ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 856/2022

Ședința publică din data de 15 februarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III -a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Comisia Municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat instanței anularea parțială a H.G. nr. 422/09.06.2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 465/21.06.2017, respectiv a dispozițiilor art. 2 alin. (4) și ultima poziție din Anexa Nr. 1 la hotărâre, în ceea ce privește faptul că "Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița administrează suprafața de teren de 151,3507 ha din domeniul public al statului indispensabilă activității de cercetare-dezvoltare-inovare și multiplicării materialului biologic, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3.30 la Legea 45/2009 privind..." și "160734 -8.05.01 - Total suprafață - Suprafețe = 151,3507 ha (cf. Protocol 240/24-04-2009) mp; CF=; Date cadastrale="; să se constate că terenul în suprafață de 37,788 ha teren agricol din suprafața totală de 151,3507 ha teren identificat în Anexa nr. 3.30 la Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare, se află la dispoziția comisiei locale de fond funciar, urmare a faptului că termenul de 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale a României nr. 541/12.07.2016 este depășit, fiind înscris în favoarea persoanelor fizice pe Anexa nr. 29 Bistrița validată prin Hotărârea Comisiei județene Bistrița-Năsăud nr. 825/09.11.2007, menținută prin sentința civilă nr. 7275/2009, definitivă și irevocabilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Bistrița.

Prin sentința civilă nr. 120 din 30 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III -a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Comisia municipala pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița.

A admis, în parte, cererile de intervenție accesorie formulate în interesul reclamantei de intervenienții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K..

A respins cererile de intervenție accesorie formulate în interesul pârâtului de intervenienții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Academia de Stiințe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu - Sisești", Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița.

A anulat art. 2 alin. (4) și ultima poziție din anexa nr. 1 din H.G. nr. 422/2017 privind reorganizarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița, prin desființarea Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicolă Bistrița, și modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în măsura stabilită prin raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul L. ca făcând referire la suprafețe de teren care se suprapun cu suprafețele de teren cuprinse în anexa nr. 29 a Hotărârii Comisiei Județene Bistrița - Năsăud nr. 825/2007.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată și cererile de intervenție accesorii formulate în interesul reclamantei.

A obligat pârâtul și intervenienții în interesul pârâtului, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 9.398 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul expertului.

Împotriva sentinței civile nr. 120 din 30 septembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III -a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtul Guvernul României și intervenienții Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița, Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu - Șișești" și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Recurentul-pârât Guvernul României a solicitat admiterea recursului formulat împotriva sentinței nr. 120/30.09.2020. pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 și pe cale de consecință, casarea hotărârii instanței de fond, în ceea ce privește soluția de admitere în parte a acțiunii și a cererilor de intervenție formulate în interesul intimatei-reclamante. soluția de anulare a art. 2 alin. (4) și a ultimei poziții din anexa nr. 1 a Hotărârii Guvernului nr. 422/2017, soluția de respingerea a cererilor de intervenție accesorie formulate în interesul Guvernului României, precum și soluția de obligare a Guvernului României la plata în solidar cu intervenienții în interesul său, la plata sumei de 9.398 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicită ca urmare rejudecării litigiului pe fond să se dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 C. proc. civ.

Hotărârea primei instanțe nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cadrul acestui prim motiv de recurs a precizat că art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. dispune ca hotărârea judecătorească să cuprindă, în mod obligatoriu, și "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

În speță, se impune casarea sentinței civile nr. 120/30.09.2020 pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. întrucât argumentarea soluției de admitere în parte a acțiunii și a cererilor de intervenție accesorie formulate în interesul intimatei-reclamante este superficială și nu s-a realizat o analiză efectivă a cauzei cu care instanța a fost sesizată, nefiind examinate detaliat toate motivele de fapt și de drept invocate în apărările noastre și ale intervenienților ui interesul Guvernului României.

Astfel, din analiza considerentelor sentinței civile nr. 120/30.09.2020 reiese că hotărârea cuprinde descrierea unei stări de fapt eronate, bazată exclusiv pe apărările și probele administrate de intimata-reclamantă, fără arătarea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe și pentru care argumentele noastre au fost înlăturate, hotărârea fiind astfel lipsită de conținut.

Se susține că analiza făcută de judecătorul fondului este pur formală, lipsită de conținut, fără să cuprindă motivele de fapt și de drept pentru care toate argumentele contestației au fost înlăturate, deși potrivit doctrinei și jurisprudenței, "motivarea trebuie să fie în concordanță cu actele dosarului; în caz contrar ea echivalează cu o nemotivare" .

