ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3150/2022

Ședința publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la 17.11.2017, sub nr. x/2017, reclamanții Județul Bistrița-Năsăud și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, anularea Deciziei nr. 66/15.05.2017 privind soluționarea contestației, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/07.03.2017 și anularea corecției financiare în valoare de 497.181,23 RON + 119.323,50 RON TVA și a creanței bugetare rezultate de 482.739,17 RON (387.774,09 + 94.965,08 RON TVA).

Prin sentința nr. 63 din 14 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții Județul Bistrița-Năsăud și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și a anulat Decizia nr. 66 din 15.05.2017 și Nota de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor financiare nr. x din 07.03.2017.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 6535 din 3 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate prin întâmpinare; a admis recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței civile nr. 63 din 14 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal; a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a constatat, în primul rând, că excepțiile invocate de intimat prin întâmpinare nu sunt întemeiate și le-a respins ca atare. Totodată, a invocat, din oficiu, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciindu-l fondat prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din același Cod și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Din această perspectivă a reținut că la pronunțarea hotărârii instanța de fond nu a procedat la analiza elementelor constitutive ale neregulii descrise în Nota de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. x/07.03.2017, contestată în cauză, constatând că motivarea hotărârii nu a furnizat părților dovada că susținerile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate, aspect ce denotă necercetarea efectivă a fondului cauzei.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.04.2021, sub nr. x/2017*.

Prin sentința nr. 164 din 07.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții Județul Bistrița-Năsăud și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Împotriva sentinței de fond pronunțate în rejudecare au declarat recurs reclamanții Județul Bistrița-Năsăud și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței de fond și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivului de casare invocat recurenții-reclamanți au susținut, în contextul unei succinte expuneri a situației de fapt și a desfășurării litigiului din primul ciclu procesual, că hotărârea de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 35 și art. 178 din O.U.G. nr. 34/2006, forma aplicabilă la acea dată, precum și a art. 8 din H.G. nr. 925/2006, forma aplicabilă la acea dată, fără a lua în considerare prevederile contractului de finanțare nr. x/01.07.2013.

Astfel, redând considerentele reținute de prima instanță în susținerea incidenței normelor legale cuprinse la art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și la art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, recurenții-reclamanți au susținut că în conformitate cu art. 35 alin. (2) și alin. (4)-(5) din O.U.G. nr. 34/2006, specificațiile tehnice reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, în așa manieră încât să corespundă necesității autorității contractante. Totodată, specificațiile tehnice se definesc astfel încât să corespundă, atunci când este posibil, necesităților/exigențelor oricărui utilizator, inclusiv ale persoanelor cu dizabilități; specificațiile tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici.

Au mai arătat că fișele tehnice pentru utilaje și echipamente au fost întocmite de către proiectantul de specialitate, în contextul implementării proiectului european, potrivit contractului de finanțare, în acord cu primul obiectiv specific al proiectului ce constă în "Modernizarea și dezvoltarea Ambulatoriului Spitalului de Urgență al județului Bistrița-Năsăud compus din Corp 1, Corp 2 și Corp 3 prin realizarea de lucrări de reabilitare, modernizare a spațiilor, recompartimentarea și reorganizarea cabinetelor și spațiilor anexe".

Ca atare, au considerat că prima instanță a aplicat în mod greșit art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, făcând abstracție de alin. (4)-(5) ale aceluiași articol, precum și de contractul de finanțare nr. x/01.07.2013, reținând în mod greșit și faptul că reclamanții nu au argumentat de ce lucrările în discuție impuneau specificații atât de exacte în condițiile în care specificațiile tehnice au fost descrise în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante și necesităților/exigențelor oricărui utilizator, în contextul implementării proiectului european, fișele tehnice pentru utilaje și echipamente fiind întocmite de proiectantul de specialitate cu respectarea detaliilor de recompartimentare și reorganizare a clădirilor existente, de volumul spațiilor și posibilitatea accesului, potrivit obiectivelor specifice contractului de finanțare.

De asemenea, au apreciat că instanța de fond a reținut în mod greșit că au elaborat o notă justificativă dar că aceasta nu cuprinde nicio justificare cu privire la aspectele referitoare la specificațiile echipamentelor/utilajelor, făcând o interpretare și aplicare greșită a art. 8 din H.G. nr. 925/2006 și a art. 127 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, citate în cuprinsul cererii de recurs.

