune și un raționament logico-juridic, o examinare efectivă a problemelor esențiale ce sunt supuse aprecierii și o indicare a motivelor pe care se întemeiază hotărârea. Aceasta este situația în cazul din speță, în care instanța, deși în dispozitivul hotărârii se pronunță în sensul respingerii cererii, nu motivează hotărârea adoptată în privința anumitor capete de cerere, soluția cuprinsă în dispozitiv fiind una pur formală, în lipsa unei motivări care să o susțină. O asemenea împrejurare trebuie să fie considerată ca echivalând cu o necercetare a fondului cauzei, întrucât împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanța în imposibilitatea de a putea analiza justețea soluției adoptate. Astfel, chiar dacă apelul este devolutiv iar instanța de apel este ținută să rejudece fondul cauzei, administrând probele necesare și substituindu-și, dacă este cazul, propriile considerente celor lacunare ori incorecte ale primei instanțe, acest raționament este corect în măsura în care prima instanță a procedat la o astfel de judecată. În cazul în care această judecată lipsește, instanța de control judiciar nu poate verifica legalitatea și temeinicia soluției primei instanțe, întrucât acestea se analizează în funcție de motivele de fapt și de drept reținute de prima instanță la adoptarea soluției, motive care trebuie să fie concordate cu actele existente în dosar și cu celelalte probe administrate și expuse ca atare în sentință. În ceea ce privește soluția care poate fi pronunțată de instanța de apel, sunt relevante prevederile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., conform cărora "în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare". Astfel, textul legal menționat instituie atât regula evocării fondului de către instanța de apel cât și excepția de la această regulă, reglementarea având caracter imperativ. Măsura trimiterii cauzei spre rejudecare se dispune de instanța de apel, ulterior anulării hotărârii primei instanțe, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de textul legal: cel puțin una dintre părți să fi solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată. În cauză, fiind reținută lipsa completă a motivării primei instanțe, ceea ce echivalează cu nejudecarea fondului, aceasta impune, în condițiile respectării cerințelor imperative ale art. 480 alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ. - măsura fiind cerută apelanți și nemaifiind dispusă în cursul procesului - soluția de trimitere spre rejudecare a cauzei la prima instanță. În consecință, reținând încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor procedurale menționate, fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul recurenților reclamanți, va casa în parte decizia instanței de apel și, fiind îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 alin. (3), va trimite cauza spre o nouă judecată primei instanțe, a cărei hotărâre va fi, de asemenea, casată în parte, în sensul considerentelor expuse mai sus, măsura vizând rejudecarea petitelor 4, 5 și 6 din cererea modificatoare. În contextul expus, nu se impune analiza motivelor de recurs invocate de recurenții reclamanți, încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât ele vizează încălcarea unor norme de drept material aplicabile unei situații de fapt stabilite în condiții de regularitate procedurală de instanțele de fond, or tocmai o neregularitate în acest sens determină rejudecarea cauzei de către prima instanță.