ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2870/2024

HOTĂRÂRE
28.05.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2870/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 28 mai 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023 la data de 24.01.2023, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 905/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bistrița-Năsăud, precum și a municipiului, orașelor și comunelor din județul Bistrița-Năsăud, publicată în M.Of., Partea I nr. 647 din 31.08.2002 și a Anexei nr. 1, secțiunea 111, poziția 12 la aceasta ("Teren aferent în S=1064 mp"), privind Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al județului Bistrița-Năsăud, publicată în M.Of. Partea I, nr. 647 bis din 31.08.2002, anularea Deciziei nr. 15A/8217/CA/28.11.2022 emisă de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea prealabilă împotriva H.G. nr. 905/2002 și Anexei nr. 1 la aceasta, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Prin sentința civilă nr. 331 din 15 iunie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale a Unitatea Administrativ Teritorială Prundu Bârgăului; a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Deciziei 15A/8217/CA/28.11.2022; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Unitatea Administrativ Teritorială Prundu Bârgăului; a anulat în parte H.G. nr. 905/2002 publicată în Monitorul Oficial p.I 647bis/2002 și Anexa I, secțiunea III poziția 12 teren aferent suprafeței de 1064 mp.; a respins ca inadmisibilă cererea privind anularea Deciziei 15A/8217/CA/28.11.2022; a obligat pârâții în solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Prundu Bârgăului prin Primar, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., și Guvernul României, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursurile declarate în cauză de autoritățile pârâte.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă UAT Comuna Prundu Bârgăului este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinței atacate atât în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a UAT Prundu Bârgăului cât și în ceea ce privește soluția dispusă pe fond privind admiterea în parte a acțiunii și a anulării în parte a H.G. nr. 905/2002, cu privire la terenul în litigiu.

În raport de aspectele de nelegalitate invocate în ședința publică din 28.05.2024 Curtea a apreciat că sunt incidente și dispozițiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. recurenta - pârâtă invocă faptul că motivarea primei instanțe în ceea ce privește atât soluționarea excepțiilor cât și în ceea ce privește fondul cauzei este străină de obiectul cauzei și este în parte și contradictorie.

Se arată că în mod nelegal prima instanță a stabilit cadrul procesual și a analizat legalitatea H.G. nr. 905/2022 prin prisma anexei nr. 37 prin care a fost atestat domeniul public al Comunei Prundu Bârgăului în condițiile în care terenul în litigiu din acțiunea reclamanților este cuprins în Anexa I, Secțiunea III poz. 12 prin care a fost inclus în domeniul public al Județului Bistrița Năsăud.

Iar includerea terenului în litigiu în domeniul public al Județului Bistrița Năsăud s-a făcut printr-o hotărâre a Consiliului Județean Bistrița.

În mod nelegal se arată că prima instanță nu a stabilit corect cadrul procesual, în cauză nefiind citat în calitate de pârât Consiliul Județean Bistrița Năsăud în condițiile în care terenul în litigiu este inclus în domeniul public al județului, prin Hotărârea Consiliului Județean Bistrița Năsăud nr. 70/1995.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. se invocă motivarea contradictorie și greșită în ceea ce privește stabilirea codului procesual prin reținerea calității procesuale pasive a recurentei- pârâte UAT Comuna Prundu Bârgăului.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiile Legii nr. 213/1998 în analiza legalității pe fond a H.G. nr. 905/2002.

Se susține că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 21 din Legea nr. 213/1998, iar analiza legalității în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004 făcută de prima instanță este nelegală în raport de dispozițiile legii speciale care reglementează regimul proprietății publice.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul respingeri acțiunii.

Recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește soluția dată excepției tardivității formulării acțiunii și soluția dispusă pe fondul cauzei de anulare în parte a H.G. nr. 905/2002.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării acțiunii se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 alin. 2 și (5) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește termenul de decădere de 1 an în care reclamanții puteau formula acțiunea în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004 față de calitatea lor de terțe persoane pretins vătămate de actul administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept.

Recurentul-pârât invocă nelegala respingere a excepției tardivității formulării acțiunii în condițiile în care termenul de 1 an de contestare a început să curgă de la data publicării H.G. nr. 905/2002 în Monitorul Oficial al României respectiv Anexele la data de 31.08.2002 iar acțiunea formulată la data de 9.01.2023 este tardivă în raport de dispozițiile art. 11 alin. 2 și (5) din Legea nr. 554/2004.

Al doilea aspect de nelegalitate privește interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 alin. 4 și a art. 21 din Legea nr. 213/1998 și analiza legalității pe fond a H.G. nr. 905/2002, în opinia recurentului-pârât emiterea H.G. nr. 905/2002 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legii speciale, inclusiv ale Legii nr. 24/2000.

Potrivit prevederilor art. 21 din Legea nr. 213/1998 (în vigoare la acea dată) și Normelor tehnice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 392/2020, inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unei autorități administrativ-teritoriale se întocmește de către comisiile special constituite în acest sens, în fiecare unitate administrativ-teritorială și se însușește prin hotărârea autorității publice a unității respective, urmând ca apartenența la domeniul respectiv a bunurilor cuprinse în inventar să fie atestată prin hotărâre a Guvernului.

Prin aceste acte administrative, consiliile locale/județene stabilesc regimul juridic diferențiat (proprietatea publică sau proprietatea privată) numai cu privire la bunurile lor, voința juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau județean aparținând, deci, autorităților locale. Efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ-teritoriale.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, "Domeniul public al comunelor, al orașelor si al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean".