Or, în aplicarea art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, autoritatea contractantă a elaborat Nota justificativă nr. x/30.07.2013 pentru stabilirea cerințelor minime de calificare referitoare la situația economică și financiară și la capacitatea tehnică și profesională privind atribuirea contractului în discuție, prin intermediul căreia a justificat, respectiv a impus asigurarea că ofertantul are capacitatea de implementare a contractului, de a nu pune în pericol derularea contractului și raportat la natura, spațiul deținut, precum și încadrarea în acesta, autoritatea a motivat cerința în raport de specificul și complexitatea contractului și a proiectului. În plus, cerințele minime au fost făcute publice, Invitația de participare nr. 352713 fiind publicată în SEAP la data de 19.08.2013.

Pe de altă parte, au susținut că pronunțarea sentinței de fond s-a făcut cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 6 și art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, forma aplicabilă la acea dată, a principiului protecției încrederii legitime (Hotărârea Salomie și Oltean, C-183/14, pct. 44) și a principiului comunitar al certitudinii juridice.

Din această perspectivă au subliniat, în contextul redării dispozițiilor legale menționate, că în urma procesului de verificare a cererii de rambursare nr. x aferentă contractului de lucrări nr. x din data de 24.01.2014, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene, prin adresa nr. x/22.06.2015 înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud sub nr. x/23.06.2015, a comunicat că s-a autorizat cererea de rambursare nr. x, astfel că, față de art. 6 și art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, este de observat că în această procedură de verificare nu au fost identificate cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate, nefiind excluse parțial cheltuieli de la rambursare.

Mai mult, documentația de atribuire aferentă contractului de achiziție publică de lucrări a fost evaluată și aprobată de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice anterior transmiterii spre publicare a invitației de participare, în conformitate cu art. 33

1

din O.U.G. nr. 34/2006 și cu art. 7

1

alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 525/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.

Astfel, conform principiului protecției încrederii legitime, dreptul de a se prevala de acest principiu se extinde la orice justițiabil pe care o autoritate administrativă l-a determinat să nutrească speranțe întemeiate prin furnizarea unor asigurări precise (Hotărârea Salomie și Oltean, C-183/14, pct. 44), iar potrivit principiului comunitar al certitudinii juridice, o soluție dispusă printr-o lege sau alt act normativ trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a sancțiunii.

În concluzie, au considerat că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit art. 6 și art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, principiile protecției încrederii legitime și certitudinii juridice, deoarece nu poate fi contestată în cauză încrederea autorității contractante în coerența liniei de conduită a autorităților centrale de verificare și control, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, care nu au constatat nereguli în urma verificărilor efectuate.

De asemenea, instanța de fond în mod greșit a reținut că principiul protecției încrederii legitime este aplicabil doar în relațiile dintre autoritățile publice și persoanele fizice/juridice de drept privat, și nu poate fi invocat de către o autoritate publică contra unei alte autorități publice, considerând că, atât principiul protecției încrederii legitime, cât și principiul certitudinii juridice, se extinde la orice justițiabil, respectiv se adresează tuturor subiecților de drept la care se referă măsurile de aplicare a sancțiunii.

În continuare au criticat considerentele primei instanțe reținute cu privire la pretinsa bună-credință invocată, considerând că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală întrucât a reținut în motivare, în mod greșit și cu încălcarea art. 1 alin. (5) și alin. (6), A, pct. 4, lit. e) din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor nr. 863/2008 pentru aprobarea "Instrucțiunilor de aplicare a unor prevederi din H.G. nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții", respectiv a H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor sau proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, prevederile secțiunii "precizare a formularului 5", că abaterile constatate nu au un caracter atât de tehnic, iar o simplă lecturare a fișelor tehnice ar fi trebuit să ridice semne de întrebare cu privire la necesitatea specificării atât de exacte a dimensiunilor utilajelor/echipamentelor, astfel încât reclamanții să aibă posibilitatea de a lămuri, alături de proiectant, aceste aspecte.

Or, fișele tehnice ale utilajelor/echipamentelor au fost întocmite, semnate și asumate de către proiectantul de specialitate și verificate de către specialiști atestați, iar documentațiile au fost verificate și aprobate de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, au fost publicate în SEAP, nefiind contestate. Totodată, clarificările privind documentația de atribuire solicitate pe parcursul perioadei de evaluare nu au vizat dimensiunile de gabarit și greutate prevăzute în fișele tehnice, iar în procesul de verificare a cererii de rambursare nr. x, aferentă contractului de lucrări nr. x/24.01.2014, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a autorizat cererea de rambursare nr. x, nefiind identificate cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate.

În acest context, întrucât normele legale evocate prevăd obligația proiectantului de a completa și de a răspunde pentru datele și informațiile înscrise în coloana 1, în care se regăsesc parametri tehnici și funcționali, au afirmat că autoritatea contractantă s-a întemeiat cu bună-credință pe o situație creată tocmai ca urmare a respectării prevederilor legale, prin punerea la dispoziție potențialilor ofertanți a fișelor tehnice ale utilajelor/echipamentelor întocmite de proiectantul de specialitate și verificate de către specialiști atestați.

