ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1148/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1148/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 23 aprilie 2024
Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea atacată
Prin decizia nr. 3421 din 4 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 528/A din 27 aprilie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.
Cererea de revizuire
Prin cererea formulată la 23 februarie 2024, revizuenta A. a expus circumstanțele litigiului în care a contestat decizia de pensionare, susținând, în esență, că "nu s-a lucrat nimic la obiectul solicitat". A solicitat desființarea deciziei atacate și judecarea cauzei în mod legal.
Apărările formulate în cauză
Intimata Casa județeană de pensii Bistrița-Năsăud a formulat întâmpinare, prin care a invocat următoarele excepții: excepția inadmisibilității cererii de revizuire, susținând că motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege; excepția nemotivării raportat la dispozițiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ. și excepția tardivității căii de atac.
De asemenea, în aprecierea intimatei, revizuenta a invocat aspecte care nu se încadrează în dispozițiile art. 509 C. proc. civ., nemulțumirea sa vizând modul de calculare a pensiei.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Deliberând asupra excepției tardivității cererii de revizuire, invocată de intimată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, în raport cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Cererea de revizuire este îndreptată împotriva deciziei civile nr. 3421 din 4 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuenta susținând, în esență, că "nu s-a lucrat nimic la obiectul solicitat", fără a indica motivul de revizuire.
Susținerile revizuentei pot fi circumscrise motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul se poate cere și dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut.
În acest caz, termenul de exercitare a revizuirii este de o lună de la data comunicării hotărârii atacate, conform art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., când termenul se socotește luni, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună.
De asemenea, dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. stipulează: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."
Hotărârea atacată cu revizuire - decizia civilă nr. 3421 din 4 octombrie 2018, a fost comunicată revizuentei la 23 octombrie 2018, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
Prin urmare, având în vedere prevederile art. 511 alin. (1) pct. 1 coroborate cu cele ale art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii a început să curgă de la 23 octombrie 2018 și s-a împlinit la 23 noiembrie 2018.
Întrucât revizuirea a fost declarată la 23 februarie 2024, ulterior datei la care s-a împlinit termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția tardivității este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire, împrejurare față de care nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 3421 din 4 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 aprilie 2024.