De asemenea, instanța de fond nu a analizat și cu s-a pronunțat cu privire la apărările formulate de noi cu privire la cererile de intervenție accesorie formulate în interesul intimatei-reclamante de mai multe persoane fizice,

Astfel, la termenele de judecată din 12.09.2018, 24.10.2018 și 12.12.2018 au fost depuse trei întâmpinări prin care s-a solicitat respingerea respectivelor cereri de intervenție accesorie ca inadmisibile și, respectiv, neîntemeiate., însă instanța de fond nu a reținut în considerentele hotărârii sale nici argumentele avute în vedere și nici motivele pentru care aceste apărări au fost respinse.

Totodată, apreciază că hotărârea instanței de fond este bazată exclusiv pe apărările și probele administrate de intimata-reclamantă, care fac trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 541/12.07.2016.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond a încălcat, a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile legale incidente.

Contrar argumentelor judicioase prezentate și probelor administrate, susține recurentul, prima instanță a aplicat greșit, ori a refuzat să țină seama de dispozițiile mai multor prevederi legale a căror neconstituționalitate nu a fost constatată prin Decizia Curții Constituționale nr. 541/12.07.2016 ori prin vreo altă hotărâre a instanței de contencios constituțional.

Prin urmare, în opinia acestui recurent, considerentele regăsite în principal la fila x a sentinței instanței de fond, din care reiese faptul că aceasta a înțeles să înlăture aplicarea tuturor prevederilor legale menționate constituie motivul de casare al hotărârii prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, soluția de obligare, în solidar, a Guvernului României alături de celelalte instituții la plata unor cheltuieli de judecată ignoră cu desăvârșire faptul că regula generală în materia obligațiilor este aceea a divizibilității, solidaritatea apărând ca o excepție care trebuie să fie întotdeauna expresă, iar nu prezumată, astfel cum prevede art. 1445 C. civ.

Recurentul-intervenient Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", cu referire la aplicarea greșită de către prima instanță a următoarelor dispoziții legale:

- art. 10 alin. (1) și (2), art. 12 alin. (4) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997;

- art. 31 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Sișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare coroborat cu Decizia CCR nr. 541/12.07.2016;

- art. 6 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România;

- art. 9 alin. (23) și alin. (27) lit. e) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 35 alin. (3) și (4), art. 212 alin. (2), art. 363, art. 368 alin. (1) din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobată prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014;

- anexa nr. 3 din Legea nr. 64/2016 pentru modificarea anexelor nr. 3.30 și 8.11 la Legea nr. 45/2009,

A solicitat în baza art. 498 noul C. proc. civ. casarea în parte a sentinței civile nr. 120/30.09.2020 și rejudecând cauza să se dispună respingerea acțiunii formulate de Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Bistrița.

Cu privire la eventuala obligare a instituției la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea cererii, sau cel puțin cenzurarea cuantumului acestora.

În situația în care instanța consideră întemeiată cererea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată, solicită verificarea înscrisurilor care dovedesc efectuarea acestora și reducerea cuantumului acestora raportat la munca depusă de apărătorul intimatei, numărul termenelor.

Recurenta-intervenientă Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița, Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu - Șișești" a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea refacerii raportului de expertiza, iar in subsidiar admiterea recursului și în rejudecare, respingerea acțiunii formulate în fapt, considerând sentința recurată netemeinica și nelegala deoarece instanța de fond a pronunțat hotărârea prin aplicarea greșita a normelor de drept material, respectiv, legislația fondului funciar. Legea nr. 45/2009 cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 165/2013, coroborat cu Decizia CCR nr. 541/2016.

În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că instanța de fond a reținut faptul ca prin Deciziei CCR Nr. 541/2016 s-a stabilit ca dispozițiile Legii nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole si Silvice "Gheorghe Ionescu Șiseștii" si a sistemului de cercetare dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii si industriei alimentare, respectiv Anexa 3.30 a acestei legi, sunt constituționale in măsura in care suprafețele de teren cuprinse in aceasta anexa nu se suprapun cu cele asupra cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârea nr. 825/09.11.2007 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistrița- Năsăud, confirmata prin decizia civila nr. 153/R/2010, irevocabila, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, in Dosarul nr. x/2009.