Au mai susținut recurenții-reclamanți că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală întrucât a reținut în motivare în mod greșit că, deși nota de constatare nu cuprinde o motivare explicită, existența discriminării și a denaturării concurenței reiese din chiar starea de fapt reținută de către organele de control.

Din această perspectivă, prima instanță a făcut o interpretare și aplicare greșită a art. 21 alin. (19)-(21) din O.U.G. nr. 66/2011, a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a art. 46 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a art. 31-32 și art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și a principiului motivării actelor administrative, în condițiile în care prin Decizia nr. 66/15.05.2017 și prin Nota de constatare nr. x/07.03.2017 se reține aplicarea corecției financiare de 5% din valoarea contractului de lucrări pentru abaterea prevăzută în Anexa 1, partea 1, lit. a) pct. 11 "specificații tehnice discriminatorii" din O.U.G. nr. 66/2011, încălcarea art. 2 alin. (2) și art. 35 din O.U.G. nr. 34/2006, cu exemplificarea Fișei tehnice nr. 128 - cazane în condensație și Fișei tehnice nr. 146 - pompă de căldură aer apă min. 53kw, fără a se efectua în concret o analiză care să permită demonstrarea că specificațiile tehnice din fișele tehnice ar favoriza anumiți operatori economici sau ar defavoriza pe alții și, totodată, nu se arată în ce măsură se distorsionează concurența.

În opinia recurenților-reclamanți, instanța de fond învestită cu verificarea legalității Deciziei nr. 66/15.05.2017 și a Notei de constatare nr. x/07.03.2017 avea obligația să procedeze la verificarea condițiilor de fond și de formă ale actului administrativ atacat, să verifice dacă există o motivare precisă și completă, întrucât, în ceea ce privește abaterea reținută, nu se arată în concret de ce aceste cerințe constând în "specificații tehnice discriminatorii" sunt de natură să îngrădească accesul potențialilor ofertanți la procedură, în cuprinsul actelor contestate nefiind demonstrată printr-o expunere clară și logică modalitatea în care se îngrădește accesul ofertanților la procedură.

Sub acest aspect au mai arătat că, în prezenta cauză, corecția financiară este aplicată la valoarea unui contract ce are ca obiect principal execuția de lucrări și doar ca accesoriu furnizarea de echipament tehnologic și că, din totalul celor aproximativ 160 de fișe tehnice au fost analizate doar două fișe tehnice, astfel încât organul de control nu a procedat la efectuarea unei analize de ansamblu. Totodată, au susținut că specificațiile tehnice prevăzute în cele două fișe tehnice analizate de organul de control și depuse de ofertantul declarat câștigător au caracteristici superioare față de cerințele minimale impuse în documentația de atribuire.

Au evidențiat și interpretarea și aplicarea greșită a art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 care consacră principiul proporționalității, în condițiile în care s-a aplicat o corecție financiară de 5 % din valoarea contractului de lucrări fără a se efectua în concret de către organul de control o analiză care să permită demonstrarea că specificațiile tehnice din fișele tehnice ar favoriza anumiți operatori economici sau ar defavoriza pe alții și fără a se arăta în ce măsură se distorsionează concurența, menționându-se că specificațiile tehnice incluse în trei fișe tehnice sunt prea precise, fiind analizate doar două fișe tehnice și ambele având caracteristici superioare față de documentația de atribuire.

În susținerea opiniei menționate au arătat, contrar primei instanțe, că aceste aspecte nu reprezintă motive noi de nelegalitate invocate prin răspunsul la întâmpinare, depășirea proporționalității fiind invocată și prin acțiune. Totodată, au susținut că principiul proporționalității presupune ca orice măsură luată de o autoritate publică cu atribuții de control trebuie să fie corespunzătoare atingerii unui scop legitim, necesară în vederea atingerii acelui scop și cea mai rezonabilă. În al doilea rând, acest principiu impune stabilirea unui raport echilibrat între mijloacele folosite de administrație și scopul legitim urmărit, concluzionând că prima instanță a interpretat și a aplicat în mod greșit art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, fiind afectate în mod disproporționat drepturile și interesele legitime ale reclamanților în condițiile în care organul de control, din totalul fișelor tehnice, a analizat și exemplificat doar două fișe tehnice, iar pe baza acestora a aplicat o corecție financiară de 5 % din valoarea contractului de lucrări nr. x/24.01.2014.

