Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.04.2024
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1078/2024

HOTĂRÂRE
16.04.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1078/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei.

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. împotriva deciziei civile nr. 297A din 22 februarie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 246/S din 16 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă în dosarul nr. x/2018.

Ia act și consfințește tranzacția părților, astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr. x la aceasta, cu următorul conținut: "T R A N Z A C Ț I E Încheiată, între: 1. A., cu sediul în Brașov, jud. Brașov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov cu nr. x, având CUI x, reprezentată legal de dl. B., în calitate de administrator, pe de-o parte, și 2. A., cu sediul în Județ Bacău, înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău cu nr. x, având CUI x, reprezentantă prin C., în calitate de administrator, pe de altă parte, PREAMBUL • Având în vedere că A. este titulara următoarelor mărci înregistrate și protejate în România: - Marca națională"A. proiecte cu final fericit" nr. x din data de 21.03.2011, reprezentată grafic, înregistrată pentru serviciile din clasa 37; - Marca națională "A." nr. x din data de 29.04.2015, reprezentată grafic, înregistrată pentru produsele din clasele 6, 17, 19, 20 și serviciile din clasele 35, 36, 41, 43, 44, 45 conform Clasificării Nisa; - Marca națională "A." nr. x din data de 27.04.2015, reprezentată grafic, înregistrată pentru serviciile din clasele 35, 36 și 43 (denumite în continuare "Drepturile anterioare"). • Având în vedere că A. își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor și dezvoltării de proiecte imobiliare, construind clădiri proprii,

dar și alte lucrări executate la comandă; • Având în vedere că A. S.R.L.desfășoară activități de comerț pe aceeași piață de produse și servicii cu A., îndomeniul construcțiilor de clădiri colective și spații comerciale, și folosește semnul A. cu rol de marcă și element distinctiv al numelui comercial în toate activitățile comerciale, inclusiv în înscrisuri comerciale, în publicitate și raportat la toate acțiunile întreprinse în domeniul identic; • Având în vedere că A. a invocat existența unor acte de încălcare de drepturi de proprietate intelectuală, arătând că: - toate activitățile incluse în clasele de servicii pentru care au fost înregistrate mărcile A. sunt similare celor pentru care A. utilizează ca semn distinctiv cuvântul "A." și având în vedere că toate au legătură cu realizarea și vânzarea lucrărilor și serviciilor din domeniul construcțiilor, existând riscul creării unei confuzii în percepția publicului între marca utilizată de A. S.R.L.și semnul utilizat de A., - A. folosește numele comercial similar mărcilor deținute de A. în asociere cu serviciile pe care le oferă (precum construcții clădiri rezidențiale, promovare, dezvoltare imobiliară), serviciice sunt identice cu cele oferite de A. • Având în vedere că A. recunoaște în mod expres drepturile de proprietate intelectuală ce aparțin societății A.,

iar semnarea prezentului acord reprezintă intenția părților de a ajunge la un compromis și de a soluționa amiabil situația litigioasă, inclusiv de a stinge toate litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată, • Având în vedere că A. recunoaște validitatea mărcilor deținute de A. S.R.L.și faptul că doar titularul acestora are dreptul să folosească aceste mărci pe teritoriul României; • Având în vedere faptul că părțile intenționează să acționeze, astfel încât să asigure protecția drepturilor de proprietate intelectuală deținute de A. și să evite orice încălcări ale acestor drepturi; • Având în vedere faptul că societatea A. își desfășoară activitatea exclusiv pe raza județului Bacău, fiind cunoscută pe piața pe care activează sub această titulatură; • Având în vedere că situația conflictuală existentă între părțile prezentei tranzacții a luat naștere ca urmare a demarării unui proiect imobiliar de către A. în asociere cu o altă societate comercială, pe raza județului Brașov, rază teritorială în care acționa și societatea A., neexistând vreun conflict anterior acestui moment; • Având în vedere litigiile existente între părți, respectiv: - Acțiunea în contrafacere introdusă de A. împotriva societății A. ce face obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, secția I civilă, fără termen de judecată stabilit la acest moment,

cauza aflându-se în procedură de filtru; - Opoziția formulată de către A. împotriva cererii de înregistrare a mărcii cu număr de depozit x pentru servicii din clasa 37, depusă de către societatea A., litigiu soluționat în mod definitiv de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 4/2023 din 05.01.2023, care a decis respingerea apelului A. S.R.L și menținerea deciziei Comisiei de Contestații Mărci, potrivit căreia s-a decis respingerea la înregistrare a mărcii A., cu număr de depozit x; - Acțiunea în anulare introdusă de A. împotriva societății A., ce face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, cu termen de judecată la data de 25.01.2024.