Curtea Constituțională a plecat de la premisa ca persoanele înscrise in Anexa nr. 29 a HCJ nr. 825/2007 sunt foști proprietari îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechi amplasamente, curtea reținând ca persoanele din anexa acestei hotărâri erau titularii unui drept de proprietate, cărora in mod abuziv le-a fost preluat terenul, astfel ca aceștia nu au pierdut in realitate niciodată dreptul de proprietate asupra terenului reprezentat de vechi amplasament. Insa aceasta argumentație nu poate fi aplicabila decât in situația vechiului amplasament,nicidecum in situația unei reconstituiri în compensare, persoanele cărora Ii se reconstituie dreptul de proprietate, in compensare, dobândesc dreptul de proprietate pentru suprafața de teren in compensare abia Ia data emiterii titlului de proprietate, pana la acel moment aceștia nu au un drept de proprietate care sa fie aparat de CEDO și de Constituție.

Însă potrivit deciziei CCR problema amplasamentului a fost lăsata la aprecierea instanțelor judecătorești, doar acestea din urma având rolul de a clarifica cu exactitate situația amplasamentului suprafeței de teren menționate în HCJ Bistrița Nr. 825/2007.

Aspectele privind amplasamentul nu au făcut obiectul verificării judecătorești nici Ia pronunțarea sentinței civile nr. 7275/2009 de Judecătoria Bistrița in Dosarul nr. x/2009, irevocabila, conform deciziei civile nr. 153/R/2010 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, și nici la pronunțarea Deciziei CCR Nr. 541/2016, Ia acel moment nefiind stabilit vreun amplasament, acesta fiind stabilit în anul 2017.

Din actele depuse in susținerea acțiunii privind nelegalitatea, nu se putea stabili care este in concret amplasamentul la care se refera HCJ nr. 825/2007 si nici daca terenurile propuse a fi restituite reprezintă sau nu vechiul amplasament al persoanele înscrise in Anexa nr. 29.

De altfel, incertitudinea cu privire la aceasta speța a fost preluata atât în cuprinsul deciziei, unde se arata la pct. 33 faptul ca, in cazul unui eventual litigiu, instanțelor judecătorești le revine in exclusivitate sa clarifice cu exactitate situația amplasamentului suprafeței de teren.

Prin urmare, în cadrul prezentului litigiu era imperios necesar efectuarea unei expertize care sa clarifice aspectele ce vizează amplasamentul, in acest sens dispunându-se efectuarea unei expertize tehnico-judiciare cu obiectivul de a se stabili în ce măsura exista suprapunere a terenurilor din Anexa 29 la Hotărârea nr. 825/2007 a Comisiei Județene, cu terenurile din Anexa 3.30 a Legii 45/2009.

Însă expertiza administrata in cauza nu a lămurit aspectele divergente invocate de părțile din dosar, expertul raportandu-se numai la actele întocmite de către reclamanta, nu si Ia actele vechi de carte funciara care ar putea face dovada vechiului amplasament al persoanelor îndreptățite.

Ori urmare a administrării probei cu expertiza topo, ‚în prezent, planează un dubiu serios cu privire la faptul ca persoanelor din Anexa nr. 29 li s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate pe vechiul amplasament.

Curtea Constituțională nu a avut la dispoziție nici un plan de amplasament al suprafețelor de teren reconstituite conform HCJ Nr. 825/2007 tocmai deoarece aceasta hotărâre nu a avut la baza nici un proces-verbal de delimitare.

Prin urmare, nu a existat nici un fel de proces-verbal de delimitare a suprafețelor, Anexa nr. 29 cuprinde doar evidenta nominala a persoanelor cărora li s-a recunoscut dreptul la reconstituire prin HCJ Nr. 825/2007 si suprafața de teren Ia care erau îndreptățiri.

Or prima instanța considera ca aspectele privind legalitatea HCJ nr. 825/2007 a fost deja tranșată in mod irevocabil printr-o hotărâre judecătoreasca, deși in realitate la judecarea dosarului privind legalitatea acestei hotărâri nu au avut cum sa fie puse in discuție amplasamentele, tocmai pentru ca ele Ia acel moment nu erau stabilite.

Prin urmare, stabilirea daca persoanele înscrise în anexa acestei hotărâri primesc terenul pe vechi amplasament sau in compensare nu a făcut niciodată obiectul controlului judecătoresc, reținerile instanței cu privire Ia autoritatea de lucru judecat pe acest aspect sunt neîntemeiate.

Recursul formulat a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărări formulate în cauză

La dosar a depus întâmpinare COMISIA MUNICIPALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR BISTRIȚA, prin care a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de intervenienții MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, ACADEMIA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI SILVICE "GHEORGHE IONESCU-ȘIȘEȘTI" și STAȚIUNEA DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BISTRIȚA.