În final recurenții au susținut, conform argumentelor expuse la paginile 14-15 din cererea de recurs, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 3 lit. k)

1

)- Fișa de date, a art. 33, art. 35 din O.U.G. nr. 34/2006, precum și a fișei de date din documentația de atribuire a contractului de lucrări, Secțiunea IV Procedura, pct. IV.4) Prezentarea ofertei, (subpct. IV.4.1), prevederile Notei, în condițiile în care a reținut în motivare că au încercat să acrediteze ideea că dimensiunile mai reduse ale unor echipamente echivalează cu un nivel calitativ superior, de vreme ce dimensiunile de gabarit și de greutate nu au, în realitate, nicio legătură cu performanța unui produs. Aceasta întrucât autoritatea contractantă a luat în considerare propunerile tehnice care asigură cerințele minimale impuse în documentația tehnică sau, după caz, asigură un nivel calitativ și tehnic superior documentației tehnice.

Totodată, specificațiile tehnice prevăzute în fișele tehnice nu reprezintă obstacole nejustificate, deoarece precizarea acestor specificații tehnice este justificată de necesitatea descrierii fiecărui produs în așa manieră încât să corespundă nivelului de calitate al achiziției dorite de autoritatea contractantă, conform art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006. Au conchis recurenții arătând că prin modificarea specificațiilor tehnice nu s-ar mai fi satisfăcut cerințele autorității contractante, întrucât modificarea acestora ar fi condus la achiziționarea altor utilaje/echipamente tehnologice cu alte caracteristici tehnico-constructive decât cele avute în vedere de către autoritatea contractantă.

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a formulat întâmpinare la recursul reclamanților, solicitând instanței de control judiciar, în primul rând să admită excepția nulității recursului și să anuleze ca nemotivat recursul, susținând în acest sens că recurenții reiau motivele prezentate și în fața instanței de fond, fiind înlăturate de aceasta prin sentința de fond atacată, fără să aducă vreo critică legală sau pertinentă aprecierilor primei instanțe referitoare la legalitatea actelor contestate.

În subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii sentinței atacate ca legală și temeinică. În esență, a arătat că prima instanță a reținut în mod corect legalitatea actelor administrative contestate, întrucât acțiunea autorității intimate-pârâte este impusă și condiționată de dispoziții legale care prevăd în mod imperativ regulile de realizare a veniturilor și de utilizare a acestora, cu precădere atunci când gestionează și administrează fonduri europene nerambursabile, iar existența unor reguli cu caracter imperativ impune, în orice împrejurare, o acțiune de control care să garanteze respectarea acestora.

Recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare în cuprinsul căruia au combătut excepția nulității recursului, apreciind că recursul este motivat cu respectarea legii, fiind indicat motivul de nelegalitate referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și dezvoltat printr-o argumentare în fapt și în drept prin intermediul unor critici punctuale aduse hotărârii de fond și, totodată, fiind indicate greșelile săvârșite de instanță prin hotărârea pronunțată.

Pe fondul cauzei au solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimatul-pârât ca neîntemeiate, reluând, în esență, argumentele invocate prin cererea de recurs.

La termenul de dezbateri din data de 2 iunie 2022, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare atât cu privire la excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, cât și în ceea ce privește fondul căii de atac promovate de reclamanți.

7.1. Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că această excepție este neîntemeiată, urmând să o respingă în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs. "De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar alin. (2) al aceluiași text prevede că:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Așadar, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 din C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. atrage, conform art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului. Concret, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în ipotezele art. 488 C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt și în drept și arătarea probelor pe care se bazează.

Cu alte cuvinte, a motiva un recurs înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat. De aceea, nu orice nemulțumire a unei părți cu privire la soluția pronunțată poate constitui motiv de recurs, instanța de control judiciar fiind ținută să examineze numai acele critici privitoare la hotărârea atacată ce pot fi încadrate în prevederile legale menționate.

În speță, susținerile recurenților-reclamanți din cererea de recurs se referă la aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile situației deduse judecății, fiind în mod concret arătate în cuprinsul cererii dispozițiile legale pretins a fi fost încălcate de instanța de fond și indicată modalitatea în care acestea au fost greșit interpretate și aplicate, având, prin urmare, legătură cu motivarea sentinței atacate și cu raționamentul logico-juridic expus de judecătorul fondului în adoptarea soluției pronunțate.

Se constată, așadar, raportat la criticile formulate, că aspectele de nelegalitate formulate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de părțile recurente, astfel că excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât din această perspectivă este neîntemeiată și va fi respinsă în consecință.

7.2. Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de argumentele invocate în apărare de intimatul-pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge în consecință pentru următoarele motive:

În temeiul art. 488 alin. (1) C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Cât privește contextul factual, se reține că recurenții-reclamanți au învestit instanța de fond cu verificarea legalității Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/07.03.2017, prin care s-a stabilit o corecție financiară de 497.181,23 RON + 119.323,50 RON TVA și a creanței bugetare rezultate de 482.739,17 RON (387.774,09 + 94.965,08 RON TVA), precum și a Deciziei nr. 66/15.05.2017 privind soluționarea contestației.

Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare sus-menționată a fost emisă în urma controlului efectuat de organul de control competent având ca obiect verificarea proiectului "Modernizarea, dezvoltarea și echiparea Ambulatoriului Spitalului de Urgență al județului Bistrița-Năsăud".

În esență, reclamanții au susținut că prin actul administrativ contestat s-a aplicat o corecție de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/24.01.2014 pentru următoarele motive: - fișele tehnice ale utilajelor sau echipamentelor puse la dispoziția potențialilor ofertanți sunt discriminatorii întrucât sunt prea specifice și nu prevăd anumite limite în care se pot încadra utilajele/echipamentele ce pot fi ofertate, creând obstacole nejustificate; - s-au luat în considerare toate propunerile tehnice care asigură un nivel calitativ și tehnic superior documentației tehnice, însă această formulare este una generală și ambiguă; - s-a impus ca și cerință minimă prezentarea unei declarații cu privire la utilajele deținute de operatorul economic; - s-a impus ca furnizorul să fie acreditat ISO 9001, iar împotriva Notei de constatare au formulat contestație ce a fost respinsă prin Decizia nr. 66/15.05.2017.

Acțiunea reclamanților a fost admisă prin sentința nr. 63 din 14 martie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, fiind anulate Decizia nr. 66 din 15.05.2017 și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor financiare nr. x din 07.03.2017.

Prin Decizia de casare nr. 6535/03.12.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în primul ciclu procesual, instanța de recurs a constatat, în primul rând, că excepțiile invocate de intimat prin întâmpinare nu sunt întemeiate și le-a respins ca atare. Totodată, a invocat, din oficiu, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciindu-l fondat prin raportare la art. 425 alin. (1) lit. b) din același Cod și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, constatând astfel că motivarea hotărârii nu a furnizat părților dovada că susținerile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate, aspect subsumat necercetării efective a fondului cauzei.

Potrivit îndrumărilor Înaltei Curți din decizia de casare, în rejudecarea cauzei instanța de fond avea de analizat toate susținerile și apărările părților, precum și toate criticile formulate în recurs, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Soluționând cauza în rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 164 din 07.06.2021, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții Județul Bistrița-Năsăud și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

7.2.1. Astfel cum rezultă din considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, o prima critică a recurenților-reclamanți vizează interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a art. 35 și art. 178 din O.U.G. nr. 34/2006, precum și a art. 8 din H.G. nr. 925/2006, fără a lua în considerare contractul de finanțare nr. x/01.07.2013.

Din această perspectivă au arătat că fișele tehnice pentru utilaje și echipamente au fost întocmite de proiectantul de specialitate în acord cu anexa IV- cererea de finanțare la contractul de finanțare ce vizează îndeplinirea primului obiectiv specific al proiectului privind "Modernizarea și dezvoltarea Ambulatoriului Spitalului de Urgență al Județului Bistrița-Năsăud compus din Corp 1, Corp 2 și Corp 3", ținând cont de detaliile de recompartimentare și reorganizare a clădirilor existente, de volumul spațiilor și posibilitatea accesului, așadar, conform obiectivelor specifice ale proiectului, prevăzute în Anexa IV la contractul de finanțare nr. x/01.07.2013.

Astfel, au apreciat că în mod greșit a reținut prima instanță că prin nota justificativă elaborată nu ar fi oferit nicio justificare cu privire la aspectele referitoare la specificațiile echipamentelor/utilajelor, făcând astfel o interpretare și aplicare greșită a art. 8 din H.G. nr. 925/2006 și a art. 178 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe sub acest aspect reflectă o corectă aplicare a dispozițiilor legale evocate.

Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/07.03.2017 echipa de control a reținut cu privire la prima neregulă că orice limită sau precizare a unor anumiți parametri sau un anumit utilaj constituie o restricționare a participării ofertanților și că autoritatea contractantă ar fi trebuit doar să solicite lista de utilaje și dovada că, în baza listei de utilaje, a listei de cantități și a graficului de lucrări, ofertanții pot executa lucrările din contract.

Totodată, cu privire la atribuirea nelegală a contractului de lucrări prin acceptarea unei oferte ce nu respectă prevederile caietului de sarcini, a reținut că autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări și a acceptat oferta, constatându-se că în acest mod a avantajat operatorul economic, permițând astfel calificarea ofertei sale și continuarea procedurii. În plus, neîndeplinirea de către oferta câștigătoare a criteriilor restrictive din documentația de atribuire nu a fost considerată în sine o neregulă, datorită constatării existenței unor specificații tehnice discriminatorii, toate aceste fapte contravenind dispozițiilor din H.G. nr. 925/2006 și din O.U.G. nr. 34/2006, aplicabile în cauză.