Părțile au convenit prin prezenta Tranzacție următoarele: I. A. se obligă: Art. 1 Să își restrângă, din punct de vedere teritorial, de îndată orice folosire a semnului "A." sau orice alt semn identic sau similar în activitatea comercială, de natură a încălca "Drepturile anterioare" ale A., respectiv mărcile înregistrate "A. proiecte cu final fericit" nr. x/21.03.2011, "A."nr. x/29.04.2015 și "A." nr. x/27.04.2015, la teritoriul limitat de raza județului Bacău. A. va folosi în continuare denumirea comercială iar semnul "A." va fi folosit în activitatea curentă a societății pe întreaga rază administrativă a Județului Bacău.

Totodată, prin restrângerea folosirii semnului "A." se înțelege încetarea pentru viitor a folosirii acestuia sau a oricărui alt semn identic sau similar semnului "A." în activitatea comercială desfășurată în afara razei teritoriale a județului Bacău, fără a se limita la: oferirea produselor, oferirea sau prestarea serviciilor ce sunt identice sau similare cu cele oferite de A. sub un semn identic sau similar, respectiv utilizarea unui semn identic sau similar pe documente sau pentru publicitate și promovare. Art. 2 Să nu înregistreze ca marcă sau orice alt drept pentru însemne identice sau similare sau să folosească în mod neautorizat orice semn identic ori similar cu "Drepturile anterioare" aparținând A., în afara razei teritoriale a județului Bacău.

Dacă o astfel de cerere de înregistrare a fost depusă la OSIM/WIPO/EUIPO aceasta va fi retrasă sau abandonată indiferent de stadiul aprobării cereriiîntr-un termen de 30 de zile de la data semnării prezentei tranzacții, după expirarea acestui termen, A. este împuternicit deplin să semneze și să depună la autoritățile de înregistrare orice act necesar pentru aducerea la îndeplinire a prezentului articol pe costul și pe seama A. Art. 3 Să retragă orice produse și materiale privind serviciile prestate sub sau care poartă numele de "A." sau orice alt semn identic sau similar, ori care conține acest semn în mod identic sau similar aflate în afara razei teritoriale a județului Bacău, cu excepția materialelor fixate pe proiecte urbanistice care ar fi greu sau imposibil de executat sau a anunțurilor temporare privind executarea unor lucrări aflate în derulare și cu excepția strategiei de marketing de pe site-ul oficial al A., site oficial care va continua, fără limitări, a fi utilizat de către societatea A.. Art. 4 Să renunțe la judecata acțiunii în anularea mărcilor A., ce face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, cu următor termen de judecată la data de 25.01.2024, într-un termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării prezentei tranzacții și să comunice societății A. dovada depunerii unei astfel de cereri la dosarul cauzei.

Având în vedere cererea de renunțare la judecata acțiunii în anulare, A. se obligă să nu solicite cheltuieli de judecată, urmând a-și suporta propriile costuri legate de reprezentarea în instanță și alte cheltuieli privind dosarul. Art. 5 Să își dea acordul pentru renunțarea de către A. la acțiunea civilă ce face obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la termenul la care A. va susține cererea de renunțare la judecată. Art. 6 Să plătească în contul A. suma de 110.000 EURO (în echivalent acesteia în RON la cursul BNR din ziua efectuării plății) cu titlul de despăgubire pentru faptele care fac obiectul prezentei tranzacții.

Suma stabilită cu titlu de despăgubiri nu reprezintă valoarea reală a daunelor suferite, ci este rezultatul unui compromis făcut de către părți pentru a încheia prezenta tranzacție și pentru a stinge litigiile care fac obiectul dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2022 Plata despăgubirilor se va face în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii de către societatea A., a unui exemplar în original semnat de ambele părți al prezentei tranzacții, în contul bancar având următoarele detalii: Beneficiar: A. Banca: D., sub sancțiunea unei penalizări de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere a plății. Toate comisioanele bancare aferente transferului sumei, în contul A. vor fi responsabilitatea A. Art. 7 Ca în cazul încălcării de către A. a dispozițiilor prezentei Tranzacții, respectiv pct. I, art. 1-6 din prezenta Tranzacție, să plătească către A., fără somație și fără punere în întârziere, suma de 50.000 EURO, cu titlu de daune.

Clauza penală este stipulată în favoarea creditorului care își păstrează totodată dreptul la despăgubirea integrală în temeiul dreptului comun pentru prejudiciul total adus de A. ca urmare a faptelor de încălcare, urmând ca acesta să aleagă între a solicita clauza penală sau a formula o acțiune în temeiul dreptului comun. II. A. se obligă: Art. 1 Să renunțe la judecata acțiunii civile formulate împotriva A., având ca obiect contrafacere mărci sub nr. x/2018* aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării prezentei Tranzacții și să prezinte dovada depunerii unei astfel de cereri la dosarul cauzei.