COMISIA MUNICIPALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR BISTRIȚA, a formulat, de asemenea, întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul-recurent GUVERNUL ROMÂNIEI.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), în calitate de recurent - intervenient în favoarea Guvernului României, în contradictoriu cu intimatul - reclamant Comisia Municipală pentru I Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bistrița, a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea apărărilor formulate de Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bistrița.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererilor de intervenție accesorie formulate de către:

I., C., F., H., G., D..

S-a arătat, în esență, că persoanele enumerate au formulat cerere de intervenție accesorie în fața primei instanțe, fiind admise în parte în măsura în care a fost admisă și cererea introductivă, apreciem că în această etapă procesuală este inadmisibilă formularea unor noi cereri de intervenție. Din interpretarea dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. civ. rezultă, în mod clar, faptul că persoana interesată poate formula o singură cerere de intervenție accesorie ("intervenția accesorie") până la închiderea dezbaterilor în căile extraordinare de atac.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), în calitate de recurent - intervenient, prin reprezentant legal, în temeiul art. 205 C. proc. civ., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererilor de intervenție accesorie formulate de către B., A.,J..

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a procesului-verbal de delimitare a suprafețelor solicitate în temeiul Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000 și a Legii nr. 247/2005, Înalta Curte constată că este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru cele ce succed:

Potrivit articolului 4 alin. (1) din Lg. nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție.

Așadar, condiția esențială pe care trebuie să o îndeplinească actul respectiv pentru a putea fi cenzurat pe calea excepției de nelegalitate, este aceea de a fi un act administrativ.

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) al Legii nr. 554/2004, "actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Așadar, pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv, să fie vorba despre un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a naștere, a modifica sau stinge drepturi și obligații.

Nu toate actele unilaterale emise de autoritățile publice sunt acte administrative, ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

Procesul-verbal de delimitare nr. x/11.05.2017 este o operațiune administrativă deoarece nu are aptitudinea de a produce efecte juridice, respectiv de a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice prin el însuși.

Acesta a fost întocmit în derularea procedurii speciale reglementate de dispozițiile art. 13-15 din HGR nr. 401/2013, ale art. 9 din Anexa 1 la HGR nr. 626/2001, ale Legii nr. 268/2001, alături de alte operațiuni tehnico-materiale, respectiv fișele suprafețelor, plan cadastral care trebuie urmată în raporturile dintre autorități cu privire la predarea-primirea terenurilor.

Mai mult decât atât, acest proces-verbal nu este definitiv și urmează procedura prevăzută de legea specială, respectiv art. 7 din Lg. 268/2001 în ceea ce privește contestarea sa.

Așadar, Înalta Curte a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, respingând-o ca atare.

Cu privire la recursul promovat de recurentul/pârât Guvernul României, Înalta Curte constată că este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1), punctele 6 și 8.

În ceea ce privește motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1), punctul 6, acesta are în vedere situația nemotivării hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată, și una care cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii.

În esență, recurentul Guvernul României susține în cadrul acestui motiv de recurs, faptul că argumentarea soluției de admitere în parte a acțiunii și a cererilor de intervenție accesorie formulate în interesul intimatei-reclamante este superficială și nu s-a realizat o analiză efectivă a cauzei cu care instanța a fost sesizată, nefiind examinate detaliat toate motivele de fapt și de drept invocate în apărările pârâtului și ale intervenienților in interesul Guvernului României.

Potrivit Hotărârii CEDO din 16 noiembrie 2006 pronunțate în cauza Dima contra României, întrebarea dacă o instanță și-a încălcat obligația de a motiva, conform art. 6 din Convenție, nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței.

Or, instanța de fond a arătat pe larg argumentele care au condus la luarea respectivei decizii, iar faptul că nu a făcut referire la o apărare reliefează aspectul că nu a considerat că se coroborează cu celelalte argumente care i-au format convingerea.

Articolul 6, se arată în hotărârea CEDO mai sus evocată, prevede în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor și a mijloacelor de probă ale părților, cu condiția să le aprecieze relevanța și fără ca aceasta să implice detaliat pentru fiecare argument în parte.

Susține recurentul că analiza făcută de judecătorul fondului este pur formală, lipsită de conținut, fără să cuprindă motivele de fapt și de drept pentru care toate argumentele contestației au fost înlăturate, deși potrivit doctrinei și jurisprudenței, "motivarea trebuie să fie în concordanță cu actele dosarului; în caz contrar ea echivalează cu o nemotivare" .