Potrivit textelor legale incidente, autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire, având obligația de a respecta principiul proporționalității atunci când stabilește criteriile de calificare și selecție, iar aceste criterii trebuie să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului ce urmează a fi atribuit.

Interpretarea dispozițiilor normative menționate conduce la concluzia că scopul îndeplinirii de către operatorii economici a unor cerințe de calificare este acela de a-și demonstra potențialul tehnic, financiar și organizatoric, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă de a realiza un anumit contract de achiziție publică, precum și capacitatea de a rezolva eventualele probleme generate de îndeplinirea acestuia.

Relevante pe subiectul analizat sunt dispozițiile art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 care prevăd că autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare care nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează a fi atribuit, iar alin. (2) al aceluiași text de lege prevede că, în situația impunerii unor cerințe minime de calificare, astfel cum sunt prevăzute la art. 178 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă are obligația să motiveze aceste cerințe prin intermediul unei note justificative ce se atașează la dosarul achiziției.

În concluzie, dacă sunt impuse cerințe minime de calificare, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul de achiziție.

În prezenta cauză reiese cu puterea evidenței că este discriminatorie și contrară principiului tratamentului egal cerința impusă de recurenții-reclamanți pentru demonstrarea capacității tehnice a ofertanților, în ceea ce privește specificațiile tehnice pentru utilajele și echipamentele tehnologice incluse în fișele tehnice, respectiv includerea în cadrul parametrilor tehnici și funcționali a dimensiunilor având o valoare precisă de gabarit și greutate.

În plus, a fost impusă cerința ca furnizorul să fie acreditat ISO 9001, în condițiile în care sunt solicitate certificarea tehnică a utilajelor sau a echipamentelor, fără a se aduce argumente concrete cu privire la motivele pentru care lucrările contractate impuneau specificațiile tehnice exacte stabilite referitoare la greutatea și dimensiunea utilajelor/echipamentelor, precum și la necesitatea ca furnizorul să fie acreditat ISO 9001, raportat la natura lucrărilor ce trebuiau a fi executate, altfel spus, în dovedirea legăturii concrete a acestor cerințe cu obiectul contractului ce urma a fi atribuit.

Or, condițiile menționate prin fișele tehnice trebuie îndeplinite conform criteriilor stabilite prin acestea, iar, contrar susținerilor din recurs, recurenții-reclamanți nu au clarificat aceste cerințe specifice.

Deși au susținut că la stabilirea cerințelor minime s-a luat în considerare tipul de lucrări și că fișele tehnice au fost întocmite de proiectantul de specialitate în acord cu prevederile Anexei IV din contractul de lucrări nr. x/01.07.2013, Înalta Curte nu poate valida alegațiile recurenților întrucât, în primul rând, răspunsul dat Notei de relații nr. x/02.09.2016 nu este de natură a lămuri condițiile impuse prin fișele tehnice ale contractului de lucrări.

În acest sens se reține că autoritatea contractantă nu a indicat în concret despre ce tip de lucrări este vorba astfel încât utilajele/echipamentele necesare pentru execuția acestora impunea obligativitatea includerii unor parametri tehnici și funcționali prin intermediul cărora să fie stabilite dimensiuni de gabarit și greutate exacte, conform specificațiilor incluse în fișele tehnice. Totodată, nu a explicat modalitatea în care dimensiunile de gabarit și de greutate ale utilajelor/echipamentelor stabilite cu exactitate influențează sau au legătură cu performanța unui produs, iar în final a acceptat o ofertă în care se propuneau utilaje sau echipamente cu dimensiuni mult inferioare celor stabilite în fișele tehnice.

Pe de altă parte, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține cadrul normativ aplicabil în materie care prevede că autorității contractante îi revine întreaga răspundere în organizarea procedurii de atribuire a contractului de lucrări, în legala implementare a proiectului, precum și în respectarea legislației referitoare la achizițiile publice. În egală măsură, acesteia îi revine sarcina coordonării și desfășurării activității de control, iar la atribuirea unui contract de achiziție potrivit cadrului normativ incident în materie autoritatea contractantă este obligată să promoveze concurența între operatorii economici și să garanteze acestora tratamentul egal și nediscriminatoriu, principii instituite de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

Din această perspectivă nu poate fi primită susținerea că autoritatea contractantă s-a întemeiat cu bună credință pe o situație creată tocmai ca urmare a respectării prevederilor legale prin punerea la dispoziție potențialilor ofertanți a fișelor tehnice ale utilajelor/echipamentelor întocmite de proiectantul de specialitate și verificate de specialiști atestați, întrucât neregula a constat tocmai în utilizarea în documentația tehnică de atribuire a unor specificații tehnice discriminatorii prin stabilirea unor parametri tehnici și funcționali exacți, fără a oferi clarificări în ceea ce privește necesitatea stabilirii acestora sau a legăturii cu tipul de lucrări ce făceau obiectul contractului în discuție, neregulă ce a restricționat participarea ofertanților care au înțeles să nu se înscrie în procedură în considerarea faptului că nu respectau cerințele din documentația de atribuire, în sensul deținerii sau obținerii de produse cu specificațiile exact stabilite.

Este adevărat că autoritatea contractantă are dreptul să impună, în anumite situații, limitări specifice referitoare la capacitatea tehnică și profesională, respectiv cerințele minime de calificare, însă acest aspect nu este de natură a avea semnificația că aceste cerințe pot fi stabilite cu nerespectarea condițiilor legale incidente în materie, pentru că nota justificativă prevăzută în mod expres de legiuitor a se elabora în aceste situații de excepție trebuie să conțină o detaliere și o argumentare temeinice a motivelor care au stat la baza impunerii cerințelor minime, ipoteză ce nu se verifică însă în prezenta cauză.

În schimb, orice limită minimă sau precizare a anumitor parametri exacți pe care să-i îndeplinească un anumit utilaj/echipament, fără o justificare concretă, constituie o restricționare nepermisă a participării ofertanților. De altfel, dacă autoritatea contractantă avea îndoieli cu privire la capacitatea tehnică a ofertanților de a executa lucrările ce făceau obiectul contractului în discuție, ar fi putut să solicite clarificări suplimentare sub acest aspect, demers pe care partea nu l-a efectuat.

În concluzie, distorsionarea concurenței s-a produs tocmai ca o consecință a inserării specificațiilor exacte fără a se face clarificări temeinice sub acest aspect în nota justificativă întocmită, lăsându-se astfel la aprecierea ofertanților posibilitatea de a oferta produse care nu respectă cerințele exprese ale documentației de atribuire.

Procedând în acest mod autoritatea contractantă a încălcat normele privind derularea procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în speță a art. 178 și a art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, precum și a art. 8 din H.G. nr. 925/2006, urmarea impunerii de condiții/cerințe de calificare restrictive ce conduc la restrângerea concurenței și la încălcarea principiilor instituite de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

În considerarea acelorași argumente instanța de control judiciar înlătură și criticile formulate de recurenți cu privire la interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor Fișei de date din documentația de atribuire a contractului de lucrări nr. x/24.01.2014, precum și a art. 33 și art. 35 din O.U.G. nr. 34/2006, având în vedere că nu au fost aduse dovezi și explicații concrete care să sprijine ipoteza avansată, dincolo de orice dubiu, că autoritatea contractantă a luat în considerare toate caracteristicile tehnice și calitative, nu doar pe cele vizând dimensiunile, și că specificațiile prevăzute în fișele tehnice nu reprezintă obstacole nejustificate.

Or, recurenții-reclamanți au susținut că precizarea specificațiilor tehnice exacte este justificată tocmai de necesitatea descrierii fiecărui produs astfel încât să corespundă nivelului de calitate al achiziției dorite de autoritatea contractantă, conform art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, fără a arăta în concret care este legătura între aceste specificații tehnice exacte și nivelul de calitate al utilajelor sau al echipamentelor care ar fi satisfăcut cerințele autorității prin raportare la tipul de lucrări ce urmau a fi efectuate în urma atribuirii contractului în discuție.

Prin urmare, autoritatea contractantă nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 8 din H.G. nr. 925/2006, explicațiile oferite în nota justificativă întocmită nefiind de natură a clarifica în mod temeinic necesitatea introducerii specificațiilor tehnice exacte, precum și relevanța acestora prin raportare la natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urma a fi atribuit.

7.2.2. În referire la critica recurenților privind legalitatea motivării notei de constatare sub aspectul discriminării și al denaturării concurenței, Înalta Curte reține că nici aceasta nu este fondată.

Într-adevăr, doctrina și jurisprudența în materie au reținut că motivarea unui act administrativ are două laturi esențiale, respectiv indicarea textelor legale aplicabile situației date și indicarea împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reținut aplicabilitatea acelor texte legale și din această perspectivă. Se conchide, ca o regulă generală, că, în special actele administrative individuale care sunt defavorabile unei persoane, trebuie motivate în contextul în care motivarea constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice și face posibilă exercitarea efectivă a dreptului la apărare.

