ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1348/2024

Ședința publică din data de 21 mai 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a, la data de 21 aprilie 2024, ora 23:56, sub nr. x/2024, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Biroul Electoral Central, a solicitat anularea Deciziei Biroului Electoral Central cu nr. 61 D/19.04.2024, prin care a decis respingerea candidaturii independente depuse de domnul A. la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024; aprobarea candidaturii independente depusă de A. la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024, permițând astfel candidatului să-și exercite un drept constituțional, cel de a fi ales în Parlamentul European conform art. 38 din Constituția României.

De asemenea a solicitat sesizarea Curții Constituțională a României pentru:

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 7AEPF din 22 aprilie 2024, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a admis, în parte, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, față de prevederile art. 37 și 38 din Constituția României, excepție invocată de contestatorul A., în cauza având ca obiect "contestație decizie BEC"; a respins în rest cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, ca inadmisibilă; a respins contestația, formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Biroul Electoral Central, ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 471A din 24 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția tardivității și a respins, ca atare, motivele suplimentare de apel; a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea 33/2007 prin raportare la dispozițiile art. 36, 37, 38 din Constituție; a respins, ca nefondată, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstiuționalitate a celorlalte articole invocate din Legea nr. 33/2007, a sentinței apelate și a deciziei nr. 61/2024 a Biroului Electoral Central; a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-contestator A. împotriva sentinței civile nr. 7AEPF din 22 aprilie 2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimatul Biroul Electoral Central.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 471A din 24 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs contestatorul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 26 aprilie 2024, sub nr. x/2024, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 29 aprilie 2024, a stabilit termen de judecată la data de 21 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, dispunând, totodată, comunicarea cererii de recurs intimatului, fără obligația de a depune întâmpinare.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-contestator a arătat că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a menținut decizia nr. 61/19.04.2024 a Biroului Electoral Central constituit pentru alegerile din 09 iunie 2024, privind respingerea candidaturii independente depuse de recurent la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024, deși decizia menționată a încălcat prevederile art. 37 și art. 38 din Constituția României.

Ca atare, a solicitat ca instanța de apel să sesizeze Curtea Constituțională a României pentru eliminarea prevederilor art. 16 (4) din Legea nr. 33/2007, respectiv eliminarea Listei susținătorilor cu cele 200.000 de semnături pentru partide, alianțe etc., a prevederilor art. 16 (5) unde sunt menționate documentele necesare la dosar, lipsa lor însă nu trebuie să fie motiv de respingere a candidaturii, deoarece art. 9 (6) prevede o perioadă de 15 zile de la validarea candidaturilor pentru depunerea acestor documente și art. 24 (1 ș.c).

Sesizarea forului constituțional a fost solicitată de recurent și prin prisma eliminării articolelor din Legea nr. 33/2007, care introduc discriminări la adresa românilor ce nu sunt menționați în lege în raport cu străinii, cetățeni ai unei țări UE și cu străinii care fac sau nu fac parte din organizațiile aparținând minorităților colonizate sau migrate pe teritoriul țării de-a lungul timpului, și anume art. 5 (1, 3, 9, 10), art. 7 (l, 7), art. 8 (2), art. 12 (2, 4-15), art. 14 (1-5), art. 16 (1-4, 10). art. 17 (4), art. 19 (5, 6), art. 20 (2, 6), art. 23 (1, 2), art. 24 (1-4, 6), art. 25 (1 a, e, f), art. 26 (1, 3, 4), art. 27 (d), art. 28 (l), art. 29(l,5, 10, 11, 12, 13 a, 15), art. 30 (1), art. 32 (1), art. 35 (2), art. 36 (1 b, 2),art. 38 (1, 2, 4, 4 a, b), art. 40 (1,3,4, 6), art. 41 alin. 1, art. 42 (3, 4), art. 43 (1, 4,10), art. 46 (6), art. 49 (2), art. 52 (5), art. 53 h, art. 54 (2 t), art. 69 (9).

De asemenea, a solicitat eliminarea discriminărilor dintre partidele parlamentare și celelalte partide neparlamentare, precum și candidați independenți care doresc să participe la alegeri cuprinse în art. 20 (6, 6 a, b), art. 24 (3. 4), art. 26 (1, 3), art. 29 (1, 12), art. 30 (1), art. 38 (4 a) din Legea nr. 33/2007, susținând că partidele parlamentare sunt în același timp și competitori electorali și arbitri ceea ce nu reflectă existența unor alegeri, ci doar o mascaradă menită să inducă în eroare opinia publică din țară și din străinătate, folosind doar celor de la putere, respectiv celor din Parlamentul European.

Alte discriminări ce trebuie eliminate se regăsesc în art. 8 (4), art. 55, art. 56 din Legea nr. 14/09.01.2003 și art. 18-27, art. 33 (1) din Legea nr. 334/17.07.2006; la aceste discriminări se adaugă cumpărarea presei pentru crearea unei imagini false despre participanții la campania electorală, descurajând persoanele de bună-credință care doresc să participe la campanie în calitate de candidat, aceștia având rețineri să se înscrie la alegeri cu consecințe grave asupra democrației.

În opinia recurentului, aceste prevederile neconstituționale și discriminatorii constituie avantaje pentru unii dintre participanții la campania electorală, permițându-le manipularea și mituirea electoratului de către cei care beneficiază de aceste avantaje necuvenite.

II.2. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului:

Verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (2) și art. 24 din Legea nr. 33/2007, a sentinței apelate și a deciziei nr. 61/2024 a Biroului Electoral Central, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

În prealabil, conform celor reținute în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 321/2017, par. 21-22), Înalta Curte notează că recursul "reglementat de Legea nr. 47/1992 (...) este o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ.. (...). (...) dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală și nici apel, contestație sau plângere în sensul C. proc. pen. (...) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții".

În contextul celor statuate de Curtea Constituțională, soluționarea prezentei căi extraordinare de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În acest context argumentativ, examinând solicitarea formulată de petentul A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (2) și (4) și art. 24 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, Înalta Curte, în acord cu instanța de apel, constată că cererea nu întrunește ultima condiție prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispozițiile a căror constituționalitate este contestată neavând legătură cu soluționarea cauzei, în raport cu obiectul și stadiul procesual al pricinii.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest sens a statuat chiar instanța de contencios constituțional, reținând că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15), iar incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

Curtea Constituțională a precizat, totodată, că excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale trebuie să aibă legătură cu soluționarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepție (Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015).

Or, niciunul din textele criticate de recurent ca neconstituționale [art. 16 alin. (2) și (4) și art. 24 din Legea nr. 33/2007] nu a stat la baza adoptării de către instanța de fond a soluției date cu privire la contestația electorală [art. 16 alin. (5) și (6), art. 17 alin. (1)-(3) din Legea nr. 33/2007] și nici nu are vreo legătură cu aspectele invocate în contestație. De asemenea, respectivele dispoziții, nu au un conținut de natură a le face aplicabile în apel, din perspectiva criticilor aduse de apelant hotărârii primei instanțe, astfel că soarta litigiului nu este influențată de constituționalitatea/neconstituționalitatea dispozițiilor legale ce fac obiectul excepției relevate.

În privința cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a sentinței civile nr. 7/AEPF din 22 aprilie 2024 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, obiect al apelului, și a deciziei nr. 61/2024 a Biroului Electoral Central, de respingere a candidaturii recurentului, instanța de apel a apreciat aceste solicitări ca fiind nefondate, în condițiile în care invocarea unei excepții de neconstituționalitate față de alte acte decât legile, ordonanțele de guvern, respectiv articolelor din acestea, este nepermisă de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Raționamentul este unul corect, de vreme ce atât hotărârea judecătorească prin care a fost soluționată contestația electorală, cât și decizia nr. 61/2024 a Biroului Electoral Centra excedează obiectului excepției de neconstituționalitate, Legea nr. 47/1992, prin art. 29 alin. (1), reglementând explicit că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie legile, ordonanțele ori dispozițiile dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, inclusiv cele ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

În realitate, prin cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional, s-a urmărit un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate, de vreme ce recurentul tinde în a supune jurisdicției constituționale cele 2 acte, însă o astfel de atribuție nu este conferită forului constituțional, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Cum verificarea legalității sentinței apelate și, implicit, a deciziei contestate este atributul exclusiv al instanței de judecată, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, Înalta Curte constată că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurent în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamental, astfel că cererea de sesizare a Curții Constituționale, sub acest aspect, a fost în mod corect respinsă.

Totodată, se reține că recurentul a invocat direct în recurs neconstituționalitatea unor dispoziții din Legea nr. 33/2007, din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, republicată, din Legea nr. 337/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, astfel cum au fost expuse la pct. 1 lit. a), b) și c) din cererea de recurs, și redate în considerentele prezentei decizii (pct. II.1).

În condițiile în care acestea nu au făcut obiectul cererii inițiale de sesizare a Curții Constituționale, deduse judecății în apel, excepțiile de neconstituționalitate astfel invocate nu pot fi analizate direct în calea de atac a recursului.

Câtă vreme limitele judecății solicitării de sesizare a Curții Constituționale au fost trasate de recurent, conform principiului disponibilității, consacrat în art. 9 alin. (2) C. proc. civ., prin cererea adresată instanței devolutive iar curtea de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., soluția pronunțată nu poate fi verificată și supusă reformării în recurs decât prin raportare la ceea ce a format obiectul judecății anterioare, nefiind posibilă extinderea obiectului cererii de sesizare a Curții Constituționale și cu privire la alte dispoziții legale pretins neconstituționale a căror relevanță juridică în soluționarea chestiunilor deduse judecății apelului nu mai poate fi apreciată în această etapă procesuală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 471A din 24 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 471A din 24 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2024.