Motivarea hotărârii este o cerință esențială a legii, prevăzută expres în art. 425 C. proc. civ. și, în același timp, o garanție a respectării dreptului părților la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Motivarea hotărârilor judecătorești este direct legată de preocupările procesului echitabil chiar dacă, din perspectiva CEDO, art. 6 nu o prevede în mod expres; această obligație permite de fapt menținerea dreptului la apărare și aprecierea gradului de proporționalitate între sacrificiul impus drepturilor cetățenilor și imperativele de ordine publică.

Potrivit jurisprudenței Curții europene de contencios a drepturilor omului (a se vedea Cauzele Boldea contra României, Perez contra Franței), dreptul la un proces echitabil nu poate trece efectiv decât dacă observațiile părților sunt ascultate, adică atent examinate de instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 din Convenție implică în mod special în sarcina instanței obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și ofertele de probă ale părților.

Potrivit Avizului nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea permite nu numai o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii de către justițiabil ci este mai ales o garanție împotriva arbitrariului. Ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conform legii, permițând înțelegerea funcționării justiției de către societate.

Obligația de motivare se impune întrucât permite, pe de o parte, să expună raționamentul care a condus la dispozitivul hotărârii și, pe de altă parte, de a permite exercitarea controlului judiciar. Motivarea este indispensabilă pentru calitatea justiției și constituie o protecție împotriva arbitrariului, încurajând judecătorul să înțeleagă importanța opiniei sale.

Calitatea unei motivări și, implicit, respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu sunt determinate de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției.

Judecătorul este obligat să motiveze soluția data fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns fiecărui argument.

Nu pot fi primite afirmațiile recurentei, în sensul că motivarea primei instanțe este "pur formală", deoarece prin considerentele sentinței recurate au fost analizate și filtrate din punct de vedere juridic toate argumentele esențiale ale părților.

Având în vedere faptul că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești depinde, în principiu și de natura și complexitatea cauzei, de circumstanțele particulare ale acesteia, de apărările formulate și coerența argumentelor invocate, prima instanță și-a structurat considerentele în funcție de principalele critici formulate prin cererea de chemare în judecată și apărările cuprinse în întâmpinări.

Nu poate fi imputabil primei instanțe faptul că nu a răspuns fiecărui argument invocat în susținerea poziției părților deoarece s-a statuat în diverse rânduri, faptul că se poate răspunde printr-un considerent comun mai multor argumente care susțin aceeași idee.

În ceea ce privește critica recurentului în sensul că hotărârea instanței de fond este bazată exclusiv pe apărările și probele administrate de intimata-reclamantă, care fac trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 541/12.07.2016, în jurisprudența instanței supreme s-a statuat că preluarea de către instanță a unora dintre argumentele părții, pe care le-a considerat pertinente, nu conduce la concluzia că instanța nu a făcut o apreciere proprie a susținerilor părților și o analiză a probelor administrate ori că argumentele recurentului- pârât ar fi fost ignorate. Cu alte cuvinte, faptul că o instanță preia argumentele uneia dintre părți nu reprezintă, în sine, un motiv de casare a hotărârii, câtă vreme argumentele părților au fost examinate, iar dispozitivul hotărârii este rezultatul unui raționament logico-juridic care se reflectă în motivarea acesteia.

Susține recurentul că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesual active a reclamantei invocată prin întâmpinarea depusă la dosar prin adresa nr. x/08.11.2017

Excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul-recurent a fost pusă în discuția părților la termenul de judecată din 14.02.2018, față de care s-a pronunțat prin Încheiere: "respinge excepția lipsei calității procesuale active a Comisiei Municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița reținând că aceasta are atribuții privind punerea în posesie cu privire la terenul în privința căruia se susține că se regăsește în anexa hotărârii a cărei anulare parțială se solicită și prin urmare are un interes propriu în promovarea acțiunii."

De asemenea, susține recurentul, instanța de fond nu a analizat și cu s-a pronunțat cu privire la apărările formulate de recurentul-pârât cu privire la cererile de intervenție accesorie formulate în interesul intimatei-reclamante de mai multe persoane fizice,

Astfel, la termenele de judecată din 12.09.2018, 24.10.2018 și 12.12.2018 au fost depuse trei întâmpinări prin care s-a solicitat respingerea respectivelor cereri de intervenție accesorie ca inadmisibile și, respectiv, neîntemeiate., însă instanța de fond nu a reținut în considerentele hotărârii sale nici argumentele avute în vedere și nici motivele pentru care aceste apărări au fost respinse.