Art. 2 Să nu solicite alte cheltuieli de judecată de la A., altele decât cele cuprinse în prezenta tranzacție, urmând a declara în instanță în dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă că își va suporta propriile cheltuieli . Art. 3 Se obligă să nu solicite de la A. alte daune materiale și morale privind atingerea adusă drepturilor sale de proprietate intelectuală, prin fapta ce face obiectul dosarului nr. x/2018, cu condiția îndeplinirii de către A., a dispozițiilor prevăzute în prezenta Tranzacție la Secțiunea I. Prezenta clauză nu limitează în niciun fel dreptul A. de a solicita de la A. S.R.L daune materiale și morale pentru orice alte fapte viitoare de încălcare a drepturilor sale de proprietate intelectuală sau pentru încălcarea obligațiilor asumate de către A. conform Secțiunii I. Art. 4 Să nu solicite A. nici o remunerație/despăgubire pe viitor pentru folosirea de către aceasta a semnului "A." pe raza teritorială a județului Bacău, acesta fiind un drept recunoscut prin prezenta Tranzacție.

Să renunțe la orice acțiune judiciară demarată sau nepromovată împotriva societății A., apreciindu-se că suma de 110.000 Euro este de natură a acoperi integral pretențiile părților izvorâte din connflictul juridic creat anterior închieierii prezentei tranzacții. Art. 5 Să renunțe la a solicita societății A. schimbarea denumirii comerciale a societății. III. Prezenta Tranzacție nu poate fi amendată, modificată sau completată decât printr-un act adițional încheiat în formă scrisă și semnat de reprezentanții legali ai părților. IV. Părțile își asumă obligația de a păstra confidențialitatea prezentei Tranzacții în legătură cu toate faptele și raporturile juridice care au condus la semnarea prezentei tranzacții, cu excepția cazului în care o parte este obligată să dezvăluie conținutul său în cadrul unei proceduri administrative și judiciare ori este obligat să dezvăluie conținutul în scopul executării obligațiilor celeilalte părți.

V. Prezenta tranzacție va fi reglementată de și interpretată în conformitate cu legile din România. VI. Prezenta tranzacție va produce efecte pe teritoriul României, precum și tuturor statelor Uniunii Europene, sau în orice alt stat unde A. va intenționa să dezvolte activități comerciale, în limitele menționate în Tranzacție. VII. Orice litigiu născut în legătură cu prezenta Tranzacție va fi supus instanțelor competente potrivit clauzei V. de mai sus. Prezenta Tranzacție a fost încheiată în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte și va produce efecte juridice de la momentul aplicării ultimei semnături. A., Reprezentată prin B. s.s. indescifrabil Data 19.01.2024 A. Reprezentată prin C. s.s.

indescifrabil Data 12.01.2024 ACT ADIȚIONAL NR. 1 la contractul de tranzacție Încheiat, între: 1. A., cu sediul în Brașov, jud. Brașov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov cu nr. x, având CUI x, reprezentată legal de dl. B., în calitate de administrator, pe de-o parte, și 2. A., cu sediul în Municipiul Bacău, Județ Bacău, înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău cu nr. x, având CUI x, reprezentantă prin C., în calitate de administrator, pe de altă parte, Având în vedere Tranzacția încheiată între societățile A. și A., prin semnarea documentului la data de 12.01.2024 de către reprezentantul societății A. și la data de 19.01.2024 de către reprezentantul societății A., părțile au înțeles să încheie prezentul Act adițional, având 5 articole, prin intermediul căruia: 1. Se va modifica Art. 4 din Secțiunea I a Tranzacției, și va avea următorul cuprins: "A. se obligă să nu solicite cheltuieli de judecată în dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la termenul de judecată din data de 16.02.2024, când părțile vor solicita instanței pronunțarea unei hotărâri în temeiul art. 438 și urm. C. proc.

civ., urmând a-și suporta propriile costuri legate de reprezentarea în instanță și alte cheltuieli privind dosarul". 2. Se anulează dispozițiile Art. 5 din Secțiunea I a Tranzacției, acesta rămânând fără obiect în condițiile modificării Art. 4 din Secțiunea I;

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-22
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1926/2020
Ședința publică din data de 22 septembrie 2020 I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. x/2018, reclamanta S.C A. S.R.L a solicitat ca, în contradict
ÎCCJ 2022-06-07
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1237/2022
Ședința publică din data de 7 iunie 2022 I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă la data de 15.05.2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.
ÎCCJ 2024-02-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 507/2024
/2018, decizie rămasă definitivă prin nerecurare, au fost admise apelurile declarate de pârâții B. și C., precum și apelul reclamantei A. împotriva sentinței civile nr. 1098 din 20 mai 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a
ÎCCJ 2021-03-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 579/2021
Ședința publică din data de 23 martie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele; I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data
ÎCCJ 2023-12-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2478/2023
Ședința publică din data de 05 decembrie 2023 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secți
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă