ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1230/2024

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă în data de 06.02.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții B., C. și D., solicitând instituirea unui drept de retenție asupra imobilului compus din teren, în suprafață de 3.690,5 mp, teren intravilan al comunei Daia, jud. Giurgiu, cu următoarele vecinătăți: la est și sud cu drum comunal, la vest cu șos. Giurgiu-București și construcții constând în atelier mecanic și vopsitorie în suprafață de 7,25 mp, cu nr. cadastral x, situate pe acest teren; obligarea pârâților, potrivit art. 2.495 C. civ., ca efect al dreptului de retenție, să plătească reclamantei suma de 395.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru cheltuielile necesare și utile pe care reclamanta le-a efectuat cu privire la imobilul în litigiu.

În drept, au fost invocate prevederile art. 2.495 C. civ.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă în data de 22.06.2016, sub nr. x/2016, reclamanții B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâții A. S.R.L., prin lichidator judiciar E., F. și G., solicitând: evacuarea pârâților din imobilul situat în Comuna Daia, Județul Giurgiu, Șoseaua x, colț cu str. x, fosta moară, în prezent având destinație de magazin, service auto, alte construcții și teren de 3.690 mp, întrucât nu dețin nici un titlu; să se constatate că a intervenit accesiunea imobiliară artificială a reclamanților asupra tuturor lucrărilor utile realizate de pârâți asupra imobilului-construcție, fostă moară, din Comuna Daia, județul Giurgiu, Șoseaua x, fără număr, după cum urmează: înlocuirea acoperișului, înlocuirea de cabluri electrice, reparații la gard.

Întrucât pârâții au fost de rea-credință, reclamanții ar urma să plătească pârâților jumătate din sporul de valoare, conform art. 581 alin. (2) lit. a) C. civ., lucrări pe care le-au evaluat la suma de 10.000 RON.

Arată că reclamanții au devenit proprietari asupra tuturor lucrărilor voluptuorii realizate de pârâți: lucrările de schimbare destinație a vechiului spațiu; construcțiile de birouri, discotecă, bar. Aceste lucrări au fost începute și nefinalizate, astfel că ele nu au sporit valoarea construcției.

Întrucât pârâții au fost de rea-credință, solicită se se constate, în principal, că reclamanții nu au nicio obligație față de pârâți.

În subsidiar, dacă instanța ar aprecia că aceste lucrări au caracter util, reclamanții ar urma să plătească pârâților jumătate din sporul de valoare adus construcțiilor vechi, conform art. 584 alin. (2) lit. a) C. civ., ținând cont de faptul că lucrările sunt începute și nefinalizate. Au evaluat aceste lucrări la suma de 40.000 RON.

Au mai solicitat și să se constate că a intervenit prescripția dreptului părților de a pretinde plata contravalorii lucrărilor pe care le-au edificat, respectiv obligarea pârâților, în solidar, la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului teren și construcții deținute de reclamanți în comuna Daia, județul Giurgiu, din februarie 2014 și până la predarea efectivă a imobilului, în cuantum de 1.700 euro pe lună.

Prin încheierea de ședință din 20.12.2016 Tribunalul Giurgiu, secția civilă a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x al aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 255 din 29 decembrie 2022, Tribunalul Giurgiu, secția civilă a admis, în parte, cererea principală formulată de S.C. A. S.R.L. și cererea conexă; a omologat rapoartele de expertiză tehnică, astfel specialitatea topocadastrală, întocmit de expert tehnic H., specialitatea contabilă, întocmit de expert tehnic I., și specialitatea construcții civile și industriale, întocmit de către expert tehnic J., cu completările ulterioare, consecință a admiterii unor obiecțiuni dintre cele formulate de părți; a respins, ca rămas fără obiect, petitul din cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. privind instituirea dreptului de retenție asupra imobilului ce a constituit fosta K.; a respins, ca rămas fără obiect, petitul din cererea conexă privind evacuarea S.C. A. S.R.L. din imobilul în litigiu.

A constatat că reclamanta S.C. A. S.R.L. a efectuat în perioada 2001-2010 lucrări de construcții, amenajări și îmbunătățiri asupra imobilului fosta Moară în valoare de 285.020 RON și, pe cale de consecință, i-a obligat pe pârâții-reclamanți B., C. și D. să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 250.080 RON, reprezentând contravaloarea materialelor și a manoperei utilizate de reclamantă pentru realizarea lucrărilor; a constatat că pârâții-reclamanți B., C. și D. sunt proprietarii tuturor lucrărilor de construcții, amenajări și îmbunătățiri, realizate de reclamantă asupra imobilului fosta K., ca efect al accesiunii imobiliare artificiale intervenită în condițiile art. 494 alin. (1) și (3) din vechiul C. civ. a respins excepția prescripției dreptului reclamantei-pârâte de a pretinde plata contravalorii lucrărilor realizate; a obligat-o pe reclamanta profesionistă să plătească pârâților persoane fizice suma de 548.502 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului în litigiu pentru perioada februarie 2014 - 07 octombrie 2019 și cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1344A din 20 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de toate părțile cauzei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență E..

Recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând decizia atacată pe aspectul obligării sale la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului pentru perioada februarie 2014-07 octombrie 2019.

În dezvoltarea motivului de recurs indicat, recurenta a arătat că instanța de apel a reținut prin decizia atacată că expertul a prezentat explicații referitoare la comparabilele folosite și la modul de întocmire a expertizei, în sensul că "expertul a menționat că nu a putut identifica comparabile edificatoare din județul Giurgiu".

Dacă expertul nu a identificat comparabile edificatoare din județul Giurgiu, ar fi trebuit să menționeze că nu poate cuantifica lipsa de folosință în baza datelor existente și a preferat să preia date din publicații.

Arată că nu a realizat acest lucru în mod obiectiv, pentru că acele comparabile trebuiau luate din zona localității Daia, județul Giurgiu (o comună cu 2.300 de locuitori), o zonă exclusiv rurală, fără industrie.

Expertul evaluator nu a avut în vedere, în virtutea obligațiilor sale, că o chirie de piață este suma estimată pentru care un drept asupra proprietății imobiliare ar putea fi închiriat, la data evaluării, între un locator hotărât și un locatar hotărât, cu clauze de închiriere adecvate, într-o tranzacție nepărtinitoare, după un marketing adecvat și în care părțile au acționat fiecare în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere.

Un exemplu în acest sens este o clădire nelocuită, precum în speță, care, din punct de vedere tehnic, nu are venit net de exploatare.

Un venit net de exploatare stabilizat ar presupune că această clădire este închiriată la o rată normală și la nivelurile obișnuite de ocupare.

Arată că venitul net din exploatare este venitul brut (venitul brut potențial), mai puțin locurile de muncă vacante și pierderile din colectare minus cheltuielile de funcționare (dar fără serviciul datoriei, impozitul pe venit și/sau taxele de amortizare aplicate de contabili).

În mod eronat se reține că "expertul a folosit oferte pentru orașe mari, primare și secundare de la mai multe agenții si a stabilit coeficientul de reducere".

Precizează că, prin încheierea de ședință din 07 iunie 2022, Tribunalul Giurgiu a respins obiecțiunile reclamantei-recurente pe această temă.

De asemenea, menționează și că a solicitat în apel întocmirea unui alt raport de expertiză, însă apelul său a fost respins, motiv pentru care consideră că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra aspectelor invocate referitoare la cuantumului lipsei de folosință, pronunțând o hotărâre nelegală.

Arată, în acest sens, că a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice evaluatorii, care să determine, în condiții concrete, valoarea lipsei de folosință, prin indicatori și date comparative, ținând cont de mediul rural în care se găsește imobilul în cauză.

Afirmă că prima instanța a analizat obiecțiunile pe care le-a formulat, dar de fiecare dată se menționează că s-au efectuat reducerile de rigoare, fără ca rezultatul reducerii să stabilească alte sume.

Precizează că dovada cea mai concludentă în sprijinul celor afirmate este că în termen de patru ani, de când recurenta a fost evacuată din acest imobil, nu a fost nimeni interesat de închiriere, din cauza cuantumului foarte mare al chiriei cerute.

Mai arată și că instanța de apel a analizat criticile pe care le-a formulat și a dat o interpretare greșită, concluzionând că reclamanta-recurentă nu ar fi pus la dispoziția instanței comparabile și că nu ar fi criticat metoda concretă de evaluare.

Însă, menționează că aceasta a fost tocmai motivul principal de apel și că, în aceste condiții, se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei la aceeași instanța, pentru a se pronunța în sensul administrării de noi probatorii.

Intimații B., C. și D. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, întrucât recurenta nu precizează punctual care normă de drept material a fost încălcată sau greșit aplicată, recursul fiind, practic, nemotivat.

Pe fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat, întrucât instanța de apel a reținut că recurenta nu a produs ea însăși dovezi, nu a depus comparabile, prin care să probeze o altă plajă valorică a lipsei de folosință.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimaților și admiterea căii de atac formulate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 07.12.2023.

Prin rezoluția de primire s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin raportul întocmit în 19.03.2024, s-a reținut că reclamanta are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate.

Cu toate acestea, s-a reținut că susținerile ce vizează modul de interpretare al probatoriului nu poate fi primită, întrucât instanța de recurs cenzurează numai aspecte ce țin de nelegalitatea deciziei atacate, nu de netemeinicia acesteia, iar în ceea ce privește criticile referitoare la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat pe motivul de apel referitor la modalitatea de cuantificare a chiriei pentru un imobil nelocuit și care nu are niciun venit de exploatare, respectiv la nemotivarea refuzului de a încuviința o nouă expertiză în apel, raportat la insuficiența elementelor probatorii, s-a arătat că urmează a se aprecia, de către completul de filtru, posibilitatea încadrării acestora în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În condițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților, pentru a-și exprima poziția procesuală, după cum urmează: recurentei în data de 25.03.2024 (conform dovezii de la fila x), iar intimaților în data de 25.03.2024, respectiv 26.03.2024 (confom dovezilor de la filele x), fără însă ca părțile să formuleze puncte de vedere.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la 25.04.2024, în complet de filtru, fără citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Având a analiza cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de către intimații-pârâți, Înalta Curte o va admite și va anula recursul, pentru considerentele expuse în continuare.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie.

Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt.

Scopul recursului transcede, așadar, interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, motivarea recursului presupune invocarea și argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluția pronunțată de instanța de apel, iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În cauză, se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigențe legale, întrucât recurenta se limitează la a expune considerații în legătură cu maniera de administrare și de interpretare a probatoriului de către instanța de prim control judiciar, fără a dezvolta, însă, critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate.

Astfel, sub un prim aspect, recurenta înțelege să critice raportul de expertiză judiciară administrat în fața primei instanțe, arătând, totodată, că, prin încheierea din 07 iunie 2022, Tribunalul Giurgiu a respins obiecțiunile pe care le-a formulat împotriva acestuia.

Or, aceste susțineri, care nu indică, punctual, în ce constă pretinsa nelegalitate săvârșită de instanța de apel cu ocazia pronunțării deciziei atacate, ci realizează, mai degrabă, aprecieri cu privire la greșita interpretare a probelor și a reținerii stării de fapt, nu pot forma obiect de analiză în recurs.

Aceasta întrucât exigențele procedurale ale motivului de casare invocat de parte impuneau, dimpotrivă, invocarea unei greșite interpretări a unor texte de lege, iar nu a elementelor de probatoriu - aspecte de temeinicie a căror apreciere revine exclusiv instanțelor fondului.

În egală măsură, a solicita, la acest moment procesual, o nouă dezlegare în raport cu obiecțiunile formulate împotriva raportului de expertiză, constituie o nesocotire a limitelor în care instanța de recurs examinează cauza, exclusiv din perspectiva legalității acesteia, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., iar nu și cu privire la faptele cauzei, astfel cum decurg din maniera de interpretare a probatoriului administrat.

Prin urmare, cum criticile recurentei vizează, în realitate, doar o reinterpretare a elementelor de probatoriu (care nu mai pot fi supuse unei noi dezbateri în fața instanței de recurs), în legătură cu care solicită o nouă dezlegare, acestea nu sunt susceptibile de analiză în prezenta cale extraordinară de atac.

În egală măsură, nici susținerile recurentei în sensul că "instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra incidenței cuantumului lipsei de folosință invocat", prin aceea că a respins solicitarea sa de a se întocmi un alt raport de expertiză, nu supun dezbaterii critici de nelegalitate - singurele susceptibile de analiză în prezenta cale extraordinară de atac.

Critica are un caracter pur formal, nefiind aptă a învesti legal instanța de recurs, din moment ce, contrar celor afirmate, instanța de prim control judiciar, analizând motivele de apel referitoare la modalitatea de determinare, de către expert, a cuantumului lipsei de folosință a imobilului, a concluzionat în sensul că "susținerea apelantei referitoare la modul de stabilire a contravalorii lipsei de folosință este una generică, în condițiile în care expertul a prezentat explicațiile referitoare la comparabilele folosite și la modul de întocmire a expertizei", respectiv că "apelanta-reclamantă-pârâtă s-a mulțumit să afirme generic că nu s-au folosit comparabile potrivite, fără a pune la dispoziția instanței, astfel de comparabile".

Așadar, în realitate, recurenta-pârâtă nu invocă o eventuală greșeală de judecată a instanței de apel, ci doar reiterează susținerile referitoare la probatoriul administrat în fața primei instanțe (pe care le-a dedus judecății în calea devolutivă de atac) și care au primit dezlegare judiciară din partea instanței de apel, astfel cum s-a arătat.

Or, această manieră de motivare a recursului nu este aptă să răspundă cerințelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta omițând să contrapună dezlegărilor instanței de apel argumente de nelegalitate, care să poată forma obiectul analizei instanței de recurs.

Se observă, așadar, că recurenta nu a realizat o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în drept și aptă de cenzură de legalitate, ci s-a limitat doar la a reproșa modalitatea în care au fost interpretate probele de către instanța de apel, cu ocazia controlului devolutiv al sentinței tribunalului, la a expune considerații generale și la a reitera contextul factual al cauzei, asupra căruia solicită o altă dezlegare.

Procedând astfel, nu este posibilă conturarea limitelor de exercitare a verificării jurisdicționale din prezenta fază procesuală, circumscrisă strict aspectelor de nelegalitate, pe baza situației determinate de instanțele fondului, singurele care au competența de administrare și evaluare a probatoriului în conturarea cadrului factual, în timp ce instanța de recurs verifică doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum s-a arătat în precedent.

Prin urmare, din moment ce recurenta nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, nu este posibilă examinarea legalității deciziei recurate.

Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de către intimații-pârâți prin întâmpinare, și va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. Daia, prin lichidator judiciar E., împotriva deciziei civile nr. 1344A/2023 din 20 octombrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. Daia, prin lichidator judiciar E., împotriva deciziei civile nr. 1344A/2023 din 20 octombrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2024.