În ceea ce privește aceste critici, Înalta Curte urmează a le respinge, de asemenea.

În doctrină se arată foarte clar că de soluția dată cererii principale depinde soluția dată cererii de intervenție accesorie.

Exact acest lucru a fost avut în vedere de către instanța de fond care, în mod corect, în temeiul art. 67 C. proc. civ., având în vedere că cererea principală a fost admisă în parte, a admis în parte și cererile de intervenție accesorie făcute în interesul părții reclamante. În acest fel se evidențiază faptul că cererea de intervenție a fost de ajutor, din moment ce acțiunea principală în favoarea căreia a fost făcută intervenția, a fost admisă.

Luând în considerare cele anterior menționate, precum și faptul că prima instanță a realizat un examen complet al susținerilor părților și probelor administrate în cauză, nu se poate aprecia că sentința recurată este afectată de viciul nemotivării.

În consecință, găsind ca neîntemeiat acest motiv de recurs, Înalta Curte îl va respinge ca atare.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8, C. proc. civ., Înalta Curte consideră că este, de asemenea nefondat.

Astfel, conform textului de lege mai sus evidențiat, casarea hotărârii se poate cere…"când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Textul are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să conducă la soluționarea cauzei, dar, fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea dată fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată.

Din această perspectivă, recurentul susține că, în ciuda argumentelor judicioase prezentate și probelor administrate, prima instanță a aplicat greșit, ori a refuzat să țină seama de dispozițiile mai multor prevederi legale a căror neconstituționalitate nu a fost constatată prin Decizia Curții Constituționale nr. 541/12.07.2016 ori prin vreo altă hotărâre a instanței de contencios constituțional.

Se evidențiază aici dispozițiile art. 10 din Lg. 1/2000, art. 22

3

din Lg. 290/2002, art. 6 alin. (6) din Lg. 165/2013.

Înalta Curte constată că prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta-intimată Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a solicitat în contradictoriu cu pârâtul-recurent, Guvernul României, sa se dispună anularea parțială a H.G. Nr. 422/21.06.2017, in privința dispozițiile Art. 2 Alin (4) și ultima poziție din Anexa nr. 1 la Hotărâre, cu privire la faptul ca "Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița administrează suprafața de teren de 151,3057 Ha din domeniul public al statului indispensabila activității de cercetare dezvoltare-inovare și multiplicării materialului biologic... și în consecința să se constatate ca terenul in suprafața de 37,788 ha. teren agricol din suprafața totala de 151,3057 Ha teren identificat în Anexa 3,30 din Legea 45/2009, se află la dispoziția Comisiei Locale de fond funciar Bistrița, fiind înscris în favoarea persoanelor fizice pe Anexa 29 Bistrița validata prin Hotărârea Comisiei Județene Bistrița-Năsăud nr. 825/09.11.2007.

În mod corect instanța de fond a admis în parte acțiunea și a anulat articolul 2 alin. (4) și ultima poziție din Anexa nr. 1 din H.G. nr. 422/2017 privind reorganizarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița, prin desființarea Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicolă Bistrița și modificarea Anexei 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în măsura stabilită prin raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, ca făcând referire la suprafețe de teren care se suprapun cu suprafețele de teren cuprinse în Anexa nr. 29 a Hotărârii Comisiei Județene Bistrița-Năsăud nr. 825/2007.

Critica recurentului, în sensul că instanța de fond ar fi nesocotit dispozițiile art. 10 din Lg. 1/2000, nu este fondată.

Potrivit dispozițiilor art. 10 din Lg. 1/2000, persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor deținute de institutele și stațiunile de cercetare și producție agricolă, precum și de regiile autonome cu profil agricol sau de societățile naționale cu profil agricol li se vor atribui terenuri în natură din terenurile proprietate privată a statului.

În situația în care suprafețele proprietate privată a statului sunt insuficiente acestea pot fi suplimentate cu suprafețe ce se vor scoate din domeniul public al statului, în condițiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri.

Așadar, în chiar textul de lege invocat de către recurent există varianta suplimentării suprafețelor de teren cu cele aflate în domeniul public al statului care vor fi scoase din domeniul public spre acest final.

Or, Hotărârea Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Bistrița-Năsăud nr. 825/09.11.2007, menținută prin sentința civilă nr. 7275/2009 a Judecătoriei Bistrița, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 153/R/2010, a recunoscut dreptul de proprietate foștilor proprietari.