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea prin respingerea acțiunii în principal ca tardiv formulată în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 și în subsidiar ca neîntemeiată.

La dosar intimații-reclamanți au formulat întâmpinare față de recursurile declarate în cauză invocând excepția nulității recursului declarat de recurentul-pârât Guvernul României și în subsidiar respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

Motivat în ședința publică din 28.05.2024 Curtea a respins ca nefondată excepția nulității recursului declarat de recurentul-pârât Guvernul României apreciind că aspectele de nelegalitate invocate se încadrează în cazul de casare invocat, respectiv art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Analizând recursurile declarate, Curtea le apreciază pentru următoarele considerente ca fondate în parte în ceea ce privește stabilirea cadrului procesual în raport de obiectul acțiunii sentința atacată fiind nelegală, în cauză fiind îndeplinite condițiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. în ceea ce priveș5e aspectele de nelegalitate invocate de recurentul-pârât UAT Comuna Prundu Bârgăului.

În raport de acest motiv de casare apreciat întemeiat față de care Curtea va casa în parte sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, va fi analizat și recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României.

Aceasta în condițiile în care sentința atacată urmează a fi menținută în ceea ce privește soluționarea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte UAT Comuna Prundu Bârgăului și cu privire la excepția tardivității formulării acțiunii.

În cauză sentința atacată este nelegală în parte în cauză fiind îndeplinite în parte condițiile cazurilor de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce privește stabilirea cadrului procesual în raport de obiectul acțiunii.

Prin acțiune reclamanții-intimați au solicitat anularea în parte a H.G. nr. 905/2002 anexa 1, sect. III poz. 12 prin care a fost inclus în domeniul public al Județului Bistrița Năsăud în baza unei hotărâri a Consiliului Județean Bistrița Năsăud, fără ca această autoritate să figureze în cauză în calitate de parte, deși terenul în litigiu a fost constatat ca aparținând domeniului public al județului Bistrița Năsăud în cauză fiind încălcate dispozițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-pârâtă UAT Comuna Prundu Bârgăului a fost citată ca parte la solicitarea recurentului-pârât Guvernul României emitent al H.G. nr. 905/2002 în calitate de "beneficiar" al hotărârii de guvern, în raport de utilizarea acestui teren și ce se află pe acesta, acest aspect urmând a fi soluționat de prima instanță în rejudecare.

Modul de folosire a terenului are un aspect subsidiar în raport de stabilirea legalității atestării lui ca fiind în domeniul public al județului în raport de dispozițiile legii speciale în 213/1998.

Urmează în rejudecare, după stabilirea corectă a cadrului procesual prima instanță să verifice legalitatea H.G. nr. 905/2002 în raport de dispozițiile Legii nr. 213/1998 inclusiv în ceea ce privește destinația de interes public a bunurilor în raport de susținerile recurentului UAT Comuna Prundu Bârgăului, în calitate de beneficiar.

În raport de aceste aspecte, Curtea va menține soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât UAT Comuna Prundu Bârgăului, cauza urmând a fi rejudecată și în contradictoriu cu această autoritate în raport de toate aspectele litigioase cauzei.

Soluția de respingere a excepției tardivității formulării acțiunii urmează a fi menținută în cauză nefiind încălcate dispozițiile art. 11 alin. 2 și (3) din Legea nr. 554/2004.

În cauză reclamanții-intimați au contestat în calitate de terți actul administrativ cu caracter individual pretins vătămător, care nu le-a fost comunicat, la data de 28. XI.2022, răspunsul la plângerea prealabilă fiind la data de 8.12.2022, acțiunea fiind formulată în termenul de decădere de 1 an la 9.01.2023.

În mod legal în raport de situația de fapt și de dispozițiile art. 7 alin. 3 și art. 11 alin. 2 și (5) din Legea nr. 554/2004 acțiunea formulată de reclamanți la data de 9.01.2023, a fost apreciată ca fiind formulată în termen, fiind respinsă excepția tardivității formulării acțiunii

Urmează a fi menținută și soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii cu privire la Decizia din 28. XI.2022 acest aspect nefiind obiect al recursurilor declarate în cauză.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. este apreciat ca nefondat, în cauză neputându-se reține încălcarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. sau art. 6 din CEDO, în ceea ce privește motivarea sentinței pronunțate de instanța de fond.

Față de considerentele expuse, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va admite recursurile declarate și va casa în parte sentința atacată, în cauză fiind îndeplinite condițiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. și va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Va fi menținută în rest sentința atacată în ceea ce privește soluționarea excepțiilor.

Cu ocazia rejudecării prima instanță urmează a aprecia asupra utilității administrării tuturor probelor ținând cont de verificarea legalității regimului juridic al terenului în litigiu în raport de dispozițiile Legii nr. 213/1998 și în subsidiar de destinația acestui teren.

Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Prundu Bârgăului prin Primar și Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 331 din 15 iunie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Menține în rest sentința recurată în ceea ce privește soluționarea excepțiilor.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 mai 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-01-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 475/2022
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1 Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Ape
ÎCCJ 2022-02-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 856/2022
Ședința publică din data de 15 februarie 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III -a contenci
ÎCCJ 2023-09-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3911/2023
Ședința publică din data de 19 septembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII
ÎCCJ 2021-05-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3256/2021
area cheltuielilor de judecată. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 301 din 04 decembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a luat act că reclamantul A. a
ÎCCJ 2023-03-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1256/2023
Ședința publică din data de 7 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregist
Sursă