În speță, nota de constatare atacată de reclamanți cuprinde atât o descriere a situației de fapt, cât și o motivare în drept cu privire la neregulile constatate, oferind astfel o motivare adecvată, din care să rezulte circumstanțele concrete ale cauzei, condițiile obiective pentru care administrația a decis într-un anumit sens, în virtutea dreptului și libertății sale de apreciere, astfel încât instanța a putut să verifice dacă respectivul act a fost emis conform legii, iar nu cu exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Un alt argument în acest sens îl constituie și faptul că recurenții-reclamanți au avut posibilitatea să formuleze apărări prin raportare la motivarea reținută de organul emitent în actul administrativ contestat, acestora revenindu-le obligația de a proba încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii acestuia pentru a infirma prezumția de autenticitate și legalitate de care se bucură, în caz contrar actul administrativ contestat fiind considerat în mod definitiv emis cu respectarea legii.

În aceste condiții, împrejurarea că actul în discuție nu conține motivarea explicită pe care, în viziunea recurenților-reclamanți, ar fi trebuit să o conțină din perspectiva existenței discriminării și a denaturării concurenței, nu constituie un aspect de natură a atrage nelegalitatea notei de constatare, atât timp cât existența unei discriminări reiese implicit în ipoteza stabilirii unor cerințe restrictive, cum este cazul specificațiilor tehnice exacte. Pe de altă parte, probatoriul administrat în cauză a demonstrat fără putință de tăgadă, prin prisma normelor legale incidente în materie, abaterea autorității contractante de la legalitate, regularitate și conformitate ce constituie o neregulă în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, sancționată cu retragerea avantajului obținut prin comiterea neregulii respective.

7.2.3. Recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată și cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 6 și art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, precum și a principiilor protecției încrederii legitime și certitudinii juridice, prima instanță neavând în vedere faptul că procesul de verificare a cererii de rambursare nr. x nu a determinat existența unor cheltuieli ce nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate care să fie excluse parțial de la rambursare, precum și împrejurarea că documentația de atribuire a fost evaluată și aprobată de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice anterior transmiterii spre publicare a invitației de participare.

Alegațiile recurenților nu pot fi primite, prima instanță analizând acest aspect și reținând în mod corect că principiul protecției încrederii legitime, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, este aplicabil în relațiile dintre autoritățile publice și persoanele fizice/juridice de drept privat, iar în prezenta cauză acesta nu este incident, nefiind întrunite condițiile pentru aplicarea sa.

Este adevărat că principiul certitudinii sau securității juridice este menit să protejeze persoanele fizice sau juridice dintr-un stat membru "contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze" și că acesta a fost consacrat pe cale jurisprudențială la nivel european, Curtea de Justiție a Uniunii Europene statuând că face parte din ordinea juridică a Uniunii Europene și că trebuie respectat de instituțiile comunitare și de statele membre. De asemenea, respectarea principiului securității juridice se realizează prin adoptarea unor norme de drept clare și inteligibile și care să nu sufere modificări frecvente sau imprevizibile, acest principiu fiind corelat cu principiul încrederii legitime, conform căruia legislația trebuie să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă, iar posibilitatea modificării normei juridice trebuie să fie limitată, așa cum a statuat instanța europeană în Hotărârea din 14 iulie 1994 pronunțată în Cauza Paola Faccini Dori împotriva Recreb Srî, C-91/92, sau în Hotărârea din 22 octombrie 1987.

În egală măsură, obligația de a asigura claritate și previzibilitate legii revine nu doar legiuitorului, ci, inclusiv instanțelor naționale și Curții de Justiție a Uniunii Europene care, fiind chemate să interpreteze legea, au obligația de a respecta principiul securității juridice, împreună cu toate elementele sale.

Pornind de la aceste considerente Înalta Curte constată că în prezenta cauză raționamentul primei instanțe nu este de natură a încălca claritatea și previzibilitatea legii ca urmare a constatării inaplicabilității în cauză a principiului protecției încrederii legitime din perspectiva celor două elemente invocate referitoare la controlul efectuat de intimatul-pârât ulterior verificării cererii de rambursare nr. x și la evaluarea procedurii efectuate de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.

Astfel fiind, art. 20 din contractul de finanțare prevede că beneficiarul este obligat să permită, pe întreaga durată de valabilitate a contractului, OI, AM POR și oricăror altor persoane autorizate în acest sens de către acestea, precum și Autorității de Certificare și Plată, Autorității de Audit, Comisiei Europene sau oricărui alt organism abilitat, să verifice sau să realizeze controale/audituri asupra modului de implementare a proiectelor cofinanțate din instrumente structurale, sau agenților desemnați de acestea să verifice, cu ocazia vizitelor la fața locului, prin examinarea documentelor originale și obținerea d