Ulterior, prin Legea nr. 45/2009 a fost trecut în proprietatea publică o parte a terenului reconstituit, iar față de prevederile acestei legi a fost pronunțată Decizia nr. 541/12.07.2016 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 834/21.10.2016 stabilindu-se constituționalitatea dispozițiilor acesteia, în măsura în care suprafețele de teren cuprinse în această anexă nu se suprapun cu cele asupra cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârea nr. 825/2007 Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Bistrița-Năsăud.

Așadar, nu există încălcare, neaplicare sau aplicare greșită a dispozițiilor legale în ceea ce privește articolul 10 din Lg. 1/2000.

Din același unghi de vedere nu subzistă încălcări sau aplicări greșite ale dispozițiilor art. 22

3

din Lg. nr. 290/2002 sau ale art. 6 alin. (6) din Lg. 165/2013.

Astfel, în mod corect prima instanță a arătat că prevederile art. 22

3

teza a II-a din LG.290/2002 care stabilesc că terenurile aparținând foștilor proprietari, indispensabile activității de cercetare, vor fi păstrate în administrarea institutelor de cercetare-dezvoltare, nu pot avea efect în condițiile în care Curtea Constituțională a stabilit în Decizia nr. 541/2016 că se încalcă dreptul de proprietate, garantat de art. 44 din Constituție.

Aceeași rațiune subzistă și în ceea ce privește dispozițiile art. 6 din Lg. nr. 165/2013.

Concluziv, instanța de fond, în mod corect a dat eficiența juridică cuvenită Deciziei Curții Constituționale, general obligatorie, precum și hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile care se bucură de autoritate de lucru judecat și are putere executorie, potrivit art. 433 C. proc. civ.

În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, fiind parte căzută în pretenții, în mod corect Guvernul a fost obligat în solidar cu celelalte părți căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 455 C. proc. civ. care consacră în mod explicit solidaritatea obligației.

În consecință, apreciind ca neîntemeiate motivele de recurs invocat, Înalta Curtea va respinge recursul promovat de recurentul-pârât Guvernul României.

În ceea ce privește recursul promovat de intervenienta Stațiunea de Cercetare -Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița, Academia de Științe Agricole și Silvice " Gheorghe Ionescu -Sisești", Înalta Curte îl apreciază a fi neîntemeiat pentru cele ce succed:

În esență, principala critică a acestui recurent este legată de modalitatea în care a fost efectuat raportul de expertiză și modul în care a fost acesta interpretat de către instanța de fond, solicitând refacerea acestuia.

În subsidiar, a invederat că sentința este netemeinică și nelegală deoarece instanța de fond a pronunțat hotărârea prin aplicarea greșita a normelor de drept material, respectiv, legislația fondului funciar.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește, are ca scop să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Așadar, prin intermediul recursului se realizează exclusiv un control de legalitate, de aplicare a regulilor de drept, dar și aceasta în limitele stabilite de lege.

Așadar, modul în care instanța de fond apreciază probele administrate nu ține de legalitatea hotărârii, ci de temeinicia sa.

Or, aspectele privind temeinicia hotărârii atacate cu recurs nu mai poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

În consecință, criticile care țin de modalitatea efectuării și interpretării raportului de expertiză exced cadrului legal prevăzut de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce privește aspectele legate, generic, de nerespectarea legilor fondului funciar, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a avut în vedere, așa cum s/a arătat în precedent, decizii definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată, precum și decizia Curții Constituționale nr. 541/2016.

Nu există nicio încălcare a dispozițiilor legale aplicabile, din această perspectivă, astfel că recursul va fi respins ca nefondat.

Referitor la recursul promovat de Recurentul-intervenient Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, acesta are în vedere, motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1), punctul 8 C. proc. civ. respectiv "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", cu referire la aplicarea greșită de către prima instanță a următoarelor dispoziții legale:

- art. 10 alin. (1) și (2), art. 12 alin. (4) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997;

- art. 31 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Sișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare coroborat cu Decizia CCR nr. 541/12.07.2016;

- art. 6 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România;

- art. 9 alin. (23) și alin. (27) lit. e) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 35 alin. (3) și (4), art. 212 alin. (2), art. 363, art. 368 alin. (1) din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobată prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014;

- anexa nr. 3 din Legea nr. 64/2016 pentru modificarea anexelor nr. 3.30 și 8.11 la Legea nr. 45/2009,

Susține recurentul că instanța de fond ar fi încălcat dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2), precum și ale 12 alin. (4) art. din Legea 1/2000, coroborate cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2011.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere faptul că o hotărâre definitivă și irevocabilă nu mai poate face obiectul unui recurs în cazul de față, astfel că acele critici care vizează hotărârea Judecătoriei Bistrița nu vor fi avute în vedere la soluționarea prezentului recurs.

În ceea ce privește dispozițiile mai sus evidențiate, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Lg 1/2000,

(1) Persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor deținute de institutele și stațiunile de cercetare și producție agricolă, precum și de regiile autonome cu profil agricol sau de societățile naționale cu profil agricol li se vor atribui terenuri în natură din terenurile proprietate privată a statului.

(2) În situația în care suprafețele proprietate privată a statului sunt insuficiente acestea pot fi suplimentate cu suprafețe ce se vor scoate din domeniul public al statului, în condițiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri.

Potrivit art. 12 alin. (4) din același act normativ,

(4) Procesul-verbal de delimitare împreună cu hotărârea comisiei locale vor fi supuse spre validare comisiei județene, care este obligată să se pronunțe în termen de 30 de zile de la primirea acestuia.

Recurentul invocă de asemenea prevederile art. 31 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 referitoare la faptul că terenurile din anexele legii nu pot face obiectul "niciunei compensări ca rezultat al solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate" și critică faptul că instanța de fond a avut în vedere Decizia nr. 541/12.07.2016 a Curții Constituționale a României.

În favoarea persoanelor înscrise în Anexa nr. 29 Bistrița a fost validată dreptul prin Hotărârea nr. 825/2007 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud, definitivă, fiind menținută prin sentința civilă nr. 7275/2009, definitivă și irevocabilă.

De asemenea, prin sentința civilă 4759/2013, definitivă și irevocabilă, a fost respinsă acțiunea obiect a Dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Bistrița, prin care s-a solicitat constatarea calității SCDP Bistrița de titular al dreptului de administrare asupra terenurilor ce fac obiectul prevederilor art. 12 și 13 din Hotărârea 825/09.11.2007.

Prin Decizia nr. 541/12.07.2016 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 834/21.10.2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a Avocatului Poporului și s-a constatat că "prevederile din anexa nr. 3.30 la Legea nr. 45/2009 privind ... sunt constituționale în măsura în care suprafețele de teren cuprinse în această anexă nu se suprapun cu cele asupra cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârea nr. 825/09.11.2007 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistrița-Năsăud, confirmată prin decizia civilă nr. 153/R/2010, irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, în Dosarul nr. x/2009".

Raportat la existența acestor hotărâri irevocabile, la faptul că în conformitate cu concluziile Raportului de expertiză întocmit în cauză, vechiul amplasament al terenurilor persoanelor înscrise la pozițiile nr. 46, nr. 47, nr. 52, nr. 53, nr. 54, nr. 56, nr. 57 și nr. 58 din Anexa nr. 29 Bistrița, este cuprins în Anexa 3.30 a Legii nr. 45/2009, teren administrat de S.C.D.P. Bistrița, instanța de fond a făcut o corectă analiză a obiectului dedus judecății și a arătat care sunt motivele pentru care sunt înlăturate apărările pârâtului.

Caracterul obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale nr. 541/2016 nu poate fi înlăturat, astfel cum solicită recurentul, cum de altfel nu pot fi ignorate hotărârile judecătorești care au menținut validarea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea foștilor proprietari.

Instanța de fond a arătat așadar în mod clar de ce nu pot avea aplicabilitate nici dispozițiile art. 6 alin. (6) din Lg 165/2013, potrivit cărora: Sunt exceptate de la aplicarea procedurilor prevăzute la alin. (5) suprafețele de teren cu destinație agricolă indispensabile activității de cercetare-dezvoltare-inovare și multiplicării materialului biologic vegetal și animal, de utilitate publică, prevăzute în anexele nr. 1-5 și 7 la Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, cu modificările și completările ulterioare.

Prevederile legilor funciare reglementează obligativitatea reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, iar stabilirea suprafețelor indispensabile cercetării nu se poate realiza în mod legal pe suprafețele retrocedate, validarea dreptului fiind stabilită în mod irevocabil.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu există încălcări ale dreptului material, astfel că și acest recursul va fi respins ca nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile promovate vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtul Guvernul României și intervenienții Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița, Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu - Șișești" și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 120/2020 din 30 septembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2022.